ICCJ. Decizia nr. 3519/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3519/2010
Dosar nr. 4702/62/2007
Şedinţa publică din 4 iunie 2010
Asupra recursurilor de faţă, reţine următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 234/2008 a Tribunalului Braşov s-a admis în parte, astfel cum a fost ulterior precizată, contestaţia formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 de contestatorii L.T., L.O.D., L.G. şi L.M., în contradictoriu cu intimatul Municipiul Braşov, reprezentat legal de Primar şi, în consecinţă:
S-a anulat dispoziţia din 23 aprilie 2007 emisă de intimat prin reprezentantul său legal. Intimatul a fost obligat să emită în condiţiile Legii nr. 10/2001, prin reprezentantul său legal, o nouă dispoziţie prin care să acorde contestatorilor în compensare un alt bun imobil, egal ca valoare cu suprafaţa de 3.822 m.p., situată în Braşov, str. C., înscris în CF nr. ZZ Braşov, sub nr. top. AA, în valoare de 160.180 euro, ca măsură reparatorie în echivalent.
S-a respins restul pretenţiilor formulate de contestatori în contradictoriu cu intimatul Municipiul Braşov.
A fost admisă cererea de intervenţie accesorie în interesul contestatorilor, formulată de intervenienţii D.M.P.M., D.M.A.Ş. şi M.O.G.
S-a respins contestaţia formulată de contestatori în contradictoriu cu intimaţii Primarul Municipiului Braşov şi Prefectul Judeţului Braşov, ca fiind promovată împotriva unor persoane fără calitate procesuală.
A fost respinsă şi cererea contestatorilor de obligare a intimatului Municipiul Braşov la plata cheltuielilor de judecată. Constestatorii au fost obligaţi la plata sumei de 750 RON către expertul L.A., cu titlu de diferenţă onorariu, cuvenit pentru activitatea prestată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că prin dispoziţia contestată s-a respins notificarea formulată de reclamanţi, reţinându-se că nu s-a făcut dovada trecerii imobilului în proprietatea statului, imobilul fiind situat în Braşov, strada M.l. (fostă C.), înscris în CF nr. ZZ Braşov, sub nr. top AA.
Acest imobil a format obiectul dreptului de coproprietate al numiţilor R.A., S.A. şi S.M., astfel cum a rezultat din copia integrală a CF, aflată la dosarul cauzei.
Prin Decretul nr. 45/1980 al fostului Consiliu de Stat al Republicii Socialiste România, s-a dispus exproprierea unei suprafeţe de 3.822 m.p. din imobilul în litigiu, în vederea construirii unui bloc de locuinţe.
Uzând de prevederile art. 26 din Decretul-Lege nr. 115/1938, Statul Român nu a intabulat în evidenţele de publicitate imobiliară dreptul de proprietate pe care l-a dobândit cu titlu de expropriere asupra terenului în suprafaţă de 3.822 m.p. din imobilul în litigiu, astfel că, acesta a rămas înscris în evidenţele de cartea funciară pe numele proprietarilor iniţiali, iar apoi pe numele titularilor notificării, în calitatea lor de succesori în drepturi.
Cu toate că statul nu a efectuat formalităţile de publicitate imobiliară pentru suprafaţa de teren expropriată, acesta a folosit această suprafaţă în scopul pentru care ea a fost expropriată, respectiv, în scopul construirii unui bloc de locuinţe.
Prima instanţă a apreciat că în acest sens, sunt semnificative concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză de inginer expert L.A., concluzii potrivit cărora, suprafaţa de 3.822 m.p. din imobilul în litigiu este ocupată de un bloc de locuinţe, ce a fost construit în urmă cu 26 de ani.
Prin urmare, s-a constatat că terenul a fost preluat abuziv, prin expropriere, în perioada de referinţă a Legii nr. 10/2001, astfel că cele reţinute de intimatul Municipiul Braşov în conţinutul dispoziţiei atacate în sensul că, neintabularea în evidenţele de carte funciară a dreptului de proprietate pe care statul l-a dobândit asupra suprafeţei de teren în litigiu, este de natură a dovedi că această suprafaţă nu a ieşit niciodată din patrimoniul antecesorilor titularilor notificării, a fost înlăturată ca nelegală de către Tribunal.
