ICCJ. Decizia nr. 3247/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3247/2010
Dosar nr. 16979/63/2008
Şedinţa publică din 25 mai 2010
Deliberând, asupra recursului de faţă, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., constată următoarele:
1. Instanţă de fond
Tribunalul Dolj, prin sentinţa civilă, nr. 238 din 22 iunie 2009 a respins ca nefondată contestaţia formulată de M.C. şi înregistrată la 3 octombrie 2008 împotriva Dispoziţiei nr. 44178 din 11 aprilie 2008 emisă de Primarul Municipiului Craiova.
In motivarea sentinţei s-a reţinut ca prin dispoziţia numărul 44178/2008 a fost respinsă cererea de restituire în natură a terenului în suprafaţă de 414 mp situat în Craiova, deoarece terenul este ocupat de blocul K3, alee de acces, parcare amenajată şi U.C.E.C.O.M. Prin aceeaşi dispoziţie s-a constatat calitatea reclamantului de persoana îndreptăţită şi s-a propus ca pentru terenul imposibil de restituit în natură şi pentru construcţia demolată să se acorde despăgubiri în condiţiile Titlului VII din Legii nr. 247/2005.
S-a reţinut că imobilul ce a aparţinut reclamantului a fost preluat de stat prin Decretul nr. 20/1981 de expropriere în vederea construirii de blocuri de locuinţe cu dotări tehnice şi edilitare aferente, această situaţie fiind reţinută şi în considerentele sentinţei civile nr. 227 din 27 mai 2004 a Tribunalului Dolj (sentinţă neapelată).
Instanţa a constatat că dispoziţia emisă de primar este legală şi temeinică, situaţia imposibilităţii restituirii în natură a terenului fiind evidenţiată şi de raportul de expertiză dispus în cauză.
Astfel expertul a individualizat pe terenul revendicat (traversat şi de o conductă marcată prin două puncte de canal), o suprafaţă de 50 mp aflată sub blocul K3, suprafeţe de 83 si respectiv 25 mp, platforme betonate şi o cale de acces la bloc, suprafaţa de 60 mp ocupată de construcţii cu destinaţie garaje pentru locatarii ansamblului de blocuri, suprafaţa de 53 mp aflată în incinta U.C.E.C.O.M. şi suprafaţa de 135 mp aflată sub clădirea U.C.E.C.O.M.
După prezentarea raportului de expertiză, reclamantul şi-a precizat contestaţia în sensul că şi-a redus pretenţiile de restituire în natură a întregului teren, la restituirea în natură numai a suprafeţei de 168 mp.
Instanţa a constatat că în cauză situaţia reglementată de art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 trebuie circumstanţiată în raport de dispoziţiile pct. 10.3 faza a treia din Normele Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 aprobate prin HGR. nr. 250/2007 în care se explică sintagma "amenajări de utilitate publică". Astfel textul vorbeşte în mod expres de suprafeţe de teren supuse unor amenajări destinate deseori nevoilor comunităţii şi anume căi de comunicaţie (străzi, alei, trotuare) dotări tehnico-edilitare şi subterane, amenajări de spaţii verzi, parcuri, grădini publice, pieţe pietonale şi altele. S-a constatat că noile construcţii nu pot ocupa în mod evident în întregime terenurile expropriate şi că pentru normala lor exploatare este nevoie şi de căile de acces care constituie un tot inseparabil care nu poate permite crearea unor porţiuni libere care să fie dislocate din ansamblul edilitar.
S-a apreciat că retrocedarea suprafeţelor de teren rămase libere de construcţii în urma exproprierii ar provoca nu numai o schimbare ambientală a cartierelor respective dar ar afecta şi funcţionalitatea blocurilor de locuinţe şi a altor lucrări edilitare, fapt ce ar contraveni intereselor generale ale societăţii , iar finalitatea aplicării Legii nr. 10/2001 nu poate consta în ruperea echilibrului dintre interesele individuale ale proprietarilor deposedaţi abuziv şi interesele generale ale societăţii. S-a constatat astfel că finalitatea legii constă în asigurarea unei concordanţe între interesele individuale si interesele generale, concordanţă realizată prin măsurile reparatorii pe care legea le prevede.
Ca urmare s-a apreciat că în mod corect a fost soluţionată notificarea petentului prin propunerea acordării de despăgubiri, în raport de dispoziţiile art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, incidente în cauză.
2. Instanţa de Apel
Curtea de Apel Craiova, prin Decizia nr. 239 din 6 octombrie 2009 a respins ca nefondat apelul formulat de reclamant împotriva sentinţei 238/2009.
