ICCJ. Decizia nr. 2867/2010. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2867/2010
Dosar nr. 4793/3/2008
Şedinţa publică din 7 mai 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 24 februarie 2006 pe rolul Tribunalul Bucureşti reclamanta G.S.C.L. i-a chemat în judecată pe pârâţii Municipiul Bucureşti, prin Primarul General, şi Ministerul Finanţelor Publice, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună retrocedarea terenului în suprafaţă de 3189 mp situat în Bucureşti, teren ce a fost expropriat în anul 1986.
În motivarea acţiunii, s-a arătat că acest teren a aparţinut autoarei reclamantei, S.E., care l-a dobândit conform actului de partaj voluntar autentificat la data de 21 iunie 1940, în baza căruia i-a revenit suprafaţa de 3758 mp din totalul de 5011 mp; că autoarea reclamantului a înstrăinat anumite porţiuni din terenul pe care îl deţinea, respectiv la 29 august 1956, prin act autentic de vânzare-cumpărare, suprafaţa de 232,50 mp, iar la 17 ianuarie 1954, prin act sub semnătură privată, suprafaţa de 305.5 mp pentru realizare unui drum; că din anul 1986 nu s-a mai primit la organul fiscal impozitul pe teren, cu motivarea că bunul a fost preluat de stat în vederea construirii liniei de metrou „Aurel Vlaicu", fără a se acorda despăgubirile corespunzătoare în urma actului de expropriere.
În drept au fost invocate de către reclamantă prevederii art. 35 din Legea nr. 33/1994.
Într-un prim ciclu procesual, acţiunea a fost respinsă, iar în apel, prin Decizia civilă nr. 31A din 17 ianuarie 2007 a Curţii de apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, cauza a fost trimisă spre rejudecare pentru a se trece la analiza fondului cauzei, în sensul verificări dacă sunt îndeplinite condiţiile art. 35 din Legea nr. 33/1994. Această soluţie a fost menţinută de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia civilă nr. 6814 din 18 octombrie 2007, prin care a fost respins recursul, cu motivarea că a fost exercitat de către statul român care nu a avut calitate de parte în proces.
În rejudecare, prin sentinţa civilă nr. 252 din 24 februarie 2009, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a respins acţiunea ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut că reclamanta a solicitat să se dispună retrocedarea terenului expropriat ca urmare a nerealizării scopului pentru care a fost expropriat, conform art. 35 din Legea nr. 33/1994 or, potrivit Deciziei nr. 35 din 04 iunie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, pronunţată în soluţionarea recursului în interesul legii, s-a stabilit că dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 nu se aplică acţiunilor având ca obiect imobilele expropriate în perioada 06 martie 1945-22 decembrie 1989, introduse după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001.
S-a constatat că cererea de chemare în judecată a fost formulată de către reclamantă la data de 24 octombrie 2006, după apariţia Legii nr. 10/2001. De asemenea, imobilul face parte din categoria celor expropriate în perioada 06 martie 1945-22 decembrie 1989. Ca atare, faţă de interpretarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la neaplicabilitatea dispoziţiilor art. 35 din Legea nr. 33/1994, acţiunilor având ca obiect imobile expropriate, tribunalul a reţinut că acţiunea este neîntemeiată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta G.S.C.L.
Prin Decizia civilă nr. 152A din 6 octombrie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, a respins, ca nefondat, apelul. În motivarea acestei soluţii, instanţa de apel a reţinut că în mod corect a procedat prima instanţa când a soluţionat cauza ţinând seama de dezlegarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 35/2007, iar împrejurarea că în ciclul procesual anterior instanţa de apel, prin Decizia nr. 31A din 17 ianuarie 2007 a C.A.B., secţia a III-a civilă, devenită irevocabilă, a statuat că acţiunea urmează a fi soluţionată în temeiul art. 35 al Legii nr. 33/1994, nu prezintă relevanţă căci la acel moment nu fusese pronunţată Decizia în interesul legii a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, nr. 53/2007.
La pronunţarea deciziei nr. 31A/2007 s-a avut în vedere realitatea juridică existentă la momentul pronunţării ei, când erau în vigoare dispoziţiile obligatorii ale deciziei nr. 6/1999 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în conjunctura adoptării Legii nr. 10/2001, iar conflictul între reglementarea cuprinsă în Legea nr. 10/2001 şi dispoziţiile cuprinse în Decizia nr. 6/1999 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost soluţionat în mod neunitar, motiv pentru care a fost promovat recursul în interesul legii soluţionat prin Decizia nr. 53/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Pe de altă parte, apelanta a susţinut, în mod eronat, că s-a încălcat Decizia nr. 31A/2007, deoarece Decizia menţionată a fost respectată, prin faptul că cererea a fost rejudecată, aşa cum s-a dispus prin respectiva decizie. Motivele pentru care s-a dispus rejudecarea nu au însă forţă obligatorie, întrucât în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., iar în apel nu se regăsesc dispoziţii similare.
