ICCJ. Decizia nr. 2844/2010. Civil. Limitarea exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2844/2010
Dosar nr. 2895/90/2009
Şedinţa publică din 7 mai 2010
Asupra recursului civil de faţă, reţine următoarele.
Prin cererea înregistrată la data de 27 august 2009 pe rolul Tribunalului Vâlcea, reclamantul Inspectoratul Naţional pentru Evidenţa Persoanelor din cadrul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, în contradictoriu cu pârâta B.F.A., în baza dispoziţiilor obiectivului nr. 2 lit. d) din HG nr. 1347/2007 pentru aprobarea planului de măsuri privind sprijinirea cetăţenilor români aflaţi în Italia, ca urmare a situaţiei create prin adoptarea de către statul italian a noilor reglementări ce vizează îndepărtarea de pe teritoriu, coroborate cu prevederile art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, cu modificările şi completările ulterioare, a solicitat restrângerea exercitării dreptului la libera circulaţie în Italia a pârâtei.
In motivarea cererii, reclamantul a arătat că pârâta a fost expulzată din Italia la data de 29 iunie 2009 în baza Decretului Chesturii Provinciei Bologna şi, conform decretului de expulzare, datorită comportamentului de care a dat dovadă pe perioada şederii în Italia, împotriva pârâtei s-a dispus măsura interzicerii de a se mai afla pe teritoriul Italiei.
În susţinerea cererii, la dosar au fost depuse înscrisuri: talonul de expulzat, declaraţia dată de pârâtă, Decretul de expulzare emis de autorităţile italiene, timbru judiciar în valoare de 3 lei şi ordinul de plată nr. 1757 din 18 august 2009, reprezentând taxa judiciară de timbru în valoare de 8 lei.
Potrivit dispoziţiilor obiectivului nr. 2 lit. d) din HG nr. 1347/2007 pentru aprobarea planului de măsuri privind sprijinirea cetăţenilor aflaţi în Italia, ca urmare a situaţiei create prin adoptarea de către statul italian a noilor reglementări ce vizează îndepărtarea de pe teritoriu, coroborate cu prevederile art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005, cu modificările şi completările ulterioare, Inspectoratul Naţional pentru Evidenţa Persoanelor din cadrul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative a sesizat instanţa, solicitând restrângerea exercitării dreptului la liberă circulaţie a pârâtei în Italia.
Tribunalul Vâlcea, prin sentinţa civilă nr. 740 din 15 septembrie 2009 a admis cererea şi a dispus restrângerea dreptului la liberă circulaţie al pârâtei B.F.A. în Italia, pe o perioadă de 2 ani, începând de la data pronunţării hotărârii.
În adoptarea acestei soluţii, instanţa de fond a reţinut că pârâta a fost îndepărtată de pe teritoriul Italiei la data de 29 iunie 2009, în baza Decretului Chesturii Provinciei Bologna. Datorită comportamentului de care a dat dovadă pe perioada şederii în Italia, împotriva pârâtei s-a dispus măsura interzicerii de a se mai afla pe teritoriul Italiei.
Din declaraţia olografă dată de pârâtă, a rezultat că aceasta, deplasându-se cu autoturismul proprietate personală împreună cu prietenul său C.L. în Italia, la un control de rutină, în localitatea Bologna au fost reţinuţi de organele de poliţie, pe motiv că prietenul său ar fi avut o tentativă de furt (a cumpărat o maşină furată).
În aceste condiţii şi potrivit art. 27 din Directiva nr. 2004/38/CE, restricţionarea libertăţii de circulaţie şi şedere a cetăţenilor uniunii şi a membrilor lor de familie poate fi dispusă pentru motive de ordine publică, siguranţă publică sau sănătate publică.
Prima instanţă a apreciat că pârâta se circumscrie în aceste dispoziţii, măsura îndepărtării de pe teritoriul Italiei fiind luată pentru ordine şi siguranţă publică, sens în care, a admis cererea şi a restrâns dreptul la liberă circulaţie al pârâtei în Italia pe o perioadă de 2 ani.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel în termen legal pârâta B.F.A.
