ICCJ. Decizia nr. 3309/2010. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr.3309/2010
Dosar nr. 41769/3/200.
Şedinţa publică din 27 mai 2010
Asupra recursului civil de faţă
Analizând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 508 din 8 aprilie 2009, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV a civilă, a respins contestaţia formulată de reclamantul B.A.A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Economiei şi Finanţelor.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că, prin ordinul nr. 48 din 7 octombrie 2008, emis de Ministerul Economiei şi Finanţelor, a fost respinsă notificarea formulată de reclamantul B.A.A., reţinându-se că aceasta nu a fost depusă în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001.
A mai reţinut tribunalul, că notificarea transmisă de reclamant la data de 12 septembrie 2001, prin care a solicitat despăgubiri băneşti pentru bunurile preluate (mărfuri şi materii prime) prin naţionalizare, a fost soluţionată prin dispoziţia nr. 11843 din 27 iunie 2007, emisă de Primarul municipiului Braşov.
Prin notificarea nr. 87 din 22 ianuarie 2007, transmisă Ministerului Finanţelor Publice, reclamantul a solicitat acordarea de despăgubiri pentru părţile sociale deţinute de antecesorul acestuia la întreprinderea forestieră „T.B." Braşov.
Intre cele două notificări există diferenţe importante în ceea ce priveşte bunurile pentru care s-au solicitat măsuri reparatorii, iar art. 31 din Legea nr. 10/2001, la care face trimitere reclamantul, nu repune în termen persoanele îndreptăţite, ci prevede doar modalitatea de stabilire a măsurilor reparatorii.
Chiar dacă notificarea a fost transmisă unei alte persoane juridice, important este că aceasta se referă la alte bunuri decât cele solicitate prin notificarea deja soluţionată.
Prin Decizia nr. 464 A din 6 octombrie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamant.
Instanţa de apel a reţinut că, prin notificarea nr. 2614/2001, reclamantul a solicitat despăgubiri băneşti pentru bunurile preluate ca efect al aplicării legii de naţionalizare din anul 1948, respectiv mărfurile aflate în incinta şi în afara fabricii, precum şi materiile prime.
Reclamantul nu a contestat dispoziţia prin care notificarea a fost respinsă.
Notificarea transmisă în anul 2007 nu are semnificaţia unei precizări a notificării iniţiale.
Cele două notificări sunt distincte, a reţinut instanţa de apel, cea de a doua notificare fiind formulată cu depăşirea termenului prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001, astfel încât reclamantul este decăzut din dreptul de a solicita măsuri reparatorii pentru contravaloarea părţilor sociale deţinute de autorul său la întreprinderea forestieră.
De asemenea, nu prezintă importanţă faptul că la data transmiterii celei de a doua cereri, prima notificare nu fusese soluţionată, atât timp cât se referă la bunuri diferite.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs reclamantul.
Invocând dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., reclamantul a arătat că, în urma modificărilor aduse Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005, a formulat o precizare a notificării pe care a transmis-o în anul 2001 Prefecturii judeţului Braşov.
Instanţa de apel a interpretat greşit conţinutul celor două documente, reţinând că sunt distincte, deşi trebuia să observe evidenta conexiune dintre acestea.
Notificarea iniţială cuprindea două capete de cerere, prin care a cerut despăgubiri băneşti pentru bunurile menţionate în procesul verbal nr. 1 din 12 iunie 1948 şi pentru naţionalizarea întreprinderii şi a tuturor bunurilor aparţinând acesteia.
Interpretarea dată de instanţe art. 31 din Legea nr. 10/2001 este total greşită, deoarece prevederile acestuia se aplică în cazul naţionalizării societăţilor comerciale şi a activelor acesteia şi nu doar în cazul naţionalizării imobilelor, de prevederile textului de lege beneficiind cei care aveau calitatea de acţionar sau asociat la data naţionalizării.
Prin dispoziţia nr. 11843 din 27 iunie 2007, Primăria Braşov a soluţionat în parte notificarea , constatând că mărfurile aflate în incinta şi în afara fabricii şi materiile prime nu fac obiectul Legii nr. 10/2001, restul aspectelor urmând a fi soluţionate de autorităţile competente.
Criticile formulate permit încadrarea recursului în dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., dar nu sunt fondate, pentru cele ce se vor arăta în cele ce urmează.
Prin notificarea nr. 2614 din 12 septembrie 2001, reclamantul a solicitat Prefecturii judeţului Braşov„ acordarea de despăgubiri bănești pentru bunurile preluate va efect al aplicării legii de naţionalizare din 11 iunie 1948, potrivit procesului verbal nr. 1 din 12 iunie 1948, act prin care a fost naţionalizata Întreprinderea Forestieră T.B."
In cuprinsul notificării, reclamantul a arătat că „au fost naționalizate cu această ocazie atât mărfurile aflate în incinta fabricii (..), mărfurile aflate în afara incinta fabricii (...), cât şi materiile prime preluate la păduri (...)".
La data de 22 ianuarie 2007, reclamantul a transmis Ministerului Finanţelor Publice notificarea nr. 87, prin care a solicitat, prin restituirea prin echivalent a contravalorii părților sociale, pe care defunctul său tata le deţinea la data naţionalizării".
In conţinutul acestei notificări, reclamantul face cunoscut că în anul 2001 a transmis o notificare Prefecturii judeţului Braşov, prin care „am solicitat în baza dispoziţiilor Legi nr. 10/2001 acordarea de despăgubiri pentru bunurile preluate ca efect al aplicării legilor de naţionalizare".
