ICCJ. Decizia nr. 3379/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3379/2010
Dosar nr. 18675/2/2005
Şedinţa publică din 1 iunie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Gorj la 20 octombrie 2004, reclamanţii U.V. şi U.T. au solicitat ca, în contradictoriu cu pârâţii S.N.P. P. SA, Baza de aprovizionare Floreşti, Statul Român prin M.F. şi Consiliul Local Tg. Jiu, să se dispună anularea Deciziei nr. 245 din 13 septembrie 2004 şi să fie obligaţi pârâţii S.N.P. P. SA şi Consiliul Local Tg. Jiu să le restituie în natură terenul situat în Tg. Jiu, iar în subsidiar să fie obligat Statul Român prin M.F.P. la măsuri reparatorii în echivalent.
La 11 noiembrie 2004, D.G.F.P. Gorj a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român prin M.F., întrucât acesta nu are calitate decât în situaţiile reglementate de art. 26 alin. (3) şi art. 31 alin. (4) din Legea nr. 10/2001.
La aceeaşi dată, pârâta S.N.P. P. SA a invocat excepţia de necompetenţă teritorială a Tribunalului Gorj, excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Bazei de Aprovizionare Floreşti.
Prin sentinţa civilă nr. 357 din 17 noiembrie 2004, Tribunalul Gorj a admis excepţia lipsei competenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, conform art. 24 din Legea nr. 10/2001, având în vedere că sediul unităţii deţinătoare este în Bucureşti.
Prin încheierea motivată din 15 ianuarie 2005, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor U.T. şi U.T., având în vedere că aceştia nu au formulat notificare către S.N.P. P. SA, iar Decizia atacată se referă doar la I.M.V.
Prin aceeaşi încheiere, tribunalul a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român prin M.F. şi a Bazei de Aprovizionare Floreşti, reţinând că, în cauză, are calitate procesuală pasivă, conform art. 24 din Legea nr. 10/2001, doar unitatea deţinătoare, care a pronunţat Decizia contestată.
Prin sentinţa civilă nr. 240 din 16 martie 2005, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Consiliul Local Tg. Jiu şi a respins contestaţia formulată în contradictoriu cu acesta.
S-a respins contestaţia formulată de U.V. şi U.T. ca fiind introdusă de persoane fără calitate procesuală activă.
S-a respins contestaţia formulată în contradictoriu cu Statul Român prin M.F. şi cu Baza de Aprovizionare Floreşti ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
S-a respins contestaţia formulată de I.M.V. ca neîntemeiată.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reţinut că I.M.V. este moştenitoare a fostei proprietare R.P., care, prin contractul de vânzare-cumpărare din 30 decembrie 1929, a dobândit suprafaţa de 6600 m.p., situată în Tg. Jiu.
S-a reţinut că aceeaşi autoare, prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat la 26 martie 1059 a înstrăinat către numiţii Târnovan Ion şi Târnovan Ana, suprafaţa de 774 m.p. situată în Tg. Jiu, şi că, prin Decretul nr. 52/1960 s-a expropriat o suprafaţă de 7182 mp, de la R.N. şi P.
S-a constatat, având în vedere actele de stare civilă că de pe urma defunctei R.P. a rămas ca unică moştenitoare U.D., care, la rândul ei, a avut ca moştenitori pe I.M.V., U.V., U.T. şi U.A., în prezent decedat, fiecăruia revenindu-i câte o cotă de Ľ din moştenire.
Tribunalul a apreciat că Decizia contestată, prin care s-a respins notificarea formulată de I.M.V. pentru nedovedirea calităţii de persoană îndreptăţită şi nedepunerea actelor doveditoare conform art. 22 din Legea nr. 10/2001, este legală întrucât reclamanta nu a dovedit că autoarea sa R.P. era proprietară la data preluării imobilului situat în Tg. Jiu, în suprafaţă de 7184 m.p.
Împotriva sentinţei menţionate au declarat apel reclamanţii.
Reclamanţii U.T. şi U.V. au arătat că au făcut dovada acceptării succesiunii de pe urma defunctei R.P. şi că au calitatea de persoane îndreptăţite conform art. 3 şi 4 din Legea nr. 10/2001.
Reclamanta I.M.V. a criticat sentinţa ca netemeinică şi nelegală, arătând că a probat identitatea dintre imobilul solicitat prin notificare şi cel preluat de la autoarea sa.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Decizia civilă nr. 174 din 5 martie 2009, a admis apelul reclamantei I.M.V., acordându-i acesteia măsuri reparatorii în echivalent pentru terenul în suprafaţă de 7182 m.p. situat în Tg. Jiu, judeţul Gorj, în cuantum de 4.633.880 RON.
