ICCJ. Decizia nr. 3282/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3282/2010
Dosar nr. 7154/105/2008
Şedinţa publică din 26 mai 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1278 din 16 iunie 2009 pronunţată de Tribunalul Prahova s-a dispus admiterea în parte a contestaţiei formulate de T.V. în contradictoriu cu intimaţii Municipiul Ploieşti prin primar şi Primăria Municipiului Ploieşti prin primar.
S-a dispus anularea dispoziţiei nr. 13236 din 19 martie 2008 şi s-a constatat dreptul contestatoarei de a beneficia de măsuri reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, în calitate de moştenitoare a defunctului G.E.I., constând în despăgubire pentru imobilul imposibil de restituit în natură, situat în Ploieşti, format dintr-un teren de 445 mp, identificat potrivit schiţei de plan a raportului de expertiză topometrică, ing. M.C.D. şi o construcţie având în subsol trei pivniţe, la parter trei prăvălii, două dintre acestea având şi camere în spaţiu, la etaj opt camere, trei săli, o galerie, mansardă, descrise în actele vechi de proprietate invocate de contestatoare, despăgubiri ce urmează să fie stabilite şi calculate de către Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor.
S-a respins ca neîntemeiat contestaţiei privind obligarea intimaţilor să propună prin dispoziţie motivată acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent.
Intimaţii au fost obligaţi la plata sumei de 600 lei, cheltuieli de judecată, către contestator.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa reţine următoarele:
Conform certificatului nr. 3607/1936, contractelor de vânzare nr. 3642 din 19 septembrie 1915, 1801 din 24 aprilie 1920, extraselor privind tabloul cu instalaţiile imobilelor din 1948, cererii nr. 4191 din 23 februarie 1948, adreselor nr. 1642/2008, 300959/2008, 300961/2008, 300960/2008, 310132/2007, 3004438/2007, numitul I.E.G. a cumpărat de la M.I., M.B., imobilele situate în Ploieşti, având un teren şi clădiri constând în prăvălii cu camere, două pivniţe, etaj cu şase camere, două săli, mansardă şi str. P., nr. 2, având o construcţie cu parter tip prăvălie cu pivniţă, etaj cu două camere, galerie, sală, str. P. purtând diferite denumiri de-a lungul timpului.
Totodată, în cuprinsul extraselor sus menţionate se specifică că moştenitorii I.G. figurau în 1948 în tabloul cu instalaţiile şi exproprierile făcute de Primăria Ploieşti, pentru crearea Palatului Comunal Administrativ, cu un imobil situat în Ploieşti, str. P. nr. 12, fiind expropriat, având o suprafaţă construită de 202 mp, constând într-o clădire cu un etaj şi instalaţii de apă, electricitate, şapte focuri, canalizare într-o clădire cu un etaj şi sobe teracotă, imobil declarat pentru utilitate publică, la 23 februarie 1948.
În baza actelor dotale nr. 759/1936, 1960/1931, numita G.S. a dobândit cu ocazia căsătoriei cu T.I., cu titlu de dotă, o serie de imobile, inclusiv imobilul situat în Ploieşti, str. P., nr. 12, având două prăvălii la parter, etaj cu şase camere, trei săli, o galerie în suprafaţă de 160 mp.
Potrivit certificatelor de moştenitor nr. 76/1982, 316/1997, 1041/1988, 1349/1987, actelor de stare civilă existente la dosar, de pe urma defuncţilor G.I. - decedat la 26 august 1987, G.I.E. - decedată la 7 decembrie 1986, I.M.G. - decedată la 23 iunie 1997 şi T.S. - decedată la 11 august 1981, a rămas ca unică moştenitoare contestatoarea în calitate de nepoată de soră şi, respectiv, fiică.
Prin Notificările depuse la dosar, Dispoziţia nr. 13236 din 19 martie 2008, a fost respinsă cererea contestatoarei privind acordarea despăgubirilor pentru imobilul situat în Ploieşti, str. P. nr. 12, având teren şi construcţii, motivându-se că nu s-a făcut dovada preluării abuzive în proprietatea statului a imobilului de la autorii contestatoarei, a continuităţii dreptului de proprietate din 1936 şi până la începutul intervalului de timp reglementat de Legea nr. 10/2001.
Din raportul de expertiză tehnică topometrică ing. M.C.D., reiese că terenul în litigiu se află situat în Ploieşti, în suprafaţă de 415 mp, suprapunându-se peste blocul A Est, peste curtea interioară formată între acesta şi blocurile B Est, C2, C3, imobil ce nu mai există în prezent, fiind cert că imobilul în litigiu solicitat de contestatoare, este unul şi acelaşi cu cel descris în actele de vânzare-cumpărare din 24 aprilie 1920, 19 septembrie 1915, 31 ianuarie 1936, mai 1931, din extrasele din tabelul de expropriere, făcând obiectul unei utilităţi publice în totalitate.
