ICCJ. Decizia nr. 2796/2010. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr.2796/2010
Dosar nr. 19059/3/200.
Şedinţa publică din 6 mai 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată sub nr. 19059/3 din 20 mai 2008 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, reclamantele I.S.L., M.D.S. şi M.A.C. au chemat în judecată pe pârâţii Municipiul Bucureşti prin Primarul General şi A.N.R.P. solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună acordarea de măsuri în echivalent, în condiţiile legii speciale privind imobilele preluate în mod abuziv pentru terenul în suprafaţă de 627 mp, situat în Bucureşti, sector 2.
În motivarea acţiunii, reclamantele au arătat că autorii lor, bunicii paterni, M.A. şi M.D., au achiziţionat în anul 1941 un teren situat în Bucureşti, în suprafaţă totală 700 mp, conform actului de vânzare-cumpărare nr. 6872 din 16 aprilie 1914 autentificat de Tribunalul Ilfov - Secţia notariat. Pe acel teren, aceştia construit un imobil în suprafaţă de 76 mp, restul reprezentând curtea aferentă. In anul 1962, imobilul în integralitatea lui a fost expropriat fără pic vreunei despăgubiri.
Deşi au formulat notificare în temeiul Legii 10/2001, încă din anul 2001 nici în prezent aceasta nu a fost soluţionată, contrar prevederilor le enunţate.
Şi-au întemeiat acţiunea, pe prevederile pct. 1 şi 2 din Declara Universală a Drepturilor Omului, pe Primul Protocol la Convenţia Europeana a Drepturilor Omului, precum şi pe Legea nr. 10/2001.
Prin sentinţa civilă nr. 425 din 25 martie 2009, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâta A.N.R.P.; a respins acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâta A.N.R.P., ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsită de capacitate procesuală pasivă; a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii I.S.L., M.D.S. şi M.A.C.; a obligat pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul General să emită dispoziţie cuprinzând propunerea de acordare a măsurilor reparatorii p echivalent în condiţiile legii speciale privind regimul imobilelor preluate abuziv; pentru imobilul teren în suprafaţă de 627 mp, situat în Bucureşti, sector 4 şi a luat act că reclamanţii nu au solicitat cheltuieli judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că, potrivit art. 21 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, în cazul imobilelor deţinute de unităţile administrat teritoriale, restituirea în natură sau prin echivalent către persoana îndreptat se face prin dispoziţia motivată a primarilor, respectiv a Primarului General Municipiului Bucureşti, ori, după caz, a preşedintelui consiliului judeţean.
Faţă de această dispoziţie legală, tribunalul a apreciat, având în vedere obiectul acţiunii, că singura care are calitate procesuală pasivă este unitatea deţinătoare, respectiv Municipiul Bucureşti prin Primar, astfel încât a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei A.N.R.P. şi a respins acţiunea formulată în contradictoriu cu aceasta ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reţinut că reclamantele I.S.L., M.D.S. şi M.A.C. au formulat în temeiul Legii nr. 10/2001, notificarea expediată prin executorul judecătoresc sub nr. 1323 din 02 aprilie 2001 (fila 120), adresată Primăriei Municipiului Bucureşti, unde a fost înregistrată sub nr. 3572 din 04 aprilie 2001, privind retrocedarea terenului situat în Bucureşti, iar în cazul în care acesta nu este posibilă, acordarea de despăgubiri.
Notificarea nu a fost soluţionată până în prezent, după cum a rezultat din atitudinea procesuală a pârâtei şi din înscrisurile ataşate la dosarul cauzei.
In ceea ce priveşte imobilul ce face obiectul notificării, tribunalul a reţinut că, prin contractul de vânzare-cumparare autentificat sub nr. 6872 din 16 aprilie 1914 de Tribunalul Ilfov - Secţia Notariat (filele 57), A.M. şi D.M. au cumpărat de la G.N., terenul situat în Bucureşti, în suprafaţă totală de 700 mp.