S-au respins apelurile reclamanţilor U.T. şi U.V. şi s-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut că singura moştenitoare a defunctei R.P., care a formulat notificare pentru restituirea imobilului în litigiu este reclamanta I.M.V., efectul nedepunerii notificării de către ceilalţi doi reclamanţi, fiind, potrivit art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, pierderea dreptului, care profită, conform art. 4 alin. (4), comoştenitoarei.
În ceea ce priveşte apelul reclamantei, Curtea de Apel Bucureşti a constatat că s-a dovedit identitatea dintre imobilul solicitat prin notificare şi cel deţinut de autoarea sa, din adresa Primăriei Municipiului Tg. Jiu (fila 17 dosar apel) şi raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză rezultând că imobilul se află în prezent în Tg. Jiu.
Prin cererea înregistrată la 8 aprilie 2009, apelanţii au solicitat completarea dispozitivului Deciziei civile nr. 174 din 5 martie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în sensul de a se menţiona că se schimbă în parte sentinţa apelată, se admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta I.M.V. şi se anulează în tot Decizia nr. 247/2004, emisă de S.N.P. P. SA.
Constatând că sunt întrunite dispoziţiile art. 2812 C. proc. civ., Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Decizia nr. 419 pronunţată la 22 iunie 2009, în acelaşi dosar (18675/2/2005), a admis cererea şi a completat dispozitivul Deciziei civile nr. 174/2009 a aceleiaşi instanţe în sensul că a schimbat sentinţa apelată, a admis contestaţia împotriva Deciziei nr. 247/2004 emisă de SC P. SA şi a anulat această decizie.
Împotriva Deciziei nr. 174 din 5 martie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, au declarat recurs, în termenul legal, pârâta SC P. SA, reclamanţii I.M.V., U.T. şi U.V. şi Statul Român, reprezentat prin M.F.P.
Dezvoltând motivele sale de recurs, pârâta S.N.P. P. SA a criticat Decizia ca nelegală invocând dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. şi susţinând că aceasta este practic nemotivată conform cerinţelor art. 261 C. proc. civ., întrucât nu se răspunde la apărările sale cu privire la chestiunile de fapt şi de drept dezbătute de prima instanţă.
Cea de-a doua critică, întemeiată pe motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9, a vizat constatarea eronată a calităţii reclamantei I.M.V. de persoană îndreptăţită, ca moştenitoare a defunctei R.P., precum şi aprecierea eronată a dovedirii deţinerii legale a terenului la data exproprierii de către soţii R.N. şi R.P., care au înstrăinat o parte din terenul în suprafaţă de 718 m.p. anterior exproprierii.
S-a susţinut, totodată, că, în mod eronat, instanţa de apel a ajuns la concluzia că terenul revendicat a fost situat în Tg. Jiu.
Ultimul motiv de recurs invocat de pârâta SC P. SA a vizat greşita acordare de măsuri reparatorii în cuantum de 4.633.880 RON, în baza unui raport de expertiză întocmit cu nerespectarea dispoziţiilor legale, respectiv a art. 10 (9) din Legea nr. 10/2001.
Prin recursul lor, reclamanţii au criticat Decizia recurată invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în ce priveşte greşita interpretare a dispoziţiilor art. 22 din Legea nr. 10/2001, coroborate cu dispoziţiile art. 7 (1) şi (2) şi, pe cale de consecinţă, stabilirea eronată a imposibilităţii restituirii în natură, fără a fi respectate concluziile raportului de expertiză în acest sens.
Recurenţii reclamanţi au susţinut, de asemenea, că s-a considerat nelegal că opţiunea pentru restituirea în echivalent, cuprinsă în notificare, ar fi suficientă pentru respingerea restituirii în natură.
S-a invocat prin motivele de recurs şi greşita interpretare a dispoziţiilor art. 3 şi 4 din Legea nr. 10/2001, în condiţiile în care reclamanţii U.T. şi U.V. au acceptat succesiunea defunctei, iar notificarea formulată de I.M.V. are caracterul unui act de administrare, care înlătură astfel sancţiunea din art. 22 (5) din Legea nr. 10/2001.
Prin motivele sale de recurs, recurentul-pârât Statul Român prin M.F.P., invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a criticat Decizia recurată, întrucât din considerentele acesteia nu rezultă că instanţa de apel a analizat cererea de apel sub aspectul calităţii procesuale pasive a Statului Român.
S-a susţinut, totodată, că nu s-a făcut nici o distincţie între persoanele obligate la despăgubire deşi prima instanţă a reţinut corect lipsa calităţii sale procesuale pasive.
Împotriva Deciziei civile nr. 419 din 22 iunie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin care s-a completat dispozitivul deciziei din apel, a declarat recurs pârâtul Statul Român prin M.F.P., cererea de recurs fiind înregistrată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, în Dosarul nr. 6958/1/2009.
Prin motivele de recurs, recurentul pârât a criticat această decizie ca nelegală invocând dispoziţiile art. 6, 7, 8 şi 9 C. proc. civ. şi solicitând modificarea acesteia în sensul respingerii cererii de completare întemeiate pe dispoziţiile art. 2812 C. proc. civ.
