ICCJ. Decizia nr. 2959/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2959/2010
Dosar nr. 2969/101/2009
Şedinţa publică din 12 mai 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
1. Cererea de chemare în judecată
1.1. Obiect
Prin cererea înregistrată la data de 26 martie 2009, reclamanta S.M.A.E. a solicitat în contradictoriu cu pârâtele C.T.S. Mehedinţi, C.L. Drobeta-Turnu Severin, P.M. Drobeta-Turnu Severin şi S.R. prin M.F.P., restituirea în natură a imobilului situat în Drobeta-Turnu Severin, B-dul Carol I .
1.2. Î n fapt
În motivarea cererii reclamanta a învederat că imobilul menţionat, compus din locuinţă, dependinţe şi teren aferent de 1061 mp, ce a constituit proprietatea antecesorului său B.S., a fost naţionalizat în baza Decretului-Lege nr. 92/1950, în prezent fiind în posesia şi administrarea pârâtului C.T.S. Mehedinţi.
Întrucât este posibilă restituirea bunului în natură a precizat că înţelege să restituie despăgubirile primite pentru imobilul menţionat în temeiul Legii nr. 112/1995.
1.3. În drept
Cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 480 şi 481 C. civ., Legea nr. 1/2009 şi art. l din C.E.D.O.
La termenul de judecată din 02 iunie 2009, reclamanta a precizat temeiul de drept al cererii dedusă judecăţii, care a fost încadrat în prevederile art. 480 şi 481 C. civ.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa nr. 201 din 7 iulie 2009, Tribunalul Mehedinţi, secţia civilă, a respins excepţiile autorităţii de lucru judecat, tardivităţii şi a inadmisibilităţii acţiunii.
A fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a S. R. prin M.F. şi respinsă acţiunea reclamantei formulată în contradictoriu cu acest pârât.
A fost respinsă, ca neîntemeiată, acţiunea reclamantei formulată în contradictoriu cu pârâţii C.T.S. Mehedinţi, C.L. Drobeta-Turnu Severin şi P.M. Drobeta-Turnu Severin.
Prima instanţă a reţinut, în esenţă, că în raport de dispoziţiile deciziei nr. 33/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la admisibilitatea acţiunii în revendicare a imobilelor preluate abuziv, în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, formulată după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, dar şi în raport de împrejurarea că prin sentinţa nr. 309/2006 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, irevocabilă prin decizia nr. 3833/2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care a fost respinsă contestaţia reclamantei împotriva dispoziţiei emisă în procedura legii speciale, reclamanta nu mai este îndreptăţită să uzeze de exerciţiul acţiunii în revendicare pe calea dreptului comun.
3. Hotărârea instanţei de apel
Prin decizia nr. 263 din 20 octombrie 2009, Curtea de Apel Craiova, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins, ca nefundat, apelul reclamantei reţinând, în esenţă, că în litigiul soluţionat prin sentinţa nr. 309/2006 a Tribunalului Mehedinţi, pronunţată în litigiul declanşat de reclamantă pe calea Legii nr. 10/2001, s-a tranşat irevocabil situaţia proprietăţii reclamantei, care nu mai poate invoca acelaşi titlu de proprietate în acţiunea în revendicare pe calea dreptului comun dedusă judecăţii.
Atâta timp cât pe calea legii speciale s-a decis şi stabilit situaţia dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu, reclamanta nu poate să ignore hotărârea judecătorească irevocabilă menţionată şi să reia procedura de restituire a bunului pe calea dreptului comun.
4. Recursul - motiv
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta criticând- o pentru nelegalitate, sens în care, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., a invocat contradictorialitatea deciziei atacate care deşi recunoaşte legitimarea procesuală pasivă a S.R. în litigiul dedus judecăţii, reţine că statul deţine cu titlu legal imobilul litigios.
A declanşat demersul în justiţie întemeiat pe dispoziţiile legii speciale după apariţia Legii nr. 247/2005 în baza căreia a considerat că îndeplineşte condiţiile legale pentru restituirea bunului în natură, cerere ce a fost analizată exclusiv din perspectiva neîndeplinirii condiţiilor de formă pretinse de legea specială, fără a se cerceta în fond dreptul său de proprietate.
În aceste condiţii, acţiunea în revendicare dedusă judecăţii este singura de natură a asigura respectarea dreptului său de proprietate, în concordanţă cu prevederile art. l din Protocolul nr. l adiţional la C.E.D.O., ale Constituţiei României şi a jurisprudenţei constante a instanţei europene.
A învederat că pentru bunul solicitat a beneficiat de despăgubiri în temeiul Legii nr. 112/1995 pe care le va restitui în ipoteza restituirii bunului în natură, posibilă şi de natură a asigura protecţia reală a dreptului de proprietate asupra imobilului preluat de stat.
În acest context, în mod vădit nelegal şi cu îngrădirea accesului său la justiţie, primele două instanţe au refuzat practic să cerceteze şi să compare titlurile de proprietate, operaţiune pretinsă de textul art. 480 şi 481 C. civ., invocate ca temei al acţiunii în justiţie.
