ICCJ. Decizia nr. 3517/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3517/2010
Dosar nr. 11976/99/2006
Şedinţa publică din 4 iunie 2010
Asupra recursului de faţă, reţine următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi, secţia civilă, reclamantul C.C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului Iaşi, anularea dispoziţiei din 9 iunie 2006 emisă de pârât, prin care s-a propus acordarea de despăgubiri, în condiţiile legii speciale, pentru construcţia demolată şi terenul în suprafaţă de 522 m.p., situat în Iaşi, strada N., solicitând acordarea unei suprafeţe de teren de aceeaşi categorie, suprafaţă şi în aceeaşi zonă cu terenul imposibil de restituit în natură.
Prin sentinţa civilă nr. 1135 din 6 iunie 2006, Tribunalul Iaşi, secţia civilă, a respins acţiunea.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că reclamantul a făcut dovada că are calitatea de persoană îndreptăţită, conform dispoziţiilor art. 3 alin. (1) lit. a) şi art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 şi că a făcut dovada dreptului său de proprietate asupra imobilului în litigiu cu actul de vânzare cumpărare autentificat, din 06 iulie 1918 de către Tribunalul Iaşi.
Din probele administrate în cauză rezultă că în prezent amplasamentul fostei proprietăţi este ocupat de carosabil, trotuar, construcţii bloc şi teren acordat în baza Legii nr. 18/1991 lui C.J., astfel că nu se poate dispune restituirea în natură.
Apelul declarat de reclamantul C.C. a fost respins de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, prin decizia nr. 17 din 1 februarie 2008.
În considerentele acestei decizii, s-a reţinut că nu poate fi încuviinţată solicitarea reclamantului de a i se restitui în natură suprafaţa de 90 m.p., identificată în fapt de expert ca având suprafaţa de 57,21 m.p., întrucât din raportul de expertiză rezultă că această suprafaţă este amenajată ca spaţiu verde megieşit de carosabil, trotuar şi construcţii bloc de locuinţe, fiind necesară pentru exploatarea funcţională normală a utilităţilor şi amenajărilor publice, astfel cum sunt definite prin dispoziţiile art. 10.3 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001.
Nu este posibilă nici stabilirea unor măsuri reparatorii constând în compensarea cu alte bunuri sau servicii întrucât prin adresa din 22 ianuarie 2008, pârâtul Primarul Municipiului Iaşi a arătat că în patrimoniul Municipiului Iaşi nu au fost identificate bunuri sau servicii disponibile, susceptibile de a fi acordate ca măsură reparatorie în condiţiile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Împotriva deciziei Curţii de Apel a declarat recurs reclamantul C.C.
La termenul de la 31 octombrie 2008, judecata recursului a fost suspendată conform prevederilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., întrucât părţile nu s-au prezentat la strigarea cauzei şi nici nu au solicitat judecarea în lipsă.
La data de 22 ianuarie 2010, Înalta Curte a dispus din oficiu repunerea cauzei pe rol.
La termenul din 4 iunie 2010, instanţa a invocat din oficiu excepţia perimării recursului, pe care o va analiza cu prioritate, faţă de dispoziţiile art. 137 C. proc. civ. şi pe care o va admite, pentru considerentele care succed:
Potrivit dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ. cererea de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an. Conform dispoziţiilor art. 252 alin. (1) C. proc. civ. perimarea se poate constata şi din oficiu.
Termenul de perimare începe să curgă de la data ultimului act de procedură făcut în cauză, iar cazurile de întrerupere şi suspendare a cursului perimării sunt prevăzute de art. 249 şi 250 C. proc. civ.
În speţă, părţile, deşi legal citate, nu s-au prezentat în instanţă la termenul din data de 31 octombrie 2008, stabilit pentru soluţionarea recursului şi, în temeiul dispoziţiilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., s-a dispus suspendarea cauzei, constatându-se că nici una dintre părţi nu a cerut judecarea în lipsă.
Cum dosarul a fost lăsat în nelucrare mai mult de un an din culpa părţilor, conform dispoziţiilor art. 248 alin. (1) şi art. 252 alin. (1) C. proc. civ., urmează a se constata perimarea cererii de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată perimat recursul declarat de reclamantul C.C. împotriva deciziei nr. 17 din 1 februarie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3518/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3515/2010. Civil. Reziliere contract de... → |
|---|
