ICCJ. Decizia nr. 3381/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3381/2010
Dosar nr. 37641/3/2007
Şedinţa publică din 1 iunie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, la 30 octombrie 2007, reclamanta N.M. a chemat în judecată pe pârâţii Municipiul Bucureşti prin Primarul General şi Primarul General al Municipiului Bucureşti, solicitând anularea dispoziţiei nr. 8573 din 15 august 2007, emisă de acesta din urmă şi restituirea în natură a terenului în suprafaţă de aproximativ 300 mp, situat în Bucureşti, şi constatarea dreptului său la despăgubire prin echivalent pentru restul suprafeţei de teren de 1700 mp, ce nu mai poate fi restituit în natură, cât şi pentru construcţiile demolate.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, prin notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, a solicitat Primăriei Municipiului Bucureşti şi Prefecturii restituirea în natură a terenului rămas liber şi măsuri reparatorii în echivalent pentru diferenţa de teren imposibil de restituit şi pentru construcţiile demolate, imobile ce au aparţinut autorului său, G.D., de la care au fost expropriate în temeiul Decretului nr. 7/1983, anexa 6, poziţia 15, în vederea construirii de blocuri de locuinţe.
A susţinut reclamanta că, deşi din raportul Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001 a rezultat că se poate restitui în natură o suprafaţă de 150 mp teren, în dispozitivul dispoziţiei s-a omis a se menţiona suprafaţa de teren restituită în natură.
Prin sentinţa civilă nr. 1153 F din 13 iunie 2008, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a admis în parte acţiunea reclamantei şi a anulat în parte dispoziţia contestată nr. 8573 din 15 august 2007, aşa cum a fost completată prin dispoziţia nr. 8952 din 23 octombrie 2007, în sensul că a dispus restituirea în natură a suprafeţei de teren de 348 mp, astfel cum a fost identificată prin raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de expert M.F. S-a constatat dreptul reclamantei la acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pe terenul în suprafaţă de 34 mp, fiind menţinută în rest dispoziţia.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut că prin dispoziţia atacată, astfel cum a fost completată prin dispoziţia nr. 8952 din 23 octombrie 2007, a fost soluţionată cererea de restituire a imobilului teren în suprafaţă de 2000 mp şi a construcţiilor demolate ce s-au aflat pe acest teren situat în Bucureşti, sector 3, în sensul că s-a restituit în natură suprafaţa rămasă liberă de 150 mp şi s-a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru restul de 100 mp, ocupat de elemente de sistematizare şi pentru construcţia demolată.
Cât priveşte întinderea dreptului de proprietate, s-a reţinut că de la autorul contestatoarei, G.D., s-a preluat o suprafaţă de teren de 250 mp, din care o suprafaţă construită de 184 mp, iar de la G.P. o suprafaţă construită de 132 mp, la poziţia imediat următoare din decret figurând şi suprafaţa de 1580 mp, expropriată de la C.A.P. Dudeşti.
S-a constatat că de la autorii reclamantei a fost preluată în total suprafaţa de 382 mp, aceasta (reclamanta) neproducând probe din care să rezulte o întindere mai mare a dreptului de proprietate decât cea indicată în actul de preluare, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 10/2001.
S-a considerat că certificatul nr. 1223 din 2 decembrie 1930, emis de Primăria comunei Dudeşti Cioplea, nu reprezintă titlu de proprietate, iar certificatele de moştenitor depuse de reclamantă nu întrunesc condiţiile prevăzute de lege, în sensul că nu sunt acte translative sau constitutive de drepturi, iar cât priveşte actul de împroprietărire, se menţionează o suprafaţă totală de 525 mp, aparţinând nu numai lui D.S.G., ci şi lui P.D., ai cărui moştenitori s-au numărat, de asemenea, printre persoanele expropriate în baza Decretului nr. 7/1983.
Cât priveşte suprafaţa de teren pentru care este posibilă restituirea în natură, tribunalul a reţinut concluziile raportului de expertiză topografică, la care nu s-au formulat obiecţiuni de pârâţi, potrivit cărora suprafaţa liberă, în sensul art. 10 din Legea nr. 10/2001, este de 348 mp şi nu de 150 mp, întrucât la suprafaţa identificată de pârât se adaugă în imediata vecinătate, pe trei dintre loturi un plus de teren liber, care nu mai constituie spaţiu verde, fiind ocupat de o platformă betonată.
Împotriva sentinţei menţionate a declarat apel pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul General, criticând-o ca nelegală şi netemeinică, întrucât nu s-a avut în vedere că la momentul emiterii dispoziţiilor, Comisia pentru aplicarea Legii nr. 10/2001 a avut în vedere doar documentele depuse la dosarul administrativ, din care a rezultat că suprafaţa de teren expropriată de la moştenitorii defunctului G.D. este de 250 mp teren, din care 184 mp construit, iar de la moştenitorii lui G.P. s-a expropriat doar construcţia de 132 mp fără teren, pentru care au fost încasate despăgubiri în cuantum de 59.118,50 lei la nivelul anului 1983.
