ICCJ. Decizia nr. 3043/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3043/2010
Dosar nr. 9525/1/2009
Şedinţa publică din 17 mai 2010
Asupra recursului de fata, constata următoarele:
Prin sentinţa civila nr. 679 din 07 mai 2009 a Tribunalului Mureş s-a admis în parte contestaţia formulată de reclamanţii G.Z.F., F.I.M. şi G.G.K.M. în contradictoriu cu pârâţii Primăria Tg.-Mureş, Primăria Municipiului Tg.-Mureş si Primarul Municipiului Tg.-Mureş, a fost anulată dispoziţia nr. 1830 din data de 07 iunie 2006 emisa de Primarul Municipiului Tg.-Mureş şi au fost respinse celelalte petite.
Pârâtul Primarul Municipiului Tg.-Mureş a fost obligat să plătească reclamanţilor suma de 2000 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunţa aceasta hotărâre, prima instanţă a reţinut ca dispoziţia atacata este nelegală, întrucât s-a emis după finalizarea procedurii jurisdicţionale a Legii nr. 10/2001, cu nesocotirea unei hotărâri judecătoreşti irevocabile, respectiv a deciziei nr. 7370/2005 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Instanţa de fond a mai reţinut ca petitul privind obligarea pârâtului la încheierea unui protocol de predare-primire a suprafeţei de 2621 mp din imobilul în litigiu este inadmisibil, întrucât vizează faza executării unei hotărâri judecătoreşti pronunţata în litigiul anterior.
Curtea de Apel Târgu Mureş, prin Decizia nr. 108A din 21 octombrie 2009, a respins ca nefondat apelul declarat de Primarul Municipiului Târgu Mureş împotriva sentinţei civile nr. 679 din 07 mai 2009 pronunţată de Tribunalul Mureş.
Apelantul a fost obligat să plătească intimaţilor-reclamanţi 1000 lei cheltuieli de judecată.
Instanţa de apel a reţinut că, prin cererea de chemare în judecată reclamanţii au solicitat în principal anularea dispoziţiei nr. 1830/2006 emisă de Primarul Municipiului Târgu Mureş, obligarea pârâtului la încheierea protocolului de predare-preluare a imobilului situate în Târgu Mureş, în suprafaţă de 2621 mp şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, iar în subsidiar, modificarea dispoziţiei, în sensul restituirii în natură a imobilului către reclamanţi.
Prin sentinţa civilă nr. 2903 din 21 decembrie 2006 a Tribunalului Mureş s-a respins acţiunea reclamanţilor, hotărâre menţinută prin Decizia nr. 68A din 1 iunie 2007 a Curţii de Apel Tg. Mureş, ca urmare a respingerii apelului promovat de către aceştia.
Prin Decizia nr. 2597 din 16 aprilie 2008 pronunţata de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost admis recursul reclamanţilor, a fost casată Decizia nr. 68/A din 01 iunie 2007 a Curţii de Apel Tg.-Mureş, precum şi sentinţa civila nr. 2903 din 21 decembrie 2006 a Tribunalului Mureş şi s-a trimis cauza pentru rejudecare primei instanţe.
În considerentele deciziei de casare, Înalta Curte a reţinut că obiectul sesizării instanţelor l-a constituit desfiinţarea actului administrativ emis de pârât în procedura Legii nr. 10/2001, după parcurgerea unui ciclu procesual anterior, desfăşurat în aceeaşi procedura şi finalizat irevocabil prin Decizia nr. 7370 din 29 septembrie 2005, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie dispunând restituirea în natură către reclamanţi a imobilului situat în Tg.-Mureş, transcris în C.F. nr. 800/II cu nr. top. 68/2, 69, 70.
Instanţa de control judiciar a reţinut ca imobilul menţionat se compune din casa de cărămidă şi suprafaţa de 5073 mp, iar reanalizarea cererii reclamanţilor după epuizarea procedurii reglementata de legea specială de reparaţii şi emiterea unei noi dispoziţii în temeiul aceleiaşi legi este nelegală, impunându-se cenzurarea acesteia pe cale judiciară.
