ICCJ. Decizia nr. 2845/2010. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2845/2010
Dosar nr. 7988/2/2009
Şedinţa publică din 7 mai 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, sub nr. 25519 din 30 iunie 2008, contestatorul Z.I. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu intimata Casa de pensii a municipiului Bucureşti, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligată intimata la anularea deciziei nr. 245432 din 22 mai 2008 şi emiterea unei noi decizii prin care să i se calculeze corect drepturile de pensie pentru perioada lucrată suplimentar, după ieşirea la pensie, pentru limită de vârstă, ca militar.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 41 alin. (1) din Legea nr. 19/2000.
Prin sentinţa civilă nr. 120 din 17 ianuarie 2009, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, a respins cererea formulată de reclamantul Z.I., ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul Z.I., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând, în esenţă, aplicarea greşită de către instanţa de fond a dispoziţiilor art. 194 din Legea nr. 19/2000.
Prin Decizia civilă nr. 3577/R din 20 mai 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, respins, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-reclamant.
Prin cererea formulată la data de 17 august 2009, contestatorul Z.I. a formulat, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti, contestaţie în anulare împotriva deciziei civile nr. 3577/R din 20 mai 2009 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. 25519/3/2008 ( 2213/2009).
Motivându-şi în fapt contestaţia în anulare, contestatorul a susţinut că instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unuia din motivele de recurs, respectiv a omis să cerceteze lipsa de temei legal a deciziei nr. 245432 din 22 mai 2008 privind acordarea pensiei pentru munca depusă şi limita de vârstă, emisă de Casa de pensii sector 6 Bucureşti, hotărârea pronunţată fiind dată cu aplicarea agrestă a Legii nr. 19/2000.
S-a mai invocat şi existenţa unei greşeli materiale în soluţionarea cauzei, iar, în drept, s-au invocat prevederile art. 318 C. proc. civ.
Ulterior, pe data de 30 septembrie 2009, contestatorul Z.I. a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 194 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, întrucât textul respectiv contravine dispoziţiilor art. 1 alin. (4), art. 16, art. 21 alin. (4), art. 31 alin. (1), art. 116 alin. (1), art. 117, alin. (1), art. 21 alin. (3) şi art. 124 alin. (2) din Constituţia României.
A solicitat sesizarea Curţii Constituţionale a României şi înaintea dosarului a cestei instanţe de contencios constituţional pentru a se pronunţa excepţiei de neconstituţionalitate invocate.
Motivându-şi în fapt cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, contestatorul a susţinut că textul prezumat ca fiind neconstituţional „în vederea deschiderii drepturilor la pensie pentru limita de vârstă", are un caracter limitativ, nefiind aplicabilă persoanelor care nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de art. 41 alin. (1) din Legea nr. 19/2000, astfel încât aplicarea prevederilor art. 194 alin. (2) din aceeaşi lege devine limitativă pentru categoria de persoane menţionată, aplicarea acestor prevederi fiind nelegală şi conducând la diminuarea cuantumului pensiei, prin încălcare a principiului egalităţii prevăzut la art. 2 lit. b) din aceeaşi lege, potrivit căruia se asigură tuturor participanţilor la sistemul public, contribuabili şi beneficiari un tratament nediscriminatoriu în ceea ce priveşte drepturile şi obligaţiile prevăzute de lege.
Prin încheierea de şedinţă de la data de 18 noiembrie 2009 pronunţată în dosarul nr. 7988/2/2009 ( 5367/2009), Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 194 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că este inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de contestatorul Z.I., întrucât textele de lege a căror neconstituţionalitate a fost invocată, respectiv dispoziţiile art. 194 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 19/2000 nu au legătură cu soluţionarea contestaţiei în anulare formulată.
Aceasta întrucât, contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac admisibilă doar în condiţiile şi pentru motivele prevăzute strict şi limitativ de lege, în soluţionarea contestaţiei în anulare, instanţa fiind chemată că cerceteze dacă sunt îndeplinite condiţiile admisibilitate prevăzute de lege şi doar dacă o găseşte întemeiată, va anula hotărârea şi, în funcţie de motivele invocate va rejudeca recursul în totalitate sau în limitele motivului omis.
In acest sens, Curtea a constatat că textele de lege invocate reglementează recunoaşterea reciprocă a stagiilor de cotizare, a vechimii în muncă sau vechimii în serviciu între diferite sisteme de pensie în vederea deschiderii dreptului la pensie şi modul de stabilire a prestaţiilor de asigurări sociale, fiind aspecte ce privesc eventual fondul raportului juridic litigios şi nu existenţa motivelor speciale care ar impune retractarea hotărârii pe calea contestaţiei în anulare.