Totodată, din chiar susţinerile reclamantei făcute în cererea de chemare în judecată, rezulta că autoarea acesteia şi, ulterior, reclamanta au cunoscut preluarea imobilului de către stat, preluare de care au luat cunoştinţă în anul 1986, când organele financiare nu au mai primit impozitul aferent terenului în litigiu şi au comunicat motivul refuzului.
Chiar dacă s-ar accepta susţinerile apelantei în sensul că nu a cunoscut împrejurarea că imobilul a fost expropriat, o astfel de susţinere constituie temei pentru formularea unei notificări în temeiul Legii nr. 10/2001 a unei cereri de repunere în termenul de formulare a notificării, iar nu pentru a susţine incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 35 din Legea nr. 33/1994, în condiţiile în care situaţia juridică a imobilului în litigiu atrage incidenţa dispoziţiilor Legii nr. 10/2001.
Împotriva menţionatei decizii a formulat şi motivat recurs, în termen legal, apelanta-reclamantă S.C.L. pentru motive de nelegalitate întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea acestora s-a arătat că discuţia admisibilităţii judecării acţiunii privind anularea unei exproprieri imobiliare bazată numai pe Legea nr. 33 /1994 şi fără îndeplinirea procedurii instituită de Legea nr. 10/2001 era reglementată în mod irevocabil în această cauză fără a mai putea fi pusă în discuţie la rejudecarea în faţa instanţei de fond .
Decizia nr. 53 din 04 iunie 2007 a I.C.C.J., Secţiile Unite, nu îşi găsea aplicabilitate în această cauză deoarece nu putea avea efect retroactiv şi nu putea modifica o soluţie devenită irevocabilă, respectiv Decizia nr. 31A din 17 ianuarie 2007 a C.A.B., secţia a III-a civilă, dosar nr. 7105/3/2006.
Dacă s-ar accepta soluţia că reclamanta nu ar mai avea dreptul să ceară justiţiei anularea măsurii exproprierii cu privire la proprietatea autoarei ei, S.E., din Bucureşti, sector 1 deoarece nu a formulat notificarea cerută de Legea nr. 10/2001, practic s-ar refuza acesteia accesul la justiţie deoarece măsura exproprierii nu a fost comunicată niciodată proprietarilor, nu s-a realizat niciodată nici faptic şi nici scriptic prin procese verbale o predare-preluare a imobilului compus din teren şi construcţii către nici o persoană juridică sau autoritate de stat, proprietarii au avut întotdeauna posesia terenurilor în discuţie pe care le-au folosit şi le folosesc şi în prezent, fără a fi tulburaţi, în evidenţele fiscale terenul a figurat întotdeauna pe numele lui S.E. şi chiar în timpul procesului reclamanta a fost somată de Administraţia Financiară să plătească impozitul pe terenul în litigiu ce aparţinuse lui S.E., nu s-a plătit nici un fel de dezdăunare pentru acest teren. De altfel, măsura exproprierii şi actul normativ prin care a fost dispusă, respectiv Decretul Consiliului de Stat nr. 404 din 11 decembrie 1986, nu a fost comunicată instanţelor de judecată decât la termenul din 6 ianuarie 2009.
Analizând recursul formulat, în raport de criticile menţionate, Înalta Curte apreciază că acesta este fondat pentru următoarele considerente:
Aspectele invocate de către recurentă se referă la admisibilitatea acţiunii în revendicare întemeiată pe dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 33/1994, după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, în raport de dezlegarea dată acestei probleme atât prin Decizia instanţei de apel nr. 31A din 17 ianuarie 2007 a C.A.B., secţia a III-a civilă, dosar nr. 7105/3/2006, devenită irevocabilă, obligatorie conform art. 315 C. proc. civ., cât şi prin Decizia nr. LIII(53) din 4 iunie 2007 pronunţată în recursul în interesul legii.
Deşi acest aspect a fost dezlegat în primul ciclu procesual, în sensul că acţiunea în revendicare a unei teren expropriat, întemeiată pe dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 33/1994, este admisibilă şi după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, iar această dezlegare este obligatorie pentru judecătorii fondului, în temeiul art. 315 C. proc. civ., recurenta o reiterează ca urmare a modului de soluţionare a cauzei în cel de-al doilea ciclu procesual, în care a fost menţinută soluţia din primul ciclu procesual, de respingere a acţiunii în revendicare, întemeiată pe dispoziţiile art. 35 ale Legii nr. 33/1994, ca urmare a soluţiei contrare date acestei probleme de drept prin Decizia nr. LIII/2007 în recurs în interesul legii .