Instanţa de recurs a mai reţinut ca după finalizarea procedurii jurisdicţionale în baza Legii nr. 10/2001 nu mai poate fi pusă în discuţie îndreptăţirea la acordarea uneia din măsurile reparatorii, nici obiectul sau limitele restituirii în natură.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a apreciat ca instanţele au calificat greşit cererea adresată Primăriei, ca fiind notificare şi au calificat greşit cererea dedusă judecăţii, astfel ca nu a fost cercetat fondul pretenţiilor ce constituie obiectul pricinii.
În rejudecare, reclamanţii şi-au precizat acţiunea de două ori, în sensul obligării la încheierea unui contract de închiriere a terenului în suprafaţă de 2621 mp şi la plata chiriei lunare în cuantum de 5621 lei, precum şi obligarea pârâtului la plata sumei de 5621 lei/luna pentru lipsa de folosinţa a terenului începând cu data de 29 septembrie 2005, până la pronunţarea hotărârii, aceste petite fiind disjunse în şedinţa din data de 28 aprilie 2009 de către Tribunalul Mureş, astfel ca în prezenta cauza, instanţa a rămas investită să soluţioneze contestaţia reclamanţilor având ca obiect anularea dispoziţiei nr. 1830 din 07 iunie 2006 emisă de Primarul Municipiului Tg.-Mureş, obligarea pârâtului la încheierea protocolului de predare-preluare a imobilului situat în Tg.-Mureş, în suprafaţa de 2621 mp, sau modificarea dispoziţiei, în sensul restituirii în natura a acestui imobil.
Îndreptăţirea reclamanţilor la acordarea măsurilor reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001 pentru imobilul în litigiu şi modalitatea de reparaţie au mai fost supuse controlului judecătoresc, prin Decizia civila nr. 7370 din 29 septembrie 2005 a Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie, când s-a dispus restituirea în natura, în condiţiile art. 16 din Legea nr.l0/2001 a întregului imobil situat în Tg.-Mureş, înscris C.F. nr. 800/II cu nr. top. 68/2, 69, 70, preluat de la antecesoarea reclamanţilor, G.A.M., şi obligarea reclamanţilor la rambursarea despăgubirii încasate în condiţiile art. 12 din Legea nr. 10/2001.
Litigiul finalizat prin Decizia mai sus menţionata s-a purtat în contradictoriu atât cu Consiliul Judeţean Mureş, cât şi cu Primăria Municipiului Tg.-Mureş şi Primarul Municipiului Tg.-Mureş, astfel ca nu pot fi primite susţinerile apelantului, în sensul ca aceasta decizie nu îi este opozabila şi nici cele referitoare la incidenta dispoziţiilor art. 19 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, ca motiv pentru imposibilitatea de restituire în natura a imobilului.
Prin această hotărâre curtea a înlăturat susţinerile apelantului referitoare la faptul ca litigiul finalizat prin Decizia nr. 7370/2005 a Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie s-ar fi purtat numai cu privire la suprafaţa de 3073 mp şi ca dispoziţie nr. 1830/2006 nu repune în discuţie o chestiune tranşată irevocabil printr-o hotărâre judecătorească.
Astfel, cum corect a reţinut şi prima instanţa, chiar daca în cererea de chemare în judecata, ce a format obiectul dosarului nr. 1574/2003 al Tribunalului Mureş, în care s-a soluţionat litigiul mai sus menţionat, reclamanţii au indicat faptul ca imobilul avea o suprafaţa de 3073 mp şi atât din cererea lor, cat şi din hotărârile pronunţate s-a reţinut că individualizarea imobilului s-a făcut prin raportare la datele de carte funciară, numerele topografice indicate vizând întreaga suprafaţa de teren de 5073 mp, imobil ce a aparţinut numitei G.A.M.