4.2. Analiza făcuta de instanţa de recurs.
Recursul nu este fondat pentru considerentele ce succed:
Acţiunea în revendicare prin care se urmăreşte redobândirea unui imobil preluat de stat în perioada de referinţă a Legii nr. 10/2001, introdusă după intrarea în vigoare a legii speciale, nu poate fi soluţionată potrivit dreptului comun, cu aplicarea criteriilor de comparare a titlurilor, ci trebuie să fie soluţionată numai cu respectarea condiţiilor şi prevederilor imperative ale legii speciale care, altfel, ar fi eludate.
Câtă vreme pentru imobilele preluate abuziv, în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, s-a adoptat o lege specială, care prevede condiţiile în care aceste imobile pot fi restituite în natură persoanelor îndreptăţite, nu se poate face abstracţie de existenţa sa şi să se aplice regulile specifice acţiunii în revendicare consacrate pe cale doctrinară şi jurisprudenţială în aplicarea art. 480 C. civ.
În raport de textul legii speciale şi în acord cu dispoziţiile Deciziei nr. 33/2008 dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţii unite, care a decis că nu este de primit punctul de vedere conform căruia persoanele care nu au urmat procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001 sau care nu au declanşat în termen legal o atare procedură, au deschisă calea acţiunii în revendicare întemeiată pe dispoziţiile art. 480 C. civ., nu se poate susţine cu temei că legea specială, derogatorie de la dreptul comun, s-ar putea aplica în consens cu aceasta.
Legea specială se referă atât la imobilele preluate de stat cu titlu valabil, cât şi la cele preluate fără titlu valabil (art. 2 din Legea nr. 10/2001), precum şi la relaţia dintre persoanele îndreptăţite la măsuri reparatorii şi subdobânditori, aşa încât argumentul reclamantei în sensul că ar exista o suprapunere a câmpului de reglementare al celor două acte normative nu poate fi primit.
Numai persoanele exceptate de la procedura actului normativ special de reparaţie, precum şi cele care, din motive independente de voinţa lor, nu au putut să utilizeze această procedură în termenele legale au deschisă calea acţiunii în revendicare/retrocedare a bunului litigios, în anumite condiţii, categorie în care nu se înscrie reclamanta.
Cât priveşte raportul dintre legea internă, respectiv Legea nr. 10/2001 şi art. l din Primul Protocol adiţional la C.E.D.O. este de menţionat că în jurisprudenţa Curţii s-a arătat că norma convenţională evocată nu poate fi interpretată ca restrângând libertatea statelor contractante de a alege condiţiile în care acceptă să restituie bunurile ce le-au fost transferate înainte ca ele să ratifice Convenţia.
În acest sens se recunoaşte dreptul de a dispune de o mare marjă de apreciere a existenţei unei probleme de interes public ce justifică anumite măsuri şi în alegerea politicilor lor economice şi sociale, atunci când se află în joc o chestiune de interes general, autorităţile trebuie să reacţioneze în timp util, într-o manieră corectă şi cu cea mai mare coerenţă.
Este real că în procedura de aplicare a Legii nr. 10/2001, în absenţa unor prevederi de natură a asigura aplicarea efectivă şi concretă a măsurilor reparatorii, poate apărea conflictul cu dispoziţiile art. l din Primul Protocol adiţional la Convenţie, însă aceasta ar însemna că în cazul nerespectării prevederilor legii speciale, persoana îndreptăţită are deschis accesul la o altă cale de valorificare a dreptului pretins.
Nu este de omis în această analiză nici împrejurarea că reclamanta a beneficiat de despăgubiri pentru acelaşi imobil în temeiul unei alte legi speciale de reparaţii (Legea nr. 112/1995) astfel încât nu poate susţine cu temei nesocotirea normei convenţionale evocate.
Este adevărat că legea specială de care a uzat ulterior reclamanta (Legea nr. 10/2001) recunoaşte posibilitatea restituirii bunului în natură (în măsura îndeplinirii condiţiilor prevăzute de legea specială, care nu pot face obiectul verificării în cauza dedusă judecăţii faţă de limitele învestirii instanţei) însă nerespectarea procedurii pretinse de această lege nu îndreptăţeşte reclamanta să uziteze de alte căi procedurale pentru realizarea aceluiaşi drept nerealizat tocmai datorită conduitei reclamantei.
Nu este fondată nici critica întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., întrucât ipostazele în care se poate ajunge la o nemotivare în sensul normei invocate cu conotaţii care vizează nelegalitatea hotărârii atacate vizează, printre altele existenţa unei contrarietăţi între considerentele hotărârii, în sensul că din unele rezultă netemeinicia acţiunii, iar din altele faptul că acţiunea este fondată, contrarietate flagrantă între considerente şi dispozitiv, cum este cazul admiterii acţiuni prin dispozitiv şi justificarea în considerente a soluţiei de respingere a acţiunii, ipoteze ce nu se regăsesc în cauza dedusă judecăţii.
Ca urmare, faţă de cele ce preced, în temeiul art. 312 alin. (l) C. proc. civ., recursul dedus judecăţii va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat recursul declarat de reclamanta S.M.A.E. împotriva deciziei nr. 263 din 20 octombrie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4715/2010. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4975/2010. Civil → |
|---|