În Şedinţa publică din 20 ianuarie 2009, reclamanta N.M. a formulat cerere de aderare la apel, solicitând modificarea hotărârii primei instanţe prin stabilirea calităţii sale de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii prin echivalent şi pentru restul suprafeţei de teren ce nu poate fi restituită în natură, respectiv 1652 mp.
Apelanta a susţinut că, în anul 1962, imobilul era compus din 2 case de locuit, un grajd şi o suprafaţă de teren aferentă de 0,15 ari (1500 mp), aşa cum rezultă din înscrisul obţinut de la Arhivele Naţionale, copie din registrul agricol, terenul care a fost folosit de autorii săi pentru grădinărit apărând ca fiind preluat de la CAP Dudeşti, deşi nu există niciun înscris care să ateste modul în care imobilul ar fi fost preluat de cooperativă.
S-a mai susţinut că în fişa tehnică a imobilului întocmită în luna mai 1982 pentru determinarea cuantumului despăgubirilor de care urmau să beneficieze persoanele ce erau expropriate în temeiul Decretului nr. 7/1983, s-a menţionat că suprafaţa terenului este de 1830 mp.
Prin Decizia civilă nr. 236 A din 14 aprilie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelul pârâtului Municipiul Bucureşti reprezentat de Primarul General şi a schimbat sentinţa în sensul că a respins contestaţia ca neîntemeiată.
Prin aceeaşi hotărâre s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă.
Pentru a pronunţa această hotărâre tribunalul a reţinut, în esenţă, că actul invocat drept titlu de proprietate de către reclamantă este un extras eliberat de Arhivele Naţionale din Tabelul cu oamenii împroprietăriţi cu locuri de casă în comuna Dudeşti Cioplea judeţul Ilfov, din anii 1930-1947, din care rezultă că o astfel de împroprietărire a avut loc pentru un lot de teren de numai 525 mp pe numele lui P.D. şi D.S.G., iar din certificatul de moştenitor nr. 198/1985, emis de pe urma autorului G.D., rezultă că din masa succesorală făcea parte o suprafaţă de 500 mp şi construcţia edificată pe aceasta. În certificatul de moştenitor nr. 777/1983, emis de pe urma autorului G.P., apare înscrisă cota de 1/2 din suprafaţa de teren de 250 mp, pentru care nu există titlu de proprietate, împreună cu construcţiile aferente.
S-a concluzionat că ceea ce s-a expropriat prin Decretul nr. 7/1983 este doar o suprafaţă de teren de 250 mp, preluată de la G.D., sub acest aspect apreciindu-se că este greşită soluţia primei instanţe în ceea ce priveşte constatarea că măsura exproprierii s-ar fi dispus şi pentru o suprafaţă de teren de 132 mp, în realitate fiind vorba de o suprafaţă construită pentru care s-au încasat despăgubiri după expropriere.
Curtea de apel a mai reţinut că autorul reclamantei, G.D., a deţinut teren arabil de 0,15 ari (1500 mp) în Bucureşti, însă această suprafaţă nu poate face obiectul Legii nr. 10/2001, având în vedere regimul juridic al acestui imobil, dar şi faptul că o suprafaţă aproape identică, respectiv 1580 mp se regăseşte înscrisă la poziţia 15/24 din Decretul nr. 7/1983 ca fiind expropriată de la C.A.P. Dudeşti. S-a apreciat că din actele prezentate nu a rezultat că terenul respectiv s-ar fi aflat în proprietatea autorilor reclamantei la momentul exproprierii şi că ar fi fost preluat fără titlu de intimat.
Împotriva deciziei menţionate a declarat recurs, în termenul legal, reclamanta N.M., criticând-o ca nelegală pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Dezvoltând motivele de recurs, reclamanta a susţinut că instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile Legii nr. 10/2001, apreciind că singura dovadă a întinderii dreptului de proprietate al autorilor săi rezultă din menţiunile decretului de expropriere, deşi s-a dovedit cu înscrisurile depuse la dosar, că în perioada 1966-1982 pentru imobil erau deschise două roluri fiscale, figurând ca plătitori de impozit G.D. pentru construcţii şi teren în suprafaţă de 500 mp şi G.P. pentru un alt corp de locuinţă şi teren de 250 mp, aceste suprafeţe de teren figurând şi în certificatele de moştenitor depuse la dosarul primei instanţe.
De asemenea, s-a susţinut că o probă contrară în sensul dispoziţiilor art. 24 din Legea nr. 10/2001 este şi fişa tehnică a imobilului întocmită în vederea exproprierii în luna mai 1982, potrivit căreia suprafaţa terenului era de 1830 mp.
Prin cel de-al doilea motiv de recurs s-a invocat că, în mod eronat, instanţa de apel a considerat că nu trebuie acordate măsuri reparatorii şi pentru suprafaţa de 132 mp teren pe care s-a aflat construcţia edificată de tatăl reclamantei, această suprafaţă fiind, de asemenea expropriată, fără despăgubiri.
