ICCJ. Decizia nr. 3312/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3312/2010
Dosar nr. 9920/1/2009
Şedinţa publică din 27 mai 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi sub nr. 7621 din 15 mai 2006, reclamanta M.C. a solicitat, în contradictoriu cu Primarul municipiului Iaşi, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea Dispoziţiei nr. 3944 din 16 decembrie 2005, prin care s-a propus acordarea de despăgubiri pentru imobilul situat în Iaşi, şos. N.
În motivarea acţiunii, reclamanta a susţinut că, deşi terenul este liber, i s-au acordat nelegal despăgubiri, fără a se lua în calcul şi varianta compensării.
Prin Sentinţa civilă nr. 523 din 28 februarie 2007, Tribunalul Iaşi a respins acţiunea formulată de reclamanta M.C., reţinând că, potrivit expertizei D.R., terenul în litigiu este afectat de detalii de sistematizare, fiind construit un bloc, trotuarul aferent, spaţiu verde, care este străbătut de reţeaua de alimentare cu gaz a blocului, toate edificate anterior anului 1990.
Prin Decizia nr. 8030 din 12 decembrie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a admis recursul declarat de reclamanta M.C. împotriva Deciziei civile nr. 7 din 11 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Iaşi, s-a casat decizia recurată şi s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Prin Decizia nr. 171 din 4 noiembrie 2009, Curtea de Apel Iaşi. Secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins apelul formulat de reclamanta M.C., reţinând, în esenţă, că autorii I.A. şi I.E. au cumpărat cu act de vânzare-cumpărare imobilul în litigiu în suprafaţă de 816,50 mp teren, situat în Iaşi, şos. N., moştenit ulterior de fiica acestora şi, apoi, de reclamanta M.C., conform certificatelor de moştenitor din 12 februarie 2002 şi din 19 iunie 2003; că terenul a fost preluat de stat prin expropriere în baza Decretului nr. 117 din 11 martie 1964; că pe amplasamentul terenului, fostă proprietatea soţilor I.A. şi I.E., s-a edificat blocul de locuinţe B1, o parte este afectat de trotuar şi spaţiu verde, iar o altă parte din suprafaţa totală, respectiv 354,30 mp teren, situată în spatele blocului, la o distanţă de 3 m, este traversat de la Vest la Est de conducta de gaz subterană care alimentează cele două scări ale blocului, fiind astfel afectată unei utilităţi publice.
S-a mai reţinut, că suprafeţele de teren 33,50 mp şi 150,70 mp, ce constituie alee de acces, respectiv alee-şosea, propuse de expert a fi acordate în compensare, nu pot fi restituite în natură.
S-a concluzionat, că propunerea de despăgubiri în temeiul legii speciale dispusă prin dispoziţia contestată este temeinică şi legală.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta M.C., criticând-o pentru nelegalitate potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pentru următoarele considerente:
Curtea de Apel Iaşi a reţinut în mod greşit că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, considerând că nu există o parte din terenul supus exproprierii rămasă liberă; că suprafaţa de teren de 354,30 mp amplasată la 3 m în spatele blocului este afectată de conducte de gaze sau termoficare, care deservesc nevoile locatarilor blocului B1 construit pe terenul expropriat; că instanţa de apel nu a primit nici soluţia propusă de expert de a acorda în compensare suprafeţele de 35,50 mp teren şi de 150,780 mp teren situate în imediata vecinătate a terenului în litigiu, considerând eronat că acestea ar fi o cale de acces, respectiv, o alee de acces; că instanţa de apel a reţinut, în mod greşit, că reţeaua este subterană, ea fiind în realitate supraterană; că nu s-a reţinut cu exactitate, în considerentele deciziei recurate, dacă detaliu de sistematizare este o reţea de gaz sau de termoficare, considerând că este o amenajare de utilitate publică.
