ICCJ. Decizia nr. 3129/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3129/2010
Dosar nr. 6570/1/2009
Şedinţa publică din 20 mai 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 290 din 18 martie 2004, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis acţiunea, aşa cum a fost precizată, a obligat pârâţii să lase reclamanţilor în deplină proprietate şi posesie imobilul format din teren în suprafaţă de 964,80 mp şi construcţia edificată pe teren („Vila P."), situat în Predeal, judeţul Braşov, înscris în Cartea Funciară 14268 Braşov, sub nr. top. 13481/10.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtul MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE.
Prin Decizia civilă nr. 317 A din 20 mai 2009 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, a constatat perimat apelul formulat de apelantul-pârât Ministerul Finanţelor Publice împotriva sentinţei civile nr. 290 din 18 martie 2006 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că la termenul din 23 ianuarie 2008 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III - a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a dispus suspendarea judecării apelului, potrivit art. 243 pct. 1 C. proc. civ., până la momentul dezbaterii succesiunii şi indicării moştenitorilor intimatul - reclamant D.I., decedat la data de 05 decembrie 2007, şi depunerii certificatului de moştenitor la dosar.
Având în vedere că în cauză a trecut mai mult de un an de la data suspendării judecării cauzei, timp în care nici una din părţile din proces nu a solicitat repunerea pe rol a apelului, la data de 21 aprilie 2009 Curtea a dispus, din oficiu, repunerea pe rol în vederea constatării perimării, acordându-se termen pentru data de 20 mai 2009.
Astfel fiind, Curtea a constatat perimat apelul, potrivit art. 248-254 C. proc. civ.
Împotriva deciziei nr. 317 A din 20 mai 2009a Curţii de Apel Bucureşti au declarat recurs atât Serviciul de Protecţie şi Pază situat în Bucureşti, cât şi Ministerul Finanţelor Publice, care au susţinut că în mod greşit s-a dispus perimarea cauzei, nefiind întrunite condiţiile prevăzute de art. 248 C. proc. civ.
Se susţine astfel că instanţa de apel a dispus suspendarea judecării cauzei în baza art. 243 alin. (1) C. proc. civ., până la dezbaterea succesiunii şi indicării moştenitorilor defunctului Dan Iosif, astfel că perimarea nu poate opera în favoarea intimaţilor reclamanţi care nu şi-au respectat obligaţia procesuală ce le incumbă, anume indicarea noului cadru procesual.
Analizând recursurile declarate prin prisma dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acestea sunt fondate pentru considerentele ce succed:
Prin încheierea din 28 ianuarie 2008 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a dispus suspendarea judecării apelului, potrivit art. 243 pct. 1 C. proc. civ., până la finalizarea dezbaterii succesiunii şi indicarea moştenitorilor intimatului – reclamant D.I., decedat la 5 decembrie 2007 şi depunerii certificatului de moştenitor la dosar.
În mod nelegal instanţa de apel a procedat la constatarea perimării apelului declarat de apelantul - pârât Ministerul Finanţelor Publice, împotriva sentinţei civile nr. 290 din 18 martie 2004 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, aplicând în mod eronat dispoziţiile art. 248 C. proc. civ.
Criticile recurenţilor sunt fondate, deoarece instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile legale incidente, şi anume art. 248 C. proc. civ., de asemenea instanţa de apel a soluţionat nelegal cauza, fără a intra în cercetarea fondului, fiind incidente dispoziţiile art. 312 alin. (5) C. proc. civ.
Dispoziţiile art. 248 C. proc. civ. prevăd că orice cerere de chemare în judecată, apel, recurs revizuire, orice alte cereri de reformare sau retractare se perimă de drept dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de 1 an.
Perimarea sancţionează însă numai neglijenţa manifestată prin abandonarea procesului, faptul că judecata a fost suspendată de instanţă, până la indicarea moştenitorilor de către intimaţii - reclamanţi neputând justifica perimarea.
Stabilirea şi indicarea moştenitorilor părţii decedate constituie o obligaţie ce incumbă reclamanţilor, neputându-se dispune perimarea ca o sancţiune pentru celelalte părţi, datorită pasivităţii celor ce nu şi-au îndeplinit obligaţia procesuală.
De altfel, dispoziţiile art. 250 C. proc. civ. dispun că, cursul perimării este suspendat cât timp dăinuieşte suspendarea judecării, dacă suspendarea nu este cauzată de lipsa de stăruinţă a părţilor.
Pentru aceste considerente, se vor admite recursurile declarate de reclamanţii Ministerului Finanţelor Publice şi Serviciul de Pază şi Protecţie, împotriva deciziei civile nr. 317 A din 20 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, se va casa Decizia recurată, şi se va trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti, pentru soluţionarea pe fond a cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de pârâţii Serviciul de Protecţie şi Pază şi de Ministerul Finanţelor Publice împotriva deciziei nr. 317 A din 20 mai 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Casează Decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 mai 2010.
← ICCJ. Decizia nr. 3139/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3128/2010. Civil. Pretenţii. Recurs → |
---|