ICCJ. Decizia nr. 339/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 339/2010
Dosar nr. 1286/2/2009
Şedinţa publică din 25 ianuarie 2010
Asupra recursurilor civile de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 1286/2 din 11 februarie 2009 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, revizuentul Municipiul Bucureşti prin Primarul General a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 240 din 27 martie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimatul R.A.H., invocând în drept disp. art. 322 pct. 5 C. proc. civ.
În motivarea cererii de revizuire s-a arătat că imobilul ce a făcut obiectul judecăţii în care s-a pronunţat Decizia atacată prin revizuire a fost preluat de către stat anterior datei de 6 martie 1945, dată în raport de care nu intră sub incidenţa Legii nr. 10/2001 şi pe de altă parte, s-a mai precizat că prin rezoluţia Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti din data de 11 aprilie 2008 (dosar nr. 1839/P/2007) s-a constatat că adresele emise de către SC R. SA Bucureşti şi Administraţia Financiară Sector 6 Bucureşti au un conţinut necorespunzător adevărului.
În acest sens, a fost identificată Decizia nr. 68 din 9 mai 1942 a Curţii de Apel Bucureşti, instanţă specială pentru judecarea litigiilor rezultate ca urmare a aplicării legilor de trecere a bunurilor evreieşti în patrimoniul statului, prin care s-a hotărât ca imobilul situat în Bucureşti, proprietatea numiţilor D.I. şi R.M. să treacă în proprietatea statului în baza Decretului-lege nr. 842/1941.
Prin Rezoluţia Parchetului s-a constatat că acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare faţă de avocat C.L. şi alţii, deoarece în cauză a intervenit prescripţia răspunderii penale.
Soluţia pronunţată de parchet a fost comunicată Municipiului Bucureşti la 21 ianuarie 2009, dată faţă de care s-a apreciat că cererea de revizuire a fost formulată în termen. Pe parcursul judecăţii a formulat cerere de intervenţie accesorie în interesul revizuentului Municipiului Bucureşti, intervenienta B.V. şi a arătat că prin Rezoluţia Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti din 11 aprilie 2008 s-a constatat că adresele emise de SC R. SA Bucureşti şi Administraţia Financiară sector 6 Bucureşti au un conţinut ce nu corespunde adevărului.
Prin Decizia civilă nr. 327 din 13 mai 2009, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a fost respinsă ca nefondată cererea de revizuire formulată de revizuentul Municipiul Bucureşti prin Primarul General împotriva deciziei nr. 240 din 27 martie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
A fost respinsă cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenienta B.V.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut ca nefondată cererea de revizuire pentru următoarele considerente.
S-a avut în vedere că potrivit art. 322 pct. 5 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel se poate cere dacă, „după darea hotărârii s-au dovedit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică, sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurarea mai presus de voinţa părţilor ori dacă s-a desfiinţat sau modificat hotărârea unei instanţe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere".
Faţă de dispoziţiile acestui text, instanţa a reţinut că înscrisurile depuse la dosar nu îndeplinesc condiţiile cerute de lege.
În acest sens, s-a arătat că Rezoluţia Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti din data de 11 aprilie 2008, nu poate fi considerată un act reţinut de partea potrivnică sau care nu a putut fi înfăţişat dintr-o împrejurare mai presus de voinţa pârtilor, deoarece era evident că actul respectiv nu exista la data pronunţării hotărârii supuse revizuirii.
În speţă, s-a invocat de către revizuent faptul că, prin Rezoluţia Parchetului s-a constatat că în urma verificărilor efectuate, adresele care au fost emise de către SC R. SA Bucureşti şi Administraţia Financiară Sector 6 Bucureşti au un conţinut care nu corespunde situaţiei reale.
Susţinându-se că înscrisurile ce au stat la baza pronunţării hotărârii supuse revizuirii nu relevă situaţia reală a preluării imobilului, s-a mai arătat că aceste acte nu au fost declarate false datorită prescrierii dreptului la acţiunea penală, dar că, în măsura în care pot fi considerate determinante pentru soluţionarea cauzei, instanţa le poate analiza sub acest aspect.
Prin hotărârea împotriva căreia s-a formulat cererea de revizuire, a fost admis apelul declarat de reclamantul R.A.H. împotriva sentinţei civile nr. 1716 din 14 decembrie 2006, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Primăria Municipiului Bucureşti.
