ICCJ. Decizia nr. 2819/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2819/2010
Dosar nr. 30406/3/2008
Şedinţa publică din 6 mai 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
La 11 august 2008 contestatorul I.D. a chemat în judecată pe intimata A.V.A.S., solicitând anularea Deciziei nr. 175 din 04 iulie 2008 emisă în baza Legii nr. 10/2001 şi obligarea intimatei la emiterea unei decizii de restituire în echivalent pentru suprafaţa de 3.000 mp şi construcţiile aferente situate în Bucureşti, sector 6.
In motivarea cererii de chemare în judecată contestatorul a arătat că:
- în mod greşit i-a fost respinsă notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001, reţinându-se că nu a fost dovedită preluarea abuzivă a imobilului revendicat şi dreptul de proprietate asupra construcţiilor fabricii de sticlărie,
- imobilul proprietatea autorului său M.I., care deservea fabrica de sticlărie înfiinţată de acesta în 1954 a fost preluat abuziv în baza Decretului nr. 92/1950.
Tribunalul Bucureşti, secţia a IV a civilă, prin sentinţa civilă nr. 340 din 10 martie 2009 pronunţată în dosarul nr. 30406/3/2008 a admis contestaţia, a anulat Decizia nr. 175 din 04 iulie 2008 emisă de intimata A.V.A.S. şi a dispus acordarea în beneficiul contestatorului, a despăgubirilor în condiţiile Titlului VII din Lege nr. 247/2005 pentru imobilul situat în Bucureşti, sector 6, compus din teren de 3.000 mp identificat în expertiza tehnică efectuată în cauză de expertul F.R.C. şi construcţiile identificate prin aceeaşi expertiză, imobil imposibil de restituit în natură. Intimata a fost obligată să plătească suma de 2.000 lei cheltuieli de judecată, contestatorului.
S-a reţinut că:
- prin certificatele de moştenitor nr. 176 din 04 iulie 1999 eliberat de Biroul Notarului Public „M.G." şi nr. 6 din 29 ianuarie 2008 eliberat de Biroul Notarului Public „C.E.", s-a făcut dovada calităţii de moştenitor a contestatorului faţă de autorul proprietar al imobilului, M.I.
- prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 61773 din 17 decembrie 1945 de Tribunalul Ilfov, Secţia notariat (filele 14-15 dosar fond), M.I. a cumpărat de la C.S.S. şi S.S. terenul viran în suprafaţă totală de 3.000 mp, situat în comuna suburbană Marele Voievod Minai,
- la 20 decembrie 1945 a fost emisă autorizaţia nr. 53623 (fila 17 dosar fond),de către Ministerul Industriei şi Comerţului - Direcţiunea Industriei, în vederea înfiinţării unei fabrici de sticlărie suflată, iar la 2 februarie 1946 M.I., autorul contestatorului a solicitat Camerei de Comerţ şi Industrie din Bucureşti înmatricularea unei firme individuale cu obiect de activitate, comerţ cu amănuntul şi ridicata şi export de articole de sticlărie, cristaluri, ceramică, smalţ, precum şi fabricarea acestor produse, import şi reprezentanţă de sticlărie, firmă cu sediul principal în Bucureşti.
- M.I. a închiriat în luna august a anului 1949 F.S.S.R., fabrica sa de sticlărie din Bucureşti, comuna suburbană Marele Voievod Mihai, cu clădirile, instalaţiile şi inventarul existent, contractul de închiriere fiind încheiat pe o perioadă de 18 luni, de la 26 iulie 1949 până la 26 ianuarie 1951,
- prin Decizia nr. 4881 din 21 decembrie 1950 emisă de Sfatul Popular al Capitalei (fila 26 dosar fond), s-a dispus constituirea G.C.I.T.S., având în vedere că printre întreprinderile închise se afla şi fabrica de sticlă.
- în raportul de expertiză topografică efectuat în cauză de expertul F.R. s-a arătat că imobilul teren în suprafaţă de 3.000 mp ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. 61773 din 17 decembrie 1945 situat pe drumul la comuna Roşu, comuna suburbană Marele Voievod Mihai este acelaşi cu cel descris în contractul de închiriere din luna august 1949, încheiat între I.M. şi „S.R.",
- în lucrare s-a arătat că pe teren se află clădiri ridicate cu mai mult de 40 ani în urmă, fiind identificate pe o suprafaţa construită totală de 2.087 mp.