Prin urmare, este evident că cele două documente sunt diferite şi nu pot fi interpretate că s-ar completa reciproc.
Astfel, termenii în care sunt redactate cele două notificări sunt neechivoci şi nesusceptibili de interpretare, în ceea ce priveşte obiectul solicitării şi bunurile pentru care se solicită măsurile reparatorii.
In prima notificare se menţionează că se solicită despăgubiri băneşti pentru bunurile menţionate în procesul verbal de preluare din 12 iunie 1948, care a fost depus la dosar, împreună cu toate anexele sale şi care se referă la bunurile existente la sediul din Braşov, respectiv la disponibil, mărfuri în incinta fabricii, mărfuri în afara incintei, investiţii şi înscrisuri.
Prin cea de a doua notificare se solicită restituirea prin echivalent a contravalorii părţilor sociale pe care tatăl reclamantului le deţinea la întreprinderea forestieră
Or, este evident că cele două notificări au obiecte diferite, prima referindu-se la dotări, inventar şi materii prime, în timp ce a doua notificare se referea la chiar calitatea de acţionar şi la acordarea măsurilor reparatorii ce decurg din această calitate. Este eronată susţinerea că prima notificare conţine două solicitări, deoarece, în această cerere, reclamantul individualizează cu precizie bunurile pentru care a solicitat despăgubiri ca fiind bunurile menţionate în procesul verbal nr. 1 din 12 iunie 1948.
Dacă ar fi solicitat măsuri reparatorii pentru acţiunile deţinute de tatăl său, reclamantul ar fi trebuit să facă referire şi la procesul verbal din 15 octombrie 1948, prin care se atestă naţionalizarea întreprinderii şi la cererea din 15 octombrie 1948, prin care s-a solicitat radierea din Registrul Comeiţului a firmei „B.T." - întreprindere forestieră, deoarece preluarea inventarului şi pierderea calităţii de acţionar s-au făcut la date diferite, fiind consemnate în înscrisuri diferite.
Deşi reclamantul era în posesia acestor documente, prima notificare nu face nici o referire la ele.
De asemenea este eronată şi susţinerea reclamantului că cea de a doua notificare este o completare şi o precizare a celei dintâi.
Aşa cum s-a arătat, cele două cereri sunt concepute ca două cereri distincte, fiind intitulate fiecare din ele „notificare" şi se referă la bunuri diferite (materie primă, inventar şi părţi sociale), la măsuri reparatorii diferite, fiind transmise unor persoane juridice diferite.
In sistemul Legii nr. 10/2001, alte bunuri decât cele care au făcut iniţial obiectul notificării nu pot fi solicitate decât în termenul legal de depunere a notificării, deoarece art. 22 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, republicată, prevede în termeni riguroşi că notificarea trebuie să cuprindă elementele de identificare a bunului imobil solicitat, precum şi valoarea estimată a acestuia, iar alin. (5) al articolului în discuţie sancţionează netransmiterea în termen a notificării nu pierderea dreptului de a mai solicita măsuri reparatorii în instanţă.
De altfel, deşi în cuprinsul celei de a doua notificări reclamantul menţionează că a solicitat despăgubiri pentru bunurile preluate, nu face nici o precizare că această a doua cerere este o completare a celei dintâi.
Or, dacă reclamantul ar fi intenţionat să facă o precizare a solicitărilor sale, ar fi fost absolut necesar să facă o astfel de precizare, deoarece a doua notificare a fost transmisă unei alte persoane juridice, care, în mod obiectiv nu avea de unde să cunoască conţinutul primei cereri şi stadiul procedurii administrative derulate la Primăria municipiului Braşov.
Prin urmare, în mod corect instanţa de fond şi instanţa de apel au constatat că cele două notificări se referă la bunuri diferite, care trebuiau solicitate în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001, republicată.
Nefondată este şi critica reclamantului referitoare la modul în care instanţa de apel a interpretat art. 31 din Legea nr. 1072001, republicată.
Instanţa de apel nu a reţinut, aşa cum susţine reclamantul, că art. 31 se aplică doar în situaţia în care au fost naţionalizate imobile, ci a citat textul în discuţie pentru a sublinia ideea că a doua notificare are un alt obiect decât cea dintâi şi pentru a arăta că această dispoziţie legală nu operează o repunere în termen în beneficiul reclamantului.
Şi criticile referitoare la faptul că Primarul municipiului Braşov ar fi soluţionat, prin dispoziţia nr. 11843 din 27 iunie 2007, doar o parte din prima notificare sunt nefondate, deoarece atât conţinutul cât şi partea dispozitivă a înscrisului se referă la întreaga notificare nr. 2614/2001 şi nu doar la un capăt de cerere.
Chiar dacă s-ar accepta susţinerea reclamantului că au fost solicitate despăgubiri pentru acţiunile deţinute de autorul său şi prin prima notificare, cu atât mai nefondată este a doua notificare a sa, prin care a solicitat despăgubiri pentru un bun care a mai făcut obiectul unei cereri şi pentru care s-a emis dispoziţie neatacată în instanţă.
Faţă de cele mai sus expuse, recursul declarat de reclamant este nefondat şi, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGI
IDECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul B.A.A. împotriva deciziei nr. 464A din 6 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3313/2010. Civil. Legea 10/2001. Contestaţie... | ICCJ. Decizia nr. 3303/2010. Civil. Brevete de invenţii. Recurs → |
|---|