A fost schimbată în tot sentinţa apelată, în sensul că a fost admisă contestaţia reclamantului şi s-a constatat nulitatea dispoziţiei nr. 3165 din 17 august 2004, emisă de Primarul General al Municipiului Bucureşti.
Prin Decizia nr. 7422 din 26 noiembrie 2008, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a fost respins ca nefondat recursul declarat de Primăria municipiului Bucureşti.
Din considerentele hotărârii pronunţate în recurs, s-a reţinut că instanţa a avut în vedere atât preluarea imobilului în litigiu prin Decretul-lege nr. 842/1941, cât şi prin Decretul nr. 92/1950.
Astfel, indiferent că preluarea s-a realizat în temeiul Decretului nr. 92/1950 (aşa cum s-a reţinut iniţial) sau în temeiul Decretului-lege nr. 842/1941 (cum au relevat probele administrate ulterior), această preluare s-a făcut fără titlu valabil şi a fost considerată abuzivă conform art. 2 lit. i) din Legea nr. 10/2001, întrucât acest decret care privea confiscarea bunurilor proprietate evreiască a fost abrogat prin Legea nr. 641/1944 (pentru abrogarea măsurilor legislative antievreieşti), statuându-se că sunt şi rămân abrogate pe data publicării lor, toate măsurile legislative prin care s-au luat dispoziţii discriminatorii privitoare la evrei, prin efectul abrogării acestor legi anulându-se toate dispoziţiile juridice date pe baza lor, de orice autorităţi publice, fie dispoziţiuni generale, fie individuale, inclusiv cele cuprinse în hotărâri judecătoreşti (art. 1 din actul normativ menţionat).
S-a mai reţinut că „bunurile şi drepturile de orice fel, intrate prin efectul dispoziţiunilor legislative, (abrogate de art. 1), în patrimoniul statului, respectiv al Centrului Naţional de Românizare sau al oricărui alt dobânditor, se socotesc că nu au ieşit niciodată din patrimoniul titularilor deposedaţi şi vor fi restituite acestora, în condiţiile prezentei legi, fără îndeplinirea vreunei formalităţi de transcriere sau intabulare".
Faţă de aceste prevederi legale, instanţa a apreciat că rezultă în mod evident că şi în condiţiile preluării imobilului conform Decretului-lege nr. 842/1941, acest fundament juridic nu este de natură să plaseze bunul în altă categorie decât cea a imobilelor preluate în mod abuziv şi să îl excludă de la restituire.
Aşadar, s-a stabilit că înscrisul folosit de revizuentă pentru susţinerea motivului invocat nu îndeplineşte condiţiile referitoare la calitatea de a fi determinant pentru soluţia pronunţată de instanţă, în condiţiile în care aspectele legate de preluarea imobilului au fost analizate în cursul judecării procesului iniţial.
Nu se poate nega faptul că preluarea imobilului a fost examinată atât din punctul de vedere al preluării în baza Decretului-lege nr. 842/1941, act normativ abrogat prin Legea nr. 641/1944, cât şi din punctul de vedere al preluării în baza Decretului nr. 92/1950, fiind reţinut cu putere de lucru judecat de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie că imobilul a fost preluat abuziv şi este supus restituirii conform disp. art. 2 lit. i) din Legea nr. 10/2001.
Pentru aceste considerente, a fost respinsă cererea de revizuire, cât şi cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenienta B.V.
Împotriva deciziei civile nr. 327 din 13 mai 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, au declarat recurs în termen pârâta Primăria municipiului Bucureşti prin Primarul General şi intervenienta B.V.
Criticile formulate de către cele două recurente, respectiv Municipiului Bucureşti prin Primarul General şi intervenienta B.V. sunt comune, întemeiate pe motivul de recurs prev. de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Astfel, se susţine că hotărârea pronunţată cu ocazia soluţionării cererii de revizuire este nelegală, cu aplicarea greşită a art. 322 pct. 5 C. proc. civ., deoarece instanţa a reţinut greşit că nu sunt îndeplinite cerinţele acestui text.
În acest sens, se arată că, greşit s-a reţinut că Rezoluţia Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti din data de 11 aprilie 2008 nu ar fi constituit un înscris nou şi că nu poate fi considerat un act reţinut de partea potrivnică sau care nu a putut fi înfăţişat dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor, deoarece acest act nu exista la data pronunţării hotărârii atacate.
