ICCJ. Decizia nr. 2831/2010. Civil. Conflict de competenţă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr.2831/2010
Dosar nr. 2636/54/2008
Şedinţa publică din 6 mai 2010
Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 16 iunie 2008 pe rolul Tribunalului Dolj, reclamanta SC O.C. SCM Craiova a chemat în judecată pe pârâţii Primarul Municipiului Craiova şi E.M. şi a solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună anularea dispoziţiei din 23 aprilie 2008 emisă de Primarul Municipiului Craiova.
În motivarea acţiunii s-a arătat că prin dispoziţia atacată s-a dispus, pe de o parte, înaintarea spre competentă soluţionare către reclamantă, ca fiind actuala unitate deţinătoare a imobilului, a dosarelor conexate de notificare nr. 1448/N/2001 şi nr. 2310/N/2001 formulate de E.M. pentru imobilul teren în suprafaţă de 2.800 m.p. situat în Craiova, str. A.I., iar pe de altă parte, a fost propusă acordarea de despăgubiri în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru imobilul construcţie demolat, în suprafaţă construită de 116,50 m.p.
S-a invocat încălcarea de către primar principiului irevocabilităţii actelor administrative, în condiţiile în care, la data de 26 iunie 2007, primarul emisese o altă dispoziţie cu nr. 13809, prin care respinsese restituirea în natură a întregului imobil, propunându-se acordarea de despăgubiri.
Prin cererea depusă în dosarul de fond la data de 05 septembrie 2008, pârâtul E.M. a invocat excepţia de necompetenţă materială a Tribunalului Dolj, solicitând înaintarea cauzei la Judecătoria Craiova, apreciind că reclamanta nu are calitatea de persoană îndreptăţită în înţelesul art. 26 din Legea nr. 10/2001.
Prin sentinţa civilă nr. 256 din 26 septembrie 2008, pronunţată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 12011/63/2008, s-a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii formulată de reclamanta SC O.C. SCM Craiova, în favoarea Judecătoriei Craiova.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul a reţinut că reclamanta are calitatea de terţ în raport de procedura reglementată prin Legea nr. 10/2001, în cadrul căreia a fost emisă dispoziţia nr. 15904/2007 a Primăriei Municipiului Craiova, aceasta neavând calitatea de persoană îndreptăţită în sensul art. 3 din Legea nr. 10/2001, pentru a atrage competenţa secţiei civile a Tribunalului în a cărui circumscripţie teritorială se află sediul unităţii deţinătoare, invocând prevederile art. 24 alin. (8), art. 25 alin. (6) şi art. 31 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova sub nr. 21038/215/2008.
Prin sentinţa civilă nr. 17566 din 19 noiembrie 2008 pronunţată Judecătoria Craiova în Dosarul nr. 21038/215/2008, s-a admis excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Craiova şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, dispunându-se ca după rămânerea irevocabilă a hotărârii, cauza să fie înaintată la Curtea de Apel Craiova, în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.
Pentru a se pronunţa astfel, judecătoria a reţinut că dispoziţia nr. 46375/2008, emisă de Primăria Municipiului Craiova este un act administrativ, întrucât nu dă naştere unor drepturi şi obligaţii cu caracter civil de drept substanţial, ci dimpotrivă, are natura juridică a unui act administrativ de desesizare a autorităţii de sarcina rezolvării unei cereri formulată în cadrul procedurii administrative, invocându-se prevederile art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004.
Cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel Craiova sub nr. 2636/54/2008.
Analizând conflictul negativ de competenţă, prin Decizia nr. 2 din 13 ianuarie 2009, Curtea de Apel Craiova a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, având în vedere următoarele considerente:
Legea nr. 10/2001 prevede o procedură specială pentru restituirea imobilelor preluate abuziv de stat înainte de 22 decembrie 1989, procedură care începe prin adresarea unei notificări persoanei juridice deţinătoare a imobilului.
Dispoziţia sau Decizia prin care este finalizată procedura specială instituită de Legea nr. 10/2001 este supusă ulterior controlului judiciar, competenţa materială aparţinând în primă instanţă secţiei civile a tribunalului, în raport de art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
În speţă, prin dispoziţia nr. 46375 din 23 aprilie 2008 emisă de Primăria Municipiului Craiova s-a dispus înaintarea spre competentă soluţionare către SC O.C. SCMCraiova, ca fiind actuala deţinătoare a terenului, a dosarelor de notificare nr. 1448/N/2001 şi nr. 2310/N/2001, formulate de către E.M., pentru imobilul situat în Craiova, str. A.I.
Sintagma de „unitate deţinătoare" este menţionată în prevederile Legii nr. 10/2001, republicată, în temeiul căreia s-a emis şi dispoziţia nr. 46375 din 23 aprilie 2008, contestată de reclamantă.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 10/2001 republicată, imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în posesia cui se află în prezent, se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de restituire şi libere de orice sarcini.
