ICCJ. Decizia nr. 2802/2010. Civil. Reparare prejudicii erori judiciare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2802/2010
Dosar nr. 2256/114/2009
Şedinţa publică din 6 mai 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
La data de 25 ianuarie 2008 reclamantul C.G.E. a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate că dreptul la redeschiderea procesului prin atacarea cu recurs în anulare a unei sentinţe de condamnare, în situaţia în care existau mai multe vicii de procedură, i-a fost încălcat de autorităţile Statului Român şi să fie obligat pârâtul la plata unei sume de 400.000 lei reprezentând daune morale.
În motivarea cererii reclamantul a arătat că la data de 21 martie 2001 s-a adresat Procurorului General al României cu un memoriu prin care a solicitat formularea unui recurs în anulare împotriva sentinţei penale nr. 926 din 23 mai 1996 pronunţată de Judecătoria Buzău în dosarul nr. 9043/2005, solicitare respinsă prin adresa nr. 11297/1711 din 18 iulie 2001.
A mai arătat că viciul procedural invocat cu ocazia soluţionării unei cereri de revizuire, reţinut de Curtea de Apel Ploieşti putea constitui obiect al promovării unui recurs în anulare conform art. 409-410 pct. 1 C. proc. pen., în vigoare până la data de 14 decembrie 2004.
În drept reclamantul şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 13 din C.E.D.O., coroborate cu art. 4 alin. (2) din Protocolul nr. 7 la Convenţie şi art. 998 – 1000 alin. (3) C. civ.
Judecătoria Buzău, prin sentinţa civilă nr. 1515 din 14 martie 2008 a admis excepţia necompetenţei materiale invocată de pârât şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău, dat fiind faptul că este vorba de daune morale cauzate prin erori judiciare.
Prin sentinţa civilă nr. 1008 din 15 octombrie 2008 pronunţată de Tribunalul Buzău, a fost respinsă excepţia de necompetenţă materială a Tribunalului Buzău, invocată de reclamant, a admis excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de pârât şi a respins acţiunea formulată de reclamant, reţinând autoritatea de lucru judecat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul, susţinând că nu putea fi reţinută excepţia autorităţii de lucru judecat prin existenţa soluţiilor pronunţate în temeiul art. 504-507 C. proc. pen.
Refuzul Procurorului General de a ataca cu recurs în anulare o sentinţă penală definitivă nu poate fi considerată eroare judiciară produsă într-un proces penal ci ar atrage competenţa de soluţionare a cauzei în primă instanţă de tribunal.
Prin Decizia nr. 291 din 19 decembrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă, a fost admis apelul reclamantului, a desfiinţat sentinţa şi a trimis cauza spre soluţionare aceeaşi instanţe cu motivarea că în cauză nu există autoritate de lucru judecat.
A mai constatat că este neîntemeiată critica reclamantului referitoare la respingerea excepţiei referitoare la respingerea excepţiei de necompetenţă materială a Tribunalului Buzău, această instanţă fiind legal învestită prin sentinţa civilă nr. 1515 din 14 martie 2008 a Judecătoriei Buzău. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău sub nr. 1624/114/2008, ulterior primind numerele 1525/114/2009 şi 2256/114/2009.
Prin sentinţa civilă nr. 626 din 24 iunie 2009 pronunţată de Tribunalul Buzău i-a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamantul C.G.E.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă, a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin Decizia nr. 291 din 19 decembrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, rămasă irevocabilă, au fost rezolvate două excepţii invocate de reclamant şi de pârât, respectiv excepţia autorităţii de lucru judecat şi cea de necompetenţă materială.
Aceste excepţii nu mai pot fi repuse în discuţie, atâta timp cât au fost soluţionate definitiv.
Chiar dacă reclamantul a invocat şi alte texte de lege, respectiv dispoziţiile art. 21 alin. (1)-(3), art. 52 alin. (3) din Constituţia României şi art. 54 alin. (1) şi (2) şi art. 56 din Decretul nr. 31/1954 aceste texte nu au schimbat obiectul acţiunii ci sunt doar nişte principii privind ocrotirea unor drepturi personale nepatrimoniale.