Împrejurarea ca pe parcursul desfăşurării litigiului dintre părţi, apelantul a procedat la evidenţierea în cartea funciara a construcţiei în care funcţionează Grădiniţa cu program prelungit nr. 6, prin dezmembrarea nr. topografice iniţiale si formarea unei cărţi funciare noi (nr. 90417/N/VI) pentru suprafaţa de 3007 mp s-a apreciat că nu schimbă cu nimic situaţia reţinută mai sus si nu se face dovada faptului ca aceasta suprafaţa de teren nu ar face parte din întregul imobil ce s-a dispus a fi restituit reclamanţilor prin hotărâre judecătorească irevocabilă.
Cu toate acestea, la data de 07 iunie 2006 apelantul a emis dispoziţia nr. 1830, prin care a respins cererea de restituire în natură către reclamanţi a unei părţi din imobilul în litigiu, respectiv suprafeţei de 2621 mp si a dispus acordarea de masuri reparatorii prin echivalent.
Această dispoziţie s-a reţinut ca nelegala, în contextul în care s-a emis după finalizarea procedurii jurisdicţionale a Legii nr. 10/2001, ignorându-se Decizia nr. 7370/2005 a Înaltei Curţii de Casaţie si Justiţie, care este opozabilă Primarului Municipiului Tg.-Mureş, acesta fiind obligat să o respecte şi să o aducă la îndeplinire.
Apărările intimaţilor reclamanţi referitoare la existenţa autoritarii lucrului judecat s-a reţinut că urmează a fi înlăturate, constatându-se că în mod legal prima instanţă a respins aceasta excepţie, pe considerentul ca nu sunt întrunite cumulativ condiţiile art. 1201 C. civ., întrucât în litigiul anterior, contestaţia reclamanţilor viza dispoziţia nr. 23 din 29 ianuarie 2003 a Consiliului Judeţean Mureş, iar în prezenta cauza a fost contestată dispoziţia nr. 1830/2006 emisă de Primarul Municipiului Tg.-Mureş.
Cu toate acestea, chiar dacă nu există autoritate de lucru judecat, Primarul Municipiului Tg.-Mureş si Primăria Municipiului Tg.-Mureş sunt obligaţi sa respecte Decizia nr. 7370/2005 a Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie, având în vedere efectul substanţial al hotărârii judecătoreşti.
Astfel, puterea de lucru judecat nu se confundă cu efectul substanţial al actului jurisdicţional, acesta din urmă presupunând modificarea situaţiei juridice dintre părţile din litigiu prin aplicarea regulii de drept la împrejurări fapt.
Prin urmare, ulterior pronunţării unei hotărâri judecătoreşti, care a stabilit în mod irevocabil că reclamanţii sunt îndreptăţiţi la masuri reparatorii pentru întregul imobil, aşa cum este el identificat în evidentele de carte funciară, precum si felul măsurii reparatorii, respectiv restituirea în natura, este nelegala emiterea unei noi dispoziţii de către Primarul Municipiului Tg.-Mureş, prin care să dispună acordarea de masuri reparatorii prin echivalent pentru o parte din imobil.
De asemenea, fiind în culpa procesuală, în temeiul dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ, s-a dispus obligarea apelantului să plătească reclamanţilor intimaţi suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariu avocaţial conform chitanţei nr. 269 din 31 august 2009 (fila 12).
Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat recurs pârâtul Municipiul Tg. Mureş prin Primar, care invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a criticat-o pentru nelegalitate, susţinând în esenţă că este lipsită de temei legal.
A precizat recurentul că, din conţinutul deciziei nr. 7370/2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie rezultă că aceasta se referă numai la imobilul cu destinaţia de „Casă de copii preşcolari pentru copii cu deficienţe - Centrul de Zi Rozmarin" cu privire la care a fost emisă dispoziţia nr. 23 din 29 ianuarie 2003 a Consiliului Judeţean Mureş. Prin anularea acesteia a fost încheiat protocolul de predare primire între Consiliul Judeţean Mureş şi recurenţii-reclamanţi cu privire la construcţie şi la terenul în suprafaţă de 2455 mp.
