ICCJ. Decizia nr. 3310/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3310/2010
Dosar nr. 357/32/2009
Şedinţa publică din 27 mai 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 843/C din 9 octombrie 2007 a Tribunalului Neamţ a fost admisă în parte contestaţia formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 de reclamantul G.M. împotriva Dispoziţiei nr. 443 din 09 decembrie 2005 emisă de pârâtul Primarul oraşului Bicaz, a fost anulată dispoziţia atacată şi s-a dispus obligarea pârâtului de a înainta cererea de acordare a despăgubirilor pentru suprafaţa de 1289 mp expropriată prin Decretul nr. 783/1962 din patrimoniul tatălui defunct al reclamantului, G.I.G., solicitată conform Notificării nr. 80/2001, Comisiei Centrale de Acordare a Despăgubirilor, în temeiul dispoziţiilor art. 16 alin. (2) din Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Prin Decizia nr. 45 din 12 martie 2008, Curtea de Apel Bacău, secţia civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă, asigurări sociale, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul G.M. împotriva Sentinţei civile nr. 843/C din 9 octombrie 2007 pronunţată de Tribunalul Neamţ.
Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire reclamantul G.M. arătând că, în copia Decretului nr. 783/1962 care i-a fost eliberată de Primăria Bicaz, autorul său apărea înscris ca fiind expropriat doar cu suprafaţa de 1289 mp, deşi în realitate suprafaţa preluată a fost mult mai mare, respectiv de 4360 mp, aşa cum a rezultat în urma efectuării expertizei topografice.
Astfel, revizuentul a apreciat că actele primite la solicitarea sa, respectiv copia Decretului nr. 783/1962, au fost trunchiate şi cenzurate, reţinându-se de către partea potrivnică documentele care atestau suprafaţa mai mare de teren expropriată, fiind eliberată numai acea parte din decret care atestă doar prima poziţie la care figura tatăl său, şi anume poziţia nr. 41, parcela nr. 7, cu suprafaţa de 1289 mp, fără a se elibera şi anexa III, unde autorul său, G.I.G., mai apare ca fiind expropriat şi la poziţia nr. 54, cu numărul de parcelă 20, alături de A.D., care însă nu avea legătură cu terenul expropriat, deţinând în folosinţă o altă suprafaţă de teren.
A mai arătat revizuentul că în dosarul notificării s-au făcut demersuri, inclusiv de către Primăria Bicaz, către Direcţia de Drumuri şi Poduri Iaşi pentru a se solicita relaţii în completarea Decretului nr. 783/1962, răspunsul dat fiind în sensul că nu se deţin relaţii suplimentare.
Ulterior, în cadrul procesului având ca obiect constatarea nulităţii absolute a actului sub semnătură privată din data de 26 decembrie 2002, a fost depusă la acest dosar, de către Direcţia de Drumuri şi Poduri Iaşi, copia Decretului nr. 783/1962, împreună cu anexa nr. III, tabelul nominal cuprinzând proprietarii ale căror terenuri se expropriază, procesul-verbal din 23 septembrie 1961 şi situaţia generală privind parcelele expropriate, din care rezultă că autorul său a fost expropriat cu 1289 mp de teren, precum şi cu cei 4443 mp, alături de A.D., care nu a solicitat retrocedarea terenului.
Cererea de revizuire a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ.
Prin Decizia civilă nr. 101 din 21 octombrie 2009, Curtea de Apel Bacău a respins cererea de revizuire a Deciziei nr. 45 din 12 martie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, formulată de revizuentul G.M.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că cererea de revizuire este neîntemeiată, în raport de dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ.
S-a mai reţinut că, în cauză, simplul fapt că partea a descoperit anumite înscrisuri probatorii nu este de natură să justifice admiterea cererii de revizuire, dacă nu se face dovada unei împrejurări de forţă majoră care l-ar fi împiedicat să le procure în timpul procesului.
Pe de altă parte, s-a constatat că înscrisurile invocate nu atestă o altă situaţie de fapt decât aceea cuprinsă în actele ce au fost analizate cu ocazia judecăţii în fond.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs revizuentul G.M., invocând incidenţa motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea recursului, revizuentul a susţinut, în esenţă, că în speţă sunt întrunite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 322 pct. 5 C. proc. civ. întrucât înscrisul era nou şi nu a fost folosit în procesul în care s-a pronunţat hotărârea a cărei revizuire s-a cerut, avea forţă probantă prin el însuşi, exista la data la care a fost pronunţată hotărârea atacată cu revizuire şi nu a putut fi folosit în proces întrucât a fost reţinut de partea potrivnică (Primăria Bicaz) şi, în fine, era determinant, în sensul că atestă o altă situaţie de fapt şi, dacă ar fi fost cunoscut, soluţia instanţei ar fi fost alta.