- din conţinutul adresei nr. 670085/17253 din 17 octombrie 2007 emisă de Primăria Municipiului Bucureşti - Direcţia Generală de Dezvoltare, Investiţii şi Planificare Urbană - Direcţia Evidenţă Imobiliară şi Cadastrală rezultă că imobilul a făcut obiectul Decretului nr. 92/1950, la poziţia 8.534 fiind înscris M.I.,
- prin Decizia nr. 891 din 21 ianuarie 1954 emisă de Sfatul Popular al Capitalei, s-a decis autorizarea Sfatului Popular al Raionului Gheorghe Gheorghiu Dej să scoată din fondul de bază al Î.G.L. imobilul naţionalizat de Ministerul Industriei Uşoare prin Decizia nr. 403 din 15 mai 1950 şi constituit ca fond al unei întreprinderi a sa, care ulterior s-a comasat cu I.V., care are în fondul de bază înscris acest imobil, deşi în acelaşi timp el figurează şi în fondul de bază al I.G.L. a Raionului Gheorghe Gheorghiu Dej, ca naţionalizat pe baza Decretului nr. 92/1950.
- prin adresa nr. 675996/18654 din 20 noiembrie 2007 emisă de Primăria Municipiului Bucureşti - Direcţia Generală de Dezvoltare, Investiţii şi Planificare Urbană - Direcţia Evidenţă Imobiliară şi Cadastrală Serviciul Nomenclatură Urbană (fila 80 dosar fond), artera de circulaţie situată în prezent în Bucureşti, sector 6, anterior nu a purtat altă denumire, şi a aparţinut administrativ teritorial la nivelul anului 1945, comunei suburbane Marele Voievod Mihai.
- în prezent imobilul se află în patrimoniul unei societăţi comerciale SC S. SRL, constituită în 1996 cu capital mixt, la care SC V. SA (şi implicit statul român) era acţionar minoritar cu 31,312% din capitalul social, cu aportul în natură constituit de imobilul în litigiu - astfel cum rezultă din adeverinţa nr. 671 din 17 martie 2008 emisă de SC V. SA (filele 45 - 47), iar din anul 2007, SC V. SA nu mai deţine părţi sociale la SC S. SRL.
- în aceste condiţii, aplicarea prevederilor art. 21 alin. (1)-(2) din lege este exclusă, reparaţia urmând a se face prin echivalent, în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
- intimata ca parte căzută în pretenţiuni, a fost obligată la cheltuieli de judecată potrivit art. 274 C. proc. civ.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă, prin Decizia nr. 611 A din 23 noiembrie 2009 a respins apelul formulat de apelanta-intimată A.V.A.S. ca nefondat.
S- reţinut că:
- din verificarea şi reanalizarea probelor cu înscrisuri şi cu expertiză tehnică efectuată în cauză, cele două critici formulate de apelantă nu sunt fondate, terenul fiind identificat potrivit vecinătăţilor din titlul vechi al autorului, cu cel aflat în patrimoniul SC V. SA, constituit ca aport la SC S. 2000 SRL, fiind menţionată şi existenţa pe acelaşi teren a construcţiilor vechi din anii 1940 - aspect coroborat cu înscrisurile de preluare şi administrare apoi de către stat, prin instituţiile ce ţineau de Ministerul Industriei Uşoare, imobilul deservind şi după preluare, aceeaşi destinaţie, ca şi anterior, la fostul proprietar, de fabrică de sticlărie.
- fabrica ţinea de o mică întreprindere şi nu de una de anvergură, fiind organizată în cadrul restrâns al familiei (gospodăriei) astfel se explică şi evidenţierea dublă a imobilului în anexa la Decretul nr. 92/1950, - două apartamente - fără menţionarea compunerii complete a imobilului, dar şi în cadrul instituţiilor administrative ce ţineau de Ministerul Industriei Uşoare, prin deciziile corespunzătoare din anii 1950 şi 1954.
