ICCJ. Decizia nr. 2823/2010. Civil. Conflict de competenţă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr.2823/2010
Dosar nr. 10659/3/2009
Şedinţa publică din 6 mai 2010
Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 16 decembrie 2003 pe rolul Judecătoriei Sector 2 sub nr. 12526/2003, reclamanţii I.G., M. şi R.R. au chemat în judecată pe pârâta SC A. SA şi au solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună obligarea pârâtei să le lase în deplină proprietate şi posesie imobilul corp C denumit arhivă cu suprafaţa indiviză 143,73 m.p., situat în str. I. Totodată, în baza art. 57 C. proc. civ., reclamanţii au solicitat chemarea în judecată a Asociaţiei A. PAS, a Primăriei Municipiului Bucureşti şi a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, precum şi, în baza art. 60 C. proc. civ., chemarea în garanţie a A.P.A.P.S.
La termenul de judecată din data de 06 aprilie 2004, numiţii S.I. şi S.R.M. au fost introduşi în cauză în calitate de reclamanţi, ca moştenitori ai autoarei R.T.
Prin sentinţa civilă nr. 2736 din 13 aprilie 2004, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti instanţa a respins acţiunea ca inadmisibilă.
Soluţia a fost infirmată prin Decizia civilă nr. 1792 din 19 decembrie 2006, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă prin care a fost desfiinţată sentinţa apelată şi s-a trimis cauza spre rejudecare.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti sub nr. 5849/300/2007, la data de 21 mai 2007.
La data de 01 octombrie 2007, pârâta Asociaţia Salariaţilor Apolodor S.A. a formulat cerere de chemare în garanţie în contradictoriu cu A.P.A.P.S.
În Şedinţa publică din data de 01 octombrie 2007, instanţa a luat act că reclamanţii R.R.V. se judecă în calitate de intervenienţi cu numiţii R.O. şi R.I.M., ca moştenitori ai defunctei R.T. şi, în aceeaşi calitate de intervenienţi, cu numiţii S.R.M. şi S.I.
În Şedinţa publică din termenul din data de 14 ianuarie 2008, instanţa a dispus introducerea în cauză a numitului G.G., în calitate de reclamant, ca urmare transmiterii convenţionale cu titlu particular a calităţii procesuale, de la reclamanţii I.G. şi M.J. şi intervenienţii S.R.M. şi S.I., către numitul G.G., în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 07 iunie 2007. Totodată, a luat act de modificarea cadrului procesual pasiv în sensul că reclamantul R.R.V. şi intervenienţii R.O. şi R.I.M. renunţă la judecarea cauzei în contradictoriu cu pârâta Asociaţia salariaţilor A. SA şi chemata în garanţie A.V.A.S.
La termenul de judecată de la 11 februarie 2008, reclamantul G.G. a precizat că păstrează cadrul procesual, înţelegând să se judece cu toţi pârâţii, intervenienţii şi chemata în garanţie.
Prin sentinţa civilă nr. 682 din 26 ianuarie 2009 pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti s-a admis excepţia necompetenţei materiale şi s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii R.R.V. şi G.G. în contradictoriu cu pârâţii SC A. SA şi Asociaţia A. PAS, Municipiul Bucureşti şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti, intervenienta R.I.M. şi chemata în garanţie A.V.A.S. în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia civilă.
Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a reţinut că promovarea acţiunii are ca finalitate recunoaşterea pe cale judecătorească a dreptului de proprietate asupra imobilului situat în str. I., compus din teren în suprafaţă de 143, 73 mp şi construcţie corp C.
Acţiunea în revendicare are un caracter evaluabil impus de natura obiectului său, şi anume dreptul de proprietate, care este susceptibil de a fi evaluat în bani, prin raportare la bunul asupra căruia poartă, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 5 alin. (1) din Normele Metodologice de aplicare a Legii 146/1997.
În speţă, a fost efectuat raportul de expertiză de către expert T.M., corectat prin răspunsul la obiectiuni, în lumina căruia valoarea de circulaţie a imobilului revendicat este de 570.570 RON, valoare finală necontestată de părţile litigante.
Totodată, instanţa a apreciat relevantă această valoare, rezultată în urma filtrării ofertelor de pe piaţa imobiliară, comparativ cu imobile situate în zonă cu cel în litigiu, valoare corectată în funcţie de particularităţile imobilului în cauză.
Aşa fiind, sunt incidente prevederile art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ. care consacră competenţa materială a Tribunalului în soluţionarea cererilor în materie civilă al căror obiect are o valoare de peste 5 miliarde RON, situaţia din speţă încadrându-se în ipoteza legală enunţată, câtă vreme valoare bunului revendicat excede limitei până la care competenţa revine judecătoriei.
