ICCJ. Decizia nr. 3125/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3125/2010
Dosar nr. 6795/3/2008
Şedinţa publică din 20 mai 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, sub nr. 6795/3/2008, contestatoarea H.A. reprezentată de C.A. a chemat în judecată pe pârâtul Municipiului Bucureşti pentru anularea dispoziţiei nr. 9506 din 07februarie 2008 ce i-a fost comunicată la data de 08 februarie 2008 şi recunoaşterea dreptului său, constând în restituirea cotei de ⅓ din imobil situat în Bucureşti sectorul 1, iar dacă aceasta nu este posibilă acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent constând în imobil în cotă de ⅓ în echivalent într-o zonă aproximativ egală cu cea pe care a avut-o şi la aceiaşi valoare, iar nu acţiuni la societăţi falimentare, în vederea reparării pagubei ce i-a fost creată.
În motivarea cererii contestatoarea a arătat că în urma notificării depusă de ea, prin executorul judecătoresc privind cota de ⅓din imobilul situat în Bucureşti, sectorul 1, notificare înregistrată sub nr. 776/2001 şi a actelor doveditoare, a fost emisă dispoziţia nr. 9506 din 07 februarie 2008, prin care i se respinge notificarea formulată deoarece nu face dovada preluării abuzive.
În conformitate cu prevederile Legii nr. 10/2001 modificată şi a normelor de aplicare a acesteia, restituirea în natură primează, fie restituirea pe vechiul amplasament, fie în compensare, pe un alt amplasament la valoarea justă, iar dacă aceasta nu este posibilă, abia atunci se poate vorbi de o eventuală despăgubire în forma propusă de stat.
În drept şi-a întemeiat contestaţia pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001 modificată şi a normelor de aplicare a acesteia.
Prin sentinţa civilă nr. 1732 din 20 noiembrie 2008, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis contestaţia, a anulat dispoziţia nr. 9506 din 07 februarie 2008 emisă de intimatul Municipiul Bucureşti prin Primarul General, a obligat intimatul să restituie în natură cota de ⅓ din imobilul situat în Bucureşti, sector 1, compus din teren de 478,00 mp şi 2 corpuri de clădire şi împrejmuire, astfel cum s-a identificat de expertul B.N. în raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză.
A fost disjunsă cererea de intervenţie în interes propriu formulată de intervenientii C.G. şi C.T. S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că în speţă contestatoarea a făcut dovada calităţii de persoană îndreptăţită pentru restituirea în natură a cotei de ⅓ din imobilul situat în Bucureşti, sector 1, compus din teren de 478,00 mp şi 2 corpuri de clădire şi împrejmuire, astfel cum s-a identificat de expertul B.N. în raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză.
Din adresa nr. 47179 din 29 noiembrie 1999 emisă de fosta Administraţie Financiară Sector 1 rezultă că în perioada 1942-1949, au figurat cu rol fiscal pentru imobilul din str. S. nr. 59-61, cu cota de ⅓ fiecare, numiţii S.M., A.S. şi C.N.M., iar din anul 1949 cota de ⅔ din imobil a trecut în proprietatea CPC prin Steagul Roşu conform ordinului nr. 36351/1949, iar cota de ⅓ din imobil la URSS conform JR nr. 3926/ 1950.
Din adresa nr. 6476 din 23 mai 2002, Direcţia de Impozite şi Taxe Locale Sector 1 comunică că în evidenţele sale a figurat cu rol fiscal conform declaraţiei nr. 1403 din 11 februarie 1949, moştenitorul căpitanului M., F.K., C.A.S.B., B. şi Primăria Municipiului Bucureşti, pentru imobilul din str. S. nr. 59, apartament 2 camere şi teren în suprafaţă de 112 mp.
Din adresa nr. 15881 din 01 august 2005, Administraţia Fondului Imobiliar rezultă că apartamentele situate în Bucureşti, sector 1, nu au fost înstrăinate în temeiul Legii nr. 112/1995.
Prin actul de vânzare-cumpărare nr. 6313 din 17 februarie 1947, încheiat între S.M. şi G.B. s-a înstrăinat dreptul de proprietate asupra cotei de ⅓ din imobilul din Bucureşti, sector 1 compus din clădirile aflate pe teren şi terenul în suprafaţă de 470 mp.
Potrivit certificatului de moştenitor nr. 1060 din 17 mai 1993 eliberat de fostul notariat de stat al Sectorului 1, calitate de moştenitor al defunctului B.G. o are contestatoarea H.A. în calitate de legatară universală.
