ICCJ. Decizia nr. 3278/2010. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3278/2010
Dosar nr. 34560/3/2007
Şedinţa publică din 26 mai 2010
Asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 12 februarie 2006 sub nr. 42540/2006 la Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, reclamanţii I.M.V.S.D.J. şi R.A. au chemat în judecată Municipiul Bucureşti prin Primarul General, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună obligarea pârâtului să le lase în deplină proprietate şi posesie, imobilul situat în Bucureşti, compus din teren în suprafaţă de 408 mp şi construcţie situată pe acest teren formată din parter şi 3 etaje.
Prin sentinţa civilă nr. 30 F din 30 august 2007, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie, a soluţionat conflictul negativ de competenţă între Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, care prin sentinţa civilă nr. 146 din 25 ianuarie 2007 şi-a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti, care la rândul său prin sentinţa nr. 3167 din 09 mai 2007 şi-a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Bucureşti, constatând că în temeiul art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ. competenţa revine Tribunalului Bucureşti, secţia civilă, deoarece acesta judecă procesele şi cererile în materie civilă al căror obiect are o valoare de peste 5 miliarde.
Cauza a fost înregistrată la Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, sub nr. 34560/3/2007 la 11 octombrie 2007.
În cauză, s-au administrat probe cu înscrisuri, inclusiv actul de proprietate al autorului reclamanţilor, autentificat sub nr. 45233 din 06 decembrie 1938 a secţiei notariat a Tribunalului Ilfov, din care rezultă că acesta avea în proprietate un teren în suprafaţă de 140 mp cu construcţiile situate pe acesta, compuse din o cameră la parter, în curte şi 5 încăperi la etaj, conform planului anexat actului de proprietate.
Expertiza efectuată în cauză în temeiul actului de proprietate, a constatat că în prezent, imobilul este compus dintr-un corp A reprezentând o clădire cu 3 etaje iar corpul B este compus din parter şi etaj. Cele două clădiri, distincte din punct de vedere structural, aflate la adrese diferite au în prezent aceeaşi folosinţă - Primăria Municipiului Bucureşti. Expertul a mai constatat că imobilul ce se solicită a fi retrocedat este situat în spaţiul de la parter cu adresa în B-dul R. şi are faţada dinspre bulevard, cu parter şi 3 etaje.
Având în vedere că în prezent imobilul este schimbat în totalitate, iar la vechiul corp de clădire care a aparţinut autorului reclamanţilor s-a adăugat după preluarea de către stat a imobilului un nou corp de clădire, tribunalul a considerat că în cauză sunt incidente dispoziţiunile art. 19 din HG nr. 250/2007 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, reclamanţii fiind îndreptăţiţi doar la acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Ca urmare, prin sentinţa nr. 425 din 20 martie 2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, cererea formulată de reclamanţi a fost respinsă, cu motivarea potrivit căreia imobilul proprietatea autorului reclamanţilor nu mai este acelaşi cu acela preluat de stat, astfel că petiţionarii urmează să beneficieze doar de măsurile reparatorii prin echivalent stabilite prin procedura administrativ-jurisdicţională.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Decizia nr. 483 din 14 octombrie 2009 a respins ca nefondat apelul reclamanţilor I.M.V.S. şi R.A. împotriva sentinţei civile nr. 425 din 20 martie 2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Întocmai instanţei de fond, Curtea de apel a reţinut că deşi prin actul de vânzare-cumpărare din 16 decembrie 1938 aparţinând autorului reclamanţilor pe terenul de 140 mp se afla o construcţie parter şi etaj, expertul a identificat imobilul teren şi a constatat existenţa a două clădiri separate, dar cu funcţiuni comune, care însă, nu mai au forma iniţială. Că la origini, imobilul era format din edecuri la care s-a adăugat după preluarea de către stat, un nou corp de clădire – situaţie care generează incidenţa art. 19 din Legea nr. 10/2001 şi HG nr. 250/2007 pentru aplicarea Legii nr. 10/2001 – făcând posibilă doar acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent – corespunzător suprafeţei de teren de 140 mp şi nu 408 mp – şi construcţiei (identificate de expert ca fiind edecuri şi accesorii) şi nu construcţie compusă din parter şi trei etaje, aşa cum au solicitat reclamanţii.
- În recursul declarat şi nemotivat în drept, M.V.S.I. şi R.A. – critică hotărârile pronunţate în cauză, arătând în esenţă că în cauză s-a reţinut în mod nelegal incidenţa art. 19 din HG nr. 250/2005 – în sensul că imobilul în litigiu s-a schimbat în totalitate, construindu-se un nou corp de clădiri şi că terenul aferent construcţiilor este de 140 mp şi nu de 408 mp.
