ICCJ. Decizia nr. 3267/2010. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3267/2010
Dosar nr. 8439/111/2006
Şedinţa publică din 25 mai 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 740 din 22 aprilie 2008, Tribunalul Mureş a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei; a admis acţiunea reclamantei E.R.U.R.G.C. în contradictoriu cu pârâta P.O.S.G.; a constatat că pârâta s-a întabulat fără titlu valabil asupra B.S.G.C., înscris în C.F. 1800 Oradea, nr.top 537 de sub A+l; a anulat înscrierea făcută în favoarea pârâtei de sub B5 şi a dispus stabilirea situaţiei anterioare de carte funciară; a obligat pârâta să predea reclamantei imobilul identificat mai sus în deplină proprietate şi posesie.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Cu referire la excepţia lipsei calităţii procesuale active;
Instanţa de fond a constatat că, deşi S.G.C. a fost desfiinţat, potrivit Canonului 930 din Codul Canoanelor B.O.C., bunul imobil a trecut în proprietatea forului tutelar, respectiv reclamanta.
Pe fondul cauzei:
Prin Decretul 358/1949 cultul greco-catolic a fost desfiinţat.
Prin Decretul-lege nr. 9/1989 acest act normativ a fost apreciat ca abuziv, iar biserica greco-catolică a fost recunoscută oficial.
Potrivit art. I din Legea nr. 182/2005 situaţia juridică a lăcaşurilor de cult şi a caselor parohiale se va stabili de o comisie mixtă formată din reprezentanţii cultelor ţinând seama de dorinţa credincioşilor din comunitatea ce deţine aceste bunuri. în situaţia în care comisia nu se întruneşte sau nu ajunge la nici un rezultat, sau dacă Decizia nemulţumeşte una din părţi, partea interesată are deschisă acţiunea în justiţie potrivit dreptului comun.
Imobilul în litigiu evidenţiat ca „B.S.B.G.C. Oradea" a format proprietatea reclamantei, fiind înscrisă în C.F. 1800 sub Bl.
Prin încheierea nr. 386/1956 a fost rectificat numele proprietarului de sub Bl, în sensul în care a fost înscris în loc de „S.G.C. Oradea" „P.O.R.O. Oradea". Cererea de înscriere a fost formulată în baza Decretului nr. 358/1948.
Având în vedere caracterul abuziv al Decretului nr. 358/1948, abrogarea ulterioară a acestuia, prima instanţă a apreciat a fi incidente prevederile art. 34 pct.1 din Decretul 115/1938, precum şi dispoziţiile art. 480-482 C. proc. civ. şi s-a pronunţat în sensul arătat.
Reclamanta E.R.U.R.G.C. Oradea a chemat în judecată P.O.S.G., solicitând a se constata nevalabilitatea titlului pârâtei privind imobilul înscris în C.F. 1800 Oradea nr.top 537 A+1; rectificarea înscrierilor din C.F. şi predarea imobilului către reclamantă în deplină proprietate şi posesie.
În drept, reclamanta a invocat prevederile art. 34 pct. 3 teza a II-a din Decretul-lege nr. 115/1938 şi art. 480-482 C. civ.
Imobilele înscrise în C.F. 1800 Oradea au cuprins, potrivit foii A mai multe corpuri de avere înscrise sub nr.top 533, 534, 535, 536 şi 537.
Prin încheierea nr. 3433 din 22 noiembrie 1949 şi în baza adresei Ministerului învăţământului Public, precum şi în temeiul dispoziţiilor art. I şi art. II din Decretul nr. 176/1948 („pentru trecerea în proprietatea statului a bunurilor bisericilor, congregaţiilor, comunităţilor sau particularilor ce au servit pentru funcţionarea şi întreţinerea instituţiilor de învăţământ general, tehnic sau profesional") imobilele înscrise sub nr.top 533-536 din C.F. 1800 au trecut în proprietatea statului, respectiv a Ministerului învăţământului Public, fiind transcrise în C.F. 13025 Oradea.
Imobilul în litigiu, ulterior acestei înscrieri, a rămas în C.F. 1800 reprezentând „B.S.B.G.C. Oradea Olosig".
Prin încheierea 386 din 13 februarie 1956 s-a dispus, în temeiul Decretului 358/1948, rectificarea numelui proprietarului acestui imobil din „S.G.C. Oradea" în „P.O.R.O. - Oradea".
Prin acţiunea formulată, reclamanta a contestat în esenţă, valabilitatea acestei înscrieri.
Prima instanţă a soluţionat, potrivit art. 137 C. proc. civ., excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, excepţie reiterată şi în calea de atac a apelului.
Referitor la această excepţie, instanţa de apel va menţine soluţia primei instanţe, motivat de împrejurarea că în momentul de faţă „S.S.B.G.C." nu mai există ca persoană juridică, iar forul tutelar al acestei instituţii este reclamanta.
Potrivit art. 930 din Codul canoanelor Bisericilor Orientale „după desfiinţarea persoanei juridice, bunurile sale trec la persoana juridică imediat superioară". Pârâta a invocat formal această excepţie, fără a susţine sau contraargumenta cu documente apărările reclamantei.