Din raportul de expertiză tehnică imobiliară specialitatea construcţii rezultă că imobilul situat în B-dul S. nr. 59, sector 1 este compus din teren în suprafaţă de 257mp şi corpul de clădire cu un nivel cu o suprafaţă de 131 mp, iar potrivit evidenţelor fiscale figurează ca proprietar T.V. Imobilul situat în Bucureşti, sector 1, figurează cu teren în suprafaţă de 221 mp şi corp de clădire cu 2 nivele în suprafaţă în plan de 221 mp aflat în proprietatea statului şi în administrarea SC R.V. SA, iar în anul 1942, artera de circulaţie, din imobilul nr. 61 s-a expropriat şi a fost demolată suprafaţa de 58,35 mp, situaţia actuală a faţadei imobilului de la nr. 61 reprezintă situaţia de după demolare şi amenajare.
Expertul a mai arătat că imobilul pentru care contestatorul a solicitat restituirea în natură a unei cote de ⅓ din acesta a fost identificat în Bucureşti, sector 1, compus din suprafaţa de teren a fost demolat în anul 1978 iar corpul 2 de clădire se află într-o stare avansată de degradare şi din suprafaţa de teren de 221 mp aflată la nr. 61 ocupat de corpul 3 de construcţii.
Potrivit dispoziţiilor art. 24 din Legea nr. 10/2001, în absenţa unor probe contrare, existenţa şi după caz întinderea dreptului de proprietate se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive.
În raport de dispoziţiile art. 22 din Legea nr. 10/2001, s-a considerat că în cauză contestatoarea a făcut dovada calităţii de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii, aceasta făcând dovada dreptului de proprietate asupra cotei de ⅓ din imobil în patrimoniul autorului său G.B. prin actul de vânzare-cumpărare nr. 6313 din 17 februarie 1947 şi a calităţii de moştenitor testamentar prin testamentul lăsat de autorul său însoţit de certificatul de moştenitor nr. 1060 din 17 mai 1993, eliberat de fostul notariat de stat al sectorului 1.
Potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi art. 2 din Legea nr. 10/2001, sunt considerate imobile preluate abuziv atât imobilele preluate cu titlu, cât şi imobilele preluate fără titlu valabil. S-a considerat că Legea nr. 10/2001 îşi găseşte aplicabilitate şi în situaţia în care imobilele au fost preluate de către stat fără titlu, adică în fapt, acest act normativ fiind lege de reparaţie pentru imobilele preluate de către stat în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, precum şi cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940.
Având în vedere că s-a dovedit dreptul de proprietate în patrimoniul autorului contestatoarei, iar imobilul se află în proprietatea statului rezultă că acesta a fost preluat de către stat iar potrivit adrese nr. 47179 din 29 noiembrie 1999 emisă de fosta Administraţie Financiară Sector 1 rezultă că în perioada 1942-1949 au figurat cu rol fiscal pentru imobilul din str. S. nr. 59-61, cu cota de ⅓ fiecare numiţii S.M., A.S. şi C.N.M., în din anul 1949 cota de ⅔ din imobil a trecut în proprietatea CPC prin Steagul Roşu, conform ordinului nr. 36351/1949, iar cota de 1/3 din imobil la URSS, conform JR 3926/1950 s-a constatat că în cauză s-a făcut dovada preluării abuzive.
În ceea ce priveşte cererea de intervenţie în nume propriu formulată de intervenienţii C.G. şi C.T., prin care aceştia au solicitat obligarea contestatoarei la contravaloarea îmbunătăţirilor efectuate la apartamentul situat la et. 1 din imobilul în litigiu, instanţa de fond a dispus disjungerea acesteia, apreciind că judecarea cererii principale ar fi întârziată de cererea de intervenţie, care presupune administrarea de probe suplimentare celor administrate cu privire la cererea principală.
În termenul legal de 15 zile prevăzut de dispoziţiile art. 284 C. proc. civ., împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul General, criticând-o pentru următoarele motive:
În mod corect s-a dispus respingerea notificării întrucât, astfel cum rezultă din referatul comisiei şi nota internă, nu s-a făcut dovada preluării abuzive a imobilului în litigiu.
Prin urmare, instanţa de fond a greşit obligându-l pe apelant la restituirea cotei de ⅓ din imobil, deoarece, astfel cum rezultă din adresa nr. 477179 din 29 noiembrie 1999 emisă de Administraţia Financiara Sector 1, cota de ⅔ din imobil a trecut în proprietatea CPC prin Steagul Roşu, conform Ordinului nr. 36351/1949, iar cota de ⅓ din imobil la URSS conform JR nr. 3926/1950.
Faţă de acestea, apelantul apreciază că nu s-a făcut dovada preluării abuzive a imobilului în litigiu.
Intimata contestatoare a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului ca nefondat.
