ICCJ. Decizia nr. 3012/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3012/2010
Dosar nr. 11921/95/2008
Şedinţa publică din 27 ianuarie 2010
Asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, la 17 septembrie 2008, reclamantul D.C.I. a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul local al Municipiului Târgu Jiu solicitând predarea imobilului situat în Târgu Jiu, şi chiria la care este îndreptăţit, în cuantum de 200 Euro/lună, începând din 20 aprilie 1950, dată la care s-a aplicat Decretul nr. 92/1950.
În motivarea acţiunii sale, întemeiată în drept pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001, Legii nr. 247/2005, Constituţiei, Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale amendată de Protocolul nr. 11 şi cel adiţional, de Protocoalele nr. 4, 6, 7, 12 şi 13, reclamantul a arătat că imobilul ce a aparţinut autoarei sale L.I. a trecut abuziv în proprietatea statului, ca efect al Decretului nr. 92/1950, fiind naţionalizat la poziţia nr. 3711 din lista anexă pe numele fiicei autoarei, E.I. şi a învederat că adresându-se cu notificare autorităţii deţinătoare a imobilului, nu a primit răspuns.
Pârâtul Consiliul Local al Municipiului Târgu Jiu a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a sa, faţă de obiectul acţiunii.
La termenul de judecată din 22 octombrie 2008, Tribunalul Gorj a solicitat reclamantului D.C.I. să-şi precizeze obiectul acţiunii, având în vedere că a invocat dispoziţiile Legilor nr. 10/2001, nr. 247/2005 şi Constituţia României, iar în şedinţa publică din 12 noiembrie 2008, reclamantul a depus o „întâmpinare, precizare şi completare" la acţiune, cerând predarea imobilului şi invocând în drept, prevederile Legii nr. 112/1995 (filele 17-18 dosar fond).
Răspunzând solicitării instanţei, reclamantul şi-a precizat acţiunea, în sensul că înţelege să se judece în cadrul procesual determinat de raportul juridic născut în temeiul Legii nr. 10/2001.
Prin sentinţa civilă nr. 244 din 3 decembrie 2008, Tribunalul Gorj a respins acţiunea acestuia, astfel cum a fost modificată şi precizată, cu următoarea motivare:
Deşi reclamantul a precizat cadrul procesual, în sensul că solicită restituirea imobilului preluat abuziv, prin Decretul nr. 92/1950, instanţa stabilind obiectul acţiunii ca fiind Legea nr. 10/2001, în raport de respectarea principiului disponibilităţii procesului civil, reclamantul nu a fost de acord cu efectuarea unei expertize tehnice de specialitate pentru a se identifica imobilul descris în notificare şi actele depuse, respectiv matricola nr. 2 la nr. 582 şi fotografia acestuia, astfel că tribunalul a apreciat că nu se poate stabili situaţia acestuia, respectiv dacă imobilul ce formează obiectul litigiului, a fost sau nu demolat, iar în situaţia în care nu a fost demolat, care este unitatea deţinătoare.
Instanţa de fond a reţinut că în faza administrativă s-a solicitat reclamantului să depună actele de proprietate, Decretul de expropriere, fişa tehnică a imobilului şi toate actele necesare stabilirii calităţii acestuia de persoană îndreptăţită la restituirea imobilului, astfel cum rezultă din adresa nr. 28798 din 01 noiembrie 2001 emisă de Primăria Târgu Jiu, însă reclamantul nu a depus aceste înscrisuri.
Împotriva sentinţei Tribunalului Gorj a declarat apel reclamantul invocând drept critici, faptul că instanţa de fond a respins greşit acţiunea, fără a lămuri situaţia juridică a imobilului, ignorând actele depuse la dosar de acesta, arătând că sentinţa nu a fost pronunţată în şedinţă publică, apelantul solicitând a i se preda imobilul şi obligarea pârâtului la plata de despăgubiri pentru prejudiciul cauzat de la data preluării abuzive a imobilului.
In baza caracterului devolutiv al apelului, instanţa de control judiciar ordinar a dispus efectuarea unei expertize tehnice având ca obiective: identificarea imobilului, stabilirea dimensiunilor şi vecinătăţilor acestuia, cu precizarea dacă acesta este ocupat sau nu de utilităţi publice, probă încuviinţată prin încheierea din 9 aprilie 2009, alături de cea cu înscrisuri.
În apel, la 16 aprilie 2009, reclamantul D.C.I. a solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârât a Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, cerere ce a fost respinsă de instanţa de apel, în raport de prevederile art. 294 alin. (1) C. proc. civ.