După ce a redat conţinutul art. 10 (2) din Legea nr. 10/2001 şi art. 10.3 din Normele metodologice, recurenta a arătat că sintagma amenajări de utilitate publică vizează, printre altele, şi dotări tehnico-utilitare subterane, or, în speţă terenul rămas liber nu este afectat de o amenajare de utilitate publică în înţelesul legii, ci de o conductă de gaz aflată la suprafaţă, care se poate devia pe baza unui aviz de modificare a racordului de gaz pe peretele blocului şi nicidecum la 3 m de acesta, aşa cum este în prezent.
S-a mai arătat, că, greşit, instanţa de apel a reţinut că terenurile propuse în compensare de către expertul M.I. constituie căi de acces, interpretând trunchiat şi eronat materialul probator, fără a se raporta la situaţia reală şi actuală a terenului ce rezultă din planul de detaliere şi planul de situaţie nr. 4, care au la bază planul cadastral ediţie 1990, potrivit cărora terenul în suprafaţă de 33,50 mp nu reprezintă o cale de acces.
În ceea ce priveşte suprafaţa de 150,70 mp teren propusă în compensare, a cărei afectaţiune a fost stabilită ca fiind "accesarea", s-a arătat că instanţa de apel "a dat o interpretare confuză", raportându-se la planuri de situaţie care redau vechiul amplasament, însă potrivit planului cadastral din anul 1990 apare "fosta A.Ş.N.", desprinzându-se în mod cert ideea că această suprafaţă de teren este identificată sub această denumire, dar în nici un caz nu poate fi confundată cu actuala A.Ş.N. şi, mai mult decât atât, cu şos. N., situată în cu totul alt amplasament, care nu este o alee, ci şosea principală a oraşului. S-a concluzionat, că prin aplicarea greşită a legii, instanţa de apel a reţinut că "reclamantei nu i se poate restitui în natură o parte din terenul supus exproprierii, nefiind incidenţe în speţă dispoziţiile art. 11 (3) din Legea nr. 10/2001, cât şi dispoziţiile art. 1 (2) din H.G. nr. 250/2007.
Examinând decizia în limita criticilor formulate ce permit încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanţa contată următoarele :
Recurenta-reclamantă critică decizia recurată ca fiind dată cu încălcarea art. 11 (3) din Legea nr. 10/2001 şi art. 1 (2) din H.G. nr. 250/2007, în sensul că în mod greşit instanţa de apel nu a dispus, în principal, restituirea în natură a suprafeţei de 354,30 mp teren, rămasă liberă din totalul suprafeţei de 816,50 mp, preluat de stat prin expropriere, în baza Decretului nr. 117 din 11 martie 1964, sau, în subsidiar, atribuirea în compensare a două suprafeţe de teren, de 33,5 mp şi 150,70 mp, care sunt, de asemenea, libere.
Imobilul în litigiu, în suprafaţă de 816,50 mp teren, a fost preluat de stat abuziv în perioada de referinţă prevăzută de Legea nr. 10/2001, respectiv 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, prin expropriere, în baza Decretului nr. 117/1964, iar regimul său juridic este reglementat de art. 11 din Legea nr. 10/2001, problema de drept dezlegată prin Decizia nr. 8030 din 12 decembrie 2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, în primul ciclu procesual, în recurs, obligatorie pentru instanţe, potrivit art. 329 (3) C. proc. civ.
Prin aceeaşi decizie, s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare pentru a se verifica dacă suprafaţa de 352,90 mp teren este spaţiu verde, întrucât nu poate fi înlăturată finalitatea reparaţiei legii speciale, constând în prevalenţa restituirii în natură.
În rejudecarea apelului, pentru stabilirea pe deplin a situaţiei de fapt, instanţa a dispus efectuarea unei expertize tehnice topografice, iar conform concluziilor acesteia, la care recurenta-reclamantă nu a formulat obiecţiuni, suprafaţa de 354,30 mp teren are destinaţia de spaţiu verde şi nu este afectată de construcţii, dar este traversată de o conductă de gaz supraterană, care alimentează cele două scări ale blocului, al cărei amplasament poate fi modificat pe peretele blocului B1.
