ICCJ. Decizia nr. 2792/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2792/2010
Dosar nr. 8269/3/2008
Şedinţa publică din 6 mai 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
La data de 27 februarie 2008, reclamanta M.M.E. în contradictoriu cu pârâta Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat, a solicitat anularea deciziei nr. 459 din 03 decembrie 2007 emisă de pârâtă, şi obligarea de a face o ofertă concretă de măsuri reparatorii prin echivalent cu un alt apartament de aceeaşi valoare cu apartamentul nr. 3 situat la etajul 1 din str. D.O. şi cota aferentă de teren, sau dacă acest lucru este imposibil, să emită o decizie prin care să propună acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
În motivarea contestaţiei reclamanta a arătat că, a adresat Primăriei Municipiului Bucureşti notificarea nr. 1410 din 5 aprilie 2001, prin care în temeiul Legii nr. 10/2001, a solicitat restituirea în natură a apartamentului situat la parter şi a apartamentului situat la etajul 1, str. D.O., apartamente ce au fost preluate de stat fără titlu valabil de la autoarea sa B.M.O.
Prin sentinţa civilă nr. 1155/F din 13 iunie 2008, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis contestaţia formulată de M.M.E., a anulat Decizia nr. 459 din 03 decembrie 2007 emisă de pârâtă şi a obligat intimata Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat să emită decizie cu propunerea de acordare de măsuri reparatorii prin echivalent în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru apartamentul situat la etajul 1 al imobilului din Bucureşti, str. D.O. şi cota aferentă de teren.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul a reţinut că, prin Decizia nr. 459 din 03 decembrie 2007, instanţa a respins notificarea formulată de B.M.O., continuată după decesul acesteia de M.M.E., că dosarul administrativ a fost completat cu acte de stare civilă şi dovada că nu au fost încasate despăgubiri pentru imobil în temeiul Legii nr. 112/1995, astfel încât calitatea contestatoarei de persoană îndreptăţită la restituire este pe deplin confirmată de Hotărârea nr. 1982 din 20 noiembrie 1998 a Consiliului General al Municipiului Bucureşti şi de dispoziţiile nr. 6191, 6192 şi 6193 din 17 iulie 2006 ale Primăriei Municipiului Bucureşti, prin care au fost restituite autoarei sale şi, respectiv, reclamantei însăşi, celelalte părţi din imobilul din str. D.O.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel intimata Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat, solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinţei, iar, pe fond, respingerea contestaţiei.
Motivând apelul, intimata a susţinut că în mod greşit prima instanţă a reţinut calitatea contestatoarei de persoană îndreptăţită la restituire, întrucât la dosarul administrativ au fost depuse copii legalizate de pe actele doveditoare referitoare la dreptul de proprietate şi la calitatea de moştenitor.
A mai arătat că în mod greşit instanţa de fond, a apreciat că dovada eliberată de direcţia de specialitate din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti, din care rezultă că nu s-au primit despăgubiri în condiţiile Legii nr. 112/1995 nu era necesară.
Prin hotărârea nr. 1982 din 20 noiembrie 1998 emisă de Consiliul General al Municipiului Bucureşti, s-a restituit conform Legii nr. 112/1995 apartamentul de la etajul 2, iar pentru restul imobilului (compus din S+P+E1 şi teren în suprafaţă de 267,64 m.p.), trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 92/1950, s-au acordat despăgubiri numitei B.M.O. în cuantum de 120.991,469 RON.
Deşi petenta a contestat această hotărâre, instanţa a respins definitiv şi irevocabil acţiunea, ceea ce denotă că dispoziţia respectivă îşi produce efectele în privinţa încasării despăgubirilor pentru imobilul în litigiu, mai puţin pentru apartamentul situat la etajul 2 şi terenul aferent acestuia.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie, prin Decizia nr. 22/A din 13 ianuarie 2009 a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat împotriva sentinţei civile nr. 1155 din 13 iunie 2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă.
Pentru a decide astfel, curtea de apel, a reţinut, în esenţă, următoarele:
În dovedirea calităţii de persoană îndreptăţită la restituire, reclamanta M.M.E. a depus certificatul de calitate de legatar din 10 iunie 2002, certificatul de legatar suplimentar din 26 mai 2003 de pe urma defunctei B.M.O., certificatul de deces al autoarei sale, certificatul de naţionalitate din 25 ianuarie 1927, certificatul de naştere, certificatul de cununie legalizat sub nr. x din 29 martie 2001, certificatul de căsătorie legalizat sub nr. z din 17 iunie 2003, contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. y din 19 aprilie 1932, respectiv nr. w din 21 iulie 1937.