- faptul că nu s-au identificat exact construcţiile compunerea, materialele din care sunt edificate etc, dincolo de faptul că un astfel de obiectiv nu s-a solicitat pentru o expertiză corespunzătoare, nu constituie un impediment pentru Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor spre a stabili despăgubirile compensatoare, prin pârghiile legale ce-i stau la dispoziţie, Decizia A.V.A.S. având ca obiect doar propunerea de acordare a despăgubirilor urmare a sentinţei pronunţate, cuantumul exact al acestora fiind de competenţa Comisiei susmenţionate.
La data de 11 decembrie 2009 A.V.A.S. a declarat recurs prin care a solicitat modificarea deciziei atacate în sensul admiterii apelului şi schimbării sentinţei de fond în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.
In motivarea recursului întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. recurenta a susţinut că:
- nu a fost dovedită preluarea abuzivă a imobilului revendicat, conform art. 2 din Legea nr. 10/2001 ,
- petentul nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra construcţiilor fabricii de sticlărie, în baza art. 23 din lege.
Recursul va fi respins ca nefondat pentru următoarele considerente:
1. Potrivit art. 2 lit. a) din Legea nr. 10/2001, în sensul prezentei legi, prin imobile preluate în mod abuziv se înţelege imobilele naţionalizate prin Decretul nr. 92/1950 pentru naţionalizarea unor imobile, cu modificările şi completările ulterioare, prin Legea nr. 119/1948 pentru naţionalizarea întreprinderilor industriale, bancare, de asigurări, miniere şi de transporturi, precum şi prin alte acte normative de naţionalizare;
Din actele aflate la dosar cu privire la imobilul revendicat, cronologic se reţin următoarele:
- prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 61773 din 17 decembrie 1945 de Tribunalul Ilfov, Secţia Notariat (filele 14-15 dosar fond), M.I. a cumpărat de la C.S.S. şi S.S. terenul viran în suprafaţă totală de 3.000 mp., situat în comuna suburbană Marele Voievod Mihai, pe drumul la comuna Roşu,
- în 1945 acesta obţine autorizaţia nr. 53623 (fila 17 dosar fond), în vederea înfiinţării unei fabrici de sticlărie suflată,
- în 1946 M.I. a solicitat Camerei de Comerţ şi Industrie din Bucureşti (filele 18-20 dosar fond) înmatricularea unei firme individuale cu obiect de activitate comerţ cu amănuntul şi ridicata şi export de articole de sticlărie, cristaluri, ceramică, smalţ, precum şi fabricarea acestor produse, import şi reprezentanţă de sticlărie, firmă cu sediul principal în Bucureşti,
- în luna august a anului 1949, M.I. a închiriat F.S.S.R., fabrica sa de sticlărie din Bucureşti, Comuna suburbană Ziarele Voievod Mihai, cu clădirile, instalaţiile şi inventarul existent, contractul de închiriere fiind încheiat pe o perioadă de 18 luni, de la 26 iulie 1949 până la 26 ianuarie 1951.
- prin Decizia nr. 4881 din 21 decembrie 1950 emisă de Sfatul Popular al Capitalei (fila 26 dosar fond), s-a dispus constituirea G.C.I.T.S., având în vedere că printre întreprinderile închise se afla şi fabrica de sticlă.
In legătură cu identificarea imobilului, din conţinutul adresei nr. 670085/17253 din 17 octombrie 2007 emisă de Primăria Municipiului Bucureşti - Direcţia Generală de Dezvoltare, Investiţii şi Planificare Urbană - Direcţia Evidenţă Imobiliară şi Cadastrală (fila 79 dosar fond), rezultă că imobilul a făcut obiectul Decretului nr. 92/1950, la poziţia 8.534 fiind înscris M.I.
În raportul de expertiză topografică efectuat de expertul F.R.(filele 196 şi următoarele dosar fond), la punctul 1 din concluzii, s-a arătat că imobilul teren în suprafaţă de 3.000 mp ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. 61773 din 17 decembrie 1945 situat pe drumul la Comuna Roşu, Comuna suburbană Marele Voievod Mihai este acelaşi cu cel descris în contractul de închiriere din luna august 1949, încheiat între I.M. şi „S.R.".