Dispoziţiile art. 1, art. 2, lit. a), h), i) din Legea nr. 10/2001 modificată şi completată, stipulează că imobilele preluate abuziv de stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, se restituie în natură sau în echivalent când restituirea în natură nu mai este posibilă, prin imobile preluate abuziv înţelegându-se şi imobilele naţionalizate prin orice alte acte normative de naţionalizare, orice alte imobile preluate de stat cu titlu valabil sau fără titlu valabil, ori fără respectarea dispoziţiilor legale în vigoare la data preluării, precum şi cele preluate fără temei legal prin acte de dispoziţie ale organelor locale ale puterii sau ale administraţiei de stat.
Aşadar, din analiza probelor administrate în cauză, rezultă că autorul contestatoarei G.E.I. a dobândit în proprietate, în timpul vieţii, imobilele situate în Ploieşti, str. P. nr. 2 şi 4, având un teren de 415 mp şi o construcţie compusă la subsol din trei pivniţe, la parter trei prăvălii, două dintre acestea având şi camere în spate, la etaj opt camere, trei săli, o galerie, mansardă, devenite ulterior str. P. nr. 12, imobil donat de către acesta fiicei sale T.S., fostă G., mama contestatoarei, cu ocazia căsătoriei acesteia în perioada 1931 - 1936, însă, în anul 1948, în evidenţele privind categoria proprietarilor de imobile expropriate pentru edificarea Palatului Comunal Administrativ au figurat moştenitorii defunctului I.G. cu un imobil expropriat în Ploieşti, str. P. nr. 12, constând într-o construcţie în suprafaţă de 120 mp şi instalaţii aferente.
Ca atare, atât timp cât imobilul în litigiu situat în Ploieşti, având un teren de 415 mp pe care se află amplasate o serie de blocuri, imobil care este unul şi acelaşi cu imobilul situat în Ploieşti, str. P. nr. 12, fost nr. 2 şi 4 ce a aparţinut în proprietate defuncţilor G.E.I., T.S. şi cu care au figurat în tabloul proprietarilor expropriaţi în 1948 când a fost preluat de către stat în vederea edificării pentru utilitate publică a fostului Palat Comunal Administrativ Ploieşti, înseamnă că acest imobil a fost proprietatea defunctului G.E.I. şi, implicit, transmis moştenitorilor acestuia, mamei contestatoarei, iar preluarea imobilului de către stat cu titlu de expropriere, a avut loc de la moştenitorii defunctului cu caracter abuziv.
De altfel, nu există nici o dovadă la dosar care să ateste manifestarea de voinţă a moştenitorilor defunctului, fost proprietar privind transferul dreptului de proprietate asupra imobilului în favoarea statului, acordarea acestora, a unor despăgubiri corespunzătoare şi actul normativ în baza căruia a avut loc exproprierea.
Ori, în condiţiile în care, preluarea imobilului în litigiu situat în Ploieşti, str. P. nr. 12, în prezent Piaţa 16 Februarie, a avut un caracter abuziv, neexistând un act care să ateste preluarea cu titlu valabil de către stat a acestuia de la moştenitorii defunctului G.E.I., iar în prezent acest imobil nu mai poate fi restituit în natură, terenul fiind ocupat de blocuri, în timp ce vechea construcţie a fost demolată în totalitate, înseamnă că petenta în calitate de moştenitoare legală a autorilor săi, defuncţii G.E.I., T.S., are dreptul să beneficieze de măsuri reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 constând în despăgubiri pentru acest imobil, motiv pentru care, în mod nelegal, i-a fost respinsă cererea formulată în acest sens în temeiul Legii nr. 10/2001, prin Dispoziţia nr. 13236/2008.
Apărările intimaţilor în sensul că nu există nici o dovadă la dosar privind preluarea imobilului de la autorii contestatoarei în mod abuziv, a dreptului de proprietate al acestora la data preluării asupra imobilului, inclusiv a continuităţii sunt neîntemeiate, întrucât actele de vânzare, dotale, depuse la dosar, extrasele din tabloul proprietarilor expropriaţi din 1948, atestă cu certitudine că imobilul în litigiu a aparţinut în proprietate autorilor contestatoarei până în 1948, dată la care a fost preluat de către stat de la aceştia, iar asemenea acte reprezintă acte translative de proprietate, autentice, demonstrând dreptul de proprietate al autorilor contestatoarei asupra imobilului în litigiu, mai ales că statul nu a făcut dovada dobândirii în mod legal a dreptului de proprietate asupra imobilului.
