ICCJ. Decizia nr. 3417/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3417/2010
Dosar nr. 6677/63/2007
Şedinţa publică din 2 iunie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, secţia civilă, la data de 22 martie 2007, reclamantul G.M.M. a solicitat, în temeiul Legii nr. 10/2001, în contradictoriu cu Primăria municipiului Craiova şi Primarul municipiului Craiova, anularea dispoziţiei nr. 27726 din 27 noiembrie 2006 emisă de primarul municipiului Craiova, restituirea în natură a terenului de 470 mp situat în Craiova, acordarea de despăgubiri pentru imobilul construcţie situat la aceeaşi adresă, compus din 21 camere, pivniţă şi pod acoperit cu tablă (322 mp suprafaţă construibilă) şi radierea pârâtei G.M.A. ca neavând calitatea de moştenitoare a autoarei G.C.C..
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că imobilul sus-menţionat a fost dobândit de autoarea sa, G.C.C. prin actul de adjudecare nr. 38 din 30 noiembrie 1935 al Tribunalului Dolj, secţia a III a, iar după decesul acesteia au rămas ca moştenitori fiii săi, G.A.S. (tatăl reclamantului) şi G.C.D. (unchiul reclamantului, având ca moştenitoare pe soţia supravieţuitoare G.M.A.).
Reclamantul a mai arătat că, având în vedere că la data decesului unchiului său - anul 1996 - bunul solicitat nu se afla în patrimoniul defunctului, iar Legea nr. 10/2001 nu era în vigoare, soţia supravieţuitoare a acestuia - pârâta G.M.A.- nu are calitate de moştenitoare a defunctei G.C.C.
Referitor la acordarea în natură a terenului solicitat, a precizat că în zonă există teren liber, însă nu i s-a prezentat procesul-verbal privind starea de fapt a imobilului pentru a fi în măsură să aprecieze suprafaţa.
Prin încheierea din 16 aprilie 2007 a fost introdusă în cauză pârâta G.M.A., aceasta fiind menţionată în dispoziţia contestată ca persoană îndreptăţită la restituire.
Prin sentinţa civilă nr. 268 din 3 octombrie 2008, Tribunalul Dolj, secţia civilă, a respins contestaţia reclamantului, reţinând că terenul în litigiu este în totalitate afectat de construcţii şi lucrări de utilitate publică, nefiind posibilă restituirea în natură, iar în privinţa radierii pârâtei din dispoziţia emisă de primar, a reţinut că aceasta a formulat notificare în calitate de moştenitor legal şi testamentar al numitului G.C.D., dispoziţia de restituire fiind legală şi sub acest aspect.
Împotriva acestei hotărâri a formulat apel reclamantul arătând că instanţa de fond nu a făcut distincţie între soluţionarea notificării de către Primăria Craiova şi înaintarea acesteia spre soluţionare către deţinătorii în fapt ai terenului solicitat, fiind făcută dovada existenţei unui proiect emis de Direcţia de Urbanism şi Amenajarea Teritoriului potrivit căruia SC M. SA urmează să amenajeze o parcare parţial pe terenul în litigiu.
A mai arătat că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra cererii de completare a probatoriului, din raportul de expertiză efectuat şi cercetările la faţa locului nerezultând dacă există identitate între imobilele actualmente nr. 16-18 şi nr. 10-12 conform buletinelor clădirilor, iar aleea de acces, parcarea şi rezervorul de apă sunt situate pe terenul revendicat, aparţinând magazinului Mercur, nefiind de utilitate publică.
S-a mai susţinut că instanţa nu a ţinut cont de demersurile reclamantului în vederea identificării unui alt teren liber ce putea fi acordat în compensare şi nu s-a pronunţat pe capătul de cerere privind radierea pârâtei G.M.A. de la rubrica moştenitori ai autoarei G.C.C. din dispoziţia contestată, întrucât soţul acesteia (proprietarul titular) decedase anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001.
