ICCJ. Decizia nr. 3375/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3375/2010
Dosar nr. 14951/3/2004
Şedinţa publică din 1 iunie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1296 din 15 noiembrie 2005, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a admis în parte contestaţia formulată de reclamanţii H.M.E.C. şi R.D.E. în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului Bucureşti şi, în consecinţă, a obligat-o pe aceasta să completeze dispoziţia contestată, nr. 3425 din 12 octombrie 2004, în sensul restituirii în natură a întregului teren aferent imobilului situat în sector 1 Bucureşti, care nu a fost legal înstrăinat către terţi.
Prin aceeaşi hotărâre a fost obligată pârâta să facă ofertă de despăgubiri pentru partea din imobil înstrăinată şi s-a respins ca neîntemeiată contestaţia în ce priveşte obligarea pârâtei la restituirea magaziei. A fost obligată pârâta la 6.000.000 lei cheltuieli de judecată către reclamanţi.
Împotriva sentinţei menţionate a declarat apel Municipiul Bucureşti, susţinând că, prin dispoziţia contestată, a fost restituit în natură întregul teren ce se mai afla în proprietatea sa, respectiv suprafaţa de 82,40 mp.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Decizia nr. 438 pronunţată la 13 octombrie 2006, a admis apelul şi a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că a respins capătul de cerere privind restituirea în natură a terenului ca nefondat.
S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Împotriva deciziei menţionate au declarat recurs reclamanţii H.M.E.C. şi R.D.E., criticând-o ca nelegală pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
Prin încheierea de la 3 aprilie 2007, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a suspendat judecata recursului în temeiul art. 242 pct. 2 C. proc. civ., reţinând că părţile nu s-au înfăţişat şi nici nu au solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Prin rezoluţia din 21 ianuarie 2010 s-a dispus repunerea cauzei pe rol în vederea constatării perimării.
Examinând actele şi lucrările dosarului, Curtea va reţine că cererea de recurs formulată de reclamanţi a rămas în nelucrare, din vina acestora, timp de mai mult de 1 an, nefiind efectuat niciun act de procedură, iar reclamanţii recurenţi nestăruind în judecată.
Ca atare, se va reţine că sunt întrunite dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ. şi se va constata perimarea recursului declarat de H.M.E.C. şi R.D.E. împotriva deciziei nr. 438 din 13 octombrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată perimat recursul declarat de contestatorii H.M.E.C. şi R.D.E. împotriva deciziei nr. 438 din 13 octombrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 iunie 2010.
← ICCJ. Decizia nr. 3365/2010. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3380/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
---|