Se mai susţine că într-adevăr, actul invocat a fost emis după pronunţarea hotărârii supuse revizuirii, dar din conţinutul său rezulta că se referă la situaţii atestate de alte înscrisuri preexistente datei pronunţării hotărârii.
Un alt aspect criticat este cel referitor la respingerea cererii de revizuire, pentru că înscrisurile invocate de revizuent nu au fost declarate false datorită prescrierii dreptului la declanşarea acţiunii penale.
În acest sens, recurentul susţine că prescrierea acţiunii penale nu echivalează cu inexistenţa faptei şi a consecinţelor sale, ci are ca efect doar nesancţionarea făptuitorilor. Se menţionează că în condiţiile în care se constată existenţa unui fals, se produc şi consecinţe juridice corespunzătoare, chiar atunci când autorii falsului răspund sau nu penal.
În fine, se mai susţine că, instanţa nu a analizat cererea de revizuire în raport de susţinerile celor doi recurenţi din cauză, în funcţie de alte acte anexate la dosar considerate determinante pentru soluţionarea cauzei, bazându-se numai pe considerentele hotărârii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi, apoi a concluzionat că toate actele respective nu pot fi reţinute ca determinante.
Examinând recursurile prin prisma criticilor formulate în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte le reţine ca nefondate pentru considerentele ce urmează:
În ceea ce priveşte recursul declarat de Primăria municipiului Bucureşti prin Primarul General se reţine că Rezoluţia Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti emisă la 11 aprilie 2008 şi care a fost invocată ca înscris nou prin cererea de revizuire, nu poate fi considerat un act nou în sensul prevăzut de art. 322 pct. 5 C. proc. civ. Conform acestui text, într-o primă ipoteză trebuie avută în vedere situaţia în care la data pronunţării hotărârii atacate, instanţa nu a avut în vedere anumite înscrisuri, deoarece nu i-au putut fi înfăţişate de părţi din motive independente de voinţa lor, înscrisuri care în mod vădit erau de natură a schimba soluţia dată.
Pentru a se putea invoca acest motiv şi a se admite revizuirea trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii.
- partea interesată să se bazeze pe un înscris probator, un înscris nou care să nu fi fost folosit în procesul în care s-a pronunţat hotărârea atacată. în măsura în care înscrisul a făcut obiect de cercetare şi era cunoscut de instanţă, acesta nu mai poate fi considerat înscris nou.
- înscrisul invocat să fi existat la data când a fost pronunţată hotărârea ce se cere a fi revizuită. Această cerinţă este esenţială, deoarece, altfel, un proces definitiv câştigat ar putea fi supus revizuirii pe bază de acte şi dovezi posterior confecţionate şi autoritatea de lucru judecat ar deveni iluzorie. Printr-o mai largă interpretare, se poate aprecia că este îndeplinită această condiţie, chiar dacă înscrisul poartă o dată ulterioară pronunţării hotărârii a cărei revizuire se solicită, cu condiţia însă de a se referi la situaţii atestate de alte înscrisuri preexistente.
- înscrisul să nu fi putut fi produs în procesul în care s-a pronunţat hotărârea atacată, fie pentru că a fost reţinut de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţii. Altfel, spus, nu constituie motiv de revizuire descoperirea oricăror acte, ci numai a acelora reţinute de partea potrivnică sau a celor ce nu au putut fi produse datorită forţei majore.
- înscrisul invocat pentru revizuire să fie determinant, în sensul că, dacă ar fi fost cunoscut de instanţă cu ocazia judecării pricinii, soluţia ar fi putut fi alta decât cea pronunţată. în măsura în care din considerentele hotărârii atacate rezultă că aceasta se menţine pe simple temeiuri de drept, indiferent de actele noi descoperite, cererea de revizuire trebuie respinsă.
- înscrisul nou trebuie prezentat de partea care exercită revizuirea şi nu poate pretinde instanţei să-l administreze din oficiu. în speţă, „Rezoluţia Parchetului" nu a fost reţinută ca înscris nou, ascuns de partea potrivnică sau care nu a putut fi înfăţişat instanţei dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor, pentru că la data pronunţării hotărârii atacate actul nu exista.