La solicitarea reclamantului, instanţa de apel a dispus completarea probatoriului cu efectuarea unei noi expertize tehnice de specialitate topografie, având ca obiect: identificarea suprafeţei de teren revendicate, în raport de actele de proprietate invocate de reclamant, planurile de situaţie şi fişa imobilului avute în vedere la data preluării abuzive; precizarea suprafeţei de teren ocupată de construcţii şi a celei libere la data preluării imobilului, în raport de schiţele de plan de la Arhiva Primăriei Craiova; stabilirea situaţiei actuale a terenului în litigiu, respectiv, ce suprafaţă de teren este liberă şi care este afectată de construcţii sau utilităţi publice; precizarea dacă terenul în litigiu este afectat funcţionalităţii construcţiilor aferente, în raport de legislaţia în vigoare.
Intimata-pârâtă G.M.A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat, invocând calitatea de moştenitor testamentar şi legal al soţului G.C.D., decedat la 06 septembrie 1996, precum şi formularea notificării nr. 1392/N/2001, în calitate de persoană îndreptăţită.
Prin Decizia civilă nr. 286 din 3 noiembrie 2009, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins ca nefondat apelul reclamantului, reţinând că din probele administrate în cauză a rezultat că pârâta G.M.A. are calitatea de persoană îndreptăţită la restituire conform Legii nr. 10/2001, aceasta formulând notificare în calitate de soţie supravieţuitoare a fiului postdecedat al autoarei G.C.C.
Cu privire la solicitarea de restituire în natură a terenului de 470 mp, instanţa de apel a constatat că din raportul de expertiză efectuat la acest moment procesual a rezultat că întreaga suprafaţă de teren este afectată de construcţii şi utilităţi publice, neputând opera restituirea în natură, astfel încât dispoziţia primarului privind acordarea de despăgubiri este conformă legii.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reclamantul, pentru următoarele motive:
1. Greşita reţinere a calităţii de persoană îndreptăţită la restituire în temeiul Legii nr. 10/2001 a pârâtei G.M.A., faţă de împrejurarea că defunctul G.C.D. a decedat anterior intrării în vigoare a legii speciale de reparaţie şi a înţeles să dispună, în favoarea pârâtei, de bunurile existente în patrimoniul său la data decesului, şi nu pentru bunuri viitoare;
2. Greşita respingere a solicitării de restituire în natură a terenului de 470 mp, având în vedere că Legea nr. 10/2001 instituie principiul restituirii în natură a bunurilor ce intră sub incidenţa sa, iar din probatoriile administrate în cauză a rezultat că pe raza municipiului Craiova existau terenuri care să poată fi atribuite în compensare.
Reclamantul arată că instanţa nu a manifestat rol activ conform art. 129 pct. 5 C. proc. civ., în sensul că nu a obligat pârâta să depună o nouă evidenţă cu imobilele disponibile şi nu a luat în considerare răspunsul la obiecţiunile la raportul de expertiză, prin care expertul a confirmat susţinerile sale potrivit cărora terenul revendicat era ocupat parţial de către SC M. SA.
Mai arată că, faţă de dispoziţiile art. 123 alin. (2) din Legea nr. 215/2001 care stabilesc că bunurile ce aparţin domeniului privat al unităţilor administrativ teritoriale sunt supuse dispoziţiilor dreptului comun, instanţa ar fi trebuit să clarifice ce teren ocupa SC M. SA şi ce suprafaţă ocupa Primăria Craiova, în vederea restituirii în natură;
3. Greşita calculare a suprafeţelor imobilelor de la nr. 10-12, întrucât din expertiza întocmită în primă instanţă a rezultat că la nr. 10 exista o suprafaţă de 436,75 mp (288,75 mp - construcţie şi 178 mp-curte), iar la nr. 12 exista o suprafaţă de 43,25 mp (33,25 mp-construcţie şi 10 mp-teren liber), cele două imobile având în total 480 mp, în condiţiile în care, în realitate suprafaţa totală a fost de 513,75 mp, experţii menţionând că din actele prezentate de primărie, când a operat renumerotarea imobilelor, nr. 10-12 a devenit 8 şi 8A.
A mai arătat că, în conformitate cu art. 6 şi Protocolul nr. 1 din actul adiţional al Convenţiei pentru Protecţia Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, proprietarul este îndreptăţit la restituirea în natură a imobilului.
Analizând aspectele de nelegalitate invocate din perspectiva criticilor formulate, Înalta Curte constată că acestea nu pot fi primite, pentru următoarele considerente:
1. Referitor la prima critică, privind calitatea de persoană îndreptăţită la restituire a pârâtei G.M.A., aceasta urmează a fi înlăturată, instanţele de fond şi apel statuând, în mod corect asupra acestui aspect.