Având în vedere că art. 329 alin. (3) C. proc. civ. menţionează că soluţiile pronunţate într-un recurs în interesul legii asupra problemelor de drept judecate sunt obligatorii pentru instanţe, iar prezenta cauză nu a fost încă judecată pe fond, fiind casată spre a fi rejudecată, obligaţia de aplicare a recursului în interesul legii revine şi instanţei din prezenta cauză, deoarece se invocă faptul că aceasta are acelaşi obiect cu cel care a format obiectul recursului în interesul legii.
Prin urmare, fără a se putea invoca încălcarea art. 315 C. proc. civ., în cauza de faţă vor putea fi analizate criticile recurentei, referitoare la admisibilitatea acţiunii în revendicare.
Sub acest aspect Înalta Curte constatând următoarele:
În Decizia în interesul legii nr. LIII/2007 s-a apreciat că, deoarece „Legea nr. 10/2001 are caracter special, în raport de Legea nr. 33/1994, şi reglementează toate situaţiile ce privesc restituirea în natură sau măsuri reparatorii prin echivalent în cazul imobilelor expropriate în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, se impune ca dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 să fie considerate rămase fără aplicare în cazul acţiunilor având a obiect asemenea imobile, dacă au fost introduse după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, ca şi în toate celelalte cazuri de preluare abuzivă de către stat".
Se observă că motivarea instanţei supreme se referă la acele situaţii în care imobilele au fost preluate în fapt de către stat, căci Legea nr. 10/2001 reglementează doar situaţia imobilelor care au fost naţionalizate şi care au fost preluate în posesie efectiv de către stat, pentru că numai în această situaţie foştii proprietari au deschisă calea notificării în procedura administrativă prevăzută în art. 21 şi urm. ale Legii nr. 10/2001, care se referă la notificarea adresată „unităţilor deţinătoare", deci a acelor entităţi juridice care deţin în fapt imobilul.
În cuprinsul art. 11 al Legii nr.10/2001 nu se regăseşte şi ipoteza terenurilor fără construcţii, expropriate, care au rămas în posesia persoanei de la care s-a realizat exproprierea, deci care nu au fost preluat efectiv de către stat.
De asemenea, Legea nr. 10/2001 are ca scop acordarea de măsuri reparatorii tuturor acelora care au avut în proprietate imobile pe care statul le-a preluat în modalităţile menţionate în lege, imobile care au intrat în posesia „unităţilor deţinătoare", astfel cum sunt denumite în art. 21 al Legii nr. 10/2001, deci care nu se mai află în posesia persoanelor fizice.
În prezenta cauză, reclamanta nu numai că a păstrat posesia terenului, ci a continuat să plătească impozite, astfel încât, păstrând posesia bunului expropriat, ea nu avea şi nu are interesul de a se îndrepta cu notificare, în temeiul Legii nr. 10/2001, unei unităţi deţinătoare, deoarece o astfel de unitate nu există, posesia aparţinându-i reclamantei, astfel încât singura modalitate de a redobândi şi dezmembrământul dreptului de proprietate numit „dispoziţie" - de care a fost lipsită prin actul de expropriere, în absenţa reglementării acestei ipoteze de către Legea nr. 10/2001 - este o acţiune de drept comun.
Cum în materia exproprierii dreptul comun este constituit de Legii nr. 33/1994, în mod greşit ambele instanţe de fond susţin că această lege nu este aplicabilă.
Înalta Curte consideră că, pentru a se invoca soluţia dată de instanţa supremă în soluţionarea unui recurs în interesul legii, trebuie ca situaţia de fapt a speţei să fie identică cu aceea avută în vedere la pronunţarea recursului în interesul legii, însă, astfel cum s-a arătat, situaţia de fapt din prezenta cauză nu este identică cu cea din Decizia nr. LIII/2007. În chiar cuprinsul acestei decizii se menţionează că motivarea soluţiei pronunţate în recursul în interesul legii are în vedere numai cazurile de preluare abuzivă de către stat, situaţie care nu se regăseşte în speţa de faţă, deoarece preluarea de către stat nu a fost şi efectivă.
Pentru aceste motive, constatând că nu s-a intrat în cercetarea fondului cauzei în raport de temeiul juridic al acţiunii indicat în cererea de chemare în judecată, respectiv art. 35 al Legii nr. 33/1994, în temeiul art. 312 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa Decizia recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, pentru a analiza îndeplinirea condiţiilor art. 35 din Legea nr. 33/1994.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de apelanta-reclamantă S.C.G.L., împotriva deciziei civile nr. 152 A din 6 octombrie 2009 a Curţii de apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală.
Casează Decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 7 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2870/2010. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2865/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