În dezvoltarea apelului, pârâta a arătat că se poate restrânge libertatea de circulaţie şi de şedere a cetăţenilor Uniunii pentru motive de ordine publică, siguranţă publică sau sănătate publică, însă aceste măsuri se întemeiază exclusiv pe conduita persoanei în cauză.
Pârâta a susţinut că în cauză nu s-a dovedit existenţa vreunuia dintre motivele pentru care se poate dispune restrângerea dreptului la liberă circulaţie, nu există o hotărâre de condamnare pentru săvârşirea unor infracţiuni sau vreun alt act de sancţionare a unor fapte care să se încadreze în motive de ordine publică, siguranţă publică sau sănătate publică, iar pentru aceste considerente solicită admiterea apelului şi respingerea cererii.
Curtea de Apel Piteşti, secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi familie, prin Decizia civilă nr. 143A din 30 octombrie 2009 a constatat că apelul este fondat şi l-a admis, pentru cele ce preced:
Astfel, prin Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 29 aprilie 2004 s-a stabilit că cetăţenia Uniunii conferă fiecărui cetăţean al acesteia un drept fundamental şi individual de liberă circulaţie şi şedere pe teritoriul statelor membre, sub rezerva limitărilor şi condiţiilor prevăzute de tratat, iar libera circulaţie constituie una din libertăţile fundamentale specifice pieţei comune, adică spaţiului fără frontiere interne.
Potrivit art. 27 din Directiva nr. 2004/CE statele membre pot restrânge libertatea de circulaţie şi de şedere a cetăţenilor Uniunii şi a membrilor lor de familie, indiferent de cetăţenie, pentru motive de ordine publică, siguranţă publică sau sănătate publică, motive care nu pot fi invocate în scopuri economice.
Măsurile luate din motive de ordine publică sau siguranţă publică respectă principiul proporţionalităţii şi se întemeiază exclusiv pe conduita persoanei în cauză, iar condamnările penale anterioare nu pot justifica în sine luarea unor asemenea măsuri.
Cât priveşte conduita persoanei, se arată în Directivă că aceasta trebuie sa constituie o ameninţare reală, prezentă şi suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societăţii.
Totodată, Tratatul de instituire a comunităţilor europene, prin art. 39 prevede că libera circulaţie este garantată în cadrul comunităţii şi aceasta implică eliminarea oricărei discriminări pe motiv de cetăţenie, în ceea ce priveşte încadrarea în munca, remunerarea şi celelalte condiţii de muncă.
In cauza de faţă, s-a dispus returnarea pârâtei din Italia, însă nu s-a dovedit sau invocat existenţa vreunuia dintre motivele pentru care se poate restrânge dreptul la libera circulaţie a persoanelor.
Dimpotrivă, din actele existente în dosarul cauzei, traduse, în apel, în limba română (filele 32-36), a rezultat că pârâta nu se face vinovată de comiterea vreunei abateri sau infracţiuni, cel vinovat fiind bărbatul care o însoţea.
Mai mult decât atât, nu s-a depus la dosar de către reclamant o hotărâre de condamnare a pârâtei.
Pentru toate aceste considerente, în baza dispoziţiilor art. 296 C. proc. civ. Curtea a admis apelul şi a schimbat sentinţa, în sensul că a respins cererea formulată de către reclamant.
Reclamantul Inspectoratul Naţional pentru Evidenţa Persoanelor, denumit în prezent Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, a declarat recurs împotriva deciziei pronunţate în apel susţinând că în conformitate cu art. 5 din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, modificată şi completată prin OUG nr. 5/2006, pe perioada şederii acestora în străinătate, cetăţenii români au obligaţia respectării legislaţiei României şi să nu desfăşoare activităţi de natură să compromită imaginea României ori să contravină obligaţiilor asumate de România prin documente internaţionale, cât şi respectarea legislaţiei statului în care se află.
Reclamanta mai susţine că pârâtul a desfăşurat o activitate infracţională prin care a adus atingere ordinii şi siguranţei publice, astfel încât acesta nu s-a integrat în perimetrul statului italian şi reprezintă o ameninţare reală, prezentă şi serioasă la adresa interesului fundamental al societăţii statului italian.