- Ambele instanţe au ignorat actele de proprietate ale autorului I.M. iar privitor la construcţie, instanţele au inventat o situaţie de fapt, care nu a construit obiectul disputei judiciare. Municipiul Bucureşti prin întâmpinare a invocat doar lipsa de legitimare procesuală activă a reclamanţilor şi caracterul de recomandare al termenului de 60 zile pentru soluţionarea notificării - excepţii care au fost respinse de instanţă, fără să pretindă cele reţinute de instanţe prin aplicarea art. 19 din HG nr. 250/2007.
- Autorul reclamanţilor figurează în C.F. din 1940 cu imobilul dobândit în 1948 şi acela din 1938 – încorporat primului imobil, însă instanţele analizează şi reţine numai imobilul dobândit de autor în 1938.
- Expertiza tehnică se coroborează cu cele două titluri de proprietate şi cu procesul-verbal nr. 1161/1940, în care sunt descrise cele două clădiri A şi B - aparţinând autorului I.M.
Recursul este întemeiat.
În cauză reclamanţii I.M.V. şi R.A. au notificat Municipiul Bucureşti prin primar, în vederea restituirii în natură a imobilului, teren în suprafaţă de 408 mp şi construcţie parter şi 3 etaje , situat în Bucureşti, B-dul E. Întrucât notificarea nu a fost soluţionată în termen de 60 zile, deşi depuseseră toate actele doveditoare, reclamanţii au calificat pasivitatea Municipiului Bucureşti ca respingere a notificării, sesizând în acest sens instanţa.
Aşadar, cadrul legal al acţiunii reclamanţilor, este acela conferit de Legea nr. 10/2001 şi nu acela al revendicării de drept comun, aşa cum eronat au intitulat-o, raportându-se probabil la finalitatea demersului judiciar. Acesta a fost şi cadrul legal de soluţionare a cauzei de către cele două instanţe, care invariabil au făcut referire la art. 19 din Legea nr. 10/2001 şi normele de aplicare a legii, aprobate prin HG nr. 250/2007.
În cauză, este de necontestat că reclamanţii au calitatea de persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii potrivit art. 3 din Legea nr. 10/2001 şi că imobilul aparţinând autorului I.M. aflat la adresa din Bucureşti, a fost naţionalizat în temeiul Decretului nr. 92/1950 (fila 13 dosar nr. 42540/2006 Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a).
Expertiza efectuată în cauză, coroborată cu procesul-verbal nr. 1164/1940 (fila 113 dosar nr. 34560/3/2007 Tribunalul Bucureşti) pentru înfiinţarea cărţilor funciare şi extrasul legalizat din planul cadastral, atestă faptul că I.M. apare înscris ca proprietar al unei suprafeţe de teren dobândită în 1908 (având ca vecinătăţi la nord – B-dul A. pe o lungime de 12,80 mp, la sud C.S.D., pe o lungime de 21,9 mp, la est – proprietatea M.A.S.X.H." pe o lungime de 30 m, iar la vest cu proprietatea S.G. pe o lungime de 17 m) şi a unei alte suprafeţe de teren de 140 mp cumpărată prin actul de vânzare-cumpărare autentificat la nr. 45233 din 16 decembrie 1938 – şi despre care se face menţiunea expresă că „se încorporează în proprietatea I.M.
Expertiza efectuată atestă că pe terenul aparţinând lui I.M., prin cele două acte de vânzare-cumpărare din 1938 şi 1908 – se află clădirea în litigiu, alcătuită din cele două corpuri A şi B, iar Corpul A este o clădire cu trei etaje, iar corpul B este o clădire cu parter şi etaj.
Procesul-verbal nr. 1161/1940 pentru înfiinţarea cărţilor funciare, are anexată o schiţă în care sunt prezentate cele două corpuri şi delimitarea proprietăţii autorului reclamanţilor.
Expertul precizează că, Corpul A a fost edificat la începutul secolului XX – deducând acest lucru din structura clădirii (zidărie portantă şi planşee din lemn) şi din faţada acesteia, caracteristică acelei perioade.
Accesul la corpul A se realizează prin clădirea învecinată la est, din str. A. nr. 3-5, printr-un gol realizat în pereţi între cele două clădiri.
Clădirea este separată constructiv de aceea învecinată la est din str. A. nr. 3-5, care are caracteristici structurale diferite. Separarea celor două clădiri care în prezent au funcţiuni comune, se deduce din existenţa faţadelor diferite la strada, din rostul între cei doi pereţi, ce se vede în golul dat de aceştia, precum şi din decalajul planşeelor celor două clădiri.