Analizând actele şi lucrările dosarului sub aspectul motivelor de apel invocate, Curtea constată că apelul este nefondat din următoarele considerente:
Împotriva sentinţei a declarat apel Municipiul Bucureşti, prin Primarul general, iar prin Decizia civilă nr. 274 din 14 aprilie 2009 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins ca nefondat apelul împotriva sentinţei civile nr. 1732 din 2 noiembrie 2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Pentru a hotărî astfel, s-au reţinut următoarele:
Aşa cum rezultă din adresa nr. 47179 din 29 noiembrie 1999 emisă de Administraţia Financiară Sector 1, în perioada 1942 - 1949, au figurat cu rol fiscal pentru imobilul din str. S. nr. 59 - 61 numiţii S.M., A.S. şi C.N.M., cu cota de ⅓ fiecare.
Din aceeaşi adresă rezultă că din anul 1949 cota de ⅔ din imobil a trecut în proprietatea C.P.C. prin „Steagul Roşu", conform Ord. 36351/1949, iar cota de ⅓ din imobil la U.R.S.S., conform JR nr. 3926/1950.
Instanţa de fond a reţinut în mod corect că imobilul a trecut în proprietatea statului în mod abuziv, întrucât Constituţia din anul 1948, în vigoare la data preluării imobilului de către stat, ocrotea proprietatea particulară, putând fi făcute exproprieri doar pentru cauze de utilitate publică şi cu o dreaptă despăgubire.
În acelaşi sens sunt şi dispoziţiile art. 480 C. civ., potrivit cărora nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afară numai pentru o cauză publică şi primind o dreaptă şi prealabilă despăgubire, cât şi prevederile art. 17 pct. 1 şi 2 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului la care România este parte, potrivit cărora orice persoană are dreptul la proprietate, atât singur cât şi în asociere şi nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa.
În speţă, apelantul pârât nu a făcut nici dovada unei cauze de utilitate publică şi nici acordarea unei despăgubiri pentru imobilul preluat de către stat, astfel încât statul nu justifică un titlu valabil pentru imobilul în litigiu.
Faţă de cele reţinute, apreciind că nu există motive care să atragă schimbarea sentinţei, Curtea în baza art. 296 C. proc. civ. a respins apelul ca nefondat.
Împotriva deciziei a declarat recurs pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul General care a susţinut drept motive de nelegalitate întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. încălcarea prevederilor art. 21-23 din Legea nr. 10/2001, în sensul că notificarea trebuia însoţită de actele doveditoare ale dreptului de proprietate, de acte doveditoare privind calitatea de moştenitor a persoanelor îndreptăţite, dar şi lipsa dovezii preluării abuzive a imobilului (⅔ din imobil fiind trecut în proprietatea CPC Steagul Roşu, conform ordinului nr. 3651/1949, iar cota de ⅓ din imobil conform JR nr. 3926/1950).
Recursul declarat se priveşte a fi nefondat pentru considerentele ce succed:
În mod corect Curtea de Apel Bucureşti a respins ca nefondat apelul declarat împotriva sentinţei civile prin care s-a admis acţiunea, s-a anulat dispoziţia nr. 9506 din 7 februarie 2008 emisă de intimatul Municipiul Bucureşti prin Primar, a obligat intimatul să restituie în natură cota de ⅓ din imobilul compus din teren de 478,00 mp şi două corpuri de clădire identificate de expertul B.N. în raportul de expertiză.
Criticile formulate de recurentul – pârât nu justifică incidenţa motivului de modificare a deciziei recurate, prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. deoarece instanţa a interpretat şi aplicat în mod just dispoziţiile art. 21-23 din Legea nr. 10/2001. Conform dispoziţiilor art. 22.1 din HG nr. 498/2003 de aprobare a Normelor Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, prin acte doveditoare ale dreptului de proprietate se înţeleg orice înscrisuri translative de proprietate, acte juridice care atestă calitatea de moştenitor, orice acte juridice sau susţineri care atestă deţinerea proprietăţii [art. 2 alin. (1) din lege].
Deoarece art. 22 din Legea nr. 10/2001 nu cuprinde prevederi speciale în privinţa dovedirii dreptului de proprietate al autorului persoanei îndreptăţite, aceste prevederi se întregesc cu cele cuprinse în normele de aplicare a legii. Sintagma „acte doveditoare ale dreptului de proprietate" are, în accepţiunea legii de reparaţii, un conţinut mai larg decât cel al noţiunii similare corespunzătoare dreptului comun în materie.
Susţinerile recurentului privind lipsa actelor doveditoare ale dreptului de proprietate, a calităţii de moştenitor a reclamanţilor şi a lipsei dovezii preluării abuzive a imobilului ce face obiectul litigiului nu se justifică, în mod corect instanţa de fond şi cea de apel au reţinut că s-a făcut dovada temeiniciei solicitărilor reclamantei prin acţiunea dedusă judecăţii.
Pentru aceste considerente, se va respinge recursul ca nefondat şi în baza art. 312 C. proc. civ. se va menţine Decizia civilă ca legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primar General împotriva deciziei nr. 274 din 14 aprilie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3127/2010. Civil. Limitarea exercitării... | ICCJ. Decizia nr. 3121/2010. Civil → |
|---|
