ICCJ. Decizia nr. 3518/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3518/2010
Dosar nr. 3187/102/2007
Şedinţa publică din 4 iunie 2010
Asupra recursului de faţă, reţine următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 296 din 4 martie 2004 pronunţată în Dosarul nr. 6474/2003, Tribunalul Mureş a respins cererea formulată de reclamanta Asociaţia B.C. Târgu Mureş, în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului Târgu Mureş.
În motivarea sentinţei, s-a arătat că, în mod greşit, prin dispoziţia contestată s-a respins notificarea reclamantei ca tardivă, în condiţiile în care aceasta a fost depusă în termenul legal la executorul judecătoresc, chiar dacă a fost înregistrată efectiv după data de 14 februarie 2002, în acest sens fiind aplicabile prevederile art. 21 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
În ceea ce priveşte fondul pretenţiilor, s-a arătat că, din cuprinsul CF, rezultă că imobilul în litigiu a trecut în proprietatea Casei Centrale a Asigurărilor Reciproce din Cooperaţia M. Bucureşti, ca urmare a lichidării fostei proprietare - Societatea Mc. şi Asociaţia de Ajutorare Mc. din Târgu - Mureş. Din patrimoniul Casei Centrale a Asigurărilor Reciproce din Cooperaţia M. Bucureşti, imobilul a trecut în proprietatea statului, prin donaţie.
Astfel, reclamanta ar fi trebuit să facă dovada că este continuatoarea persoanei juridice de la care s-a preluat imobilul, şi nu a celei anterioare, în aplicarea art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001.
Apelul declarat de către reclamantă împotriva sentinţei menţionate a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 723 din 16 septembrie 2004 a Curţii de Apel Târgu - Mureş, prin care s-au confirmat legalitatea şi temeinicia considerentelor primei instanţe.
Această decizie a fost casată prin decizia nr. 8317 din 21 octombrie 2005 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. 21408/2004, cu trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului la aceeaşi instanţă, deoarece în dosarul de recurs s-a depus sentinţa civilă nr. 1018 din 23 februarie 2005 a Judecătoriei Târgu - Mureş în Dosarul nr. 9141/2004, prin care s-a constatat că reclamanta este continuatoarea fostei Societăţi Mc. şi Asociaţia de Ajutorare Mc. din Târgu - Mureş, care urmează a se avea în vedere cu ocazia rejudecării.
Prin decizia nr. 150 din 23 iunie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Târgu - Mureş, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, a fost admis apelul declarat de către reclamantă împotriva sentinţei nr. 296 din 4 martie 2004 a Tribunalului Mureş, cu consecinţa desfiinţării sentinţei şi a trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a apreciat că, în mod greşit, prima instanţă s-a raportat la data trecerii imobilului de la Casa Centrală a Asigurărilor Reciproce din Cooperaţia M. Bucureşti în proprietatea statului prin donaţie.
Reclamanta a invocat dizolvarea abuzivă a antecesoarei sale în anul 1948, urmată de trecerea abuzivă a imobilului în proprietatea Casei Centrale, iar apoi în cea a Statului Român, condiţii în care aprecierea vocaţiei reclamantei la măsuri reparatorii trebuia făcută prin raportare la Societatea Mc. şi Asociaţia de Ajutorare Mc. din Târgu - Mureş, prin prisma art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001, impunându-se a se fi pus în discuţia părţilor necesitatea dovedirii, prin hotărâre judecătorească, că reclamanta este aceeaşi persoană juridică cu cea desfiinţată sau interzisă.
Recursul declarat de către pârâtul Municipiul Târgu - Mureş împotriva deciziei arătate a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 1765 din 23 februarie 2007 pronunţată în Dosarul nr. 12600/1/2006 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, arătându-se că, în mod corect, s-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 297 alin. (1) C. proc. civ., deoarece prima instanţă nu a intrat în cercetarea fondului, soluţionând cauza în considerarea lipsei calităţii reclamantei de persoană îndreptăţită.
Cauza a fost reînregistrată la Tribunalul Mureş, secţia civilă, iar prin sentinţa civilă nr. 249 din 20 februarie 2008, această instanţă a admis acţiunea şi a desfiinţat dispoziţia din 18 august 2003 emisă de Primarul Municipiului Târgu - Mureş.
În consecinţă, a obligat pârâtul să restituie reclamantei, în natură, imobilele cu construcţii situate în Târgu - Mureş, P-ţa T., judeţul Mureş, cuprinse în CF nr. RR Târgu Mureş, A+6, nr. top. AA, după cum urmează:
- una casă cu etaj şi partaj construită din cărămidă acoperită cu ţiglă formând apartamentul nr. 1, compus din terasă exterioară, 1 cameră, 1 intrare laterală şi teren aferent în suprafaţă de 777 m.p.;
- una clădire cu parter construită din beton şi cărămidă, acoperită cu tablă, compusă din vestibul, hol, un birou, un bufet, una cameră de proiecţie şi una sală de cinema, având cota de participare de 511/1991 parte faţă de întregul imobil şi teren aferent în suprafaţă de 777 m.p.;
- una clădire cu etaj şi parter, construită din cărămidă, acoperită cu tablă, formând apartamentul nr. II, compus la parter din una prăvălie, o casă a scării, un atelier foto, o intrare principală comună cu apartamentul I, o bucătărie, iar la etaj 4 camere, 3 bucătării, 4 birouri, două băi, 3 cămări de alimente, 2 antreuri, un coridor acces, o magazie, o casă a scării şi teren aferent în suprafaţă de 777 m.p.;
- clădire la parter, construită din cărămidă, acoperită cu tablă, cu 16 localuri de prăvălie şi teren aferent în suprafaţă de 777 m.p.;
- clădire la parter, construită din cărămidă, acoperită cu tablă, compusă din 5 localuri de prăvălie, 3 camere şi o bucătărie, precum şi teren aferent în suprafaţă de 777 m.p.;
- clădire la parter, construită din cărămidă, acoperită cu tablă, compusă din coridor şi un birou, având cota de participare de 1480/1991 şi teren aferent în suprafaţă de 777 m.p.
