ICCJ. Decizia nr. 2873/2010. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2873/2010
Dosar nr. 17060/3/2009
Şedinţa publică din 7 mai 2010
Asupra cauzei de faţă constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 3776 din 6 martie 2009 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti s-a declinat în favoarea Tribunalului Bucureşti competenţa de soluţionare a acţiunii promovată de reclamanţii P.E.D. şi P.M. în contradictoriu cu Ministerul Economiei şi Finanţelor Publice, Municipiul Bucureşti prin Primar General şi chemata în garanţie - SC H.N. SA, prin care s-a solicitat obligarea pârâţilor la restituirea preţului actualizat plătit pentru achiziţionarea imobilului din Bucureşti, sector 1.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au învederat instanţei faptul că au încheiat cu Primăria Mun. Bucureşti, prin mandatar SC H.N. SA, un contract de vânzare-cumpărare, care, prin Decizia nr. 783 din 27 aprilie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 1549 din 10 iulie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a fost desfiinţat, constatându-se nulitatea absolută a acestuia.
Prin suplimentul la raportul de expertiză imobiliară a fost stabilită valoarea de circulaţie a apartamentului ca fiind de 746.888 lei vechi, astfel că, Judecătoria sector 1 a invocat din oficiu excepţia necompetenţei materiale, faţă de valoarea obiectului cererii şi a procedat la declinarea competenţei, astfel cum s-a arătat.
Prin sentinţa civilă nr. 764 din 1 iunie 2009 a Tribunalului Bucureşti, s-a reţinut că dispoziţiile Legii nr. 10/2001, în vigoare la momentul naşterii dreptului reclamanţilor la recuperarea preţului achitat, prevăd şi reglementează expres posibilitatea recuperării valorii actualizate a preţului plătit de persoanele ale căror contracte de vânzare-cumpărare au fost desfiinţate, legea specială indicând şi persoana obligată la restituirea preţului actualizat.
Ca atare, s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, iar faţă de dispoziţiile Legii 10/2001 care prevăd că dreptul la acţiune se naşte de la momentul rămânerii irevocabile a hotărârii de desfiinţare a contractului de vânzare-cumpărare, s-a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune.
Cu privire la cererea de chemare în garanţie a SC H.N. SA, pentru comisionul de 1% din preţul contractului, instanţa de fond a respins-o ca neîntemeiată, apreciind că societatea nu răspunde pentru evicţiune, aceasta fiind doar un intermediar al vânzării, iar nu vânzătorul însuşi.
Faţă de aceste considerente prima instanţă a admis în parte acţiunea reclamanţilor şi a obligat Ministerul Finanţelor Publice la plata sumei de 8.710,9 lei preţ actualizat, respingând cererea de plată a valorii de circulaţie a imobilului.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel Ministerul Finanţelor Publice, prin motivele căii de atac susţinându-se că prin acţiunea introductivă de instanţă trebuia chemată în calitate de pârât persoana ce a comis fapta, conform art. 998-999 C. civ., raportat la art. 25 alin. (2), art. 35 şi art. 37 din Decretul nr. 31/1954.
Apelantul a învederat că dispoziţiile art. 50 alin. (3) din Legea 10/2001 se aplică în situaţii exprese, când contractele de vânzare-cumpărare au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti irevocabile şi nicidecum acţiunilor în revendicare, invocând totodată că, potrivit principiului relativităţii, efectele contractului se produc numai între părţile contractante, neputând profita sau dăuna unui terţ, aşa cum este Ministerul Finanţelor Publice care are doar calitatea de depozitar al fondului extrabugetar, în care se varsă sumele încasate de Primărie din vânzarea imobilelor în baza Legii nr. 112/1995.
O altă critică a vizat plata valorii de circulaţie a bunului, cu toate că instanţa de fond a acordat doar valoarea actualizată a preţului bunului vândut în baza Legii nr. 112/1995.
Prin Decizia civilă nr. 507A din 20 octombrie 2009 s-a respins ca nefondat apelul declarat de pârât, instanţa reţinând că în cauză este aplicabil art. 50 din Legea nr. 10/2001, în vigoare la data introducerii cererii, potrivit căruia, proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, au dreptul la restituirea preţului actualizat al imobilelor, restituirea preţului prevăzut, efectuându-se de Ministerul Economiei si Finanţelor din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Ministerul Economiei şi Finanţelor Publice, invocând incidenţa motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând admiterea acestei căi de atac, modificarea deciziei atacate în sensul admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale a acestuia şi respingerea acţiunii ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul a susţinut că nu a avut calitatea de parte la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, Ministerul Finanţelor fiind doar un terţ depozitar al fondului extrabugetar în care se varsă sumele încasate din vânzări de Primăria Mun. Bucureşti.
