ICCJ. Decizia nr. 358/2010. Civil Şl DE PROPRIETATE INTELECTUALA. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ Şl DE PROPRIETATE INTELECTUALA
Decizia nr. 358/2010
Dosar nr. 1844/42/2007
Şedinţa publică de la 26 ianuarie 2010
Deliberând asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău la 6 iulie 2006, reclamanta H.A.A. a chemat în judecată pe pârâta A.N.A. R. – D.A. Buzău, contestând decizia nr. 62 din 31 mai 2006 emisă de pârâtă, solicitând anularea deciziei şi restituirea în natură a imobilului situat în Băicoi, compus din teren în suprafaţă de 55.000 mp şi construcţia edificată pe acesta, în punctul „L.R.” şi, în subsidiar, acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent.
În motivarea contestaţiei, întemeiată în drept pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată, reclamanta a arătat că, prin decizia emisă, pârâta nu i-a recunoscut calitatea de persoană îndreptăţită, conform dispoziţiilor art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001, susţinând că nu şi-a dovedit dreptul de proprietate asupra imobilului şi nici preluarea abuzivă a acestuia.
Prin sentinţa civilă nr. 843 din 12 septembrie 2007, Tribunalul Buzău a admis în parte contestaţia, a anulat decizia nr. 62/2006 emisă de pârâtă şi a dispus restituirea în natură a imobilului construcţie, situat în extravilanul oraşului Băicoi, pe Drumul Naţional DN 1 Ploieşti-Câmpina, identificat prin raportul de expertiză întocmit de expert R.M.
A respins cererea privind restituirea suprafeţei de 55.000 mp teren în natură.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut în esenţă că reclamanta şi-a dovedit calitatea de unică moştenitoare a tatălui său, conform certificatelor de moştenitor aflate la dosar, din contractul de închiriere aflat la dosar, coroborat cu înscrisurile de la dosar, rezultând că imobilul notificat a fost închiriat „S.F.”.
A înlăturat, ca nefondate, susţinerile pârâtei, potrivit cu care, terenul notificat de reclamantă a fost vândut de către autorul reclamantei, cu motivarea că, în raport de contractul de vânzare încheiat la 16 iunie 1944, aflat la dosar fond, coroborat cu adresa nr. 8666/2002 şi constatările raportului de expertiză, vânzarea a avut ca obiect un teren ce se învecinează cu cel notificat.
Din concluziile raportului de expertiză, Tribunalul Buzău a reţinut că terenul ce a format obiectul notificării nr. 494 din 10 august 2001 a fost proprietatea autorului reclamantei, în suprafaţă de 5,50 ha, situat în extravilanul localităţii Băicoi, astfel că, potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, nu face obiectul de reglementare al acestui act normativ, ci al legilor funciare, aşa încât, în mod greşit pârâta a emis o decizie cu privire la acesta, deşi avea obligaţia să comunice notificarea, Comisiei locale Băicoi.
Referindu-se la imobilul construcţie, tribunalul a apreciat că, făcându-se dovada calităţii de proprietar şi de persoană îndreptăţită, în mod eronat, pârâta a respins cererea de restituire în natură a acestuia, formulată de reclamantă, atât timp cât în cauză sunt incidente prevederile art. 9 şi art. 12 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Împotriva sentinţei instanţei de fond au declarat apel contestatoarea H.A. A. şi intimata A.N.A.R. – D.A. Buzău.
În apelul său, reclamanta critică eroarea făcută de tribunal, care a apreciat că terenul se află în extravilanul localităţii, conform art. 8 din Legea nr. 120/2001 şi că restituirea sa ar face obiectul legilor fondului funciar.
Se precizează în motivele de apel că, astfel cum rezultă din concluziile raportului de expertiză, fila x alin. (1) din capitolul concluzii, terenul în litigiu are categoria de folosinţă „arabil”.
Apelanta-reclamantă solicită admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinţei şi, pe fond admiterea în totalitate a contestaţiei, în sensul de a se restitui în natură şi terenul în suprafaţă de 55.000 mp, situat în punctul R., iar, în subsidiar cel puţin terenul în suprafaţă de 1269 mp, aferent construcţiei, identificat ca având destinaţia de curţi-construcţii.
Apelul declarat de pârâta A.N.A.R. – D.A. Buzău invocă critici, în cuprinsul cărora arată că nu s-a contestat calitatea reclamantei de moştenitoare a defunctului Ş.D., ci numai calitatea de persoană îndreptăţită la restituire, întrucât nu s-au depus actele de proprietate ale imobilului şi faţă de această împrejurare, nu s-a identificat corect imobilul şi nu s-a stabilit modul de preluare al acestuia, s-a arătat că nu poate fi restituit în natură imobilul, deoarece este afectat unui interes public şi că instanţa a făcut o eronată apreciere a probatoriilor.