Recurentul a susţinut că instanţa, soluţionând cererea menţionată, a depăşit limitele investirii, fără a avea în vedere că, prin contestaţie, reclamanta nu putea formula cereri noi faţă de cele formulate iniţial prin notificare, solicitarea făcută în temeiul Legii nr. 10/2001 având ca unic obiect acordarea despăgubirilor băneşti.
La termenul din 1 iunie 2010, Curtea a dispus conexarea Dosarului nr. 6958/1/2009 la Dosarul nr. 18675/2/2005, apreciind că sunt întrunite condiţiile art. 164 C. proc. civ. pentru motivele arătate în practicaua prezentei decizii.
Urmare a decesului recurentei reclamante I.M.V. la 27 ianuarie 2010, au fost introduşi în cauză moştenitorii acesteia I.F., I.F. şi C.I.C., conform certificatului de calitate de moştenitor din 23 octombrie 2010 eliberat de BNP S.B. din Tg. Jiu (fila 90 dosar recurs).
Examinând criticile formulate prin motivele de recurs invocate de pârâta SC P. SA, Curtea va constata că recursul este fondat, raportat la motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Potrivit dispoziţiilor art. 261 pct. 3, 5 C. proc. civ., hotărârea trebuie să cuprindă, cu titlu imperativ, obiectul cererii şi susţinerile în prescurtare ale părţilor, cu arătarea dovezilor, precum şi motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.
Având în vedere caracterul devolutiv al apelului, instanţa de apel era obligată ca, prin considerentele deciziei sale, să motivele care au fost împrejurările ce au determinat-o să infirme soluţia primei instanţe şi să înlăture apărările celorlalte părţi.
Motivarea deciziei nu poate fi implicită, ci trebuie să se refere la criticile concrete formulare de apelanţi şi la argumentele de fapt şi de drept pentru care acestea au fost primite sau înlăturate, precum şi la dispoziţiile legale aplicabile.
Nerespectarea dispoziţiilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ. conduce la sancţiunea nulităţii hotărârii conform art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
Se va constata astfel că, în lipsa motivării conform exigenţelor dispoziţiile legale menţionate, au fost încălcate şi dispoziţiile art. 6 paragraf 1 din C.E.D.O., instanţa de recurs fiind, astfel, în imposibilitate de a exercita controlul de legalitate al deciziei recurate.
În acelaşi sens, Curtea va constata ca întemeiate şi criticile formulate de recurentul Statul Român prin M.F.P. atât împotriva Deciziei nr. 174 din 5 martie 2009, cât şi împotriva Deciziei de completare nr. 419 din 22 iunie 2009, reţinând că, prin admiterea apelului reclamantei I.M.V. în contradictoriu cu toate părţile din dosar, inclusiv cu pârâtul Statul Român prin M.F.P. şi acordarea de măsuri reparatorii în echivalent în cuantum de 4.633.880 lei şi menţinerea celorlalte dispoziţii ale sentinţei primei instanţe, curtea de apel a instituit, practic, o obligaţie de despăgubire în sarcina tuturor părţilor din dosar.
Faţă de faptul că reclamanta a solicitat prin cel de-al treilea capăt al cererii de chemare în judecată, în subsidiar, acordarea de măsuri reparatorii de către Statul Român, cerere reiterată prin motivele de apel, Decizia recurată este nelegală, întrucât din dispozitivul acesteia rezultă că instanţa nu a analizat cererea de apel sub aspectul lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român prin M.F.P. şi nu a făcut distincţie între persoanele obligate la plata despăgubirilor.
Pentru aceste considerente, urmează ca, în temeiul dispoziţiilor art. 313 C. proc. civ., să se admită recursurile declarate de pârâţi şi reclamanţi împotriva Deciziei civile nr. 174 din 5 martie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, precum şi recursul declarat de pârâtul Statul Român prin M.F.P. împotriva Deciziei de completare nr. 419 din 22 iunie 2009 a aceleiaşi instanţe şi să se caseze deciziile recurate cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Cu ocazia rejudecării, urmează a fi avute în vedere şi celelalte susţineri ale recurenţilor, formulate prin motivele de recurs, a căror analiză nu s-a mai impus având în vedere soluţia pronunţată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de reclamanţii U.T., U.V. şi I.M.V., decedată, al acesteia din urmă, continuat de I.F., I.F. şi C.I.C., precum şi de pârâţii SC P. SA, Statul Român prin M.F.P. împotriva Deciziei nr. 174 din 5 martie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român prin M.F.P. împotriva Deciziei nr. 419 din 22 iunie 2009 a aceleiaşi instanţe.
Casează deciziile recurate şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3747/2010. Civil. Reparare prejudicii erori... | ICCJ. Decizia nr. 3357/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