Cel de-al treilea motiv de recurs a vizat nesocotirea concluziilor raportului de expertiză efectuat la prima instanţă şi a dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, care nu condiţionează stabilirea calităţii de persoană îndreptăţită de existenţa unui titlu de proprietate în sensul de act constitutiv sau translativ de drepturi, contrar considerentelor instanţei de apel.
Critica formulată prin ultimul motiv de recurs s-a referit la constatarea eronată a imposibilităţii restituirii terenului de 0,15 ari, (cultivat cu legume şi zarzavat), în temeiul Legii nr. 10/2001, întrucât situaţia juridică a terenului ar fi reglementată de legile fondului funciar. În acest sens, recurenta a învederat că destinaţia actuală a terenului nu este aceea de teren agricol, ci de teren suprapus parţial peste terenul ocupat de blocuri de locuinţe.
În susţinerea motivelor de recurs, reclamanta recurentă a depus la dosar procesele verbale pentru impunerea clădirilor şi terenurilor pe anii 1952, 1953 pe numele autorului său G.D. şi adresele Consiliului Local sector 3 Bucureşti – Direcţia Impozite şi Taxe nr. 2472 din 11 martie 2010 şi nr. 1206 din 22 aprilie 2002.
Examinând motivele de recurs, Curtea va constata că doar critica ce constituie obiectul celui de-al doilea motiv de recurs, referitoare la greşita aplicare şi interpretare a dispoziţiilor art. 24 din Legea nr. 10/2001 reprezintă o critică ce se circumscrie motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Curtea va reţine că această critică este neîntemeiată pentru considerentele ce succed.:
Aşa cum corect a reţinut instanţa de apel, analizând situaţia de fapt, din anexa 6 la Decretul nr. 7/1983 - poziţia nr. 15 rezultă cu claritate că a fost expropriată de la moştenitorii defunctului G.D. suprafaţa de 250 mp teren, din care 184 mp suprafaţă construită, iar de la moştenitorii lui G.P. doar construcţia de 132 mp, fără teren, pentru aceasta încasându-se despăgubiri în cuantum de 59118,50 lei în anul 1983.
Ca atare, s-a constatat corect că doar pentru suprafaţa de teren de 250 mp, preluată de la G.D. se putea analiza posibilitatea restituirii în natură.
Potrivit art. 24 din Legea nr. 10/2001, întinderea dreptului de proprietate se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive, sau prin care s-a pus în executare această măsură, în absenţa unor probe contrare.
Instanţa de apel a interpretat corect dispoziţiile legale menţionate apreciind că, prin „probe contrare", în sensul art. 24 din Legea nr. 10/2001 se înţeleg titlurile de proprietate care ar fi îndeplinit condiţiile de formă prevăzute de legea în vigoare la data emiterii lor.
În acest context, s-a considerat că certificatul emis de Primăria comunei Dudeşti Cioplea sub nr. 1223 din 2 decembrie 1930 nu reprezintă titlu de proprietate, după cum nici certificatele de moştenitor eliberate de pe urma defuncţilor D.S.G. şi P.G. nu sunt acte translative sau constitutive de drepturi, care să fie apte să conducă la stabilirea unei alte întinderi a decretului de proprietate decât cea stabilită prin decretul de expropriere.
În acelaşi sens, Curtea va reţine că nici înscrisurile depuse în faza recursului, respectiv procesele verbale de impunere şi cele două adrese ale Direcţiei de Impozite şi Taxe sector 3 Bucureşti nu pot face dovada unei alte întinderi a dreptului de proprietate, impunerea fiind făcută în baza declaraţiilor plătitorilor de impozite, fără ca la dosarul fiscal să existe acte autentice de proprietate.
În ceea ce priveşte suprafaţa de 1500 mp situată la aceeaşi adresă, în legătură cu care recurenta susţine că ar fi fost folosită pentru grădinărit, aşa cum rezultă din registrul agricol, reprezentând teren arabil, s-a constatat corect că înscrisurile depuse nu au dovedit dreptul de proprietate al autorilor reclamantei asupra acestui imobil la momentul exproprierii şi nici preluarea fără titlu de către intimat, pentru a putea fi aplicabile dispoziţiilor Legii nr. 10/2001.
De altfel pentru acest teren reclamanta a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991 şi Legii nr. 169/1997 aşa cum rezultă din actele depuse la dosarul de fond, filele 50-54.
Celelalte critici formulate prin motivele de recurs nu vor fi analizate, întrucât vizează modul de apreciere a probelor administrate, respectiv a unor înscrisuri – istoricul de rol, registrul agricol precum şi expertiza tehnică efectuată la prima instanţă, aspect de netemeinicie ce nu mai poate fi cenzurat în recurs, după abrogarea pct. 11 al art. 304 C. proc. civ.
Pentru toate aceste considerente se va constata că recursul este nefondat şi în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, recursul declarat de reclamanta N.M. împotriva deciziei nr. 236/A din 14 aprilie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3382/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3365/2010. Civil → |
|---|