Ulterior, apelanta-pârâta a invocat excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive, conexităţii şi inadmisiblităţii apelului, instanţa pronunţându-se asupra acestora, în sensul respingerii, pentru considerente reţinute în practicaua deciziei Curţii de Apel Ploieşti.
Prin decizia nr. 55 din 20 februarie 2008, Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins apelul pârâtei şi a admis apelul reclamantei H.A.A.
A schimbat în parte sentinţa tribunalului şi a dispus restituirea în natură a suprafeţei de 1269 mp, aferentă construcţiei şi identificată în raportul de expertiză topo N.
Instanţa de apel a constatat fondată cererea privind restituirea suprafeţei de1269 mp teren aferent construcţiei, întrucât acesta are categoria de folosinţă curţi-construcţii.
În ceea ce priveşte respingerea apelului pârâtei, instanţa a reţinut că potrivit pct. 22.1 din H.G. nr. 498/2003 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, prin acte doveditoare ale dreptului de proprietate se înţelege orice înscrisuri translative de proprietate, acte juridice care atestă calitatea de moştenitor, orice acte juridice care permit încadrarea preluării ca fiind abuzivă, orice acte juridice care atestă deţinerea proprietăţii şi a concluzionat că, în privinţa dreptului de proprietate, legea specială nu impune dovada dreptului de proprietate, cu rigorile dreptului comun.
Motivul de apel privind neidentificarea corectă a imobilului a fost respins, în raport de cele reţinute în raportul de expertiză, raport ce a avut la bază înscrisuri şi planuri cadastrale, de delimitare şi stabilire a vecinătăţii imobilului, iar cel ce viza imposibilitatea restituirii în natură a imobilului a fost, de asemenea respins, motivat de prevederile art. 3 alin. (1) coroborate cu art. 2 din Legea nr. 10/2001.
Decizia pronunţată în apel a făcut obiectul criticilor promovate prin recursul declarat de pârâta A.N.A.R., care a invocat motivele de nelegalitate reglementate de art. 304 pct. 7 şi 9, susţinând că :în mod greşit instanţa a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive faţă de restituirea în natură a bunului, menţinând o hotărâre ce nu poate fi pusă în executare, că reclamanta nu a făcut dovada că este persoană îndreptăţită, neindicând titlul de proprietate, deşi acesta i-a fost solicitat expres, nu a probat calitatea de proprietar al autorului imobilului la data preluării abuzive a acestuia, şi arată că au fost încălcate prevederile art. 8 din Legea nr. 10/2001.
Urmare decesului reclamantei H.A.A., la data de 15 aprilie 2009, prin încheierea din 22 septembrie 2009 s-a dispus introducerea în cauză a moştenitorilor acesteia: H.N.B., H.I.O. şi H.G.Ş., care s-au legitimat procesual, conform certificatului de calitate nr. 28/2009 emis de Biroul Notarial L. din Bucureşti.
Recursul este nefondat şi urmează a fi respins pentru considerentele ce succed:
Primul motiv de recurs vizează greşita soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei A.N.A.R.
Deşi pârâta a susţinut că, la 17 iulie 2006 s-a înfiinţat SC E.S.Z. Prahova SA, prin reorganizarea, urmare divizării D.A. Buzău, iar predarea şi primirea mijloacelor fixe s-a realizat prin protocolul aprobat de A.N.A.R., în realitate, critica privind lipsa calităţii procesuale pasive a pârâta A.N.A.R. este nefondată.
Dispoziţiile privind indisponibilizarea imobilelor restituibile sunt cuprinse în art. 20.1 din H.G. nr. 498/2003 pentru aprobarea Normelor de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001.
Textul din Normele metodologice stabileşte semnificaţia art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, care dispune că "imobilele-terenuri şi construcţii, preluate în mod abuziv, indiferent de destinaţie, care sunt deţinute la data intrării în vigoare a prezentei legi de o regie autonomă, o societate sau companie naţională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administraţiei publice centrale sau locale este acţionar sau asociat majoritar, de o organizaţie cooperatistă sau de orice altă persoană juridică, vor fi restituite persoanei îndreptăţite, în natură, prin decizie sau, după caz, dispoziţie motivată a organelor de conducere ale unităţii deţinătoare".
