ICCJ. Decizia nr. 3329/2010. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3329/2010
Dosar nr. 4140/1/2002
Nr. vechi 2001/2002
Şedinţa din 28 mai 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 9 februarie 2001, reclamanta D.M. a chemat în judecată pe pârâţii Municipiul Bucureşti prin Primar general, D.G. şi D.C., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să-i oblige pe pârâţi să-i lase în deplină proprietate şi posesie apartamentul din sector 1 Bucureşti şi terenul de 30,74 mp situat sub construcţie.
Prin sentinţa civilă nr. 1730 din 14 noiembrie 2001, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a anulat ca netimbrată acţiunea cu următoarea motivare:
Reclamantei i s-a pus în vedere să timbreze acţiunea la valoare cu suma de 12.215.000lei, dar aceasta a arătat că nu înţelege să achite taxa de timbru, deoarece este scutită potrivit Legii nr. 146/1997.
În atare situaţie, sunt aplicabile dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 146/1997 coroborate cu cele ale art. 9 din OG nr .32/1995.
Prin Decizia civilă nr. 87A din 19 februarie 2002, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei.
Pentru a pronunţa această decizie, curtea de apel a reţinut că mijlocul procedural prevăzut de Legea nr. 146/1997 la care trebuia să apeleze reclamanta în cazul în care nu era de acord cu obligaţia de timbrare pusă în vedere de instanţă era acea al formulării unei contestaţii şi nu de a critica în apel pentru nelegalitate hotărârea pronunţată.
Împotriva deciziei a declarat recurs reclamanta, invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ..
În dezvoltarea motivului de recurs invocat recurenta a arătat că hotărârea este nelegală, deoarece contrazice flagrant practica judiciară şi doctrina care susţin că, în cauzele în care partea este nemulţumită de timbrajul în sine al unei acţiuni, aceasta poate urma calea apelului.
Instanţa de apel a interpretat greşit dispoziţiile art. 29 alin. (3) din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 146/1997, întrucât, contestaţia reglementată în articolul menţionat se poate face numai „împotriva modului de stabilire a taxei".
În opinia recurentei, textul menţionat se referă indubitabil la modul de calcul al taxei de timbru, or, în speţă, se contestă timbrajul în sine.
Recurenta mai susţine că nu datora plata taxei judiciare de timbru, deoarece prezenta cerere este accesorie în raport cu cea soluţionată anterior, printr-o altă hotărâre judecătorească, prin care s-a stabilit nevalabilitatea titlului cu care statul a preluat imobilul în litigiu.
În atare situaţie, sunt aplicabile dispoziţiile art. 15 lit. r) din Legea nr. 146/1997.
Intimaţii D.G. şi D.C. nu au depus la dosar întâmpinare, dar au formulat concluzii scrise, prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.
La data de 6 decembrie 2002, Înalta Curte a dispus, la cererea reclamantei, suspendarea judecării recursului în baza art. 47 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, până la soluţionarea notificării formulate de ea, în temeiul legii speciale de reparaţie.
Ulterior, a decedat recurenta D.M., iar recursul a fost continuat de moştenitorii D.G. şi D.V.
La data de 24 martie 2010 aceştia au solicitat repunerea cauzei pe rol, cu toate că notificarea nu a fost încă soluţionată.
Dat fiind că autoarea recurenţilor a solicitat suspendarea cauzei, înţelegând să se prevaleze de prevederile art. 47 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 şi că recurenţii înşişi sunt beneficiarii măsurii dispuse de instanţă, Înalta Curte a încuviinţat repunerea pe rol a cauzei şi judecata recursului.
Analizând Decizia curţii de apel prin prisma criticilor formulate în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta este legală, pentru următoarele considerente:
La data pronunţării sentinţei tribunalului erau în vigoare dispoziţiile Legii nr. 146/1997.
Art. 18 alin. (2), în redactarea de la acea dată, prevedea expres că:
„Împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru se poate face contestaţie potrivit dispoziţiilor aplicabile în materie fiscală".
Art. 29 alin. (3) din Normele metodologice pentru aplicarea legii, aprobate prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 760/C/1999, invocat de recurenţi – avea un conţinut identic.
Actualmente, art. 18 alin. (2) din lege prevede împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru calea de atac a reexaminării, care se judecă potrivit alin. (3) de către un alt complet al aceleiaşi instanţe, printr-o încheiere irevocabilă.
Textul - nici în redactarea iniţială, ce va fi avută în vedere în prezenta cauză şi nici în cea actuală - nu face distincţie după cum partea înţelege să conteste cuantumul taxei judiciare de timbru sau obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru in sine, ci foloseşte generic sintagma „modul de stabilire a taxei".
În lipsa unei atare distincţii, nu poate fi primit punctul de vedere exprimat de recurenţi, conform căruia numai în cazul în care nemulţumirea părţii vizează modul de calcul al cuantumului datorat legea prevedea calea contestaţiei, iar în cazul în care se contesta însăşi obligaţia de plată a taxei de timbru se putea exercita apelul ori, după caz, recursul.
Mai mult, art. 34 din Norme prevedea că.
„Încadrarea în tariful taxelor judiciare de timbru de către instanţele judecătoreşti constituie o sarcină administrativă stabilită de lege a acestor organe, în calitatea lor de prestatoare de servicii taxabile, şi nu constituie obiect al activităţii lor de judecată".
Faţă de acest text şi în lipsa indicării unor hotărâri judecătoreşti, nici susţinerea recurenţilor în sensul că problema timbrajului făcea obiect de analiză în apel, iar sentinţa dată prezenta cauză contravine jurisprudenţei constante nu are suport.
Cum autoarea recurenţilor nu a înţeles să formuleze contestaţie împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru şi nici să achite taxa, în mod legal tribunalul a anulat acţiunea ca netimbrată, în baza art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, iar curtea de apel a menţinut, pentru aceleaşi considerente, sentinţa.
În baza art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va menţine, la rândul său, Decizia şi va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta D.M. şi continuat de D.G., D.V.S. împotriva deciziei nr. 87/A din 19 februarie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3380/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3315/2010. Civil. Contestaţie decizie de... → |
|---|