Sub aceste aspecte, se constată că prezenta excepţie, deşi invocată prin raportare la o serie de texte constituţionale, este motivată exclusiv pe aspecte ce ţin de fondul raportului litigios.
Faţă de aceste considerente, Curtea a constatat că textele de lege a căror neconstituţionalitate au fost invocate nu au legătură cu soluţionarea contestaţiei în anulare formulată, nefiind îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992.
Împotriva încheierii respective, în termen legal, la data de 23 noiembrie 2009, a declarat recurs contestatorul Z.I., criticând-o ca fiind nelegală şi solicitând casarea acesteia în sensul admiterii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale în vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 194 alin. (1) şi (2) din legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale.
Prin motivele de recurs depuse la aceeaşi dată a criticist încheierea respectivă, susţinându-se că în mod greşit i s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, întrucât prevederile art. 194 alin. (1) din Legea nr. 19/2000 contravine dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţia României, în condiţiile în care formularea din textul respectiv este discriminatorie, excluzând persoanele care nu îndeplinesc cerinţele prevăzute de art. 41 alin. (1) din aceeaşi lege.
Ulterior, pe data de 21 aprilie 2010, recurentul şi-a completat motivele de recurs, susţinându-se că încheierea respectivă este rezultatul unei interpretări greşite a dispoziţiilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 şi că admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a României nu este condiţionată de existenţa unei legături între textul de lege considerat neconstituţional şi soluţionarea contestaţiei în anulare, sesizarea fiind posibilă în orice fază a soluţionării cauzei.
Analizând recursul declarat de către petent, din perspectiva criticilor formulate ce pot fi încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondat, şi-l va respinge, ca atare, avându-se în vedere considerentele ce se succed:
Astfel, instanţa în faţa căreia s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 194 alin. (1) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 29 alin. (1) - alin. (3) din Legea nr. 47/1992.
Potrivit acestor dispoziţii legale „Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe, ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau ordonanţă în vigoare, care are legătură cu fondul cauzei, în orice fază a litigiului, şi oricare ar fi obiectul acesteia".
Acest text enumără condiţiile de admisibilitate a unei excepţii de neconstituţionalitate, printre care se numără şi aceea ca, dispoziţia legală reclamată ca fiind neconstituţională, să aibă legătură cu soluţionarea cauzei.
Sub acest aspect, în mod întemeiat, s-a reţinut că excepţia invocată nu are legătură cu fondul cauzei, fiind inadmisibilă, câtă vreme a fost ridicată în cadrul unui litigiu având ca obiect o cale extraordinară de atac, respectiv o contestaţie în anulare.
Atâta vreme cât în cadrul acestei căi extraordinare de atac, instanţa nu poate soluţiona fondul cauzei, judecătorul fiind limitat în a cerceta condiţiile de admisibilitate prevăzute în art. 317-318 C. proc. civ., invocarea unei excepţii de neconstituţionalitate ce vizează fondul unui litigiu, nu prezintă nici un fel de relevanţă sau interes pentru petent.
În această privinţă, dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1994, chiar dacă prevăd faptul că, excepţiile de neconstituţionalitate pot fi invocate în orice fază al litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia, pentru a putea fi sesizată Curtea Constituţională, este necesar să existe o legătură cu soluţionarea cauzei.
Or, atâta vreme cât petentul a invocat neconstituţionalitate unui articol din Legea nr. 19/2000, legat de fondul dreptului litigios ce a fost soluţionat irevocabil prin Decizia pronunţată în recurs şi împotriva căreia s-a formulat contestaţie în anulare, excepţia invocată în cadrul acestei căi extraordinare de atac, nu putea fi primită, neavând legătură cu soluţionarea cauzei, dat fiind temeiurile prevăzute în art. 317 şi art. 318 C. proc. civ.
Aplicarea acestor prevederi legale nu are legătură cu dispoziţiile art. 194 alin. (1) din Legea nr. 19/2000, invocate de către recurent ca fiind incidente speţei, astfel că, în mod corect, Curtea de Apel Bucureşti a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a acestei norme.
Faţă de cele arătate, se constată că nu subzistă motivul de modificare prevăzut în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., astfel încât, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de reclamantul Z.I. se priveşte ca fiind nefondat şi se va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatorul Z.I. împotriva încheierii de şedinţă din 18 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII a civilă, conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2855/2010. Civil. Drept de autor şi drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 2841/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