Reţinând caracterul imperativ al normelor care reglementează competenţa materială, competenţă absolută, de la care nici părţile nici instanţa nu pot deroga, în baza art. 158 şi art. 159 pct. 2 C.pr.civ, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia civilă.
Cauza a fost înregistrată la data de 17 martie 2009 pe rolul Tribunalului, secţia a IV-a civilă sub nr. 10659/3/2009.
Prin sentinţa civilă nr. 596 din 24 aprilie 2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV - a civilă, s-a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Bucureşti şi s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii R.R. V. în contradictoriu cu pârâţii SC A. SA, Asociaţia A. PAS, Municipiul Bucureşti şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti Bucureşti, cu intervenienta R.I.M. şi cu chemata în garanţie chemata în garanţie A.V.A.S şi s-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă între Tribunalul Bucureşti şi Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, dispunându-se ca după rămânerea definitivă a hotărârii, dosarul să fie înaintat Curţii de Apel Bucureşti în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Bucureşti a reţinut în ceea ce priveşte competenţa materială a unei instanţe de judecată că acestea se determină în funcţie de valoarea obiectului cererii de chemare în judecată de la data sesizării instanţei — în speţă prima instanţă a fost sesizată în anul 2004 — şi nu de la o dată ulterioară.
Pe de altă parte, Tribunalul a avut în vedere că dosarul se afla în al doilea ciclu procesual, iar hotărârile pronunţate în primul ciclu procesual referitoare la instanţa competentă a soluţiona cauza în primă instanţă sunt definitive şi irevocabile.
Astfel, prin Decizia civilă nr. 17902/2006 a Tribunalului Bucureşti s-a admis apelul, s-a desfiinţat sentinţa civilă nr. 2736/2004 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti şi s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Potrivit art. 297 alin. (2) C. proc. civ. „Dacă prima instanţă s-a declarat competentă şi instanţa de apel stabileşte că a fost necompetentă, anulând hotărârea atacată, va trimite cauza spre judecare instanţei competente, afară de cazul când constată propria sa competenţă. În acest caz, anulând în tot sau în parte procedura urmată şi hotărârea pronunţată, va reţine procesul spre judecare".
În speţă, Tribunalul, ca instanţă de apel, a constatat că Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti este instanţa competentă să soluţioneze cauza în primă instanţă, motiv pentru care a trimis cauza spre rejudecare la această instanţă.
Dacă ar fi considerat că Judecătoria Sectorului 2 nu ar fi fost competentă material, prin Decizia civilă nr. 1792/2006, Tribunalul Bucureşti ar fi anulat sentinţa civilă nr. 2736/2004 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti şi ar fi reţinut cauza spre rejudecare în primă instanţă.
Tribunalul a mai reţinut că Decizia civilă nr. 1792/2006 nu a fost recurată, astfel că aceasta se bucură de autoritate de lucru judecat sub aspectul instanţei căreia i-ar reveni competenţa de a soluţiona cauza în primă instanţă.
Examinând conflictul negativ de competenţă intervenit între cele două instanţe, Curtea de Apel, prin sentinţa civilă nr. 38 din 19 august 2009, a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 2 Bucureşti.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut următoarele:
Potrivit art. 1 pct. 1 C. proc. civ., judecătoriile judecă în primă instanţă toate cererile, în afară de cele date prin lege în competenţa altor instanţe. Rezultă că judecătoria este instanţă de drept comun în ceea ce priveşte judecata în primă instanţă, ceea ce înseamnă că, ori de câte ori nu se prevede competenţa unei alte instanţe judecătoreşti de a rezolva în primă instanţă o anumită cerere, aceasta va fi judecată în prima instanţă de judecătorie. De asemenea, art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ. — în forma în vigoare la data sesizării instanţei, respectiv 16 decembrie 2003 -, stabilea competenţa tribunalelor de a judeca în primă instanţă procesele şi cererile în materie civilă al căror obiect are o valoare de peste 1 miliard RON (ROL).
În al doilea rând, conform principiului reglementat de art. 181 C. proc. civ., momentul care interesează în stabilirea valorii obiectului litigiului este tot acela al sesizării instanţei prin introducerea cererii de chemare în judecată, deoarece de la acea dată se pune problema legalei învestiri a instanţei, atât sub aspect material, cât şi teritorial, iar pe de altă parte este necesar să se pornească de la un criteriu invariabil, care să conducă la evitarea unor măsuri ce ar putea avea ca efect întârzierea soluţionării cauzei.
În cauza de faţă, reclamanţii nu şi-au îndeplinit obligaţia prevăzută de art. 112 pct. 3 C. proc. civ. de a evalua obiectul cererii şi nici din probele administrate în cauză nu rezultă valoarea corpului de clădire revendicat de reclamanţi la data de 16 decembrie 2003. Expertiza efectuată în rejudecare de către expertul tehnic T.M. a stabilit valoarea de 570.570 RON pentru imobilul în litigiu la un alt moment, şi anume la 02 iunie 2008.