Pentru o atare concluzie, prima instanţă a constatat că potrivit dispoziţiilor art. 26 din Decretul-Lege nr. 115/1938, prin derogare de la principiul efectului constitutiv de drepturi al înscrierii în cartea funciară, dreptul de proprietate se dobândeşte fără efectuarea operaţiunilor de publicitate imobiliară, atunci când el este dobândit cu titlu de expropriere.
Prin urmare, singur decretul de expropriere a fost apt să producă transferul dreptului de proprietate din patrimoniul antecesorilor titularilor notificării, în patrimoniul statului.
Pe de altă parte, s-a reţinut că dispoziţiile cuprinse în art. 1 lit. e) din Cap. I al Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, instituie o prezumţie de preluare abuzivă a imobilului notificat, în cazul în care, acesta se găseşte în patrimoniul statului la data intrării în vigoare a legii; or, suprafaţa de teren în discuţie este afectată unui bloc de locuinţe construit în urmă cu 26 de ani, astfel că ea face parte din patrimoniul statului, de la momentul preluării, scopul exprorierii fiind realizat.
În ce priveşte restul suprafeţei imobilului în litigiu, Tribunalul a reţinut că aceasta nu face parte din categoria imobilelor a căror situaţie juridică este reglementată de Legea nr. 10/2001.
În acest sens s-a constatat că obiectul material al exproprierii l-a constituit numai suprafaţa de 3.822 m.p., aceasta fiind singura care a ieşit din patrimoniul proprietarilor iniţiali ai imobilului din litigiu. Restul suprafeţei imobilului din litigiu, şi anume 3.198,60 m.p., nu a făcut obiectul unei preluări, ea rămânând în proprietatea antecesorilor titularilor notificării şi, ulterior, în proprietatea acestora.
Sub aspectul analizat sunt semnificative şi concluziile raportului de expertiză, potrivit cărora singura suprafaţă din imobilul în litigiu care este afectată de detalii de sistematizare, este cea care a format obiectul decretului de expropriere, restul suprafeţei de teren rămânând în patrimoniul proprietarilor iniţiali.
De altfel, contestatorii nu au produs nicio dovadă care să ateste că măsura preluării a vizat întreaga suprafaţa a terenului deţinut în proprietate de autorii lor, părţile menţionate raportându-se, atât în susţinerea notificării cât şi în susţinerea contestaţiei, la suprafaţa de teren pe care se află blocul de locuinţe, iar această suprafaţă este cea menţionată în decretul de expropriere.
Aşa fiind, Tribunalul a respins pretenţiile pe care contestatorii le-au formulat şi cu privire la suprafaţa de 3.198,60 m.p. din imobilul înscris în CF nr. ZZ Braşov, sub nr. top AA.
Referitor la modalitatea de restituire a suprafeţei de 3.822 m.p. din imobilul în discuţie, instanţa a constatat că, în cauză sunt incidente prevederile art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, care statuează că în cazul în care lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă întreaga suprafaţa de teren ce a format obiectul exproprierii, măsurile reparatorii se stabilesc numai în echivalent, măsuri ce constau în compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de entitatea învestită potrivit legii cu soluţionarea notificării, cu acordul persoanei îndreptăţite, sau despăgubiri acordate în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor.
Având în vedere că reclamanţii şi-au exprimat opţiunea de a beneficia de măsurile reparatorii în echivalent sub forma compensării cu un alt imobil, egal ca valoare cu suprafaţa de teren ce nu le poate fi restituită în natură şi, pe de altă parte, constatându-se din înscrisul aflat la dosarul cauzei că intimatul deţine bunuri care pot fi acordate cu acest titlu, s-a dispus în consecinţă.