Având în vedere aceste aspecte, instanţa de apel, aşa cum s-a mai arătat, va menţine soluţia de respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantei.
Pe fondul cauzei, instanţa va verifica, raportat la obiectul acţiunii, argumentele primei instanţe şi criticile formulate în apel, temeinicia hotărârii atacate.
Potrivit art.3 4 din Decretul-lege nr. 115/1938 „rectificarea unei întabulări se va cere de orice persoană interesată dacă înscrierea sau titlul în temeiul căruia s-a săvârşit nu au fost valabile".
În speţă, cererea formulată de reclamantă şi adresată Tribunalului Popular al Oraşului Oradea a fost întemeiată pe dispoziţiile Decretului 358/1948 şi a avut ca obiect rectificarea numelui proprietarului.
Aşa cum în mod întemeiat a susţinut reclamanta „titlul" în baza căruia s-a făcut „rectificarea" nu era valabil, având în vedere în principal obiectul actului normativ invocat, respectiv „pentru stabilirea situaţiei de drept a fostului cult greco-catolic", iar în subsidiar, potrivit art. 2 din acelaşi act normativ „averea mobilă şi imobilă aparţinând organizaţiilor şi instituţiilor (...) cu excepţia expresă a averii fostelor parohii, revine Statului Român care le va lua în primire imediat".
Aliniatul 2 al aceluiaşi articol stipulează că o comisie interdepartamentală va hotărî asupra destinaţiei acestor averi, putând atribui o parte din ele B.O.R. sau diferitelor ei componente.
Aşa cum rezultă din documentele aflate la dosarul cauzei, în principal cererea de rectificare şi înscrierile de carte funciară (f.12-15 dosar Tribunal Oradea), procedura instituită de legea în vigoare la acea dată nu a fost respectată.
S-a arătat anterior că, potrivit înscrierilor din C.F. 1800 Oradea, imobilul a figurat descris sub A+5 alături de alte imobile (A+l-4) faţă de care a fost respectată întocmai procedura instituită de lege, în sensul în care acestea au fost înscrise în favoarea Statului Român şi în folosinţa Ministerului învăţământului Public.
Cu alte cuvinte, pârâta nu se poate prevala de existenţa vreunui titlu valabil emis de (comisia interdepartamentală), comisie care putea să atribuie astfel de bunuri B.O.R.
Pornind de la aceste premise, rezultă fără putinţă de tăgadă că sub aspectul legalităţii înscrierii pârâtei în C.F., argumentele reclamantei sunt temeinice.
Procedurile instituite de lege ulterior anului 1990 puteau şi trebuiau să fie respectate în situaţia în care titlul pârâtei era unul valabil, emanând din dispoziţiile legale ale acelor ani.
Fără a ignora principiul libertăţii religioase, afirmat prin art. 6 din Legea nr. 177/1948, dar flagrant încălcat, fără a ignora realităţile istorice cunoscute de altfel şi pârâtei, instanţa este chemată în prezenta cauză a analiza strict prin prisma dispoziţiilor art. 34 din Decretul-lege nr. 115/1938 coroborate cu dispoziţiile art. 480-482 C. civ., valabilitatea dreptului înscris în favoarea pârâtei.
Susţinerile apelantei pârâte, potrivit cărora instanţa urmează să verifice legalitatea titlului prin prisma Legii nr. 177/1948, Decretului 358/1948, Decretului-lege nr. 9/1989, Decretului-lege nr. 126/1990 şi Legii nr. 182/2005 şi nu numai prin prisma dispoziţiilor Codului civil şi a menţiunilor din cartea funciară, nu sunt întemeiate.
Aşa cum s-a arătat, faţă de obiectul acţiunii instanţa este obligată să examineze valabilitatea titlului, însă prin raportare expresă la dispoziţiile legale în vigoare la momentul „rectificării", respective înscrierii pârâtei ca proprietar tabular.
Fără a reitera aspectele detaliate anterior privitoare la dispoziţiile Decretului-lege nr. 358/1948, curtea mai reţine că Decretul-lege nr. 126/1990, reglementează situaţia bunurilor preluate de stat prin efectul Decretului-lege nr. 358/1948.
În mod cert, legiuitorul a avut în vedere acele bunuri la preluarea cărora procedura instituită de art. 2 din Decretul-lege nr. 358/1948 a fost respectată.
Cu alte cuvinte, în opinia curţii, imobilul în litigiu nu poate fi supus procedurilor reglementate prin legea specială, întrucât titlul cu care a fost preluat nu a fost unul conform dispoziţiilor legale.
Articolul 3 al Legii nr. 126/1990, modificat prin Legea nr. 182/2005 nu modifică situaţia imobilului în litigiu, respectiv imobilul preluat de B.O.R., întrucât, aşa cum arătam, potrivit dispoziţiilor Decretului nr. 358/1948 bunurile mobile şi imobile aparţinând cultului greco-catolic trebuiau preluate de Statul Român, iar comisia interdepartamentală era singura autoritate care putea să atribuie astfel de bunuri pârâtei, iar aceasta să le preia (ex. imobilele înscrise în acelaşi C.F. sub nr. de ordine A+l-4).
