ICCJ. Decizia nr. 3209/2010. Civil. Pretenţii. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3209/2010
Dosar nr. 23933/3/2007
Şedinţa publică din 21 mai 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Constată că la data de 26 iunie 29007, reclamantul S.E.T.I. s-a adresat instanţei, formulând cerere de chemare în judecată împotriva pârâtului W.E.G., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea acestuia la plata sumei de 6.608.797 dolari SUA.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că în anul 1994 l-a cunoscut pe pârât, iar începând cu data de 15 iulie 1994 a început să-i trimită diverse sume de bani în dolari SUA, acesta obligându-se să livreze cantităţile corespunzătoare de ţigări către firmele nominalizate de reclamant în Rusia.
În perioada 15 iulie 1994 - 29 martie 1995, reclamantul a arătat că a trimis pârâtului valută (dolari SUA) şi marfă în valoare de 2.400.702 dolari SUA, însă, în mod fraudulos, pârâtul nu şi-a îndeplinit obligaţiile comerciale, nelivrând marfa‚ în valoare de 854.561 dolari SUA, deşi primise în avans această sumă de bani.
Reclamantul a mai arătat că a formulat plângere penală împotriva pârâtului pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, care a format obiectul dosarului penal nr. 3348/P/1999 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, dosar în cadrul căruia s-a efectuat o expertiză contabilă din ale cărei concluzii rezultă că prejudiciul suferit este în sumă de 6.608.797 dolari SUA.
În urma cercetărilor efectuate, organele de urmărire penală au schimbat încadrarea juridică a faptelor pârâtului din înşelăciune în abuz de încredere, dispunând neînceperea urmăririi penale.
Împotriva acestei soluţii, a formulat plângere ce a fost rezolvată definitiv prin Decizia penală nr. 1597 din 22 noiembrie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I-a penală, constatându-se intervenită prescripţia urmăririi penale şi dispunându-se încetarea procesului penal.
La data de 19 februarie 2008, reclamantul şi-a precizat cererea solicitând obligarea pârâtului la plata sumei de 15.993.288.74 lei, susţinut şi faptul că se consideră scutit de plata taxei de timbru, faţă de prevederile art. 15 lit. o) din Legea nr. 146/1997.
Prin sentinţa civilă nr. 895 din 22 mai 2008 Tribunalul Municipiului Bucureşti, secţia a III-a civilă, a admis excepţia netimbrăii acţiunii, invocată, din oficiu, de către instanţă şi a dispus anularea acţiunii civile în pretenţii formulată de reclamant.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că sunt aplicabile dispoziţie art. 20 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 146/1997, potrivit cărora, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, în momentul înregistrării acţiunii sau cererii, instanţa va pune în vedere petentului să achite taxa de timbru datorată până la primul termen de judecată, iar neîndeplinirea acestei obligaţii se sancţionează cu anularea acţiunii sau a cererii.
Împotriva hotărârii respective, la data de 10 iulie 2008, a declarat apel reclamantul S.E.T.I., criticând-o ca fiind nelegală, cale de atac respinsă, ca nefondată, prin Decizia civilă nr. 6 din 7 ianuarie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
S-a reţinut de către instanţa de apel că sunt neîntemeiate motivele de apel formulate de reclamant întrucât, prin încheierea din 24 aprilie 2008, prima instanţă a respins cererea acestuia prin care s-a învederat faptul că acţiunea este scutită de plata taxei de timbru în baza art. 15 lit. o) din Legea nr. 146/1997, iar critica în ceea ce priveşte încălcarea acestor dispoziţii legale s-a considerat, de asemenea, că este nefondată.
S-a constatat de către instanţa de apel, că s-a făcut o aplicare corectă a prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, întrucât, din cuprinsul hotărârilor judecătoreşti penale depuse la dosar, nu s-a putut aprecia că a existat o judecată penală care ar fi lăsat nesoluţionată latura civilă şi care ar da dreptul părţii vătămate să-şi rezolve pretenţiile în instanţa civilă, fără a fi obligată la plata unei taxe judiciare de timbru.
Împotriva deciziei respective, la data de 23 februarie 2009, în termen legal, a declarat recurs reclamantul S.E.T.I., criticând-o ca fiind nelegală şi solicitând modificarea acesteia, în sensul admiterii apelului declarat împotriva hotărârii primei instanţe care urmează a fi desfiinţată, cu consecinţa trimiterii cauzei pentru soluţionare, pe fond, întrucât este scutit de plata taxei judiciare de timbru, în raport de prevederile art. 15 lit. o) din Legea nr. 146/1997.
În drept, a invocat prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Prin motivele de recurs, depuse odată cu cererea, a susţinut că Decizia recurată a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 18 şi art. 15 lit. o) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.
În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamantul a învederat faptul că, în mod nelegal, instanţa de fond a dispus anularea acţiunii, ca netimbrată, fără a avea în vedere cererea de reexaminare a taxei judiciare de timbru formulată şi depusă la dosarul cauzei, cerere rămasă nesoluţionată în baza art. 18 din Legea nr. 146/1997.