Spre o atare finalitate, în cauză a fost administrată proba cu expertiză în vederea evaluării suprafeţei de teren în raport de criteriile instituite de dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 10/2001, astfel că, potrivit concluziilor acestui raport de expertiză, valoarea de piaţă a suprafeţei de teren preluate de la autorii reclmanţilor este de 160.180 euro (41,91 euro/m.p.), motiv pentru care s-a admis în parte contestaţia, iar intimatul a fost obligat să acorde reclamanţilor un alt imobil de această valoare.
Având în vedere soluţia de admitere în parte a contestaţiei, promovată în contradictoriu cu intimatul Municipiul Braşov, în conformitate cu dispoziţiile art. 49 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., instanţa de fond a admis cererea de intervenţie accesorie în interesul contestatorilor, formulată în cauză.
Ca urmare a admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a intimaţilor Primarul Municipiului Braşov şi Prefectul Judeţului Braşov, Tribunalul a respins contestaţia formulată în contradictoriu cu aceştia.
În ce priveşte cererea contestatorilor de acordare a cheltuielilor de judecată, instanţa a reţinut că, în conformitate cu prevederile Legii nr. 10/2001 şi cu cele ale Normelor metodologice de aplicare unitară a acesteia, obligaţia de a efectua, pe propria cheltuială, expertize de identificare şi evaluare a imobilelor notificate, aparţine titularului notificării, respectiv, persoanei care se pretinde îndreptăţită la restituirea în natură sau prin echivalent a acestor imobile.
Prin urmare, obligaţia de a suporta costurile expertizei prin care a fost identificat şi evaluat terenul a cărui restituire s-a solicitat, revine contestatorilor, motiv pentru care s-a acordat acestora cu titlu de cheltuieli de judecată doar sumele ce reprezintă contravaloarea onorariului de avocat, în temeiul art. 274 C. proc. civ.
Întrucât reclamanţii nu au achitat în termenul stabilit de instanţă, diferenţa de onorariu ce se cuvine expertului numit în cauză pentru activitatea prestată, Tribunalul a dispus obligarea acestora la plata de diferenţei onorariu de 750 RON către expertul L.A.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel contestatorii L.O.D., L.G. şi L.M., intervenienţii D.M.P.M., D.M.A.Ş. şi M.O.G. şi intimaţii Municipiul Braşov prin Primar şi Primarul Municipiului Braşov, fiecare formulând critici proprii de nelegalitate şi netemeinicie a soluţiei atacate.
Prin decizia civilă nr. 87/Ap din 16 iunie 2009, Curtea de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie şi conflicte de muncă şi asigurări sociale, a respins apelurile declarate de contestatori şi intervenienţii accesorii; a fost admis apelul declarat de intimatul Municipiul Braşov - prin Primar împotriva aceleiaşi sentinţe, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a respins contestaţia formulată de contestatorii apelanţi împotriva dispoziţiei din 23 aprilie 2007 emisă de intimat şi cererea de intervenţie accesorie.
S-a păstrat restul dispoziţiilor sentinţei apelate şi a fost respins apelul declarat de Primarul Municipiului Braşov împotriva aceleiaşi sentinţe.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a analizat cu prioritate apelul Municipiului Braşov întrucât soluţia asupra acestuia a determinat respingerea celorlalte apeluri.
Astfel, din cercetarea CF nr. ZZ Braşov a rezultat că iniţial, foaia de avere s-a compus din nr. top AA, teren de 1 iugăr şi 668,5 stânjeni (8220 m.p.) şi construcţii, ce au aparţinut defunctei R.A. - B+l şi apoi, prin cumpărare, antecesorilor contestatorilor S.A. şi S.M. (B+2,3).
Imobilul iniţial s-a dezmembrat în două nr. top. noi:
- la A+2, nr. top. RR - suprafaţă de 7.020,60 m.p.;
- la A+3, nr. top. PP - suprafaţă de 1.200 m.p.
Imobilul de la A+3 cu nr. top PP, dezmembrat ulterior conform menţiunilor de la A+4 şi A+5, nu interesează prezenta cauză, a reţinut instanţa de apel, fiind în proprietatea unor terţe persoane, străine de proces.