Astfel, calitatea de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii este asigurată de statutul de proprietar asupra imobilului ce formează obiectul notificării, la momentul preluării imobilului de către stat.
Or, în cauză în mod corect s-a stabilit că acest statut a aparţinut autoarei reclamantului, defuncta G.C.C., conform ordonanţei de adjudecare nr. 38 din 30 noiembrie 1935 a Tribunalului Dolj, secţia a III a.
De pe urma defunctei G.C.C. au rămas ca moştenitori legali în calitate de fii, G.A.S.(tatăl reclamantului) şi G.C.D. (soţul predecedat al pârâtei), iar de pe urma acestora au rămas ca moştenitori reclamantul, în calitate nepot de fiu al autoarei şi pârâta, în calitate de soţie supravieţuitoare a lui G.C.D.
Legea conferă vocaţie la moştenire rudelor defunctului, soţului supravieţuitor al defunctului şi statului, iar vocaţia succesorală testamentară poate să aparţină, în principiu, oricărei persoane cu capacitate succesorală, testamentul lăsat de defunct fiind recunoscut de lege, cu anumite limitări, ca temei al vocaţiei la moştenire.
În speţă, pârâta are un drept de moştenire special recunoscut de lege soţului supravieţuitor şi un drept de moştenire consacrat de testamentul prin care defunctul, în absenţa oricăror descedenţi, a instituit-o legatară universală.
Deşi pârâta nu este rudă în sensul legii cu autoarea reclamantului, nefăcând parte din cele patru clase de moştenitori legali prevăzute de lege, ea accede, indirect, la succesiunea soacrei sale, prin intermediul soţului predecedat a cărei moştenitoare legală şi testamentară este, prin intermediul retransmiterii succesorale.
Conform art. 651 C. civ. „succesiunile se deschid prin moarte", ceea ce înseamnă că, în principiu, dezbaterea succesorală se realizează potrivit legii, de la momentul decesului lui de cujus, în privinţa regulilor aplicabile calităţii şi cotelor succesorale.
Legea nr. 10/2001 nu derogă de la acest principiu, menţionându-se în pct. 4.4 din HG nr. 250/2007 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare a legii că „în toate cazurile, stabilirea calităţii de moştenitor legal sau testamentar se face potrivit legii române".
Potrivit art. 1169 C. civ., cel care face o propunere înaintea judecăţii trebuie să dovedească, or, prin probele administrate în cauză(copia certificatului de căsătorie nr. 3654 din 05 iunie 1963 eliberat de Sfatul Popular al Raionului V.I.Lenin, copia certificatului de deces al lui G.C.D., copia certificatului de moştenitor nr. 145 din 25 septembrie 1996, copia testamentului prin care pârâta a fose desemnată legatară universală a defunctului G.D.C. şi notificarea nr. 1392/N din 30 octombrie 2001), pârâta a dovedit existenţa calităţii de moştenitor legal şi testamentar a defunctului G.C.D., iar dispoziţiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 în care se încadrează situaţia sa, îi conferă statutul de persoană îndreptăţită.
Faţă de împrejurarea că pârâta a dovedit calitatea de persoană îndreptăţită, formulând notificare în termenul şi condiţiile legii, nu are nici o relevanţă data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 raportat la momentul decesului soţului său, întrucât ceea ce interesează este respectarea procedurii administrative reglementată de legea specială de reparaţie şi încadrarea în sfera persoanelor şi situaţiilor cărora aceasta li se adresează, aspecte dovedite şi stabilite în cauză.
2. Referitor la critica privind modalitatea de soluţionare a contestaţiei reclamantului, şi anume aceea a acordării de despăgubiri, aceasta este nefondată, pentru următoarele argumente:
În conformitate cu prevederile art. 1 alin. (1), art. 7 şi art. 9 din Legea nr. 10/2001, se instituie principiul restituirii în natură a bunurilor ce au făcut obiectul notificării şi numai în cazul în care această măsură nu este posibilă ori este expres înlăturată de la aplicare se va proceda la acordarea celorlalte măsuri reparatorii prevăzute de lege, respectiv, compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de deţinător, cu acordul persoanei îndreptăţite, sau propunerea de acordare de despăgubiri potrivit Titlului VII din Legea nr. 247/2005, în cazul în care măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu este acceptată de persoana îndreptăţită.
