ICCJ. Decizia nr. 3269/2010. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3269/2010
Dosar nr. 43727/1/2004
Şedinţa publică din 26 mai 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 468 din 12 mai 2004 pronunţată de Tribunalul Prahova s-a dispus admiterea excepţiei prematurităţii invocate din oficiu şi respingerea acţiunii formulate de R.C.L. în contradictoriu cu Primăria Oraşului Breaza, ca prematur introdusă.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa a reţinut următoarele:
În şedinţa publică din 17 februarie 2002, instanţa a respins excepţia de tardivitate privind depunerea întâmpinării şi excepţia privind necompetenţa materială şi teritorială a Tribunalului Prahova invocată de pârâtă.
În şedinţa publică din 13 martie 2003, instanţa a dispus disjungerea cererii privind anularea hotărârilor de cererea bazată pe Legea nr. 10/2001.
La termenul de judecată din 12 mai 2004, reclamantul a învederat instanţei că acţiunea care a format obiectul prezentului a fost întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001 şi că în cauză nu s-a emis dispoziţia prevăzută de această lege.
Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 dacă restituirea în natură nu a fost aprobată, deţinătorul imobilului este obligat ca prin decizie sau dispoziţie motivată să facă persoanei îndreptăţite oferta de restituire prin echivalent, iar conform art. 7 din acelaşi text de lege, dacă oferta a fost refuzată, persoana îndreptăţită poate ataca în justiţie Decizia prevăzută la alin. în termen de 30 de zile de la data comunicării acesteia.
Prin Decizia civilă nr. 2567 din 7 octombrie 2004 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti s-a dispus respingerea apelului formulat de reclamantul R.C.L. împotriva sentinţei civile nr. 468 din 12 mai 2004 pronunţată de Tribunalul Prahova.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa a reţinut următoarele:
Nici o dispoziţie a Legii nr. 10/2001 nu a lăsat să se înţeleagă explicit sau implicit că persoana îndreptăţită a beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de menţionata lege îşi poate exercita drepturile sale printr-o acţiune adresată direct instanţei, nici măcar în situaţia în care persoana juridică deţinătoare nu a emis Decizia sau dispoziţia în condiţiile şi termenele stabilite de art. 24.
Faptul că aceasta a fost intenţia legiuitorului a rezultat şi din împrejurarea că, atunci când a dorit să acorde „tăcerii" valoare de act juridic, a făcut-o expres.
Aceasta nu a însemnat că persoanei îndreptăţite i s-a refuzat accesul liber la justiţie, ea având la îndemână o acţiune în obligaţie „de a face" pentru a obţine obligarea persoanei juridice deţinătoare a imobilului la emiterea dispoziţiei prevăzută de Legea nr. 10/2001.
Faţă de aceste considerente, în condiţiile în care intimata-pârâtă nu a emis o dispoziţie cu privire la notificările ce i-au fost adresate de apelantul-reclamant în baza Legii nr. 10/2001, curtea apreciază că în mod corect prima instanţă a respins acţiunea ca prematur formulată.
În consecinţă, curtea, în baza art. 296 C. proc. civ., a respins apelul ca nefondat.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul R.C.L., considerând-o nelegală şi netemeinică, deoarece i s-a încălcat dreptul de acces liber la justiţie. Astfel, notificările adresate unităţii deţinătoare au fost formulate în termen, în timp ce unitatea deţinătoare a formulat un singur răspuns doar cu privire la teren, nepronunţându-se cu privire la notificarea vizând clădirea în care a funcţionat cantina fabricii de var din Breaza, judeţul Prahova, fiind încălcate dispoziţiile art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 motivând în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 312 alin. (3) C. proc. civ.
La termenul din 22 februarie 2006 instanţa a dispus suspendarea judecăţii cauzei în temeiul dispoziţiilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. pentru lipsa părţilor.
Instanţa din oficiu a repus cauza pe rol citând părţile pentru termenul din 26 mai 2010 pentru a se discuta perimarea în condiţiile art. 252 pct. 1 C. proc. civ.
Astfel, conform dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ. recursul se perimă de drept în condiţiile în care din culpa părţilor, pricina a rămas în nelucrare timp de un an.
În cauză, recursul a fost suspendat la 22 februarie 2006, dată de la care pricina a rămas în nelucrare, operând dispoziţiile art. 248alin. (1) C. proc. civ. pentru a se constata perimarea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată perimat recursul declarat de reclamantul R.L.C. împotriva deciziei civile nr. 2567 din 7 octombrie 2004 a Curţii de Apel Ploieşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3278/2010. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 3275/2010. Civil → |
|---|