Interesează însă în speţa de faţă numai imobilul cu nr. top. RR în suprafaţă de 7.020,6 m.p., care, potrivit menţiunilor de la foaia B+6, 7, 8 şi 9 a rămas în proprietatea contestatorilor, fiind de reţinut efectuarea înscrierilor în anii 1994 şi 2000.
La data de 06 iunie 2007, conform extrasului din CF nr. ZZ Braşov, asupra terenului în discuţie, cu nr. top. PP în suprafaţă de 7.020,6 m.p., dreptul de proprietate aparţinea contestatorilor.
La data de 06 iulie 2007, cu actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. XX/2007, de B.N.P. D. şi B., contestatorii au înstrăinat în timpul procesului întreaga suprafaţă de 7.020,6 m.p. intervenienţilor D.M.P.M. şi M.O.G., care şi-au intabulat dreptul de proprietate în noua CF cu nr. YY Braşov.
Preţul vânzării de 120.000 euro a fost primit integral de către contestatorii L., cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare.
În consecinţă, s-a reţinut că pe parcursul derulării litigiului, contestatorii au pierdut dreptul de proprietate asupra imobilului, instanţa de apel apreciind că aceştia s-au îndestulat din preţul primit de la intervenienţii accesorii.
În raport de situaţia de carte funciară anterior redată, Curtea de apel a reţinut lipsa calităţii contestatorilor de persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii, din moment ce şi-au valorificat dreptul de proprietate către intervenienţi, iar acordarea de măsuri reparatorii, indiferent de natura lor, ar însemna o dublă despăgubire şi o îmbogăţire nejustificată.
Instanţa de apel a mai apreciat că indiferent de măsura exprorierii, comportamentul contestatorilor de veritabili proprietari au înlăturat efectele preluării de către stat în ce-i priveşte prin primirea unei sume de bani, respectiv preţul vânzării, considerată de părţile contractului de vânzare-cumpărare ca reprezentând echivalentul real, de piaţă, al imobilului.
S-a reţinut totodată, că intervenienţii accesorii sunt proprietarii terenului în discuţie, iar calitatea lor de persoane îndreptăţite nu poate fi reţinută în cauză, în raport de prevederile art. 3 lit. a) şi b) din Legea nr. 10/2001, astfel că aceştia nu pot solicita măsuri reparatorii, întrucât s-ar ajunge la „despăgubirea" lor pentru preţul plătit contestatorilor.
Pentru aceste motive s-a admis apelul Municipiul Braşov prin primar, iar potrivit art. 296 C. proc. civ., sentinţa apelată a fost schimbată în sensul respingerii contestaţiei şi a cererii de intervenţie.
Cu privire la apelurile contestatorilor şi intervenienţilor prin care s-au susţinut critici ce au vizat doar evaluarea imobilului şi acordarea în subsidiar de despăgubiri băneşti, instanţa de apel nu le-a mai analizat, dată fiind neîndeplinirea situaţiei premisă de admitere a contestaţiei şi dispunerea unor măsuri în echivalent.
Apelul Primarului Municipiului Braşov a fost respins deoarece prin soluţia primei instanţe s-a stabilit lipsa calităţii sale procesuale, dispoziţie a sentinţei ce nu a fost criticată în apel.
Împotriva acestei decizii, în termen legal au declarat recurs reclamanţii şi intervenienţii care s-au prevelat de motivele reglementate de dispoziţiile art. 304 pct 8 şi 9 C. proc. civ.
În ce priveşte prima ipoteză de recurs (art. 304 pct. 8 C. proc. civ.), reclamanţii (ca şi intervenienţii) au susţinut că instanţa de apel, a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, schimbându-i natura şi înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia, întrucât a trunchiat şi redus judecata la un aspect formal.