În raport cu aceste acte, curtea a apreciat că, reclamanta şi-a dovedit calitatea de persoană îndreptăţită la restituire, calitate confirmată şi de Hotărârea nr. 1982 din 20 noiembrie 1998 a Consiliului General al Municipiului Bucureşti şi de dispoziţiile din 17 iulie 2007 ale Primăriei Municipiului Bucureşti, prin care au fost restituite autoarei contestatoarei şi respectiv contestatoarei, celelalte părţi ale imobilului din litigiu.
A mai reţinut Curtea de Apel, că dovada eliberată de direcţia de specialitate din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti ce viza încasarea despăgubirilor acordate conform Legii nr. 112/1995 nu poate produce efecte juridice faţă de valorificarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 10/2001.
Noile dispoziţii cuprinse în legea specială impun doar obligaţia ca despăgubirea acordată în temeiul acestui act normativ – la valoarea de circulaţie a imobilului – să fie redusă cu valoarea încasată în temeiul Legii nr. 112/1995, actualizată cu indicele de inflaţie, ceea ce presupune o analiză asupra executării deciziei emise în raport de dovezile produse în faza executării.
Împotriva acestei din urmă hotărâri, a declarat recurs Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat, invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Dezvoltând criticile de nelegalitate recurenta pârâtă a susţinut că în mod greşit a reţinut instanţa că reclamanta a făcut dovada calităţii de persoană îndreptăţită, iar solicitarea recurentei de a depune înscrisurile în copii legalizate nu este justificată, făcând trimitere la dispoziţiile art. 23 pct. 2 din HG nr. 250/2007.
A mai arătat recurenta că singurele acte pe care le-a avut la dosarul notificării au fost cele depuse iniţial, insuficiente pentru a dovedi calitatea de persoană îndreptăţită, în sensul prevederilor Legii nr. 10/2001.
Recurenta, a criticat hotărârea şi pentru faptul că, în mod greşit a reţinut instanţa că, dovada eliberată de direcţia de specialitate din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti ce viza încasarea despăgubirilor acordate conform Legii nr. 112/1995 nu poate produce efecte juridice faţă de clarificarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 10/2001.
Sub acest aspect, recurenta a reiterat faptul că antecesoarea reclamantei B.M.O. a fost despăgubită cu suma de 120.931,479 RON în baza Legii nr. 112/1995, aşa cum rezultă din HG nr. 1982 din 20 noiembrie 1998 a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, astfel încât persoana îndreptăţită are dreptul la diferenţa dintre valoarea încasată, actualizată cu indicele de inflaţie şi valoarea corespunzătoare a imobilului.
Faţă de cele arătate, recurenta a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea în tot a hotărârii recurate, admiterea apelului cu consecinţa respingerii contestaţiei ca neîntemeiată.
Verificând legalitatea deciziei recurate, în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Potrivit art. 22 din Legea nr. 10/2001, în redactarea în vigoare la data pronunţării hotărârii atacate actele doveditoare ale dreptului de proprietate, precum şi în cazul moştenitorilor, cele care atestă această calitate, vor fi depuse ca anexă la notificare.
Întrucât textul nu conţine prevederi speciale în privinţa dovedirii dreptului de proprietate al persoanei îndreptăţite, respectiv a calităţii sale de moştenitor al fostului proprietar, sunt aplicabile regulile de drept comun întâlnite în materia acţiunii în revendicare imobiliară.
În speţă, prin probele administrate, reclamanta şi antecesorii acesteia au făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu şi a calităţii lor de persoane îndreptăţite la restituire, aspect recunoscut chiar de recurentă.
Nefondată este şi critica vizând faptul că prima instanţă a înlăturat dovada eliberată de Primăria Municipiului Bucureşti, din care rezultă încasarea despăgubirilor acordate în temeiul Legii nr. 112/1995 antecesoarei reclamantei ca nefiind concludentă soluţionării cauzei.
Din dispozitivul sentinţei civile nr. 1155 din 13 iunie 2008, pronunţată de Tribunalul Bucureşti rezultă că recurenta-intimată a fost obligată să emită o decizie prin care să propună reclamantei acordarea de măsuri reparatorii, în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, pentru apartamentul situat la etajul 1 al imobilului din Bucureşti, str. D.O. şi pentru cota parte de teren.
Încasarea unor despăgubiri în temeiul Legii nr. 112/1995 nu împiedică reclamanta să-şi valorifice drepturile prevăzute în Legea nr. 10/2001, ci impune ca despăgubirea ce se va stabili în temeiul acestei RON să fie redusă cu valoarea încasată în temeiul Legii nr. 112/1995, actualizată cu indicele de inflaţie, urmând însă o altă procedură decât cea care formează obiectul prezentei acţiuni.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (2) C. proc. civ., recursul declarat în cauză de pârâta Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat va fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat împotriva deciziei nr. 22A din 13 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2789/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2794/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