Având în vedere exigenţele legislaţiei Uniunii Europene, România trebuie să probeze capacitatea de a stopa migraţia ilegală şi că prezenţa, fără respectarea condiţiilor legale de intrare şi şedere a pârâtului pe teritoriul unor state membre ale UE ar dovedi exact contrariul, cu repercusiuni negative asupra tratamentului aplicat cetăţenilor români ce locuiesc cu forme legale.
În acest sens, instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor obiectivului nr. 2 lit. d) din HG nr. 1347/2007 precum şi a Decretului Prefectului Provinciei Bolognia.
Pârâta B.F.A. a formulat întâmpinare în cauză, solicitând, în principal, constatarea nulităţii recursului, întrucât criticile formulate nu se încadrează în motivele de recurs prevăzute de dispoz. art. 304 C. proc. civ. şi, în subsidiar, respingerea recursului, ca nefondat, reclamanta nedovedind că pârâta a avut o conduită care să constituie o ameninţare reală, prezentă şi suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societăţii.
Analizând recursul în limita susţinerilor recurentei, care fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată că acesta este nu este fondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
Reclamantul a solicitat restrângerea exercitării dreptului pârâtei la libera circulaţie în statele Uniunii Europene în temeiul art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate.
Luarea acestei măsuri este de competenţa instanţelor judecătoreşti cărora, în lipsa unei prevederi care să dispună altfel, nu le poate fi restrâns dreptul de apreciere şi analizare a dovezilor administrate în cauză.
Totuşi libertatea de circulaţie a cetăţenilor români trebuie să se desfăşoare cu respectarea cerinţelor legii materiale speciale la care trimite art. 25 alin. (1) teza a II-a din Constituţie, ea nefiind din acest punct de vedere absolută.
Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate nu stabileşte că prin simpla returnare dintr-un alt stat a unui cetăţean român trebuie să se dispună restrângerea exercitării dreptului acestuia la libera circulaţie.
Dacă legiuitorul ar fi dorit ca simpla luare a măsurii returnării să angajeze în mod direct restrângerea exerciţiului dreptului la libera circulaţie, ar fi stipulat că o asemenea restrângere operează de drept.
Potrivit art. 18.1 TCE, orice cetăţean al Uniunii are dreptul de a circula şi de a locui liber pe teritoriul statelor membre, sub rezerva limitărilor şi condiţiilor prevăzute de tratat şi de dispoziţiile luate pentru aplicarea sa.
Directiva Consiliului nr. 38/2004/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind libera circulaţie şi rezidenţă a cetăţenilor Uniunii Europene şi membrilor de familie ai acestora pe teritoriul statelor membre, de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1612/68 şi de abrogare a directivelor 64/221/CEE; 68/360/CEE; 72/194/CEE; 73/148/CEE; 75/34/CEE; 75/35/CEE; 90/364/CEE; 90/365/CEE şi 93/96/CEE, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. 158 din 30 aprilie 2004, stabileşte că limitarea dreptului cetăţenilor statelor membre la liberă circulaţie poate fi dispusă numai pentru motive de ordine publică, securitate publică sau sănătate publică.
Prin OUG nr. 102/2005 privind libera circulaţie pe teritoriul României a cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene şi Spaţiului Economic European, aprobată prin Legea nr. 260/2005 şi care a intrat în vigoare la data aderării României la Uniunea Europeană (art. 35) a fost transpusă Directiva Consiliului nr. 38/2004/CE.
Drept urmare, normele de reglementare comunitară se vor aplica cu prioritate în raport cu normele de drept intern.
Întrucât reclamanta nu a probat, în condiţiile art. 1169 C. civ., incidenţa vreuneia dintre cauzele de limitare prevăzute de Directivă, instanţa de apel a pronunţat o hotărâre legală, date cu aplicarea şi interpretarea corectă a prevederilor legii materiale incidente.
În raport de cele ce preced, se constată că nu sunt întrunite cerinţele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motiv pentru care recursul declarat în cauză se priveşte ca nefondat şi, va fi respins în consecinţă, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul Inspectoratul Naţional pentru Evidenţa Persoanelor, în prezent Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, împotriva deciziei nr. 143A din 30 octombrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, minori şi familie, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2868/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2812/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