Se mai arată că, suprafaţa de teren cerută prin notificare este de 3073 mp şi nu de 5073 mp, eroare ce nu a fost învederată de reclamanţi nici în faza administrativă şi nici în faza instanţelor de judecată, în dosarul nr. 7463/2004 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Diferenţa de teren (de la 2455 mp - predat de Consiliul Judeţean Mureş, la 5073 mp) a fost solicitată de la recurent în anul 2006.
Recurentul susţine că în acest context a fost emisă dispoziţia nr. 1830 din 07 iunie 2006 de Primarul Municipiului Târgul Mureş, prin care s-a dispus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru suprafaţa de teren de 2621 mp.
În cele din urmă, se mai arată că restituirea în natură a acestei suprafeţe de teren apare a fi imposibilă, întrucât în prezent aceasta figurează la nr. administrativ 1, pe el fiind edificată o construcţie nouă, respectiv Grădiniţa cu program prelungit nr. 6, care nu a existat la momentul preluării în proprietatea statului, devenind aplicabile prevederile art. 19 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Se precizează că această grădiniţă este intabulată în C.F. nr. 90417/N/VI, nr. top 68/1/2, 68/2/1/2, 69/1/2 şi 70/1/2, fiind evidenţiată ca şi domeniu public al municipiului Târgu Mureş.
Recursul astfel declarat nu este motivat în raport de prevederile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., fiind nul.
Cauza recursului constă în nelegalitatea hotărârii ce se atacă pe această cale, care trebuie să îmbrace una din formele prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Aşadar, simpla nemulţumire a părţii de hotărârea pronunţată, sau invocarea unor aspecte ce nu se pot încadra în dispoziţiile textului enunţat, nu sunt suficiente, după cum nu este suficientă nici afirmaţia generală că hotărârea atacată este nelegală, recurentul fiind obligat să-şi sprijine recursul pe cel puţin unul din motivele prevăzute limitativ de lege.
Art. 301 C. proc. civ. prevede că termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel, iar conform art. 303 alin. (1) C. proc. civ., recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs sau în interiorul termenului de recurs.
Potrivit art. 3021 lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.
Art. 306 alin. (1) C. proc. civ., prevede că recursul este nul, dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului în care instanţa de recurs ar putea reţine din oficiu motive de ordine publică.
A motiva recursul, înseamnă, pe de o parte, arătarea motivului de recurs, prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar, pe de altă parte dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici privind modul de judecată al instanţei, raportat la soluţia pronunţată şi la motivul de recurs invocat.
Instanţa investită cu judecarea recursului poate exercita un control judecătoresc eficient numai în măsura în care astfel de motive sunt indicate şi dezvoltate într-o formă explicită, ceea ce nu s-a realizat în cauză.
În speţă, recurentul nu s-a conformat exigenţelor cerute de art.3021 lit. c) C. proc. civ.
Acesta a declarat recurs în termenul prevăzut de lege şi a invocat art. 304 pct. 9 C. proc. civ., dar nu a formulat critici care să facă posibilă încadrarea în acest text.
Prin criticile formulate recurentul se referă la alte aspecte ce nu privesc soluţia pronunţată prin Decizia atacată.
De asemenea, Înalta Curte nu a putut constata nici existenţa unor motive pe care, din oficiu, să le poată pune în discuţia părţilor şi asupra cărora să delibereze.
Susţinerile recurentului, care nu fac posibilă încadrarea în motivele de recurs invocate şi nici în alte motive din cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., nu sunt susceptibile de a fi examinate în fond şi, conform art. 306 alin. (1) C. proc. civ., se va constata nul recursul declarat de pârât.
În conformitate cu dispoziţiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., recurentul-pârât fiind căzut în pretenţii, urmează să fie obligat să plătească intimaţilor-reclamanţi F.J., G.G.K.M. şi G.Z.F. suma de 2760 lei cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul recursul declarat de pârâtul Municipiul Târgu Mureş prin Primar împotriva deciziei nr. 108A din 21 octombrie 2009 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.
Obligă pe recurentul-pârât la plata către intimaţii-reclamanţi F.J., G.G.K.M. şi G.Z.F. a sumei de 2760 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3060/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3017/2010. Civil → |
|---|
