ICCJ. Decizia nr. 2859/2010. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2859/2010
Dosar nr. 12360/2/2003
Şedinţa publică din 7 mai 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea civilă înregistrată la data de 10 august 2000 pe rolul Tribunalului Municipiului Bucureşti, secţia a III-a civilă, reclamantele O.A.R. şi V.M. s-au adresat instanţei, formulând cerere de chemare în judecată împotriva pârâţilor L.C., B.G., C.A. şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate că sunt proprietarele terenului în suprafaţă de 2213,32 mp situat în Municipiul Bucureşti, sector 1 identificată ca fiind parcelele 4, 5, 15 şi 16 fin (fosta parcelare Jianu) cu obligarea pârâţilor să lase în deplină proprietate şi posesie această suprafaţă de teren.
La data de 6 februarie 2001, C.N.S.L.R. F. a formulat o cerere de intervenţie în interes propriu prin care a solicitat obligarea tuturor pârâţilor să-i lase în deplină proprietate şi posesie terenul ce face obiectul procesului motivat de faptul că autorul reclamantelor M.D. a înstrăinat terenul în litigiu fostei C.P.I.A.P.B.N.R., instituţie desfiinţată prin voinţa legiuitorului în anul 1949, patrimoniul său fiind transmis de drept către Confederaţia generală a Muncii, a cărei unică succesoare este intervenienta.
La data de 6 martie 2001, reclamantele au renunţat la judecata acţiunii, instanţa luând act de această poziţie, în temeiul art. 246 C. proc. civ.
Prin sentinţa civilă nr. 1287 din 13 noiembrie 2001 Tribunalul Municipiului Bucureşti, secţia a III-a civilă, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a intervenientei în interes propriu C.N.S.L.R.F., şi cea a inopozabilităţii titlului de proprietate al intervenientei - excepţii invocate de către pârâţi.
S-a admis cererea de intervenţie în interes propriu formulată de intervenienta C.N.S.L.R.F. şi s-a respins cererea reconvenţională formulată de pârâţii B.G. şi L.C., aceştia fiind obligaţi să lase intervenientei în deplină proprietate şi posesie terenul în suprafaţă de 2213,32 mp aflat în litigiu.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut că terenul aflat în litigiu în suprafaţă de 2213,32 mp ce a aparţinut fostelor parcele „Jianu" a fost deţinut în proprietate de numitul M.D. în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 31799 din 4 octombrie 1940 care l-a înstrăinat în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 18766 din 31 martie 1945 către cumpărătorul - C.P.I.A.P.B.N.R. şi care a fost desfiinţată prin Decretul nr. 358/1949 al fostului Minister al Muncii şi Prevederilor Sociale, patrimoniul fiind preluat prin acelaşi act de către Confederaţia Generală a Muncii, care în anul 1953 şi-a schimbat denumirea în Consiliul General al Sindicatelor din România şi apoi, până în anul 1989, în U.G.S.R.
Ulterior, în baza sentinţei civile nr. 782/1990 a Judecătoriei sector 1 Bucureşti s-a acordat personalitate juridică C.N.S.L.R., în statutul căreia s-a prevăzut, preluarea patrimoniului fostului Consiliu Central al U.G.S.R. şi mai apoi ca succesor universal, C.N.S.L.R.F.
S-a reţinut, pe fondul cauzei, ca efect al operaţiunii juridice de comparare a titlurilor de proprietate invocate, respectiv a contractelor de vânzare-cumpărare nr. 18766/1945 şi 712/2000, că titlul intervenientei C.N.S.L.R.F., este preferabil, fiind mai bine caracterizat.
S-a analizat, totodată şi buna-credinţă a pârâţilor, persoane fizice, în raport de sentinţa civilă nr. 12914 din 4 septembrie 1998 a Judecătoriei sector 1 Bucureşti care face obiectul unei anchete penale în desfăşurare, şi de Dispoziţia nr. 582 din 13 aprilie 2000m emisă de Primarul General al Municipiului Bucureşti.
Referitor la pârâtul C.A., instanţa a reţinut că nu a putut face dovada dreptului de proprietate asupra terenului solicitat, contractul de vânzare-cumpărare încheiat în anul 2000 şi împotriva căruia C.N.S.L.R.F. s-a înscris în fals, făcând doar dovada că acesta a transmis un drept, al cărui titular nu era.
Împotriva hotărârii respective, prin cererea înregistrată la data de 15 noiembrie 2001, au declarat apel pârâţii B.G. şi L.C., iar la data de 21 noiembrie 2002 apelanta G.B. a formulat o cerere prin care a solicitat să se ia act de faptul că renunţă la calea de atac.
Prin Decizia civilă nr. 334 din 20 mai 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins ca nefondate apelurile declarate de pârâţii G.B. şi L.C. în contradictoriu cu intimaţii-reclamanţi V.M. şi O.A.R. şi intimaţii-pârâţi Consiliul General al Municipiului Bucureşti, C.D., C.N.R. şi C.N. şi intimata-intervenientă în interes propriu C.N.S.L.R.F.
S-a reţinut de către instanţa de apel că nu poate lua act de cererea de renunţare la calea de atac a apelului formulată pe data de 21 ianuarie 2002 de către pârâta G.B., întrucât înregistrarea sa-a realizat prin Serviciul Registratură şi nu s-a putut verifica datele de stare civilă ale apelantei, neputându-se stabili identitatea petentei.