Cât priveşte fondul cauzei a reţinut, că recursul în anulare, era la aprecierea procurorului general acesta putând declanşa sau nu această cale de atac, fără ca refuzul acestuia să fie sancţionat de lege.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul, susţinând că i-a fost încălcat dreptul la un recurs efectiv generat de încălcarea de către o autoritate a statului, respectiv de către Procurorul General al României.
A mai susţinut că instanţa competentă să soluţioneze pe fond această acţiune este judecătoria şi nu tribunalul.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia nr. 200 din 17 noiembrie 2009 a respins ca nefondat apelul reclamantului.
Pentru a decide astfel, curtea de apel, a reţinut, următoarele:
Referitor la excepţia de necompetenţă materială a tribunalului în soluţionarea pe fond a cauzei critica reclamantului este nefondată întrucât excepţia a fost soluţionată irevocabil prin Decizia nr. 291 din 19 decembrie 2008 a Curţii de Apel Ploieşti.
Invocarea, de către reclamant a dispoziţiilor art. 21 alin. (1)-(3) şi art. 52 alin. (3) din Constituţia României cât şi a dispoziţiilor art. 54 alin. (1) şi (2) şi art. 56 din Decretul nr. 31/1954 nu schimbă obiectul acţiunii ci reprezintă doar nişte principii.
În ceea ce priveşte critica constând în aceea că procurorul general nu a declarat recurs în anulare şi această critică a fost respinsă cu motivarea, că fiind titular al recursului în anulare rămâne la aprecierea sa, dacă declară sau nu această cale de atac.
A reţinut ca nefondată şi critica reclamantului referitoare la încălcarea dreptului la un proces echitabil în sensul accesului la justiţie prin exercitarea efectivă a unei căi de atac, deoarece potrivit practicii instanţei europene, conceptul de proces echitabil nu implică în mod necesar existenţa mai multor grade de jurisdicţie a unor căi de atac, inclusiv extraordinare de către toate părţile din proces.
Împotriva acestei din urmă decizii a declarat recurs reclamantul C.G.E. invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 3, 8 şi 9 C. proc. civ.
Dezvoltând criticile de nelegalitate recurentul a susţinut că hotărârile au fost date cu încălcarea competenţei altei instanţe, că au interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, au schimbat natura şi înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia şi faptul că hotărârile pronunţate sunt lipsite de temei legal şi au fost date cu aplicarea greşită a legii.
Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile Înalta Curte constată că recursul de faţă este nefondat pentru considerentele ce succed.
În mod corect instanţele de fond şi de apel au reţinut că cererea dedusă judecăţii este nefondată în raport cu dispoziţiile art. 13 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului art. 4 alin. (7) din Protocolul nr. 7 al Convenţiei art. 21 alin. (1)-(3), art. 52 alin. (3) din Constituţia României.
Potrivit art. 52 alin. (3) din Constituţia României, statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare, iar condiţiile acestei răspunderi sunt stabilite conform art. 504-507 C. proc. pen.
Refuzul Procurorului General al României de a exercita calea de atac extraordinară a recursului în anulare împotriva sentinţei penale nr. 926 din 23 mai 1996 pronunţată de Judecătoria Buzău, în dosarul nr. 9043/1995 nu poate fi apreciat ca fiind o eroare judiciară de natură a atrage răspunderea materială sau morală a Statului Român.
Reclamantul nu a făcut dovada că i s-a produs o încălcare a dreptului la un proces echitabil, garantat de art. 6 paragraful 1 din Convenţie, pentru a se deduce că au fost eludate dispoziţiile art. 13 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale.
Pentru considerentele arătate recursul de faţă este nefondat urmând a fi respins ca atare, faţă de prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul C.G.E. împotriva deciziei civile nr. 200 din 17 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2840/2010. Civil. Drepturi băneşti. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2799/2010. Civil → |
|---|