Prin Decizia nr. 283 din 29 octombrie 2009, Curtea de Apel Craiova, secţia I-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelul declarat de reclamant, a schimbat sentinţa civilă nr. 244 din 3 decembrie 2008 a Tribunalului Gorj şi a admis în parte, acţiunea formulată de acesta în contradictoriu cu pârâtul Consiliul local al Municipiului Târgu Jiu.
A constatat că reclamantul I.D.C. este îndreptăţit la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, pentru imobilul situat în Târgu Jiu, compus din casă de locuit 3 camere şi bucătărie, şopron din lemn şi 400 mp teren, potrivit Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
A respins cererea pentru restituirea în natură a imobilului şi aceea de acordare a despăgubirilor.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că din matricola depusă în apel, la fila 46 dosar, casa de locuit si magazia apar ca fiind imobile expropriate, suprafaţa totală construită fiind de 117,10 mp.
Cu privire la teren nu se fac precizări în acest act, neindicându-se de la cine a operat exproprierea şi, faţă de împrejurarea că nu sunt depuse alte înscrisuri din care să rezulte modalitatea de preluare, instanţa a concluzionat în sensul că autorii reclamantului au pierdut proprietatea prin naţionalizare, conform menţiunii din fişa de stabilire a impozitului.
S-a apreciat că refuzul unităţii deţinătoare de a răspunde notificării, în sensul de a emite dispoziţie/decizie motivată echivalează cu încălcarea dreptului reclamantului la beneficiul reparator al legii speciale.
Administrând proba cu expertiză tehnică de specialitate, din concluziile raportului de expertiză s-a reţinut că a fost identificată o suprafaţă de 723 mp teren şi s-a stabilit că, din aceasta, suprafaţa de 288 mp este ocupată cu un bloc de locuite şi un punct termic, aceea de 252 mp are destinaţia de teren în jurul blocurilor, iar suprafaţa de 162 mp teren, aparţine în proprietate unor persoane fizice private.
Instanţa a apreciat incidente prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora „în situaţia imobilelor preluate în mod abuziv şi ale căror construcţii edificate pe acestea au fost demolate total sau parţial, restituirea în natură se dispune pentru terenul liber, iar pentru construcţiile demolate şi terenurile ocupate măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent".
Cum reclamantul a făcut dovada că autoarea sa, I.L. a avut în proprietate suprafaţa de 400 mp teren aferent construcţiei şi obiectul notificării l-a constituit acest imobil, având în vedere că a fost demolată construcţia iniţială, iar în prezent terenul este ocupat de alte construcţii şi detalii de sistematizare, instanţa a dispus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, în condiţiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005.
A fost respinsă cererea privind acordarea de despăgubiri deoarece în sistemul legii reparatorii, care reprezintă norma specială şi derogatorie de la dreptul comun, nu se prevede această modalitate de reparare a prejudiciilor cauzate prin preluarea abuzivă de către stat a imobilelor.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul D.C.I., criticând-o pentru nelegalitate, conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ., ca urmare a respingerii cererii de acordare a despăgubirilor şi neintroducerii în cauză a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice, cu privire la care a solicitat obligarea la plata sumei de 7.933.333 Euro reprezentând contravaloarea imobilului, estimat la 400.000 Euro şi la penalizări de întârziere.
Sunt aduse de către reclamant, critici referitoare la ignorarea demersurilor sale din instanţă, la expunerea punctului său de vedere, la pronunţarea deciziei în absenţa sa, „hotărârea fiind pronunţată în spatele uşilor închise" şi la ignorarea înscrisurilor depuse de acesta, arătându-se că pricina trebuia trimisă spre rejudecare la tribunal.
Recursul este nefondat şi urmează a fi respins pentru considerentele ce succed:
Reclamantul D.C.I. a învestit iniţial Tribunalul Gorj cu o acţiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul local al Municipiului Târgu Jiu, predarea imobilului situat în Târgu Jiu, şi obligarea acestuia la plata contravalorii lipsei de folosinţă, fiind invocate Legile nr. 10/2001, nr. 247/2005 şi Constituţia României.
Acţiunea introductivă a fost ulterior precizată de reclamant, în cadrul procesual delimitat de raporturile specifice între persoana îndreptăţită la restituirea unui imobil preluat abuziv de stat şi persoana deţinătoare a acestuia, în speţă, instanţa reţinând corect că aceasta din urmă nu a dat curs notificării şi nu a emis dispoziţie/decizie, în temeiul actului normativ special de reparaţie.