M.A. a decedat la data de 09 februarie 1959 şi a fost moştenită de M.N., M.S.D. şi M.A.C., astfel cum rezultă din certificatul de moştenitor nr. SI 16/1959 (fila 129). In acest certificat se menţionează, la rubrica "Masa succesorală", că de pe urma defunctei a rămas jumătate parte indiviză din imobilul construcţie şi teren in suprafaţă totală de 627 mp situat în Bucureşti, deţinut de defunctă prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 6872/1914 de Tribunalul Ilfov - Secţia Notariat, cealaltă jumătate aparţinând succesorilor M.N. şi M.I. La data de 29 decembrie 1971, a decedat M.N., de pe urma sa, rămânând în calitate de moştenitori, M.E. în calitate de soţie şi P.S.L. în calitate de fiică, aşa cum rezultă din certificatul de moştenitor nr. 128/1975 din 4 februarie 1975 (fila 130).
De pe urma defunctului M.I., au rămas în calitate de moştenitori, M.S.D. şi M.A.C., conform certificatului de moştenitor nr. 95 din 6 aprilie 1998, iar de pe urma defunctei M.E. a rămas ca unică moştenitoare, I.S.L., conform certificatului de moştenitor nr. 60 din 22 mai 1998 (fila 132).
Imobilul în discuţie a trecut în proprietatea statului, prin Decretul Consiliului de Stat nr. 997 din 31 decembrie 1962, aplicat prin Decizia nr.230/1963, emisă de fostul Consiliu Executiv al Sfatului Popular al Capitalei, proprietarii M.N., M.A.C. şi M.S.D. fiind menţionaţi în anexa decretului, la poziţia 17 cu suprafaţa de teren expropriat de 627 mp din care 76 mp construcţii.
In raport de aceste înscrisuri, tribunalul a apreciat că reclamantele au făcut dovada calităţii de persoane îndreptăţite în sensul Legii nr. 10/20 întrunind cerinţele legii speciale pentru acordarea de măsuri reparatori, întrucât au formulat în termenul legal notificare. In acest sens, au dovedit au fost proprietarii imobilului ce face obiectul notificării, iar acesta a fost preluat în mod abuziv de stat.
Deşi în actul autentificat de vânzare-cumpărare încheiat în anul 1914 era menţionată adresa imobilului ca fiind str. L. nr. 20 bis şi nu strada L. nr. 10, identitatea de adresă rezultă din certificatul de moştenitor eliberat la decesul lui M.A.
Mai mult, bunul a fost preluat de la M.N., M.A.C. şi M.S.D., cu adresa din str. L. nr. 10, în favoarea reclamanţilor, funcţionând astfel prezumţia instituită prin art. 24 din Legea nr. 10/2001 republicată, în sensul că persoana individualizată în actul de autoritate prin care s-a luat măsura preluării abuzive, este proprietar imobilului.
Din raportul de expertiză topo depus la dosar, tribunalul a reţinut că, în prezent, terenul este afectat în întregime de utilităţi publice, astfel încât devin incidente dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 10/2001, iar titularii notificării justifică dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent.
Apelul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti împotriva sentinţei nr. 425 din 25 martie 2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, a fost respins ca nefondat prin Decizia civilă nr. 444A a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie, instanţa de apel reţinând că pârâtul nu a motivat apelul formulat astfel că, făcând aplicarea dispoziţiilor art. 292 alin. (2) C. proc. civ., a reţinut în raport de art. 295 C. proc. civ., corecta stabilire a situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă.
A reţinut, instanţa de apel că tribunalul a procedat la soluţionarea cererii de chemare în judecată, dat fiind refuzul de soluţionare a notificării în termenul de 60 de zile evocat de art. 25 din Legea nr. 10/2001, aplicând prevederile Deciziei XX/2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, dată în interesul legii.
Împotriva deciziei civile nr. 444A din 28 septembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IlI-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a declarat recurs pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul General, invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi formulând, în esenţă, următoarele critici:
In speţă nu sunt incidente dispoziţiile Deciziei nr. XX/2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, neexistând un refuz de soluţionare a notificării în termenul de 60 de zile evocat de art. 25 din Legea nr. 10/2001.