Potrivit art. 11 (3) din Legea nr. 10/2001, republicată "în cazul în care construcţiile expropriate au fost integral demolate şi lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă terenul parţial, persoana îndreptăţită poate obţine restituirea în natură a părţii de teren rămase libere, pentru cea ocupată de construcţii noi, autorizate, cea afectată de servituţi legale şi altor amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane şi rurale, măsurile reparatorii stabilindu-se în echivalent. Dispoziţiile art. 10 alin 3, 4, 5 şi 6 se vor aplica în mod corespunzător".
Folosind sintagma "cea afectată de servituţi legale şi altor amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane şi rurale", legiuitorul a avut în vedere acele suprafeţe de teren afectate unei utilităţi publice, respectiv suprafeţe de teren supuse amenajării destinate a deservi nevoile comunităţii şi anume căi de comunicaţie (străzi, alei, trotuare, etc.) dotări tehnico-edilitare subterane, amenajări de spaţii verzi din jurul blocurilor de locuit, parcuri şi grădini publice, pieţe pietonale şi altele, potrivit art. 10.3 din H.G. nr. 250/2007.
Prin urmare, este adevărat că legiuitorul enumeră exemplificativ numai "dotări tehnico-edilitare subterane", dar nimic nu împiedică instanţele ca în măsura în care constată că o asemenea dotare ce afectează terenul solicitat a fi restituit în natură are caracter de utilitate publică să nu dispună restituirea în natură a acestuia.
Or, în speţă, conducta ce traversează suprateran terenul în suprafaţă de 354,50 mp este destinată deservirii comunităţii de locatari ai blocului B1, pe de o parte, iar, pe de altă parte, terenul respectiv are destinaţia de spaţiu verde din jurul blocului de locuit, astfel că şi sub acest aspect este afectat tot unei utilităţi publice.
Prin urmare, corect a stabilit instanţa de apel că în privinţa restului de teren în suprafaţă de 354,50 mp, afectat de dotare tehnico-edilitară şi cu destinaţia de spaţiu verde din jurul blocului, nu se poate restitui în natură, în condiţiile art. 11 (3) din Legea nr. 10/2001.
În ceea ce priveşte critica formulată de recurenta-contestatoare, potrivit căreia greşit nu i-au fost restituite în natură, în compensare, suprafeţele de 33,50 mp teren şi 150,70 mp teren, ca fiind liber de construcţii, este, de asemenea, nefondată, deoarece din schiţa anexă la raportul de expertiză efectuat în cauză, rezultă că acestea reprezintă căi de acces.
Prin urmare, faţă de destinaţia actuală a acestor suprafeţe de teren, solicitate a fi acordate în compensare, de utilitate publică, legal instanţa de apel, a respins cererea reclamantei formulată în acest sens.
Celelalte critici formulate de recurenta-reclamantă vizează aprecierea eronată a probelor administrate de către instanţa de apel şi nu pot fi încadrate de către instanţă, în condiţiile art. 306 (3) C. proc. civ., într-unul din motivele de recurs prevăzute strict şi limitativ de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., din actuala reglementare, iar sancţiunea este aceea a neanalizării lor.
Faţă de considerentele expuse, se constată că decizia recurată a fost dată cu aplicarea corectă a prevederilor art. 11 (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, reclamanta fiind îndreptăţită la despăgubiri pentru întreaga suprafaţă de teren ce a fost expropriată, de 816,50 mp teren.
Pentru considerentele expuse, instanţa, în baza art. 312 (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamanta M.C.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta M.C. împotriva Deciziei nr. 171 din 4 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3314/2010. Civil. Obligaţie de a face.... | ICCJ. Decizia nr. 3311/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
