ICCJ. Decizia nr. 3489/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3489/2010
Dosar nr. 9387/1/2009
Şedinţa publică din 3 iunie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
La 22 februarie 2007, reclamanta H.I., prin procurator M.A.R., a chemat în judecată pe pârâtul Primarul Municipiului Iaşi, contestând dispoziţia din 4 decembrie 2006 (referitoare la imobilul situat în Iaşi, str. P., preluat abuziv de stat) la modul general, fără indicarea motivelor concrete ale nemulţumirii sale.
În motivarea ulterioară a contestaţiei, întemeiată pe prevederile Legii nr. 10/2001, reclamanta a susţinut că prin dispoziţia contestată nu i s-a făcut nicio propunere concretă cu măsurile reparatorii cuvenite pentru imobilul situat la adresa menţionată (compus din teren şi construcţie, în prezent demolată) şi că o parte din terenul pentru care anterior i-a fost reconstituit dreptul de proprietate este ocupată de alte persoane.
Tribunalul Iaşi, secţia civilă, prin sentinţa nr. 2133 din 19 decembrie 2008, a admis în parte acţiunea, a anulat parţial dispoziţia contestată şi a dispus restituirea în natură a terenului de 157 m.p. (delimitat conform anexei 4 la raportul de expertiză), care constituie spaţiu verde neamenajat şi neafectat de detalii de sistematizare sau servituţi legale.
S-a reţinut că:
- în anul 1953, reclamanta şi H.V., soţul acesteia, au cumpărat, prin act autentificat, un teren de 875 m.p., situat în Iaşi, str. P., pe care au edificat ulterior o construcţie autorizată;
- întregul imobil a fost preluat de stat în anul 1984, printr-o decizie administrativă emisă în baza Decretului nr. 223/1974;
- după apariţia Legii nr. 10/2001, reclamanta a solicitat, prin notificare, restituirea în natură a terenului de 875 m.p. şi despăgubiri pentru construcţia demolată;
- în privinţa suprafeţei de 569 m.p. (din terenul preluat de stat) reclamanta a beneficiat de prevederile Legii nr. 18/1991 referitoare la reconstituirea dreptului de proprietate;
- prin dispoziţia contestată, pârâtul a recunoscut calitatea reclamantei de persoană îndreptăţită în sensul Legii nr. 10/2001, dar a respins cererea de restituire în natură şi a propus, pentru construcţia demolată şi diferenţa de 306 m.p., măsuri reparatorii în echivalent, ce se vor stabili conform Legii nr. 247/2005;
- expertiza topografică efectuată în cauză a evidenţiat că diferenţa de 306 m.p. este proprietate de stat, se află în administrarea Primăriei Municipiului Iaşi şi se compune din două suprafeţe, una de 149 m.p., ocupată de elemente de sistematizare (alee de acces şi parcare betonată) şi alta de 157 m.p., spaţiu verde neamenajat şi neafectat de detalii de sistematizare sau servituţi legale;
- această ultimă suprafaţă poate fi restituită reclamantei în natură, fiind în continuarea terenului pentru care a beneficiat de reconstituirea dreptului de proprietate;
- drept consecinţă, se impune anularea parţială a dispoziţiei contestate, restituirea în natură a suprafeţei de 157 m.p. şi menţinerea propunerii de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent pentru construcţia demolată şi diferenţa de teren;
- reclamanta nu poate obţine, pe calea unei acţiuni întemeiate pe Legea nr. 10/2001, soluţionarea problemei referitoare la ocuparea, de către alte persoane fizice, a terenului pentru care a beneficiat de reconstituirea dreptului de proprietate, având în acest sens posibilitatea revendicării de drept comun.
Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin decizia nr. 140 din 14 octombrie 2009, a respins apelurile declarate de reclamantă şi pârât.
S-a reţinut că imobilul în litigiu a fost preluat abuziv de stat, din teren mai poate fi restituit în natură doar un spaţiu verde neamenajat, de 157 m.p., iar suprafaţa de 306 m.p., pentru care apelanta reclamantă a beneficiat de reconstituirea dreptului de proprietate conform Legii fondului funciar, nu face obiectul Legii nr. 10/2001.
