ICCJ. Decizia nr. 3128/2010. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3128/2010
Dosar nr. 3926/1/2009
Şedinţa publică din 20 mai 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
La data de 17 aprilie 2007 reclamantul O.R.G. a chemat în judecată pârâţii Penitenciarul Arad, Administraţia Naţională a Penitenciarelor, Ministerul Justiţiei, Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Public – Parchetul General, Ministerul Culturii şi cultelor, Guvernul României, Camera Deputaţilor, Senatul României, Preşedinţia României, Consiliul Europei şi Comisia Uniunii Europene solicitând obligarea acestora la plata sumei de 20.000.000 lei cu titlu de daune morale, motivând că, în data de 1 martie 2007, în urma unei percheziţii în cameră, în lipsa sa, i-au fost sparţi ochelarii şi ruptă o Biblie, considerând că prin aceasta i-a fost încălcat dreptul la libertatea religioasă şi posibilitatea de a se informa.
În urma conflictului negativ de competenţă ivit între Judecătoria Arad şi Tribunalul Arad, Curtea de Apel Timişoara a stabilit competenţa materială de soluţionare a acţiunii în favoarea Tribunalului Arad, aşa cum rezultă din sentinţa civilă nr. 2 din 17 martie 2008 a acestei instanţe.
Tribunalul Arad, secţia civilă, prin sentinţa nr. 753 din 1 octombrie 2008 a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Administraţia Naţională a Penitenciarelor, Ministerul Justiţiei, Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Public – Parchetul General, Ministerul Culturii şi Cultelor, Guvernul României, Camera Deputaţilor, Senatul României, Preşedinţia României, Consiliul Europei şi Comisia Uniunii Europene, faţă de care a respins acţiunea.
A admis în parte acţiunea reclamantului O.R.G. împotriva pârâtului Penitenciarul Arad şi a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 100 lei cu titlu de despăgubire.
A respins cererea reclamantului pentru obligarea pârâtului la plata sumei de 20.000.000 lei cu titlu de daune morale.
Pentru a hotărî astfel, cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor, prima instanţă a reţinut că între reclamant şi pârâţii Administraţia Naţională a Penitenciarelor, Ministerul Justiţiei, Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Public – Parchetul General, Ministerul Culturii şi Cultelor, Guvernul României, Camera Deputaţilor, Senatul României, Preşedinţia României, Consiliul Europei şi Comisia Uniunii Europene nu există niciun raport juridic, nefiindu-i încălcate drepturi şi libertăţi fundamentale prevăzute de Constituţia României şi Tratatele Uniunii Europene.
Spargerea unor ochelari şi ruperea unei Biblii neconducând automat la lipsirea dreptului de a se informa sau la îngrădirea libertăţii religioase, fiind doar expresia unor daune materiale suferite de reclamant, dar nu şi morale.
Pe fondul cauzei, instanţa a reţinut, că din declaraţiile martorilor D.I. şi S.C. a rezultat că, în urma unei percheziţii din data de 1 martie 2007, reclamantului i-a fost distrusă o pereche de ochelari şi o Biblie, din vina unor angajaţi ai Penitenciarului Arad.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul O.R.G. solicitând rejudecarea cauzei sub aspectul acordării unor despăgubiri materiale şi morale echitabile, majorate, chemând în garanţie totodată instituţiile pârâte: Administraţia Naţională a Penitenciarelor, Ministerul Justiţiei, Ministerul Culturii şi Cultelor, Ministerul Public – Parchetul General, Guvernul României, Camera Deputaţilor, Senatul, Preşedinţia, Consiliul Europei şi Comisia Uniunii Europene.
Prin Decizia nr. 58/A din 19 martie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, a fost respins apelul declarat de reclamantul O.R.G. împotriva sentinţei civile nr. 753 din 1 octombrie 2008 a Tribunalului Arad, secţia civilă, şi cererea de chemare în garanţie a pârâţilor, cu motivarea că prima instanţă a reţinut o corectă stare de fapt şi a făcut o justă aplicare şi interpretare a dispoziţiilor legale în materie, prevăzută de art. 998 -999 C. civ., neconstatându-se din oficiu motive de ordine publică care să atragă schimbarea hotărârii apelate.
Referitor la cererea de chemare în garanţie, curtea de apel, a reţinut, că potrivit art. 61 alin. (2) C. proc. civ., cererea de chemare în garanţie se poate depune până la încheierea dezbaterilor şi doar în faţa primei instanţe.
Împotriva acestei din urmă decizii a declarat recurs reclamantul O.R.G., criticând-o ca nelegală întrucât în mod greşit prima instanţă nu i-a acordat o despăgubire materială şi morală echitabilă.
A mai susţinut că şi cererea de chemare în garanţie a pârâţilor a fost greşit respinsă de curtea de apel, întrucât între aceasta şi chemaţii în garanţie exista un raport juridic.
Faţă de cele expuse, a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond.
Examinând recursul în limita motivelor invocate ce pot fi încadrate în cazul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este nefondat pentru considerentele ce succed:
În speţă, aşa cum corect s-a reţinut prin hotărârile pronunţate nu poate fi vorba de o eroare judiciară, privită ca faptă ilicită, cauzatoare a prejudiciului, întemeiată pe dispoziţiile art. 504 C. proc. pen., şi art. 52 alin. (3) din Constituţia României.
Răspunderea statului se limitează la prejudiciile cauzate prin erori judiciare săvârşite în procesele penale.
În raport cu starea de fapt, corect reţinută, instanţele au statuat în drept, că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 998 - 999 C. civ., întrucât recurentului i-au fost sparţi o pereche de ochelari şi ruptă o Biblie cauzându-i un prejudiciu material în valoare de 100 lei.
Cererea de majorare a prejudiciului material nu este justificată şi nici nu a fost dovedită în faţa celor două instanţe.
Prin prisma considerentelor mai sus expuse, este nefondată şi critica vizând cererea de acordare a sumei de 20.000.000 lei cu titlu de daune morale, întrucât din probele administrate nu rezultă că recurentului i s-ar fi încălcat dreptul la libertatea religioasă şi posibilitatea de a se informa.
Nedovedită este şi critica privind respingerea cererii de chemare în garanţie a pârâţilor întrucât aşa cum corect a reţinut şi instanţa de apel, cererea putea a fi formulată până la încheierea dezbaterilor, înaintea primei instanţe cum prevăd dispoziţiile art. 61 alin. (2) C.proc. civ.
În consecinţă, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.., recursul declarat în cauză de către reclamantul O.R.G. va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat recursul declarat de reclamantul O.R.G. împotriva deciziei nr. 58 A din 19 martie 2009 a Curţii de Apel Timişoara.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3129/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3127/2010. Civil. Limitarea exercitării... → |
|---|