SC E.S.Z. s-a înfiinţat la 17 iulie 2006, iar conform dispoziţiilor legale conţinute de Legea nr. 10/2001 şi ale Normelor metodologice de aplicare a acestei legi, indisponibilizarea la care se referă art. 21.1 din H.G. nr. 498/2003, dezvoltând dispoziţiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, priveşte bunurile deţinute la data intrării în vigoare a legii de una din entităţile cu personalitate juridică prevăzute de textul citat, iar scopul acestei măsuri, în spiritul reparatoriu al legii speciale, este ca persoana deţinătoare să-şi îndeplinească obligaţia de restituire faţă de adevăratul proprietar, cu această motivare urmând a fi respins motivul de recurs, mai sus analizat.
Referitor la lipsa titlului de proprietate al autorului reclamantei şi contestarea calităţii de persoană îndreptăţită a moştenitoarei acestuia, este de observat că, nici aceste motive nu subzistă unei analize pertinente, din perspectiva interpretării art. 23 şi urm. din Legea nr. 10/2001.
Astfel, potrivit dispoziţiilor mai sus evocate, dreptul de proprietate şi calitatea de moştenitor a persoanei îndreptăţite se dovedesc cu înscrisuri, sintagma „acte doveditoare” făcând trimitere la orice înscris constatator al unui act juridic civil, jurisdicţional sau administrativ, cu efect translativ sau declarativ de proprietate, care generează o prezumţie relativă de proprietate în favoarea persoanei care îl invocă.
De altfel, Legea nr. 247/2005, act normativ ce a introdus art. 24, fost art. 221prevede la alin. (1) că, „în absenţa unor probe contrare, existenţa şi, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive”.
Alin. (2) al articolului mai sus menţionat, prevede că, „în aplicarea dispoziţiilor alin. (1) şi în absenţa unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ de autoritate prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive este presupusă că deţine imobilul sub nume de proprietar”.
Ca atare, înscrisurile ce atestă calitatea autorului reclamantei de proprietar al imobilului, chiar dacă sunt anterioare momentului preluării de către stat se coroborează cu prezumţia simplă, instituită prin art. 21 din Legea nr. 10/2001, republicată şi fac dovada concludentă a celor susţinute prin notificare.
În materie de probaţiune, având în vedere dificultatea reală a prezentării unor astfel de înscrisuri, dată fiind perioada mare de timp scursă de la data preluării bunurilor de către stat, legiuitorul a derogat de la exigenţele impuse cu privire la probaţiunea dreptului de proprietate şi a modificat dispoziţia legală menţionată, în sensul că a instituit prezumţia relativă de proprietate, astfel încât, pe tărâmul legii speciale, dat fiind scopul reparatoriu al legii, proba dreptului de proprietate cu privire la bunurile preluate în mod abuziv de stat se poate realiza şi prin alte mijloace decât cele admise în litigiile de drept comun.
Nici motivul de recurs privind încălcarea prevederilor art. 8 din Legea nr. 10/2001 nu este fondat, textul de lege invocat ca temei al neegalităţii deciziei atacate, nefiind incident în raportul juridic dedus judecăţii.
Este de observat că, din conţinutul actului de vânzare-cumpărare, încheiat la 16 iunie 1944, rezultă că D.N.S. i-a vândut lui C.N.Ş. suprafaţa de 15 ha, situată în punctul La Rigani, această vânzare neavând ca obiect suprafaţa de 55.000 mp pe care se află clădirea şi terenul aferent.
Terenul vândut este vecin pe distanţa de 206 ml cu restul proprietăţii lui D.N.Șt., teren ce îl avea arendat Societăţii forestiere F., menţionat în contractul de închiriere nr. 3865/1921.
Potrivit deciziei nr. 1577 din 22 august 1978 emisă de fostul C.P.J. Prahova. În temeiul Decretului nr. 409 din 23 septembrie 1955 s-a dispus scoaterea din administrarea întreprinderii de gospodărie comunală şi locativă Valea Prahovei şi s-a trecut în administrarea D.A. lalomiţa - Buzău, imobilul compus din clădire cu parter şi un etaj în suprafaţă construită de 135,22 mp precum şi terenul aferent.
Cum corect a constatat instanţa de apel, terenul în suprafaţă de 1269 mp aferent construcţiei are categoria de folosinţă curţi-construcţii, din concluziile raportului de expertiză aflat la dosar fond, instanţa reţinând că suprafaţa împrejmuită în mod efectiv de către A.N.A.R. – D.A. Buzău este delimitată de pct. 1, 2, 3, 4, 1 pe acest teren fiind amplasată o construcţie, astfel că s-a dispus restituirea în natură a acestuia.
Faţă de cele mai sus reţinute, Înalta Curte va face aplicarea art. 312 alin. (1) teza a ll-a C. proc. civ. şi va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta A.N.A. R. – D.A. Buzău împotriva deciziei nr. 55 din 20 februarie 2008 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4707/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4715/2010. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