Drept urmare, a schimbat hotărârea primei instanţe care stabilise în mod judicios, pe baza suportului logico-juridic al dosarului, că: notificarea formulată de reclamanţii L., în conformitate cu Legea nr. 10/2001, a vizat o suprafaţa de 3.822 m.p. din suprafaţa totală de 7020,6 m.p., care a fost preluată de Statul Român în mod abuziv, situaţie în care aveau dreptul la măsuri reparatorii în aceste limite.
Or, această suprafaţă de teren de 3.822 m.p. este în prezent ocupată de un bloc de locuinţe care nu este intabulat în CF, dreptul statului fiind unul extratabular, în condiţiile art. 26 din Legea nr. 115/1938.
În recursul lor, intervenienţii au susţinut că prin încheierea contactului de vânzare-cumpărare nu le-a fost predată posesia decât pentru suprafeţa de teren de 3.198,60 m.p. din cei 7020,60 m.p. dobândiţi prin contractul de vânzare-cumpărare, prin urmare nu şi suprafaţa de 3.822 m.p. ce formează obiectul pricinii de faţă.
Ambele categorii de recurenţi au arătat că în mod judicios instanţa de fond a constatat că suprafaţa de 3.822 m.p. din imobilul în suprafaţa de 7.020,60 m.p. din CF ZZ Braşov, cu referire la nr. top. RR, face parte din categoria imobilelor ce intră în domeniul de aplicare a Legii nr. 10/2001, sens în care, în mod legal şi temeinic, s-a admis contestaţia şi s-a dispus obligarea Municipiului Braşov la acordarea, ca măsură reparatorie, a unei suprafeţe de teren în echivalent, egală ca valoare cu cea stabilită prin expertiză ca valoare de piaţă a terenului ce nu le poate fi restituit în natură.
Recurenţii mai susţin că prin decizia recurată, instanţa de apel a încălcat principiul soluţionării cauzei în raport de limitele învestirii sale stabilite prin cererea de chemare în judecată, ceea ce în speţă echivalează cu nejudecarea pricinii pentru că nu se raportează la starea de fapt pe care părţile au reclamat-o în justiţie.
Prin cea de-a doua critică, întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenţii susţin că decizia recurată este nelegală, fiind dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, a art. 480 C. civ. şi art. 1 Protocolul 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Ambele instanţe de judecată, atât cea de fond, cât şi cea de apel, au reţinut că asupra întregului imobil din CF ZZ Braşov nr. top. AA au fost proprietari prin cumpărare şi, respectiv, prin construire, autorii lor: S.A. şi S.M.
Statul însă le-a uzurpat dreptul de proprietate pentru o suprafaţă de 3.822 m.p. (din totalul de 7.020,60 m.p.), cea în litigiu, astfel că recurenţii se consideră îndreptăţiţi la obţinerea măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, întrucât acest teren a fost preluat prin expropriere şi este afectat scopului măsurii preluării abuzive, fiind ocupat de un bloc de locuinţe.
Ca atare, pentru această suprafaţă de teren recurenţii au solicitat ca, în cadrul procedurii reglementate de Legea nr. 10/2001, să se stabilească măsuri reparatorii în echivalent, anume acordarea unui alt teren echivalent ca suprafaţă şi valoare.
Instanţa de fond le-a restabilit dreptul şi a dispus obligarea Municipiului Braşov să emită o nouă dispoziţie cu privire la acordarea unui teren în compensare, însă nu a fost stabilită în mod corect şi real valoarea terenului imposibil de restituit în natură, potrivit standardelor internaţionale, valoare cu care trebuie să fie egală cu cea a terenului ce va fi acordat în compensare în intravilanul Municipiului Braşov.
Intimatul pârât Municipiul Braşov prin Primar a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat; întrucât prin întâmpinare nu s-au solicitat probe noi, depăşirea termenului de formulare a întâmpinării este nerelevantă, iar sancţiunea aplicabilă (la cererea recurenţilor) a decăderii din dreptul de a solicta noi înscrisuri în recurs, este inoperantă.
Nici recurenţii nu au administrat înscrisuri noi în recurs, probe permise prin dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
Recursurile formulate sunt fondate.