In motivarea deciziei instanţa a constatat că susţinerile apelantului în sensul că o parte din teren este liber putând fi restituit în natură, sunt infirmate de expertiza efectuată în cauză. S-a reţinut că expertul a arătat în mod clar că întregul teren a fost afectat de lucrări edilitare cu caracter unitar, caracter care nu poate fi distrus, terenul neputând fi considerat liber de utilităţi deoarece fără spaţiul suplimentar dintre blocuri destinate aleilor de acces, locurilor de parcare, spaţiilor verzi, locurilor de joacă pentru copii, neputând fi concepută o existenţă decentă şi normală pentru locuitorii acelui cartier.
S-a reţinut că în mod corect instanţa de fond a apreciat că terenul revendicat nu poate fi considerat teren liber pentru a fi restituit în natură, astfel că soluţia propunerii de oferirea de despăgubiri prin echivalent este legală şi corectă.
3. Recursul
Împotriva deciziei Curţii de Apel, reclamantul a declarat recurs. A fost criticată soluţia şi mai precis motivarea celor două instanţe în sensul infirmării susţinerilor sale de expertiza în cauză, deşi expertul a identificat porţiuni de teren libere de construcţii.
S-a mai arătat că porţiunile de teren nu sunt necesare funcţionalităţii blocului, pe acestea fiind edificate garaje provizorii fără autorizaţie şi că situaţia de fapt, nu se încadrează în nici una din situaţiile prevăzute de art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 astfel că se poate restitui în natură porţiunea de teren rămasă liberă.
Recursul a fost întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 si 9 C. proc. civ.
4. Analiza instanţei de recurs
Analizând Decizia atacată prin prisma criticilor formulate se constată că aceasta este legală si temeinică şi ca atare recursul se va respinge pentru considerentele ce urmează:
Instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor legale incidente confirmând soluţia pronunţată de instanţa de fond care a constatat în mod corect că terenul revendicat nu poate fi restituit în natură, acesta fiind afectat de amenajări de utilitate publică.
S-a constatat din expertiza întocmită de expertul M.G.I. (filele 65-72 din dosarul de fond), că terenul revendicat a fost evidenţiat grafic pe baza suprapunerii planului de situaţie care a stat la temeiul preluării cu situaţia actuală de pe teren, destinaţia terenului fiind realizată conform decretului de expropriere şi anume construirea blocurilor K1, K2 si K3. Potrivit schiţei de la fila 69 din dosarul Tribunalului, terenul revendicat traversează zona blocului K3 şi zona curţii şi clădirii U.C.E.C.O.M., precum şi o zonă intermediară formată din alei de acces şi garaje. S-a făcut o corectă apreciere a situaţiei de fapt în sensul că porţiunile din teren care nu se situează sub construcţii nu pot fi considerate ca suprafeţe libere de teren care să conducă la soluţia prevăzută de art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 şi anume restituirea în natură a acestora. Amplasarea şi dimensiunile porţiunilor de teren rămase neocupate de construcţii compun amenajările de utilitate funcţională pentru ansamblul de blocuri din zonă şi ca urmare determină aplicarea dispoziţiilor art. 11 alin. (4) aşa cum au reţinut instanţele de fond si respectiv de apel.
Este de remarcat că reclamantul nu a avut obiecţii la raportul de expertiză şi ale cărui concluzii au fost în mod corect preluate şi interpretate de instanţe. La criticile formulate în apel cât priveşte existenţa unor porţiuni de teren neconstruite, instanţa a argumentat menţinerea soluţiei tribunalului prin interpretarea adusă noţiunii de amenajări de utilitate publică, identificând această destinaţie pentru porţiunile neconstruite dintre blocuri.
In recurs reclamantul reia aceleaşi critici fără să comenteze însă argumentaţia instanţei de apel.
Faptul că între blocuri au fost construite garaje, demonstrează fără îndoială, utilitatea spaţiilor în discuţie, folosirea lor de către locatarii acelor imobile.
Se constată aşadar că în cauză nu s-a făcut de către reclamantul recurent dovada condiţiilor impuse de art. 304 pct. 7 si 9 C. proc. civ. în justificarea motivelor invocate.
Hotărârea atacată cuprinde motivele care au fundamentat soluţia, acestea nefiind nici contradictorii şi nici străine de natura pricinii.
În mod egal, hotărârea atacată este întemeiată pe dispoziţiile art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, în cauză fiind făcută o corectă aplicare a dispoziţiilor legale incidente, soluţia de acordare de măsuri reparatorii prin despăgubiri prin stabilirea unui echivalent bănesc pentru întregul imobil fiind cea impusă de datele de fapt ale speţei.
Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul M.C. împotriva deciziei nr. 239 din 06 octombrie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia I-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3249/2010. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 3209/2010. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
