ICCJ. Decizia nr. 2782/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2782/2010
Dosar nr. 1028/109/2008
Şedinţa publică din 6 mai 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
La data de 30 mai 2006, reclamanta M.V. a chemat în judecată pe pârâta Comuna B., solicitând anularea răspunsului de respingere a cererii de revizuire a terenului intravilan în suprafaţă de 474 m.p., situat în comuna B., sat G., pct. "La şcoală", comunicat cu adresa nr. 1812 din 11 mai 2006 şi restituirea terenului în natură.
În motivarea cererii, reclamanta a susţinut că a solicitat restituirea în natură a suprafeţei menţionate, , însă prin adresa nr. 1812 din 11 mai 2006, pârâta i-a comunicat faptul că terenul a trecut în proprietatea sa ca urmare a uzucapiunii de 30 de ani, fiind apoi declarat proprietate publică şi trecut în anexa A nr. 11 din 24 septembrie 1998 la poziţia 42, ca teren aferent şcolii din localitate.
Prin sentinţa civilă nr. 304 din 14 decembrie 2006 pronunţată de Tribunalul Argeş a fost respinsă ca inadmisibilă contestaţia reclamantei, reţinând că adresa contestată faţă de denumirea şi conţinutul său, nu are valoarea legală şi semnificaţia unei decizii de respingere a cererii de retrocedare, care să fie contestată de reclamantă.
Apelul declarat de reclamantă împotriva sus-menţionatei hotărâri, a fost admis prin Decizia civilă nr. 118/A din 26 martie 2007 a Curţii de Apel Piteşti, cu consecinţa desfiinţării sentinţei şi trimiterii cauzei spre rejudecare aceeaşi instanţe.
S-a reţinut ca fiind greşită dispoziţia primei instanţe de respingere ca inadmisibilă a cererii, întrucât în aplicarea art. 23 din Legea nr. 10/2001 (în prezent art. 25 din lege), pârâta ar fi trebuit să se pronunţe prin decizie sau dispoziţie motivată asupra acesteia, conduită nesocotită de unitatea deţinătoare şi care trebuia sancţionată de instanţă, motiv pentru care s-a considerat necesară examinarea fondului cauzei, prin administrarea probatoriului necesar în scopul soluţionării legale şi temeinice a cauzei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta criticând-o pentru nelegalitate, critici ce au fost încadrate în prevederile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
Prin Decizia civilă nr. 7475 din 02 noiembrie 2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a respins ca nefondat recursul declarat de pârâta Comuna B. cu motivarea că, se constată că legal, în aplicarea art. 23 din Legea nr. 10/2001, în prezent art. 25 din lege, nu se poate refuza persoanei îndreptăţite dreptul de acces la un tribunal, prin respingerea cererii sale ca inadmisibilă.
În rejudecare, s-a administrat proba cu expertiză tehnică de specialitate pentru identificarea terenului în litigiu, transpunerea în teren a actelor de proprietate, stabilirea situaţiei juridice a terenului.
Prin sentinţa civilă nr. 247 din 20 noiembrie 2008 pronunţată de Tribunalul Argeş s-a respins ca nefondată acţiunea.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond, a reţinut că, în speţă, contestatoarea nu a formulat notificarea în condiţiile art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, respectiv în 6 luni de la data intrării în vigoare a legii, termen prelungit ulterior, succesiv.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel contestatoarea criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie întrucât unitatea deţinătoare nu şi-a îndeplinit obligaţia legală de a se pronunţa asupra notificării printr-o dispoziţie sau decizie motivată, impunându-se trimiterea cauzei spre rejudecare, cum a statuat şi instanţa supremă.
Curtea de Apel Piteşti, secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi de familie prin Decizia nr. 91/A din 15 mai 2009 a respins ca nefondat apelul declarat de contestatoarea M.V.
Pentru a decide astfel, Curtea de Apel, a reţinut că instanţa supremă a statuat că o acţiune formulată de contestatoare nu este inadmisibilă, întrucât nu se poate refuza persoanei îndreptăţite dreptul de acces la Tribunal.