Prin Decizia nr. 89/1954 emisă de Sfatul Popular al Capitalei, prin se autoriza Sfatul Popular al Raionului Gheorghe Gheorghiu Dej să scoată din fondul de bază al I.G.L. imobilul în discuţie, iar ulterior, în 1986, terenul reprezintă o secţiune din imobilul înscris în evidenţele cadastrale ca având suprafaţa de 4.652 mp, din care 1597 mp construcţii, proprietate de stat, categoria de folosinţă „întreprinderi Industriale", cu posesor de parcelă I.A.S.
Prin certificatul de atestare a dreptului de proprietate M03 nr. 1077 din 24 mai 1994, eliberat de Ministerul Industriilor, a fost recunoscut în beneficiul societăţii SC V. SA dreptul de proprietate cu privire la terenul în suprafaţă totală de 4.645 mp şi clădirile în suprafaţă totală de 2.540 mp, situate în Bucureşti, (filele 32 şi urm dosar fond).
Din înscrisul intitulat „Situaţia privind stabilirea terenurilor aflate în patrimoniul societăţii comerciale V. SA Bucureşti" (fila 44 bis dosar fond) rezultă că titlul care a justificat recunoaşterea dreptului de proprietate pentru acest bun a fost Decizia nr. 4881 din 21 decembrie 1950 emisă de Sfatul Popular al Republicii Populare România - Comitetul Executiv de înfiinţare a I.T.S.
Astfel, din toate înscrisurile menţionate rezultă că imobilul în litigiu a aparţinut autorului contestatorului, că preluarea s-a făcut în baza Decretului nr. 92/1950, act normativ considerat abuziv, prin art. 2 lit. a) din Legea nr. 10/2001.
2. Potrivit art. 23 din Legea nr. 10/2001 actele doveditoare ale dreptului de proprietate ori, după caz, ale calităţii de asociat sau acţionar al persoanei juridice, precum şi, în cazul moştenitorilor, cele care atestă această calitate şi, după caz, înscrisurile care descriu construcţia demolată şi orice alte înscrisuri necesare evaluării pretenţiilor de restituire decurgând din prezenta lege, pot fi depuse până la data soluţionării notificării.
Prin certificatele de moştenitor nr. 176/ 1999 eliberat de Biroul Notarului Public „M.G." şi nr. 6/2008 eliberat de Biroul Notarului Public „C.E.", s-a făcut dovada calităţii contestatorului de moştenitor, fiind legatarul universal al defunctei M.C.V. care la rândul său a fost moştenitoarea defunctului M.I., proprietarul imobilului în litigiu.
Cu privire la dreptul de proprietate al contestatorului asupra construcţiilor edificate pe teren, acesta este dovedit prin autorizaţia de înfiinţare a fabricii de sticlărie, obţinută în 1945 şi apoi prin toate înscrisurile emise ulterior acesteia, în care se regăsesc menţiuni cu privire la construcţiile şi instalaţiile fabricii preluate.
Faptul că acestea nu au fost identificate ca număr şi compunere nu poate fi imputat contestatorului, cum în mod corect a reţinut şi instanţa de apel, deoarece în toate actele menţionate se face referire la construcţiile edificate pe suprafaţa de 3000 mp.
Cum în prezent imobilul se află în patrimoniul unei societăţi comerciale SC S. SRL, constituită în 1996 cu capital mixt, la care SC V. SA (şi implicit statul român) era acţionar minoritar cu 31,312% din capitalul social, cu aportul în natură constituit de imobilul în litigiu - astfel cum rezultă din adeverinţa nr. 671 din 17 martie 2008 emisă de SC V. SA (filele 45 - 47), iar din anul 2007, SC V. SA nu mai deţine părţi sociale la SC S. SRL, în mod corect s-a reţinut că reparaţia se va face prin echivalent, în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la propunerea A.V.A.S.
Aşa fiind, în raport de dispoziţiile art. 312 C. proc. civ. recursul se va respinge ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta A.V.A.S. împotriva deciziei nr. 611 A din 23 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2824/2010. Civil. Drepturi băneşti.... | ICCJ. Decizia nr. 2806/2010. Civil. Legea 10/2001. Revizuire -... → |
|---|