Chiar dacă au trecut circa 8 ani şi 6 luni de la depunerea notificării de către reclamanţi, nu se poate vorbi de un refuz nejustificat al Municipiului Bucureşti de a soluţiona notificarea, procedura administrată aflându-se în derulare.
De altfel, ar fi fost şi imposibil în mod obiectiv, tehnic să fie soluţionată notificarea privind imobilul în litigiu, în condiţiile în care Primăria municipiului Bucureşti are de soluţionat, începând cu anul 2001, aproximativ 43.000 de notificări.
Recursul este nefondat.
Aşa cum a constatat instanţa de apel, faţă de dispoziţiile Deciziei nr. XX/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, şi dat fiind refuzul de soluţionare a notificării în termenul legal de 60 de zile, prevăzut de art. 25 din Legea nr. 10/2001, în mod corect a procedat tribunalul la soluţionarea cererii de chemare în judecată.
Potrivit art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001 sunt îndreptăţite, în înţelesul prezentei legi, la măsuri reparatorii constând în restituirea în natură sau, după caz, prin echivalent, persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora.
Totodată, conform art. 4 alin. (2) din acelaşi act normativ, de prevederile prezentei legi beneficiază şi moştenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptăţite.
In speţă, faţă de situaţia de fapt reţinută, în mod corect s-a stabilit calitatea de moştenitori ai persoanelor îndreptăţite a reclamantelor, îndreptăţirea acestora la suprafaţa de 627 mp teren, precum şi faptul că imobilul a fost preluat de către stat, în perioada comunistă, în baza Decretului nr. 977 din 31 decembrie 1962, anexa 1, poziţia 12, în mod abuziv.
Prin notificarea formulată în temeiul Legea nr. 10/2001, expediată prin executorul judecătoresc sub nr. 1323 din 2 aprilie 2001, adresată Primăriei Municipiului Bucureşti, unde a fost înregistrată sub nr. 3572 din 4 aprilie 2001, reclamantele I.S.L., M.D.S. şi M.A.C. au solicitat retrocedarea terenului în suprafaţă de 627 mp situat în Bucureşti, str. L. nr. 20 bis, iar în cazul în care aceasta nu este posibilă, acordarea de despăgubiri.
Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, rezultă că notificarea nu a fost soluţionată de către pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul General.
Potrivit art. 23 din Legea nr. 10/2001 (în forma iniţială, devenit după republicare art. 25), în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare potrivit art. 22 (care prevedea că actele pot fi depuse fie ca anexe la notificare, fie în termen de 18 luni de la data intrării în vigoare a legii), unitatea deţinătoare este obligată să se pronunţe, prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată, asupra cererii de restituire în natură.
De asemenea, prin dispoziţiile art. 25.1 din HG nr. 250/2007 (prin care s-a abrogat HG nr. 498 din 14 mai 2003), se reiterează faptul că termenul de 60 de zile pentru îndeplinirea obligaţiei unităţii deţinătoare de a se pronunţa asupra cererii de restituire poate avea două date de referinţă, fie data depunerii notificării, fie data depunerii actelor doveditoare.
In condiţiile în care Legea nr. 10/2001 nu face nicio precizare cu privire la ipoteza în care persoana juridică deţinătoare a imobilului nu emite Decizia sau dispoziţia prevăzută de art. 25 din Legea nr. 10/2001 în termenul de 60 de zile prevăzut de lege, nu se poate refuza persoanei îndreptăţite dreptul de a se adresa instanţei competente - tribunalul - pe considerentul că plângerea ar fi prematur introdusă şi inadmisibilă. Absenţa răspunsului persoanei juridice deţinătoare are valoarea unui refuz de restituire a imobilului, iar acesta trebuie cenzurat de către tribunal, tot în condiţiile acestei proceduri speciale.
Faţă de considerentele expuse, constatându-se neincidenţa motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va face aplicarea art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul General împotriva deciziei nr. 444A din 28 septembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IlI-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 mai 2010.
*
| ← ICCJ. Decizia nr. 2800/2010. Civil. Fond funciar. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2790/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