Nu a statuat nimic în legătură cu depunerea în termen sau nu a notificării, aşa încât rejudecând cauza, în limitele stabilite prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Tribunalul a pus în vedere contestatoarei să facă dovada depunerii în termen legal a notificării, în condiţiile art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Verificând acest termen, tribunalul a constatat că a fost respectat, iar soluţia este legală, întrucât contestatoarea a depus cererea la data de 28 august 2005, cu mult timp după expirarea termenului legal, iar nerespectarea termenului prevăzut de art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 atrage pierderea dreptului de a solicita măsuri reparatorii.
Împotriva acestei din urmă decizii a declarat recurs contestatoarea M.V. invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Dezvoltând criticile de nelegalitate recurenta a susţinut că, în mod nelegal, cele două instanţe de judecată, au apreciat că au fost respectate prevederile art. 315 C. proc. civ., întrucât prin Decizia nr. 7457/2007, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a reţinut doar că unitatea deţinătoare nu şi-a îndeplinit obligaţia prevăzută de art. 25 din Legea nr. 10/2001 şi nu se poate refuza persoanei îndreptăţite dreptul de acces la tribunal prin respingerea cererii ca inadmisibilă.
Depăşindu-se limitele investirii ca urmare a trimiterii cauzei spre rejudecare, atât prima instanţă cât şi instanţa de apel au considerat greşit că cererea a fost depusă după expirarea termenului prevăzut de art. 22 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, cu consecinţa pierderii dreptului de a solicita măsuri reparatorii în instanţă.
Nu era justificată trimiterea cauzei spre rejudecare în situaţia în care s-ar fi considerat că petenta nu a formulat notificarea în termen, fiind inutilă administrarea probelor şi cercetarea fondului cauzei aşa cum s-a dispus de către instanţa supremă.
A mai susţinut contestatoarea-recurentă, că pe fond, cererea sa este dovedită, stabilindu-se prin raportul de expertiză judiciară, că terenul este liber, mai puţin suprafaţa de 91 m.p.
Pentru motivele arătate a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii şi în rejudecare admiterea acţiunii şi obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
Verificând legalitatea deciziei recurate, în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Prin Decizia civilă nr. 188/A din 26 martie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie s-a admis apelul declarat de contestatoare împotriva sentinţei civile nr. 309 din 14 decembrie 2006 pronunţată de Tribunalul Argeş, s-a desfiinţat sentinţa şi s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond, pentru examinarea fondului cauzei prin administrarea probelor necesare.
S-a mai reţinut, că în condiţiile în care Legea nr. 10/2001 nu face nicio precizare cu privire la ipoteza în care persoana juridică deţinătoare a imobilului nu emite Decizia sau dispoziţia prevăzută de art. 23 (art. 25), nu se poate refuza persoanei îndreptăţite dreptul de a se adresa instanţei competente, pe considerentul că plângerea ar fi inadmisibilă.
Prin urmare, s-a stabilit că se impune examinarea fondului cauzei de către prima instanţă, prin admiterea probatoriului necesar, dându-se eficienţă Legii nr. 10/2001 nu numai în litera, ci şi în spiritul ei.
Ceea ce a statuat instanţa supremă cu autoritate de lucru judecat este faptul că acţiunea nu este inadmisibilă, confirmând soluţia instanţei de apel de examinarea fondului cauzei prin administrarea probatoriului necesar în litera şi spiritul Legii nr. 10/2001.
Procedând la soluţionarea cauzei pe fond, atât prima instanţă, cât şi cea de apel au stabilit în mod corect că, recurenta contestatoare a formulat notificarea după expirarea termenului legal prevăzut de art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, ceea ce atrage pierderea dreptului de a solicita măsuri reparatorii.
Ca urmare, critica recurentei, că au fost încălcate dispoziţiile art. 315 C. proc. civ., este nefondată.
În consecinţă, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat în cauză de către contestatoarea M.V. va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta M.V. împotriva deciziei civile nr. 91A din 15 mai 2009 a Curţii de Apel Piteşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2795/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2778/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