În aceste condiţii, singura soluţie rezonabilă este aceea de a se da eficienţă normei juridice cu caracter general în materie de competenţă a instanţelor, respectiv art. 1 pct. 1 C. proc. civ., iar nu dispoziţiei speciale cuprinse în art. 2 pct. 1 lit. b) din acelaşi act normativ, al cărei caracter derogatoriu implică justificarea aplicării sale împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat şi motivat recurs, pârâta SC A. SA.
Prin motivele de recurs se formulează următoarele critici de nelegalitate întemeiate pe prevederile art. 304 alin. (9) C. proc. civ.:
Art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ. consacră competenţa materială a Tribunalului în soluţionarea cererilor în materie civilă al căror obiect are valoare de peste 5 miliarde RON, situaţia în speţă situându-se in ipoteza enunţată, câtă vreme valoarea bunului revendicat excede limitele până la care competenţa revine Judecătoriei.
În cazul acţiunilor în revendicare imobiliară este obligatorie stabilirea valorii bunului revendicat pentru a se putea stabili care este instanţa competentă material.
La data investirii, în anul 2003, Judecătoria sectorului 2 Bucureşti a respins acţiunea pe o excepţie de fond, excepţia inadmisibilităţii, fără să-şi stabilească propria competenţă.
Mai mult, nici instanţa de apel nu a pus in discuţia părţilor valoarea bunului revendicat, mulţumindu-se să caseze hotărârea, stabilind că cererea este admisibilă.
Instanţa care a judecat conflictul de competenţă trebuia sa facă aplicarea art. 2 pct. 1, lit. b) C. proc. civ. şi nu al art. 181 din acelaşi cod, deoarece în primul proces nu s-a pus in discuţie valoarea obiectului cererii, în speţă nefiind vorba de o valoare stabilită iniţial care să fi fost modificată ulterior investirii.
Acţiunea în revendicare imobiliară are un caracter evaluabil în bani, iar în cauza dedusă judecăţii a fost efectuat raportul de expertiză de către expert T.M., corectat prin răspunsul la obiecţiuni, valoarea imobilului fiind stabilită la suma de 570.570 RON.
Se solicită admiterea recursului şi modificarea sentinţei recurate in sensul de a se stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Analizând hotărârea recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 181 C. proc. civ. instanţa investită potrivit dispoziţiilor referitoare la competenţa după valoarea obiectului cererii rămâne comptentă să judece chiar dacă, ulterior învestirii, intervin modificări în ceea ce priveşte cuantumul valorii acestui obiect.
În cauză, reclamanţii au sesizat instanţa de judecată —Judecătoria sectorului 2 Bucureşti — cu o cerere în revendicare imobiliară, apreciind că aceasta este instanţa competentă material să soluţioneze pricina.
În aplicarea regulii rezultate din prevederile art. 1 pct. 1 C. proc. civ. în raport cu care judecătoria este instanţă de drept comun în ceea ce priveşte judecata în primă instanţă şi având în vedere că din nici o probă administrată în cauză nu rezultă că la data sesizării sale de către reclamanţi, în raport de valoarea obiectului pricinii, aceasta nu era instanţa competentă material să soluţioneze pretenţiile reclamanţilor, în mod corect, prin hotărârea recurată, Curtea de Apel a stabilită că judecătoriei îi revenea competenţa soluţionării în primă instanţă a pricinii.
Împrejurarea că, ulterior sesizării instanţei, la data de 02 iunie 2008, printr-un raport de expertiză s-a stabilit o valoare a imobilului care atrăgea competenţa în primă instanţă a Tribunalului nu poate determina desesizarea Judecătoriei, faţă de prevederile art. 181 C. proc. civ. Legal învestită după valoarea pricinii (la data sesizării Judecătoriei — 16.12.2003- tribunalul era competent să judece, potrivit art. 2 lit. b) C. proc. civ., în primă instanţă procesele şi cererile în materie civilă al căror obiect avea o valoare de peste 1 miliard RON vechi), judecătoria, în aplicarea art. 181 C. proc. civ., rămâne instanţa competentă material să soluţioneze în primă instanţă prezentul litigiu.
Prin urmare, apreciind că, prin hotărârea recurată, Curtea de Apel a făcut o corectă interpretare şi aplicare în cauză a prevederilor art. 1 pct. 1 C. proc. civ., art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ. şi art. 181 C. proc. civ., în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC A. SA împotriva sentinţei civile nr. 38 din 19 august 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2831/2010. Civil. Conflict de competenţă.... | ICCJ. Decizia nr. 2820/2010. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