Una din semnificaţiile sintagmei „indiferent în posesia cui se află în prezent", astfel cum apare în Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin HG 250/2007, este aceea a stabilirii momentului în funcţie de care se face calificarea unităţii
deţinătoare, respectiv cel care deţinea imobilul la data intrării în vigoare a legii.
În cazul în care, după intrarea în vigoare a legii un imobil notificat potrivit legii a fost transferat în administrarea unei alte entităţi, aceasta devine unitate deţinătoare investită cu soluţionarea notificării, entitatea iniţial notificată având obligaţia de a transmite notificarea şi documentaţia aferentă entităţii deţinătoare, înştiinţând totodată şi persoana îndreptăţită despre această situaţie.
Şi din interpretarea dispoziţiilor art. 27 din Legea nr. 10/2001, rezultă că în cazul în care persoana îndreptăţită nu deţine imobilele solicitate, aceasta va direcţiona notificarea către entitatea învestită cu soluţionarea ei, sau unităţii deţinătoare a bunurilor imobile solicitate, fiind relevante prevederile pct. 27.1 şi 27.2 din Normele Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin HG nr. 250/2007.
În privinţa instanţei competente să soluţioneze o contestaţie îndreptată împotriva deciziei sau dispoziţiei emisă de unitatea deţinătoare, sau entitatea învestită cu soluţionarea notificării, prin art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, s-a prevăzut competenţa secţiei civile a Tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul unităţii deţinătoare sau al entităţii învestită cu soluţionarea notificării, în cazul în care Decizia sau dispoziţia motivată de respingerea notificării, este atacată de persoana care se pretinde îndreptăţită.
Competenţa materială specială este aplicabilă oricăror litigii ivite în legătură cu modul de soluţionare a cererilor de restituire formulate în baza Legii nr. 10/2001, aceasta fiind intenţia vădită a legiuitorului, indiferent dacă există sau nu răspuns la notificare.
Este adevărat că Legea nr. 10/2001 nu reglementează expres stabilirea competenţei materiale a instanţei, atunci când contestarea deciziei sau dispoziţiei emisă de unitatea deţinătoare sau entitatea învestită cu soluţionarea ei, se face de către unitatea deţinătoare căreia i s-a comunicat spre competentă soluţionare notificarea formulată de persoana îndreptăţită, însă raţiuni de simetrie impun ca şi în cazul în care se contestă dispoziţia emisă de entitatea învestită iniţial cu soluţionarea notificării prin care se transmite actualei unităţi deţinătoare acea notificare, contestaţia să poată fi formulată tot la secţia civilă a tribunalului în a cărui rază teritorială se află sediul persoanei juridice notificate.
Prin contestaţia formulată de reclamanta unitate deţinătoare, se contestă o dispoziţie emisă de o autoritate publică, prin care i se înaintează reclamantei, în calitate de unitate deţinătoare, spre competentă soluţionare, notificările formulate de persoana îndreptăţită care solicită restituirea în natură a imobilului în litigiu.
Dispoziţia contestată este un act cu efecte civile, supusă reglementărilor Legii nr. 10/2001, derogatorii de la dreptul comun, dat fiind faptul că raportul juridic izvorât din aplicarea Legii nr. 10/2001 ia naştere între deţinătorul imobilului şi persoana îndreptăţită la restituire în natură sau la măsuri reparatorii. În aceste condiţii, contestaţia formulată de reclamantă în calitate de actual deţinător al imobilului, se judecă de către secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie teritorială este situat imobilul, litigiul intrând în sfera de competenţă procesuală pur civilă şi nu în cea specifică contenciosului administrativ.
Obiectul prezentei contestaţii priveşte o procedură prealabilă impusă de dispoziţiile Legii nr. 10/2001, necontencioasă, dar obligatorie, potrivit art. 10 alin. (2) C. proc. civ., astfel încât pentru raţiuni de judecată unitară, o atare pricină izvorâtă din temporizarea ori refuzul de finalizare a unei proceduri, nu poate fi atribuită spre soluţionare decât simetric, conform prevederilor art. 26 şi 27 din Legea nr. 10/2001, în competenţa instanţei care judecă acţiunea principală, respectiv în competenţa Tribunalului.
Prin urmare, în baza art. 22 alin. (5) C. proc. civ., Curtea de Apel Craiova a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, secţia civilă.
Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat şi motivat recurs reclamanta SC O.C. SCM Craiova.
Prin motivele de recurs se susţine nelegalitatea deciziei recurate pentru greşita interpretare a prevederilor Legii 10/2001, arătându-se că acţiunea cu care reclamanta a învestit instanţa nu se regăseşte în ipotezele la care se referă art. 24, art. 25 şi art. 31 din Legea nr. 10/2001 şi care nu pot fi extinse, pe cale de interpretare, şi la alte categorii de litigii.
În măsura în care justifică interes şi un drept propriu, terţele persoane, pot contesta dispoziţiile emise în favoarea persoanelor îndreptăţite în conformitate cu dispoziţiile Legii 10/2001, în procedura reglementată prin legea generală, care este dreptul comun în materia acţiunilor în constatarea nulităţilor, şi anume în procedura reglementată prin C. proc. civ.