În al doilea rând s-a susţinut că este scutit de plata taxei judiciare de timbru, în conformitate cu dispoziţiile art. 15 lit. o) din Legea nr. 146/1997, întrucât, partea vătămată, în baza art. 20 C. proc. pen. poate solicita repararea prejudiciului provocat, printr-o acţiune civilă, în cazul în care aceasta nu a fost soluţionată în cadrul procesului penal.
Analizând recursul declarat de reclamant din perspectiva criticilor formulate şi a prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondat şi-l va respinge, ca atare, avându-se în vedere considerentele ce vor urma:
Susţinerile recurentului, potrivit cărora, cererea de reexaminare a taxei judiciare de timbru a rămas nesoluţionată de prima instanţă, sunt eronate, întrucât, prin încheierea din 24 aprilie 2008, Tribunalul Municipiului Bucureşti, secţia a III-a civilă, a constatat că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 15 lit. o) din Legea nr. 146/1997, motivat de faptul că reclamantul nu a făcut dovada că pe rol se află în curs de judecată o cauză penală din care să decurgă pretenţiile ce fac obiectul acţiunii civile formulate de acesta, punându-i în vedere să achite taxa judiciară de timbru în cuantum de 163.119,4 lei şi timbru judiciar în sumă de 5 lei, sub sancţiunea anulării acţiunii ca netimbrată.
Acest aspect a fost reţinut de către instanţa de apel, care a soluţionat în mod corect acest prim motiv de apel, şi care a fost reiterat şi în faţa instanţei de recurs.
În al doilea rând, în mod corect s-a reţinut că nu sunt aplicabile în cauză prevederile art. 15 lit. o) din Legea nr. 146/1997, întrucât, din cuprinsul hotărârilor judecătoreşti penale depuse la dosar, nu s-a putut aprecia că ar fi existat o judecată penală care ar fi lăsat nesoluţionată latura civilă şi care ar da dreptul părţii vătămate să-şi rezolve pretenţiile în instanţa civilă,
Este adevărat faptul că, potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (1) C. proc. pen., "persoana vătămată constituită parte civilă în procesul penal poate să pornească acţiune în faţa instanţei civile, dacă instanţa penală, prin hotărârea rămasă definitivă, a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă" însă acest lucru nu înseamnă faptul că, acţiunea civilă formulată separat în cadrul instanţei civile este scutită de plata taxei de timbru.
Pentru ca, reclamantul să fie scutit de plata taxei de timbru aferentă acţiunii civile în pretenţii formulate, era necesar ca instanţa penală să pronunţe o hotărâre definitivă prin care să soluţioneze latura penală (să aibă loc o judecată penală) şi să lase nesoluţionată latura civilă.
Ori, în cauză, aşa cum în mod corect, a apreciat instanţa de apel, în cauză, nu a existat o judecată penală care a lăsat nesoluţionată latura civilă.
Aceasta întrucât, prin rezoluţia din 13 iunie 2000 dispusă în dosarul nr. 3348/P/1999 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Municipiului Bucureşti s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de numitul W.E.G., în temeiul dispoziţiilor art. 10 lit. d) C. proc. pen., întrucât lipsesc elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune prevăzută şi pedepsită de art. 215 alin. (5) C. pen., iar în conformitate cu prevederile art. 279 alin. (2) lit. a) C. pen. s-a dispus trimiterea dosarului instanţei pentru efectuarea de cercetări în raport cu infracţiunea prevăzută de art. 213 C. pen.
Aceasta rezoluţie a rămas definitivă prin sentinţa penală nr. 1067 din 15 septembrie 2006 a Tribunalului Municipiului Bucureşti, secţia a I-a penală, şi Decizia penală nr. 1567 din 22 noiembrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I-a penală.
De asemenea, prin sentinţa penală nr. 1142 din 8 iunie 2001 a Judecătoriei sector 1 Bucureşti, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 620/R din 24 noiembrie 2001 a Tribunalului Municipiului Bucureşti, secţia I-a penală, s-a dispus încetarea procesului penal motivat de faptul că partea vătămată (reclamant în prezenta cauză) nu a formulat plângerea penală în termenul prevăzut de art. 248 C. pen.
Rezultă din aceste hotărâri judecătoreşti că în cadrul instanţelor penale, nu a existat efectiv o judecată penală care să fi lăsat nesoluţionată acţiunea civilă, astfel încât nu sunt aplicabile prevederile art. 15 lit. o) din Legea nr. 146/1997, partea vătămată, în cauză reclamantul, putând să formuleze acţiune civilă în pretenţii, pe cale separată, în cadrul instanţei civile, însă nu este scutit de plata taxei de timbru judiciare aferente, neputându-se susţine teza potrivit căreia, despăgubirile civile materiale decurg dintr-o cauză penală.
În consecinţă, Înalta Curte constată că nu subzistă motivul de modificare invocat de către reclamant, astfel încât, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de acesta, se va respinge, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul S.E.T. împotriva deciziei nr. 6 din 7 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 mai 2010.
← ICCJ. Decizia nr. 3247/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3208/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
---|