Pe fondul cauzei, instanţa de apel a reţinut ca neîntemeiate motivele de apel formulate de către pârâţi, în mod corect prima instanţă constatând că titlul de proprietate al intervenientei nu a fost desfiinţat ca efect al vreunei anchete penale sau al unei hotărâri judecătoreşti, iar titlul pârâtului C.A. s-a dovedit că este fals, făcând obiectul unei anchete penale şi al unei hotărâri judecătoreşti prin care un magistrat şi pârâţii-apelanţi au fost condamnaţi irevocabil.
Împotriva deciziei respective, la data de 27 iulie 2009, în termen legal, au declarat recurs pârâţii C.N. şi C.N.R. şi C.D., criticând-o ca fiind nelegală şi solicitând casarea cesteia şi trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 5, 7 şi 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-au susţinut următoarele:
Recurentul-pârât C.D. nu a fost legal citat la instanţa de fond, întrucât se afla sub stare de arest pentru executarea unei pedepse privative de libertate, fiind deţinut în penitenciarul Jilava; că apelanţii-pârâţi G.B. şi L.C. nu au fost citaţi în condiţiile legii atât la prima instanţă cât şi la instanţa de apel, aceştia fiind arestaţi şi deţinuţi în penitenciarul Rahova, şi în prezent fiind arestaţi, având de executat o pedeapsă de 10 ani închisoare; la dosarul cauzei au fost conexate în mod greşit şase dosare civile, aflate în stadii diferite de judecată, nici instanţa de fond, nici cea de apel nu s-au pronunţat asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale active a intervenientei în interes propriu şi cea privind inopozabilitatea faţă de terţi a contractului de vânzare-cumpărare, având ca obiect terenul aflat în litigiu.
Pe fondul cauzei s-a susţinut că, în mod greşit, ambele instanţe au dat preferabilitate titlului invocat de intervenientă, întrucât acest titlu nu a fost transcris niciodată în Cartea Funciară şi nu poate fi opozabil terţilor, precum şi faptul că prin actul de vânzare-cumpărare nr. 39505 din 10 septembrie 1946, transcris în CF nr. 19175/1946, conform procesului verbal din 23 noiembrie 1946, terenul aflat în litigiu a fost achiziţionat de numitul C.G. tatăl lui C.A. de la C.P.I.A.P.B.N.R.
La data de 22 februarie 2010, intimata-intervenientă C.N.S.L.R.F. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului declarat de pârâţi, în condiţiile în care autorul acestora, C.A., decedat în cursul soluţionării apelului, nu a uzat de această cale de atac împotriva hotărârii primei instanţe, prin Decizia recurată Curtea de Apel Bucureşti, respingând apelurile declarate doar de pârâţii G.B. şi L.C.
Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând recursul declarat de pârâţi, cu prioritate în temeiul art. 137 alin. (1) C. proc. civ., din perspectiva excepţiei inadmisibilităţii căii de atac, excepţie invocată de intimata-intervenientă în interes propriu C.N.S.L.R.F., Înalta Curte constată întemeiată excepţia respectivă, astfel încât recursul va fi respins, ca inadmisibil, avându-se în vedere următoarele considerente:
Aşa cum rezultă din prevederile art. 299-316 C. proc. civ., recursul se defineşte prin o serie de atribute, printre care se enumeră şi aceea a faptului că reprezintă o cale de atac subsecventă, în sensul că survine, de regulă, numai după judecarea apelului.
Cu alte cuvinte, recursul nu poate fi exercitat, omisso medio, lăsând în afară apelul.
Aşadar, din coroborarea art. 299 şi art. 377 C. proc. civ. rezultă că hotărârile date în primă instanţă şi care nu au fost atacate cu apel nu sunt supuse recursului, astfel spus recursul nu poate fi exercitat trecând peste apel.
Prin urmare, recursul declarat de partea care nu a atacat hotărârea cu apel, este inadmisibil.
În cauză se constată faptul că hotărârea primei instanţe a fost atacată cu apel doar de pârâţii G.B. şi L.C., nu şi de pârâtul C.A., autorul recurenţilor.
Acesta din urmă a decedat la data de 19 martie 2003, fiind introduşi în cauză, în calitate de intimaţi-pârâţi, conform certificatului de moştenitor nr. 29 din 20 aprilie 2004 emis de B.N.P. G.C. cu sediul în Bucureşti, sector 1, moştenitorii legali în calitate de fii, C.N., C.N.R. şi C.D., prin încheierile de şedinţă din data de 1o martie 2004 şi 16 iunie 2004.
Moştenitorii legali ai autorului C.A., în calitate de succesori universali, s-au subrogat în drepturile procesuale ale defunctului, astfel încât dacă autorul lor nu a declarat apel, nici acestea nu pot declara recurs împotriva deciziei pronunţate în apel.
Nu se poate reţine nici faptul că fiind vorba de o coparticipare procesuală, apelul declarat de pârâţii G.B. şi L.C. să profite şi moştenitorilor legali ai autorului defunct ce nu a declarat apel (pârâtul C.A.), pentru ca aceştia din urmă să poată uza de calea de atac a recursului, întrucât fiecare coparticipant poate exercita singur calea de atac, efectele acesteia răsfrângându-se, de regulă, exclusiv asupra coparticipantului care a declarat calea de atac, nu şi asupra celorlalţi participanţi care nu au formulat apel sau recurs.
Faţă de cele arătate, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâţi, în condiţiile în care a fost formulat omisso medio.
În condiţiile în care calea de atac a fost soluţionată pe excepţia inadmisibilităţii, nu mai pot fi cercetate şi celelalte motive de recurs invocate de pârâţi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâţii C.N., C.N.R. şi C.D. împotriva deciziei nr. 334 din 20 mai 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2865/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2855/2010. Civil. Drept de autor şi drepturi... → |
|---|
