ICCJ. Decizia nr. 2813/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2813/2010
Dosar nr. 3636/86/2007
Şedinţa publică din 6 mai 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin Decizia civilă nr. 319 din 30 noiembrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia civilă, s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul F.L. împotriva deciziei civile nr. 1118 din 11 septembrie 2007 pronunţată de Tribunalul Suceava.
Împotriva acestei decizii reclamantul a formulat recurs la data de 4 ianuarie 2008, întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Prin încheierea din Şedinţa publică din 18 septembrie 2008 s-a dispus în temeiul art. 242 pct. 2 C. proc. civ. suspendarea judecării cauzei iar prin rezoluţie la 22 ianuarie 2010 s-a dispus repunerea cauzei pe rol, din oficiu, în vederea discutării excepţiei de perimare.
In raport de dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ. cauza se va considera perimată pentru următoarele considerente:
Din dispoziţiile acestui text rezultă că orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de revocare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an. Partea nu se socoteşte în vină, când actul de procedură urma să fie îndeplinit din oficiu.
Prin încheierea de şedinţă de la 18 septembrie 2008 s-a dispus în temeiul art. 242 pct. 2 C. proc. civ. suspendarea judecării cauzei. Cum de la data suspendării cauzei şi până la repunerea acesteia pe rol, 22 ianuarie 2010 a trecut mai mult de un an de zile, în cauză operează sancţiunea perimării.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată perimat recursul declarat de reclamantul F.L. împotriva deciziei nr. 319 din 30 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Suceava, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 mai 2010.
← ICCJ. Decizia nr. 2864/2010. Civil. Fond funciar. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2804/2010. Civil. Pretenţii. Recurs → |
---|