Reclamanta şi pârâtul au declarat recurs, solicitând:
- restituirea, în întregime şi liber de orice construcţie neautorizată, a terenului de 569 m.p., conform contractului de vânzare-cumpărare şi planului de situaţie din anul 1953, plus dobânzile legale, cu începere de la data preluării abuzive şi până la rezolvarea situaţiei;
- acordarea de despăgubiri, calculate potrivit standardelor internaţionale de evaluare, pentru terenul de 306 m.p., situat în Iaşi, str. P., precum şi dobânzile legale, cu începere de la data preluării abuzive şi până la soluţionarea cazului;
- plata chiriilor virate de locatarii apartamentelor blocului construit pe terenul de 306 m.p. (dacă aceste apartamente se află în proprietatea statului), cu începere de la data închirierii şi până la soluţionarea cazului;
- acordarea de despăgubiri, calculate potrivit valorii de piaţă stabilită conform standardelor internaţionale de evaluare, pentru construcţia de cărămidă amplasată pe terenul de 569 m.p., în prezent demolată, precum şi pentru pomii fructiferi distruşi, via distrusă, flori, robinetul de apă etc, plus dobânzile legale cu începere de la data distrugerii abuzive şi până la soluţionarea cazului;
- despăgubiri pentru daunele rezultate în urma sistării utilizării terenurilor de 306 m.p. şi 569 m.p., precum şi a casei dărâmate în anul 1980, ce se vor stabili potrivit valorii de piaţă la data soluţionării cazului, conform standardelor internaţionale de evaluare (recurenta reclamantă);
- menţinerea integrală a dispoziţiei contestate, prin respingerea acţiunii (recurentul pârât).
În motivarea recursului, al cărui temei juridic nu a fost indicat, reclamanta a susţinut că:
- notificarea sa, referitoare la restituirea în natură a întregului teren (875 m.p.), nu a fost soluţionată deoarece organele de justiţie nu au luat în considerare cererile repetate, de îndepărtare de pe terenul de 569 m.p. a construcţiilor ridicate abuziv de alte persoane;
- prin expertiza topografică efectuată în cauză nu a fost identificat nici terenul în litigiu şi nici amplasamentul construcţiei demolate;
- instanţele de fond şi apel nu au luat în considerare art. 9-10 din Legea nr. 10/2001.
Pârâtul şi-a întemeiat recursul pe art. 304 pct. 8-9 C. prov. civ., susţinând că soluţia instanţei de apel este contrară art. 10 alin. (2) teza II-a din Legea nr. 10/2001 deoarece terenul de 157 m.p. se află într-o zonă sistematizată a oraşului şi are destinaţia de spaţiu verde, astfel că nu poate fi restituit în natură.
Critica reclamantei referitoare la pretinsa încălcare a art. 9-10 din Legea nr. 10/2001, a cărei dezvoltare permite încadrarea în ipoteza prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., este nefondată deoarece instanţele de fond şi apel nu au ignorat, ci, dimpotrivă au aplicat corect textele menţionate, dispunând restituirea în natură a porţiunii de teren neocupată de construcţii şi neafectată unor amenajări de utilitate publică, în starea în care se afla la data notificării, liberă de orice sarcini.
Critica aceleiaşi recurente cu privire la suprafaţa de 569 m.p., pentru care a beneficiat de reconstituirea dreptului de proprietate, nu poate fi analizată în actualul cadru procesual deoarece terenul menţionat nu intră sub incidenţa Legii nr. 10/2001.
Celelalte critici ale recurentei reclamante, de asemenea, nu pot fi analizate pentru că nu se încadrează în niciunul din cazurile de nelegalitate prevăzute limitativ de art. 304 C. proc. civ.
Este nefondată şi critica recurentului pârât deoarece:
- potrivit art. 10 alin. (2) teza a II- a din Legea nr. 10/2001 şi pct. 10.3 din H.G. nr. 250/2007, sintagma „(...) afectată amenajărilor de utilitate publică" desemnează acele suprafeţe de teren supuse efectiv unor astfel de amenajări;
- or, din susţinerile recurentului pârât, confirmate şi de expertiza efectuată în cauză, rezultă că suprafaţa de 157 m.p. nu este supusă vreunei amenajări de utilitate publică, aşa cum prevăd textele menţionate, ci se află într-o zonă care face obiectul unor viitoare asemenea amenajări.
- Aşa fiind, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ., ambele recursuri vor fi respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanta H.I. prin procurator M.A.R. şi de pârâtul Primarul Municipiului Iaşi împotriva deciziei nr. 140 din 14 octombrie 2009 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 iunie 2010 .
| ← ICCJ. Decizia nr. 3490/2010. Civil. Rezoluţiune antecontract... | ICCJ. Decizia nr. 3477/2010. Civil. Partaj judiciar. Revizuire -... → |
|---|