Expertul a apreciat faţă de configuraţia încăperilor şi compoziţia apartamentelor de la etajul clădirii din str. A., că aceasta a fost hotel, aspect evidenţiat şi de actul de vânzare-cumpărare din 1938. În cele două acte de vânzare-cumpărare aparţinând autorului reclamanţilor, se arată că linia despărţitoare a celor două proprietăţi trece pe la jumătatea pereţilor dintre bodegă şi sălile învecinate, astfel încât limita proprietăţilor pe această latură este determinată de linia pereţilor, acolo unde aceştia sunt lipiţi.
Deschiderea la bulevard a imobilului, potrivit actului de proprietate din 1908 este comparabilă cu cea a clădirii existente,13 m, în condiţiile în care clădirile alăturate au deschideri semnificativ mai mari, iar actul de vânzare-cumpărare din 1938 face referire la amplasarea unui restaurant la parter, situaţie care se regăseşte şi în prezent.
Toate aceste elemente evidenţiate în demersul tehnic al expertului, l-au dus la concluzia potrivit căreia, clădirea revendicată de reclamanţi este aşezată pe amplasamentul descris prin cele două acte de vânzare-cumpărare din 1908 şi 1938 şi este conformă procesului-verbal nr. 1161/1940 al comisiei pentru înfiinţarea cărţilor funciare şi schiţei de plan aferentă acestuia.
Municipiul Bucureşti, parte în proces, căruia i-a fost comunicată lucrarea de expertiză nu a avut de făcut obiecţiuni, deşi foloseşte imobilul în litigiu.
Având în vedere faptul că reclamanţii şi-au probat dreptul de proprietate asupra imobilului teren şi construcţie, că imobilul există şi în prezent în starea de la data naţionalizării, nefiind vândut, în aplicarea art. 20 din Legea nr. 10/2001 se va dispune restituirea acestuia în natură.
Restituirea nu este condiţionată de returnarea vreunor despăgubiri, deoarece naţionalizarea s-a realizat fără plată, iar reclamanţii (filele 121 şi 122 dosar tribunal) au declarat pe proprie răspundere că nu au beneficiat de despăgubiri în temeiul vreunei hotărâri judecătoreşti anterioare Legii nr. 10/2001 şi nici în temeiul acestei legi.
În cauză, fără suport probator, instanţele au reţinut că imobilul – clădire a suferit transformări (modificări) esenţiale de natură a face incidente dispoziţiunile art. 19 din Legea nr. 10/2001 şi pct. 19 din normele de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 aprobate prin HG nr. 250/2007, în pofida expertizei şi a poziţiei Municipiului Bucureşti, care nici prin întâmpinare şi nici pe parcursul procesului nu a susţinut efectuarea vreunor modificări constructive, prin adăugarea unor noi corpuri de clădire.
În raport de această situaţie de fapt mai sus arătată, instanţele au făcut greşit aplicarea în cauză a dispoziţiunilor art. 19 din Legea nr. 10/2001 refuzând reclamanţilor acordarea măsurilor reparatorii în natură potrivit art. 20 din Legea nr. 10/2001.
Din această perspectivă şi în temeiul art. 313 C. proc. civ., recursul reclamanţilor va fi admis, iar hotărârile pronunţate în cauză casate, în sensul admiterii acţiunii şi obligării Municipiului Bucureşti să restituie în natură reclamanţilor imobilul din Bucureşti, compus din teren în suprafaţă de 408 mp şi construcţia existentă pe aceasta, compusă din parter şi 3 etaje.
Întrucât spaţiul în litigiu se află în folosinţa Primăriei Bucureşti funcţionând mai multe instituţii ale acesteia (Centrul de Planificare urbană şi metropolitană, Direcţia Generală de Asistenţă Socială – aspect recunoscut şi de reclamanţi) în cauză se va face aplicarea art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, spaţiul păstrându-şi afectaţiunea pe o durată de 3 ani.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C ID E
Admite recursul declarat de reclamanţii I.M.V.S.D. şi R.A. împotriva deciziei civile nr. 483 din 14 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Casează Decizia recurată şi sentinţa civilă nr. 425 din 20 martie 2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, şi rejudecând
Admite acţiunea formulată de I.M.V.S.D. şi R.A. şi obligă Municipiul Bucureşti să restituie în natură reclamanţilor imobilul situat în Bucureşti, compus din teren în suprafaţă de 408 mp şi construcţia existentă pe acesta compusă din parter şi 3 etaje.
Restituirea se face în condiţiile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3281/2010. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3269/2010. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
|---|