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs P.O.S.G. Oradea solicitând modificarea ei în sensul admiterii apelului, schimbarea hotărârii instanţei de fond în sensul respingerii acţiunii reclamantei.
Criticile aduse hotărârii instanţei de apel vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte:
Recurenta a invocat în principal excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei intimate, în condiţiile în care proprietară tabulară a fost B.S.B.G.C. Oradea, ce are personalitate juridică şi legitimare procesuală.
Cum reclamanta nu are calitate procesuală activă, se susţine că acţiunea se impunea a fi respinsă.
Recurenta mai învederează că reclamanta a făcut o greşită interpretare şi aplicare a legii, faţă de prevederile Legii nr. 177/1948 şi ale Decretului-lege nr. 358/1948.
Se susţine că prin art. 37 din Legea nr. 177/1948 legiuitorul a argumentat situaţia juridică a bunurilor aparţinând unui cult în ipoteza în care cel puţin 10% din majoritate sau peste 75% din numărul credincioşilor comunităţii locale a unui cult trece la un alt cult, caz în care cultul părăsit pierde parte o parte din biserică şi edificiile anexe sau întreg patrimoniul.
Se mai susţine că lăcaşurile de cult sunt bunuri destinate folosinţei credincioşilor, fiind în uzul public al acestora, iar reconstituirea dreptului de proprietate asupra acestora, nu se poate face în abstract, sau în considerarea situaţiei anterioare, ci numai în concret, ţinând seama de voinţa credincioşilor majoritari în prezent.
Or, susţine recurenta, neprocedând în acest sens, instanţele au încălcat prevederile art. 29 din Constituţia României, care consacră libertatea cultelor religioase, iar hotărârea recuzată este de natură să ducă la acte sau acţiuni de învrăjbire religioasă, contrar dispoziţiilor art. 9 alin. (4) din Constituţie, întrucât este de natură să impună majorităţii voinţa minorităţii.
O altă critică vizează faptul că nu erau incidente în cauză dispoziţiile art. 304 pct. 1 şi 3 din Legea nr.115/1938, iar faptul că Decretul nr. 358/1948 a fost abrogat nu justifică rectificarea înscrierii, în condiţiile în care Decretul-lege nr. 126/1990 a abrogat Decretul nr. 358/1948 fiind prevăzute şi proceduri speciale de reconstituire a dreptului de proprietate privind lăcaşurile de cult.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Intimata P.O.S.G. Oradea prin întâmpinarea depusă la filele 3- 12- 15 s-a opus admiterii recursului.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs a dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., raportat şi la motivul de ordine publică privind competenţa materială a instanţelor în soluţionarea litigiului al cărui obiect îl constituie acţiunea în rectificarea de C.F., Înalta Curte reţine următoarele:
Acţiunea introductivă vizează rectificarea încheierii de C.F. efectuate în favoarea pârâtei P.O.S.G. Oradea prin anularea înscrierii de sub B5 restabilirea situaţiei anterioare de C.F., constatându-se că pârâta şi-a intabulat fără un titlu valabil dreptul de proprietate asupra B.S.G.C. înscris în C.F. 1800 Oradea nr.top 537 de sub A+1 şi predarea Bisericii în deplină proprietate şi posesie.
Faţă de obiectul dedus judecăţii raportat la capătul de cerere ce priveşte rectificarea de carte funciară, (art. 33 din Legea nr. 7/1996) competenţa de soluţionare a cauzei revine potrivit art. 1 pct. 1 C. proc. civ. judecătoriei ce are astfel plenitudine de competenţă.
Din perspectiva acestor aspecte şi a excepţiei absolute şi dirimante privind necompetenţa materială a tribunalului în soluţionarea litigiului ca instanţă de fond, sunt incidente dispoziţiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ. şi respectiv art. 158 şi art. 159 C. proc. civ.
Astfel faţă de dispoziţiile legale sus evocate recursul urmează a fi admis, a se casa Decizia recurată precum şi sentinţa civilă nr. 740 din 22 aprilie 2008 a Tribunalului Mureş cu trimiterea cauzei spre rejudecare în primă instanţă la Judecătoria Târgu Mureş dat fiind faptul că prin încheierea nr. 4849 din 13 iunie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a strămutat litigiul de la Oradea la Târgu Mureş, situaţie în care competenţa în primă instanţă revine în această situaţie Judecătoriei Târgu Mureş.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D.
Admite recursul declarat de pârâta P.O.S.G. Oradea împotriva deciziei nr. 47/A din 31 martie 2009 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale pentru minori şi familie.
Casează Decizia recurenta precum şi sentinţa nr. 740 din 22 aprilie 2008 a Tribunalului Mureş (dos. nr. 8439/111/2006) şi trimite cauza, spre competentă soluţionare, în primă instanţă Judecătoriei Târgu Mureş.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3275/2010. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3265/2010. Civil. Conflict de competenţă. Fond → |
|---|