Configurată sub aspectul temeiului juridic, pe tărâmul Legii nr. 10/2001 astfel cum a fost modificată şi având ca obiect restituirea în natură a imobilului expropriat în baza Decretului nr. 92/1950, în condiţiile lipsei răspunsului la notificarea formulată la 11 aprilie 2001, cererea de chemare în judecată a fost astfel precizată de reclamant, raportul juridic dedus judecăţii fiind stabilit de instanţă, cu respectarea principiului disponibilităţii procesului civil, faţă de cererea de restituire a imobilului.
În aceste limite, cererea privind acordarea de despăgubiri excede obiectului cadrului juridic exprimat prin petitul acţiunii, astfel cum a fost precizată şi nu este fondată sub aspectul încălcării legalităţii.
Astfel, cum corect a reţinut Curtea de Apel Craiova, potrivit dispoziţiilor art. 294 alin. (1) C. proc. civ., „în apel nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot face alte cereri noi".
Ca atare, faţă de textul procedural mai sus evocat, cererea de introducere în cauză în calitate de pârât a Statului Român, reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice şi aceea privind acordarea de despăgubiri, cuantificate la suma de 7.933.333 Euro de către reclamant nu pot obiectul acţiunii, nici sub aspectul petitului şi nici sub acela al schimbării cadrului procesual pasiv, în raportul strict delimitat de lege între persoana îndreptăţită şi cea deţinătoare a imobilului solicitat a fi restituit.
Instanţele de judecată în soluţionarea cererilor trebuie să respecte principiile de bază ale procesului civil, respectiv principiul disponibilităţii, în virtutea căruia reclamantul fixează în cererea de chemare în judecată, părţile, obiectul şi temeiul acţiunii.
In apel, instanţa a respectat şi aplicat corect regula tantum devolutum quantum iudicatum, statuând că în apel nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot formula cereri noi.
Aşa fiind, introducerea în cauză a unei alte părţi, care nu a figurat la fond nu este legală, schimbarea obiectului acţiunii printr-o nouă cerere, de acordare a despăgubirilor nefiind admisibilă, în raport de obiectul iniţial al acţiunii, astfel cum a fost precizată şi nici faţă de pretenţia dedusă judecăţii (restituirea imobilului), acordarea de despăgubiri, neconstituind obiect de analiză la fond, fiind formulată pentru prima dată în calea devolutivă de atac a apelului.
Nici critica privind netrimiterea de către instanţa de apel a cauzei spre rejudecare la tribunal nu este fondată.
Graţie caracterului devolutiv al apelului, în virtutea căruia instanţa de apel poate administra probe noi, sau le poate completa pe cele administrate în faza de fond, insuficienta cercetare a fondului ca urmare a neadministrării tuturor probelor nu echivalează cu o necercetare a fondului pricinii, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare, ci înseamnă că instanţa de apel are îndrituirea de a administra acele probe, pe care le consideră utile şi concludente pentru justa soluţionare a cauzei dedusă judecăţii.
In acest caz, instanţa de apel a procedat corect la administrarea probelor cu înscrisuri şi expertiză tehnică de specialitate, soluţia greşită pe care o susţine reclamantul în criticile sale - aceea de trimitere a cauzei spre rejudecare - contravenind principiului celerităţii soluţionării cauzelor, fiind de natură a prelungi nejustificat procesul, fără un fundament legal, în condiţiile în care s-ar fi reluat judecata în faţă primei instanţe, deşi aceasta a pronunţat o soluţie cu privire la fondul cauzei.
De altfel, este de observat că norma procedurală cuprinsă în dispoziţiile art. 297 alin. (1) C. proc. civ. este de strictă interpretare, neputând fi extinsă prin analogie şi altor situaţii decât cele expres stabilite de legiuitor.
Referirile recurentului-reclamant la omisiunea instanţei de apel de a-i da acestuia posibilitatea de a-şi exprima opiniile, precum şi interpretarea personală a reclamantului, în sensul că procesul a fost soluţionat „cu uşile închise" nu sunt fondate, instanţa de apel respectând principiile contradictorialităţii şi oralităţii procesului civil, poziţia reclamantului fiind consemnată în încheierile de şedinţă, la care a fost prezent, instanţa dispunând citarea apelantului-reclamant la domiciliul ales, indicat la fila 13 dosar apel, cu menţiunea de a se prezenta personal în instanţă în vederea discutării în contradictoriu a probelor.
Aşa fiind, sub toate motivele invocate, recursul declarat de reclamant este nefondat, Înalta Curte urmând a face aplicarea prevederilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul I.D.C. împotriva deciziei nr.283 din 29 octombrie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia I-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2991/2010. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2986/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
