ICCJ. Decizia nr. 3490/2010. Civil. Rezoluţiune antecontract vânzare - cumpărare; evacuare; pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3490/2010
Dosar nr. 15502/1/2003
Şedinţa publică din 4 iunie 2010
(nr. vechi 4418/2003)
Deliberând asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin decizia nr. 371/A din 17 iunie 2003, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâţii l.D., l.E. şi l.Ed. împotriva sentinţei civile nr. 92 din 10 februarie 2003, pronunţată de Tribunalului Sibiu în Dosarul nr. 1812/2001.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâţii, invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 10 C. proc. civ.
Învestită cu judecarea recursului, Înalta Curte a dispus, prin încheierea din 03 decembrie 2004, suspendarea judecăţii în baza art. 242 pct. 2 C. proc. civ., ca urmare a neprezentării părţilor legal citate.
Cauza a stat în nelucrare până la 21 ianuarie 2010, când instanţa a dispus, din oficiu, repunerea pe rol în vederea discutării perimării, fixând în acest scop termen la data de 04 iunie 2010.
La acest termen, Înalta Curte a reţinut cauza în pronunţare pe excepţia de perimare, ce se impune a fi admisă pentru următoarele motive:
Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an, în materie civilă.
Rezultă că, pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de un an şi această lăsare a pricinii în nelucrare să se datoreze culpei părţii.
Astfel spus, perimarea operează cu condiţia ca timp de un an să nu se fi săvârşit în cauză nici un act de procedură în vederea judecării ei, situaţie datorată lipsei de diligenţă a părţii, care nu a acţionat în acest scop, deşi avea posibilitatea să o facă.
Aceasta este şi situaţia în speţă unde, după suspendarea judecării cauzei pe temeiul art. 242 pct. 2 C. proc. civ., măsură dispusă la termenul din 03 decembrie 2004, părţile au lăsat să treacă un interval de timp mai mare de un an fără să fi săvârşit vreun act de procedură în vederea reluării judecăţii cererii de recurs.
Astfel, din verificarea actelor dosarului reiese că până la data de 03 decembrie 2005, când s-a împlinit termenul de perimare, calculat conform art. 101 alin. (3) C. proc. civ., nici una din părţi nu a înregistrat cerere de repunere a cauzei pe rol în vederea continuării judecăţii.
Reţinând, aşadar, întrunirea în cauză a condiţiilor perimării, prevăzute de art. 248 alin. (1) C. proc. civ., văzând, totodată, că potrivit aceluiaşi text de lege perimarea operează de drept şi că potrivit art. 252 alin. (1) teza I C. proc. civ. ea se poate constata şi din oficiu de către instanţă, Înalta Curte urmează să constate perimat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată perimat recursul declarat de pârâţii I.D., I.E. şi I.Ed. împotriva deciziei nr. 371 A din 17 iunie 2003 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 04 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3493/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3489/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