Deşi recurenţii au formulat critici pe care le-au încadrat în dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., având în vedere că obiectul pricinii de faţă îl reprezintă contestarea dispoziţiei din 7 mai 2007 emise de pârâtul Primarul Municipiului Braşov, iar ipoteza de recurs menţionată priveşte interpretarea greşită a actului juridic dedus judecăţii, Înalta Curte constată că cele susţinute în dezvoltarea acestui motiv, nu se încadrează în această normă, întrucât privesc efectele date de instanţa de apel contractului de vânzare-cumpărare încheiat între recurenţi, cu consecinţa reţinerii unei situaţii de fapt şi de drept greşite.
Cele formulate în ilustrarea acestei teze de recurs, urmează însă a fi evaluate pe temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., împreună cu motivele invocate de recurenţi în baza aceluiaşi text, urmând a se ţine cont şi de poziţia procesuală a intervenienţilor accesorii, subordonată celei a reclamanţilor, principiu statuat prin dispoziţiile art. 54 C. proc. civ.
Corect instanţa de apel a reţinut (în analizarea apelului formulat de pârâtul Municipiul Braşov) că obiectul notificării l-a reprezentat terenul de 3.822 m.p. din Municipiul Braşov, strada C., jud. Braşov, teren ce face parte din cel în suprafaţă totală de 7.020,60 m.p., înscrisă în CF nr. ZZ, nr. top. RR.
S-a constatat în acelaşi timp, că reclamanţii, înstrăinând în cursul procesului întreaga suprafaţă de teren, deci şi terenul în litigiu, s-au îndestulat din preţul încasat de la intervenienţi, iar aceştia nu mai au calitatea de persoane îndreptăţite în sensul Legii nr. 10/2001, calitate ce nu poate fi reţinută nici în favoarea intervenienţilor accesorii, întrucât s-ar ajunge la despăgubirea lor pentru preţul plătit vânzătorilor.
În acest context, s-a considerat că este lipsită de relevanţă măsura exproprierii dispusă cu privire la terenul în suprafaţă de 3.822 m.p., proprietate care în prezent aparţine intervenienţilor.
Soluţia adoptată este nelegală, întrucât ordinea de analiză a criticilor formulate prin motivele de apel impunea instanţei cercetarea pricinii pe temeiul dispoziţiilor legii speciale, în raport de obiectul cauzei, cum corect susţin recurenţii.
Drept urmare, instanţa de apel era ţinută înlăturarea premisei stabilite de prima instanţă cu privire la măsura exproprierii reţinută drept preluare abuzivă a proprietăţii reclamanţilor, având în vedere că prin soluţia recurată, pe fond, s-a respins contestaţia.
Pe de altă parte, în contextul speţei de faţă, raportul de restituire se derulează între părţile care au iniţiat procedura Legii nr. 10/2001 (recurenţii reclamanţi) şi unitatea deţinătoare (Municipiul Braşov), neputându-se reţine că el s-a stins prin vânzarea terenului către un terţ şi încasarea preţului ce reprezintă echivalentul valoric al dreptului.
Această operaţiune juridică ţine de exercitarea prerogativelor dreptului de proprietate (chiar dacă parţial prematură, în ce priveşte terenul de 3.822 m.p., obiect al pricinii), cu referire la dreptul de dispoziţie, şi nu poate conduce la o deplasare a sarcinii dezdăunării către o altă persoană, străină de încălcarea dreptului.
În plus, cauza acestei încălcări este plasată în perioada de referinţă a Legii nr. 10/2001 (exproprierea fiind dispusă prin Decretul nr. 45/1980) şi a fost reclamată prin formularea notificării.
Soluţia instanţei de apel este lipsită de fundament juridic, astfel că, Înalta Curte constată întemeiate criticile formulate în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Astfel, se constată că prima instanţă a reţinut că în temeiul art. 26 din Decretul-Lege nr. 115/1938 exproprierea prin ea însăşi este suficientă pentru a produce efectul translativ de proprietate în favoarea statului, textul consacrând în mod cert o derogare de la efectul constitutiv de drept real al intabulării în cartea funciară, statuat prin dispoziţiile art. 17 din Decret.