Prin urmare, instanţa a avut în vedere aceste considerente şi ţinând seama de dispoziţiile art. 1, art. 2 lit. a), h), i) din Legea nr. 10/2001 modificată şi completată, a admis în parte contestaţia, a anulat Dispoziţia nr. 13236 din 19 martie 2008 şi a constatat dreptul contestatoarei de a beneficia de măsuri reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 în calitate de moştenitoare a defunctului G.E.I., a constat în despăgubiri pentru imobilul imposibil de restituit în natură, situat în Ploieşti, format dintr-un teren de 415 mp identificat potrivit schiţei de plan de la raportul de expertiză tehnică topometrică ing. M.C.D. şi o construcţie având la subsol trei pivniţe, la parter trei prăvălii, două dintre acestea având şi camere în spate, la etaj opt camere, trei săli, o galerie, mansardă, descrise în actele vechi de proprietate invocate de către contestatoare, despăgubiri ce urmează să fie stabilite şi calculate de către Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor.
Totodată, instanţa a respins ca neîntemeiat capătul contestaţiei privind obligarea intimaţilor să propună prin dispoziţie motivată, acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, deoarece, în condiţiile în care prin intermediul capetelor anterioare s-au recunoscut şi s-au acordat în principiu aceste despăgubiri, contestatoarea nu mai poate pretinde printr-un alt capăt separat, emiterea unei alte dispoziţii privind recunoaşterea unor drepturi deja acordate.
În baza art. 274, art. 277 C. proc. civ. au fost obligaţi în solidar intimaţii, la 600 lei cheltuieli de judecată către contestatoare, reprezentând onorariu expert.
Prin Decizia civilă nr. 160 din 23 octombrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti s-a dispus respingerea apelului declarat de pârâţii Municipiul Ploieşti prin primar şi Primăria Municipiului Ploieşti, împotriva sentinţei civile nr. 1278 din 16 mai 2009, ca nefondat.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa reţine următoarele:
Prin dispoziţia nr. 13236 din 19 martie 2008 emisă de Primarul Municipiului Ploieşti a fost respinsă cererea notificată a petiţionarei T.V.P. privind acordarea de despăgubiri pentru imobilul situat în Ploieşti, P. nr. 12, cu motivarea nedovedirii preluării abuzive a imobilului în proprietatea statului de către petenţi şi nici a continuităţii dreptului de proprietate asupra imobilului din anul 1936 şi până la începutul intervalului de timp, reglementat de Legea nr. 10/2001.
În raport de materialul probator administrat, reprezentat de înscrisuri şi expertiză de specialitate, instanţa de fond a reţinut că în calitate de unică moştenitoare a defunctului I.E.G., contestatoarea este persoană îndreptăţită de a beneficia de măsuri reparatorii, constând în despăgubiri pentru imobilul ce a aparţinut autorului său, imposibil de restituit în natură.
Nu a fost primită susţinerea apelanţilor potrivit cu care în cauză nu s-a făcut dovada preluării abuzive a imobilului, din moment ce din actele depuse la dosar rezultă o astfel de situaţie.
Astfel, din contractele de vânzare-cumpărare datând din anii 1915 şi respectiv 1929, a rezultat cu certitudine faptul că, autorul contestatoarei a deţinut imobilul care, până la preluarea de către stat pentru demolare, în vederea sistematizării urbanistice, a figurat la adresa din Ploieşti, P. nr. 12.
La dosar au fost depuse şi acte de stare civilă şi certificate de moştenitor prin care s-a dovedit transmiterea prin succesiune legală a imobilului în litigiu.
Din raportul de expertiză întocmit în cauză de ing. M.C., a rezultat neîndoielnic faptul că terenul în litigiu în suprafaţă de 415 mp aflat la adresa din Ploieşti, str. P. nr. 12 este în întregime afectat de utilităţi publice, respectiv blocul A Est şi curtea interioară dintre acesta şi blocurile B Est, C 2 şi C 3, fiind unul şi acelaşi cu cel descris în actele de vânzare-cumpărare autentice încheiate de autorul contestatoarei şi în Extrasele cu imobilele preluate de stat în anul 1948.
Imobilul a fost expropriat pentru cauză de utilitate publică şi terenul a fost folosit pentru realizarea parcului central care aparţine domeniului public al Municipiului Ploieşti, iar construcţiile demolate.
