ICCJ. Decizia nr. 2909/2010. Civil. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr.2909/2010
Dosar nr. 4432/105/2009
Şedinţa publică din 10 mai 2010
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă.
Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele.
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la data de 11 decembrie 2008, F.N.D.F., în calitate de reclamantă, a chemat în judecată pe pârâţii C.N.C.F.R. C.F. SA, SC I.M.C.F. SA, SC T.F. SA şi SC S.P. C.F.R. SA, pentru a fi obligate la plata ajutorului material aferent zilei feroviarilor pentru anii 2006 - 2008, la care s-au obligat prin contractul colectiv de muncă, actualizat cu rata inflaţiei de la data plăţii efective.
Prin sentinţa civilă nr. 1502 din 23 februarie 2009, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII a conflicte de muncă şi asigurări sociale, a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova.
Tribunalul Bucureşti a reţinut că, potrivit art. 284 alin. (2) C. muncii, competenţa teritorială revine instanţei în a cărei circumscripţie se află domiciliul sau reşedinţa reclamantului.
Această dispoziţie este de ordine publică, iar desemnarea unui reprezentant pentru exercitarea acţiunii şi a altor drepturi procesuale nu poate înlătura caracterul de ordine publică al competenţei teritoriale în materia litigiilor de muncă.
Prin Decizia nr. 4276/R din 10 iunie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, a respins ca nefondat recursul declarat de F.N.D.F.
Curtea de Apel a reţinut că acţiunea a fost formulată de către reclamantă în temeiul art. 28 din Legea nr. 54/2003, aceasta având legitimitate procesuală în calitate de reprezentant legal al membrilor săi, iar nu în nume propriu.
Articolul 284 C. muncii instituie o competenţă teritorială exclusivă, de la care nu pot deroga nici părţile şi nici instanţa de judecată.
Prin sentinţa nr. 2012 din 24 noiembrie 2009, Tribunalul Prahova, secţia civilă, a admis excepţia de necompetenţă teritorială exclusivă şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a trimis dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.
Tribunalul Prahova a reţinut că reclamanta are sediul în Bucureşti, iar acţiunea vizează un conflict de muncă.
Calitatea de reclamant o are F.N.D.F. şi nu membrii de sindicat, în favoarea cărora reclamanta a promovat acţiunea.
Analizând conflictul negativ de competenţă creat, Înalta Curte constată că Tribunalul Bucureşti este instanţa competentă să soluţioneze pricina, pentru cele ce se vor arăta în continuare.
Potrivit art. 28 alin. (1) din Legea nr. 54/2003, organizaţiile sindicale apără drepturile membrilor lor, ce decurg din legislaţia muncii, statutele funcţionarilor publici, contractele colective de muncă şi contractele individuale de muncă, precum şi din acordurile privind raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici, în faţa instanţelor judecătoreşti, organelor de jurisdicţie, a altor instituţii sau autorităţi ale statului, prin apărători proprii sau aleşi, iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, în exercitarea acestor atribuţii, organizaţiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acţiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acţiune în justiţie în numele membrilor lor, fără a avea nevoie de un mandat expres din partea celor în cauză. Acţiunea nu va putea fi introdusă sau continuată de organizaţia sindicală dacă cel în cauză se opune sau renunţă la judecată.
Se constată, aşadar, că legea specială, care reglementează organizarea şi funcţionarea asociaţiilor sindicale, conferă calitate procesuală activă specială asociaţiilor sindicale în situaţiile prevăzute limitativ de art. 28 alin. (1) din Legea sindicatelor.
Calitatea procesuală activă specială decurge din faptul că sindicatul sau federaţia pot iniţia orice procedură judiciară, fără a avea nevoie de un mandat expres din partea membrilor săi, dar dreptul şi interesul valorificat pe calea acţiunii nu sunt proprii, ci aparţin membrilor sindicatului.
Prin urmare, în procedura iniţiată, care are ca obiect valorificarea unui drept al salariaţilor consacrat prin contractul colectiv de muncă, F.N.D.F. are calitatea de reclamant, în sensul art. 28 alin. (2) din Legea nr. 54/2003.
Pe cale de consecinţă şi în aplicarea dispoziţiilor art. 284 alin. (2) C. muncii, competenţa de soluţionare a cauzei revine Tribunalului Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2953/2010. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2936/2010. Civil → |
|---|