Recurenta-revizuentă susţine în recurs că în Rezoluţia Parchetului s-a reţinut că la baza restituirii imobilului au stat înscrisuri (adrese emise de SC R. SA Bucureşti şi Administraţia Financiară Sector 6 Bucureşti), care au un conţinut necorespunzător adevărului. Potrivit acestei Rezoluţii s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de C.L. şi alţi avocaţi pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi altele, reţinându-se că persoanele cercetate nu au săvârşit asemenea fapte.
Respectiva rezoluţie invocată ca înscris nou a fost emisă la 11 aprilie 2008, ceea ce înseamnă că nu a existat la data la care s-a pronunţat hotărârea de către instanţă, respectiv la 27 martie 2008.
De asemenea, s-a dovedit neîndeplinirea condiţiei ca acest înscris s-ar fi aflat în posesia recurentei la data pronunţării hotărârii supuse revizuirii şi nici că nu ar fi fost prezentată instanţei de către parte cu rea-credinţă.
Un înscris nou, indiferent de natura lui, apărut după data pronunţării hotărârii a cărei revizuire se solicită nu poate constitui temei pentru exercitarea unei cereri de revizuire, deoarece nu este îndeplinită condiţia preexistentei lui la data judecării procesului.
În cauză, s-a dovedit cu certitudine că revizuenta nu a putut prezenta înscrisul invocat datorită împrejurării că la data pronunţării hotărârii (27 martie 2008), acesta nu exista.
Cu privire la susţinerile recurentei referitoare la imobilul ce face obiectul hotărârii revizuite, în sensul că a fost preluat anterior datei de 6 martie 1945, că nu intră sub incidenţa Legii nr. 10/2001, se reţine că aceste aspecte au fost analizate şi clarificate în cursul procesului, astfel cum rezultă din considerentele hotărârii din recurs.
Este evident că s-a făcut referire atât cu privire la preluarea imobilului prin Decretul-lege nr. 842/1941, cât şi prin Decretul nr. 92/1950.
Indiferent în baza cărui act normativ enunţat mai sus ar fi avut loc preluarea sau în orice altă modalitate de preluare abuzivă, aceasta s-a făcut fără titlu valabil, reţinându-se ca fiind abuzivă conform art. 2 lit. i) din Legea nr. 10/2001.
Chiar şi în cazul preluării imobilului în baza Decretului-lege nr. 842/1941 (act normativ abrogat prin Legea nr. 641/1944), acest fundament juridic nu este de natură să conducă la ideea încadrării bunului într-o altă categorie decât cea a imobilelor preluate abuziv şi să le excludă de la restituire.
Raportat la această situaţie, nici acest înscris invocat de revizuenta nu îndeplineşte condiţiile referitoare la calitatea de a fi determinant pentru pronunţarea soluţiei.
Întrucât înscrisul nou nu este unul determinant, corect s-a reţinut că nu atestă o altă situaţie de fapt decât cea analizată şi intrată în puterea lucrului judecat.
Nici criticile formulate de recurenta-intervenientă B.V. privind nelegalitatea hotărârii recurate nu sunt fondate.
De fapt ele sunt identice cu cele analizate privind recursul Primăriei municipiului Bucureşti prin Primarul General celor mai sus arătate. Analiza lor nu înseamnă decât o repetare a celor reţinute de instanţă pentru combaterea motivelor de recurs ale pârâtei, situaţie în care, pentru considerentele expuse se impune respingerea ambelor recursuri şi menţinerea hotărârii recurate ca legală.
Intimatul-reclamant R.A.H. a solicitat cheltuieli de judecată în cuantum de 15000 RON, reprezentând onorariul apărător în toate fazele procesuale. Instanţa, având în vedere dispoziţiile art. 274 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. reţine că faţă de valoarea pricinii şi munca îndeplinită de apărător în această fază procesuală, cuantumul cheltuielilor de judecată pot fi cifrate la suma de 5000 lei pe care urmează să o suporte recurenţii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de pârâta Primăria municipiului Bucureşti prin Primar General şi de intervenienta B.V. împotriva deciziei nr. 327 din 13 mai 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, ca nefondate.
Obligă recurenţii să plătească intimatului-reclamant R.A.H. 5000 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 34/2010. Civil | ICCJ. Decizia nr. 313/2010. Civil. Conflict de competenţă. Fond → |
|---|