A mai arătat revizuentul că a intrat în posesia Decretului nr. 783/1962, în integralitatea lui, ulterior finalizării procesului, respectiv la data de 11 iunie 2009.
Analizând recursul, Înalta Curte constată că nu poate fi primit pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 322 pct. 5 teza I C. proc. civ., se poate cere revizuirea unei hotărâri judecătoreşti definitive "dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor".
În sensul textului citat, un înscris înfăţişat cu ocazia revizuirii este apt să conducă la admiterea acestei căi de atac numai în situaţia în care respectivul înscris a existat la data judecăţii, dar nevalorificarea sa în proces să se fi datorat conduitei culpabile a părţii adverse (care l-a reţinut) sau împrejurării mai presus de voinţa părţii (care, de asemenea, a împiedicat administrarea).
Aşadar, revizuentului îi incumbă dovada, alternativ, fie a conduitei obstrucţioniste a adversarului, conduită de natură a nu-i fi permis să intre în posesia înscrisului pe durata soluţionării procesului în fond, fie a unei împrejurări ivite mai presus de voinţa atât a revizuentului, cât şi a intimatului.
Revizuentul nu a făcut o asemenea dovadă, limitându-se ca, în cuprinsul cererii de revizuire, să arate că, într-un alt dosar aflat pe rolul instanţei de judecată, a fost depusă o copie a Decretului nr. 783/1962, în integralitatea sa, însoţită de anexa nr. III, tabelul nominal cuprinzând proprietarii ale căror terenuri se expropriază, procesul-verbal din 23 septembrie 1961 şi situaţia generală privind parcelele expropriate, de către Direcţia de Drumuri şi Poduri Iaşi din cadrul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA.
Aceasta înseamnă, pe de o parte, că înscrisul nu a fost reţinut de partea potrivnică, pentru că era deţinut de o altă instituţie, iar pe de altă parte că, fiind vorba de o companie naţională care a înaintat documentaţia de expropriere, partea era în situaţia de a-l putea procura şi înfăţişa în cadrul procedurii judiciare desfăşurate, aşa cum s-a întâmplat, de altfel, în dosarul în care s-a depus această documentaţie.
Or, la dosar nu există dovada efectuării unor demersuri succesive, făcute în formă scrisă (ex. adrese, notificări ş.a.m.d.) prin care reclamantul să fi încercat, încă în faza judecăţii pe fond, obţinerea tuturor înscrisurilor existente.
Altminteri, prezentând un mijloc de probă nou - în sensul de înscris procurat ulterior judecăţii - şi pretinzând ca pe baza acestuia să fie revizuită hotărârea, partea tinde, de fapt, la nesocotirea autorităţii de lucru judecat a celor statuate irevocabil.
Însă, funcţia revizuirii, de cale extraordinară de atac, nu este aceea de a conduce la reevaluarea judecăţilor irevocabile în afara condiţiilor strict reglementate procedural.
În sens contrar, dacă procurarea unui simplu mijloc de probă - fără ca partea să dovedească împrejurările excepţionale, mai presus de voinţa sa, care au împiedicat-o să-l înfăţişeze în cadrul procesului sau care să fi fost reţinut de partea potrivnică -, ar fi suficientă pentru retractarea unei hotărâri, atunci stabilitatea juridică şi puterea de lucru judecat de care trebuie să se bucure hotărârile, ar rămâne fără nici un fel de eficienţă.
Prin urmare, în mod corect instanţa de revizuire a reţinut că nu se regăseşte în speţă ipoteza reglementată de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., iar înscrisul invocat de revizuent nu este de natură să conducă la schimbarea hotărârii atacate.
Aşa fiind, pentru considerentele arătate, Înalta Curte constată că recursul dedus judecăţii se dovedeşte a fi nefondat şi urmează să fie respins în consecinţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de revizuentul G.M. împotriva Deciziei nr. 101 din 21 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bacău, secţia civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă, asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3311/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3308/2010. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