Pe de altă parte, s-a susţinut că art. 50 din Legea 10/2001 nu-şi găseşte aplicabilitatea în speţă de vreme ce în cauză ar fi trebuit instituită răspunderea vânzătorului pentru evicţiune, conform art. 1337 C. civ., această dispoziţie de drept comun, neputând fi înlăturată prin nicio dispoziţie specială contrară.
Prin cererea de recurs recurentul nu a formulat critici pe fondul cauzei.
Recursul este nefondat pentru considerentele care succed.
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanţii au indicat ca temei de drept prevederile art. 50 din Legea nr. 10/2001, învederând instanţei faptul că au încheiat cu Primăria Mun. Bucureşti, prin mandatar SC H.N. SA, un contract de vânzare-cumpărare în baza Legii nr. 112/1995, care, prin Decizia civilă nr. 783 din 27 aprilie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 1549 din 10 iulie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a fost desfiinţat, constatându-se nulitatea acestuia.
Potrivit art. 50 alin. (3) din Legea nr.10/2001, proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, au dreptul la restituirea preţului actualizat al imobilelor, restituire ce se efectuează de Ministerul Economiei şi Finanţelor din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare.
Astfel, în mod corect instanţa de apel a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanţelor, faţă de prevederile legii speciale care statuează şi cu privire la persoana juridică obligată la restituirea preţului actualizat.
În mod corect instanţa de apel a reţinut că art. 501 din Legea nr. 10/2001 a fost introdus ulterior promovării acţiunii - 8 mai 2008, prin Legea nr. 1/2009 care prevede că, în situaţia în care au fost eludate prevederile legale, chiriaşul are dreptul la restituirea preţului actualizat [art. 50 alin. (2) din lege], iar în situaţia în care contractul se anulează, dacă a fost încheiat cu respectarea dispoziţiilor acestei legi, el are dreptul la restituirea preţului de piaţă [art. 50 alin. (21) din lege] conform standardelor internaţionale de evaluare (art. 501 din lege), în ambele situaţii, despăgubirile acordându-se de Ministerul Economiei şi Finanţelor din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995.
Ori, nulitatea absolută a unui contract de vânzare-cumpărare, încheiat cu încălcarea prevederilor Legii nr. 112/1995, constatată prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, are ca efect lipsirea în tot a actului juridic, de efectele în vederea cărora a fost încheiat, din cauza nesocotirii dispoziţiilor legale edictate pentru perfectarea sa valabilă. Cum nulitatea operează cu efect retroactiv (ex tunc), principiul restabilirii situaţiei anterioare ce guvernează efectele nulităţii, impune restituirea prestaţiilor efectuate în baza actului desfiinţat.
Critica recurentului referitoare la antrenarea răspunderii vânzătorului pentru evicţiune, conform art. 1337 şi urm. C. civ., de asemenea, urmează a fi înlăturată ca nefondată, întrucât premisa acestui tip de răspundere (care este una contractuală), presupune valabilitatea contractului de vânzare cumpărare şi pierderea posesiei de către cumpărător, urmare a drepturilor preferabile invocate de un terţ asupra obiectului vânzării.
Cum dispoziţiile art. 50 alin. (3) din Legea 10/2001, republicată (forma de dinaintea modificării prin Legea 1/2009) prevăd că restituirea preţului actualizat plătit de chiriaşii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările şi completările ulterioare, au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile se face de către Ministerul Finanţelor Publice din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, Înalta Curte constată că Decizia recurată este dată cu corecta aplicare a legii.
Este real că restituirea prestaţiilor reciproce, expresie a principiului restitutio in integrum ce cârmuieşte efectele nulităţii actului juridic civil, potrivit dreptului comun, operează între părţile contractante, însă, potrivit normei anterior citate, legea specială derogă de la această regulă, instituind, prin textul anterior citat, o subrogaţie legală a persoanei debitorului (vânzătorul obligat la restituirea preţului).
Această prevedere legală îşi are raţiunea în respectarea unei simetrii între destinaţia finală a sumelor încasate de vânzător (unitatea administrativ teritorială) cu titlu de preţ de la chiriaşii cumpărători şi sursa fondurilor pentru restituirea preţului actualizat către aceştia, pentru cazul desfiinţării contractului, în ambele situaţii - fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare.
Faţă de cele ce preced, recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.P. Bucureşti, împotriva deciziei nr. 507/A din 20 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul la 3000 lei cheltuieli de judecată către intimaţii P.E.D. şi P.M.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2947/2010. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2864/2010. Civil. Fond funciar. Recurs → |
|---|