Această împrejurare trebuia cercetată din perspectiva domeniului de aplicare a legii speciale de reparaţie, cu referire la preluarea abuzivă (art. 2 din actul normativ de referinţă), câtă vreme instanţa de apel, pe baza probelor administrate nu a reţinut, în temeiul art. 295 alin. (1) C. proc. civ., o altă situaţie de fapt decât cea constatată de tribunal, anume, că pe terenul în discuţie sunt edificate blocuri de locuinţe, construcţii având o vechime de peste 26 ani, edificarea lor constituind însuşi scopul exproprierii; nici semnificaţia acestei constatări stabilită de prima instanţă (lipsirea reclamanţilor de atributul posesiei) nu a fost înlăturată de Curtea de apel.
Perfectarea contractului de vânzare-cumpărare aut. sub nr. XX din 6 iulie 2007 de B.N.P. D. şi B., încheiat între recurenţi (reclamanţi şi intervenienţi) ca şi efectuarea formalităţilor de publicitate imobiliară, respectiv, înscrierea dreptului intervenienţilor în CF YY potrivit încheierii nr. 54044/2007 a O.C.P.I. Braşov, sunt lipsite de relevanţă în ce priveşte evaluarea cererii de acordare a măsurilor reparatorii formulate de reclamanţi.
Acestea sunt operaţiuni juridice ulterioare notificării, astfel că nu constituie impedimente veritabile pentru negarea calităţii reclamanţilor de persoane îndreptăţite, având în vedere că vânzătorii sunt ţinuţi de îndeplinirea obligaţiilor contractuale asumate, de garantarea contra evicţiunii, etc, şi, eventual, de dovedirea îndeplinirii unei condiţii suspensive a transmiterii dreptului, date fiind cele reglementate prin art. 25 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, republicată, ca şi imposibilitatea restituirii în natură a suprafeţei de 3.822 m.p.
Criticile formulate de reclamanţi în motivarea apelului lor nu au fost analizate de Curtea de apel, întrucât acestea vizau aspecte privitoare la stabilirea valorii de circulaţie a terenului cu privire la care s-a apreciat că nu poate fi restituit în natură; or, fiindu-le infirmată însăşi calitatea de persoane îndreptăţite, instanţa de apel a găsit inutilă cercetarea chestiunilor ce presupuneau identificarea tipului de măsuri reparatorii pentru suprafaţa de teren în litigiu şi eventuala lor dimensionare ori stabilirea criteriilor pentru individualizarea lor.
În consecinţă, având în vedere că situaţia de fapt a fost incomplet stabilită, se constată în temeiul art. 314 C. proc. civ. că nu este posibilă exercitarea controlului de legalitate, cauza nefiind analizată în apel pe temeiul dispoziţiilor incidente din Legea nr. 10/2001, aşa cum s-a arătat; pe de altă parte, motivele de apel formulate de reclamanţi şi intervenienţi nu au fost cercetate de instanţa de apel.
În rejudecare, se vor analiza şi condiţiile prevăzute de legea specială pentru stabilirea măsurilor reparatorii în echivalent, prin compensare cu alte bunuri (aşa cum a dispus prima instanţă), disponibilitatea unor imobile de natură a fi atribuite reclamanţilor cu acest titlu, fiind o condiţie ce trebuie îndeplinită la data la care instanţa ar dispune o astfel de măsură.
Faţă de toate aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) şi (3) cu referire la art. 304 pct. 9 şi art. 314 C. proc. civ., va admite recursurile, va casa decizia recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea tuturor apelurilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de reclamanţii L.G., L.M., L.O.D. şi de intervenienţii în nume propriu D.M.A.Ş., D.M.P.M., M.O.G., împotriva deciziei civile nr. 87/Ap din 16 iunie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Casează decizia recurată şi trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea tuturor apelurilor.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 4 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3520/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3518/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