Analizând Decizia recurată, în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente.
Cererea care a învestit instanţele de judecată a avut ca obiect pretenţia reclamantei de anulare a dispoziţiei nr. 46375 din 23 aprilie 2008 emisă de Primarul Municipiului Craiova prin care s-a dispus, pe de o parte, înaintarea spre competentă soluţionare către reclamantă, ca fiind actuala unitate deţinătoare a imobilului, a dosarelor conexate de notificare nr. 1448/N/2001 şi nr. 2310/N/2001 formulate de E.M. pentru imobilul teren în suprafaţă de 2800 m.p. situat în Craiova, str. A.I. nr. 83, iar pe de altă parte, a fost propusă acordarea de despăgubiri în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru imobilul construcţie demolat, în suprafaţă construită de 116,50 m.p.
Dispoziţia a cărei anulare se cere a fost emisă de pârâtul Primarul Municipiului Craiova în procedura Legii 10/2001 şi a stabilit calitatea reclamantei de unitate deţinătoare, învestit-o cu soluţionarea notificărilor formulate de E.M. în temeiul aceleiaşi legi.
Prin art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, se prevede că „Imobilele - terenuri şi construcţii - preluate în mod abuziv, indiferent de destinaţie, care sunt deţinute la data intrării în vigoare a prezentei legi de o regie autonomă, o societate sau companie naţională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administraţiei publice centrale sau locale este acţionar ori asociat majoritar, de o organizaţie cooperatistă sau de orice altă persoană juridică de drept public, vor fi restituite persoanei îndreptăţite, în natură, prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată a organelor de conducere ale unităţii deţinătoare".
În acelaşi sens, prin art. 25 alin. (1) din legea menţionată se mai prevede că „În termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare potrivit art. 23 unitatea deţinătoare este obligată să se pronunţe, prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată, asupra cererii de restituire în natură".
Pentru cazul când restituirea în natură nu este posibilă, s-a reglementat, prin art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, că „Decizia sau, după caz, dispoziţia motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul unităţii deţinătoare sau, după caz, al entităţii învestite cu soluţionarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare".
Este adevărat că textul reglementează posibilitatea ca persoana îndreptăţită să formuleze o atare contestaţie şi stabileşte competenţa de primă instanţă a tribunalului în soluţionarea ei. Deşi, în cauză,
contestaţia este formulată de unitatea deţinătoare, raţiuni de simetrie impun stabilirea aceleaşi competenţe materiale în primă instanţă ca cea reglementată prin art. 26 alin. (3) C. proc. civ.
Unitatea deţinătoare nu este un terţ în raportul juridic dedus judecăţii, dispoziţia contestată emisă în procedura Legii 10/2001 îi este opozabilă.
Pe de altă parte, faţă de obiectul cererii de chemare în judecată, instanţa este chemată să stabilească, prealabil verificării legalităţii dispoziţiei atacate, calitatea reclamantei de unitate deţinătoare, competentă să soluţioneze notificările formulate de pârâtul E.M.
Aceasta presupune aplicarea şi interpretarea prevederilor Legii 10/2001 care reglementează aceste aspecte şi în privinţa cărora, legea prevede o competenţă specială de primă instanţă în favoarea tribunalului. Or, din interpretarea normelor legale, rezultă că intenţia legiuitorului a fost aceea de a acorda, în materia specială a Legii 10/2001, o plenitudine de competenţă în primă instanţă tribunalelor pentru soluţionarea contestaţiilor ce au ca obiect raporturile juridice izvorâte din aplicarea acestui act normativ. În aceste condiţii, este greu de conceput că s-ar fi intenţionat să se recunoască judecătoriei, în temeiul art. 1 pct. 1 C. proc. civ., competenţa de a stabili, calitatea de unitate deţinătoare în procedura Legii 10/2001, pentru ca ulterior, Decizia/dispoziţia emisă de unitatea deţinătoare astfel desemnată să fie supusă cenzurii tribunalului în primă instanţă.
Prin urmare, faţă de obiectul litigiului şi care vizează un raport juridic născut din aplicarea Legii nr. 10/2001 ce ia naştere între deţinătorul imobilului şi persoana îndreptăţită la restituire şi de calitatea reclamantei stabilită prin dispoziţia contestată, emisă în procedura acestei legi, pentru raţiuni de simetrie şi de judecată unitară, o atare pricină, nu poate fi atribuită spre soluţionare decât, simetric regulilor prevăzute în actul normativ aplicabil litigiului, în competenţa tribunalului.
În consecinţă, apreciind că, prin Decizia recurată, Curtea de Apel a făcut o corectă aplicare şi interpretare a prevederilor legale aplicabile în cauză, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC O.C. SCMM Craiova împotriva deciziei nr. 2 din 31 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2833/2010. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 2823/2010. Civil. Conflict de competenţă.... → |
|---|