Acordarea în compensare de alte bunuri sau servicii este stabilită ca o obligaţie a unităţii deţinătoare, însă o astfel de reparaţie nu depinde numai de voinţa unităţii notificate şi a notificatorului, ci şi de existenţa în patrimoniul unităţii notificate a unor bunuri care să poată fi acordate în compensare.
În urma probatoriilor administrate în cauză, în mod corect s-a stabilit că întreaga suprafaţă de teren obiect al procedurii de restituire este afectată de construcţii şi utilităţi publice, respectiv, trotuarul străzii, rezervorul subteran, parcarea şi accesul la parcările din curţile interioare, constatându-se că terenul este indispensabil pentru asigurarea funcţionalităţii construcţiilor existente, neputând fi restituit în natură, iar pe raza municipiului Craiova nu există suprafeţe de teren rezervă ce ar putea fi acordat în compensare.
Nu se pot reţine afirmaţiile reclamantului conform cărora instanţa nu ar fi manifestat rol activ în soluţionarea cauzei, atâta vreme cât prin încheierea din 3 martie 2009 s-a dispus completarea probatoriului cu efectuarea unei expertize tehnice de specialitate având ca obiect imobilul în litigiu, iar prin încheierea din 6 octombrie 2009 s-a dispus completarea raportului de expertiză cu obiectivul privind precizarea dacă există teren ce poate fi atribuit în compensare la nivelul localităţii Craiova, precum şi obligarea expertului de a răspunde la obiecţiunile formulate de către reclamant la raportul de expertiză.
Răspunsul expertului la obiecţiunile formulate de reclamant a fost preluat în considerentele deciziei recurate şi interpretat ca atare, astfel încât nu se poate reţine că instanţa nu l-ar fi avut în vedere atunci când s-a pronunţat asupra litigiului dedus judecăţii, iar trimiterea la dispoziţiile art. 123 alin. (2) din Legea nr. 215/2001 nu are nici o relevanţă, întrucât excepţiile de la restituire nu vizează apartenenţa bunului la domeniul public sau privat, ci afectarea acestuia de amenajări de utilitate publică, a căror existenţă a fost dovedită în cauză.
Din lista bunurilor şi serviciilor ce pot face obiectul compensărilor conform Legii nr. 10/2001 emisă de Primăria municipiului Craiova şi ataşată în copie la dosarul cauzei a rezultat că nu există bunuri a căror valoare să le facă apte a fi atribuite în compensare, însuşi reclamantul apreciind, în notele scrise depuse cu ocazia judecării apelului, că „...pârâta a prezentat, prin adresa nr. 55633 din 07 aprilie 2008, o situaţie identificată în luna martie cu bucăţele de teren reduse ca suprafaţă şi nicidecum cu aceeaşi valoare ca terenul solicitat...".
De asemenea, adresele emise de Agenţia Domeniilor Statului şi O.C.P.I. Dolj au atestat că pe raza localităţii Craiova nu există suprafeţe de teren care să poată fi acordate în compensare în cadrul procedurilor de restituire, astfel încât, raportat la situaţia existentă, respectiv, imposibilitatea de restituire în natură şi inexistenţa de bunuri care să poată fi acordate în compensare, în mod corect a fost stabilită ca măsură reparatorie acordarea de despăgubiri.
Prin soluţia adoptată nu s-a încălcat principiul restituirii în natură astfel cum a fost consacrat de dispoziţiile Legii nr. 10/2001 şi dispoziţiile comunitare în materie, ci s-a avut în vedere repararea prejudiciului creat reclamantului prin deposedarea abuzivă, în modalitatea impusă de circumstanţele cauzei.
3. Critica privind modul de calcul al suprafeţelor imobilelor în litigiu excede cadrului procesual reglementat de art. 304 C. proc. civ., reprezentând un aspect legat de administrarea şi interpretarea probatoriilor şi care nu poate fi analizat în calea de atac a recursului.
Faţă de argumentele arătate, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul reclamantului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul G.M.M. împotriva deciziei nr. 286 din 3 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică,astăzi,2 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3421/2010. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3392/2010. Civil. Pretenţii. Contestaţie în... → |
|---|