Este adevărat că nu a fost găsită Decizia administrativă de preluare a imobilului de către stat, însă prin aplicarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 aprobate prin HG nr. 250/2007 în lipsa deciziei contrare, imobilul este prezumat a fi preluat abuziv.
Susţinerea apelanţilor privitoare la nedovedirea continuităţii dreptului de proprietate asupra imobilului din anul 1936 până la data de referinţă avută în vedere de Legea nr. 1072001, a fost înlăturată, deoarece din ansamblul probator a rezultat că la data de 6 ianuarie 1936,la Administraţia Financiară Prahova, figurau înscrişi moştenitorii defunctului I.E.G. cu imobilul în litigiu ca de altfel şi în Extrasul din Tabloul Exproprierilor făcut de Primăria Ploieşti, în anul 1948, unde imobilul expropriat figura pentru crearea Palatului Comunal.
În acest context, instanţa de judecată a aplicat corect dispoziţiile art. 1,art. 2, lit. a), h), i), din Legea nr. 10/2001.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâţii Municipiul Ploieşti şi Primăria Municipiului Ploieşti criticând-o ca nelegală şi netemeinică, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În mod greşit s-a admis contestaţia fără a se ţine cont de dispoziţiile art. 2 din Legea nr. 10/2001, deoarece nu s-a făcut dovada preluării abuzive în proprietatea statului a imobilelor revendicate şi nici a continuităţii dreptului de proprietate revendicat la data dobândirii (1936) şi până la începutul intervalului de timp reglementat de Legea nr. 10/2001.
Contestatorul nu a dovedit faptul că imobilul revendicat face parte din categoria imobilelor preluate abuziv aşa cum este definită prin art. 2 din Legea nr. 10/2001, Comisia pentru analizarea şi soluţionarea notificărilor procedând în mod corect în baza art. 1.3 lit. a) din HG nr. 250/2007, potrivit căruia preluarea abuzivă nu este prezumată, iar partea nu a indicat actele în baza cărora imobilul a intrat în proprietatea statului în condiţiile în care recurenţii nu au identificat în evidenţele lor, astfel de documente.
Solicită admiterea recursului şi a apelului şi respingerea contestaţiei ca neîntemeiată.
Intimata a formulat concluzii scrise.
Examinând recursul formulat de pârâţi întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. instanţa reţine următoarele:
Niciunul dintre cele două motive de recurs privind aplicarea greşită a legii care privesc lipsa dovezii de preluare în proprietatea statului a imobilelor revendicate şi a continuităţii dreptului de proprietate revendicat de la data dobândirii şi până la începutul intervalului de timp reprezentat de Legea nr. 10/2001, nu este întemeiat.
Este limpede că imobilul supus restituirii a format obiectul unei exproprieri pentru interes public vizând sistematizarea centrului municipiului Ploieşti aşa cum rezultă din probele administrate în cauză (Extras din Tabloul instalaţiilor imobilelor care urmează a fi expropriate pentru crearea Palatului Administrativ, f. 24, 26, 27), în coroborare cu expertiza de specialitate, situaţie în care lipsa deciziei administrative de preluare a imobilului de către stat, nu este de natură a înlătura realitatea probată a preluării imobilului de către stat.
De altfel, intimaţii nu au răsturnat prezumţia de preluare abuzivă, aşa cum dispune HG nr. 250/2007 de aprobare a Normelor Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, situaţie în care în absenţa probatoriilor administrate, imobilul ar fi fost supus retrocedării.
În aceste condiţii, instanţa reţine că intimata a făcut dovada preluării abuzive a imobilului aplicând corect dispoziţiile art. 2 din Legea nr. 10/2001.
Pe de altă parte, reclamanta intimată a făcut dovada continuităţii dreptului de proprietate asupra imobilului din anul 1936 până la data de 6 martie 1949, cu următoarele înscrisuri: Certificatul nr. 3607 eliberat de Administraţia Financiară a judeţului Prahova, Circa 3 la data de 6 ianuarie 1936, extras din Tabloul exproprierilor făcute de Primăria Ploieşti, adresa nr. 41919 din 23 februarie 1941 a Primăriei Ploieşti, acte din care rezultă fără dubiu că imobilul a fost preluat de stat de la aceiaşi moştenitori ai defunctului I.E.G.
În consecinţă, recursul formulat de părţi este nefondat şi urmează a fi respins în temeiul art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâţii Primăria Municipiului Ploieşti şi Municipiul Ploieşti prin Primar împotriva deciziei civile nr. 160 din 23 octombrie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3286/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3281/2010. Civil → |
|---|