Pentru a pronunţa această soluţie, Tribunalul a reţinut că dispoziţia din 18 august 2003, prin care s-a respins ca tardivă notificarea prin care reclamanta a solicitat restituirea în natură a imobilului din litigiu este nelegală, întrucât a fost depusă şi înregistrată la executorul judecătoresc la data de 13 februarie 2002, prin urmare în termenul prevăzut de art. 22 alin. (4) din Legea nr. 10/2001.
Cu referire la fondul pretenţiilor deduse judecăţii, s-a reţinut, în considerarea deciziei nr. 150/2006, prin care Curtea de Apel Târgu - Mureş a constatat că vocaţia reclamantei la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 trebuie apreciată în raport de Societatea Mc. şi Asociaţia de Ajutorare Mc. din Târgu-Mureş, fosta proprietară înscrisă în CF şi care a fost dizolvată abuziv în anul 1948.
Prin sentinţa civilă nr. 1018 din 23 februarie 2005, Judecătoria Târgu - Mureş a constatat că reclamanta din cauză este continuatoarea acestei persoane juridice.
Pe baza acestei hotărâri şi din statutul reclamantei, rezultă că membrii asociaţiei sunt moştenitorii unor membri sau foşti membri ai Societăţii Mc. şi Asociaţia de Ajutorare Mc., reclamanta fiind succesoarea acesteia.
Apelul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Târgu-Mureş împotriva acestei decizii a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 115 din 4 noiembrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Târgu - Mureş, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, prin care s-au confirmat legalitatea şi temeinicia considerentelor primei instanţe.
S-a arătat, în ceea ce priveşte sentinţa civilă nr. 1018/2005, că, deşi este pronunţată în procedură necontencioasă şi nu are putere de lucru judecat, conform art. 337 C. proc. civ., efectul substanţial unei asemenea hotărâri nu poate fi ignorat, statuând asupra unei anumite stări de fapt şi de drept.
S-a făcut referire şi la decizia nr. 96 din 27 iunie 2008 emisă de R.A.D.E.F. - România Film, prin care unul dintre spaţiile componente a fost restituit în natură reclamantei.
Împotriva deciziei menţionate, a declarat recurs pârâtul, criticând-o pentru nelegalitate şi susţinând, în esenţă, greşita interpretare a dispoziţiilor art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001, din perspectiva efectelor sentinţei civile nr. 1018/2005 pronunţate de Judecătoria Târgu - Mureş, de care reclamanta înţelege să se prevaleze.
Referitor la sentinţa civilă nr. 1018/2005 a Judecătoriei Târgu-Mureş, s-a arătat că nu întruneşte condiţiile necesare care să conducă la convingerea instanţei sesizate cu judecarea contestaţiei de a acorda beneficiul legii reparatorii.
Astfel, hotărârea nu este opozabilă recurentului - pârât, dat fiind că a fost pronunţată în cadrul procedurii necontencioase, caracterizată prin absenţa unui litigiu.
Instanţa sesizată cu judecarea acelei cereri ar fi putut determina existenţa unui eventual contencios din formularea cererii de chemare în judecată, având în vedere faptul că reclamanta şi-a întemeiat cererea atât pe prevederile art. 331 C. proc. civ., cât şi pe prevederile art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001, iar caracterul contencios rezultă din simpla lecturare a acestei norme, soluţia în acest caz fiind respingerea cererii, în raport de dispoziţiile art. 335 C. proc. civ.
Cea mai importantă particularitate a procedurii necontencioasă o reprezintă absenţa unui litigiu, or între intimată şi Primarul Municipiului Târgu - Mureş sunt pe rol litigii încă începând din anul 2003, ceea ce înseamnă că Asociaţia Breasla C., prin demersul său finalizat prin sentinţa civilă nr. 1018/2005, a urmărit evitarea tranşării problemei calităţii sale procesuale active pe procedura contradictorie (contencioasă).
Principiul accesorium sequitur principale, consacrat de art. 332 C. proc. civ., nu a fost respectat de către instanţa învestită cu judecarea cauzei, nefiindu-i adusă la cunoştinţă existenţa proceselor pe rol la data formulării cererii pe calea procedurii necontencioase, obligaţie care revenea petentului.
Rezultă fără dubiu reaua - credinţă a reclamantei tocmai din modul în care a înţeles să gestioneze situaţia prevăzută de art. 3 din Legea nr. 10/2001, fiind de netăgăduit faptul că Asociaţia Breasla C. din Târgu Mureş, în calitatea sa de persoană juridică nou înfiinţată, a încercat constatarea existenţei identităţii între noua persoană juridică şi persoana juridică desfiinţată sau interzisă, în scopul beneficierii de prevederile legii reparatorii.
În acelaşi timp, constatarea din sentinţa civilă nr. 1018/2005, în sensul că noua asociaţie este aceeaşi persoană juridică cu fosta asociaţie s-a făcut potrivit scopului declarat de către reclamantă prin statut; or, potrivit deciziei nr. 5164 din 17 septembrie 2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, această dovadă nu se face prin Statutul Asociaţiei care cuprinde o asemenea menţiune.
Nu s-au produs dovezi din punct de vedere juridic, în sensul identităţii structurii, sub aspect patrimonial şi cel al membrilor, astfel că hotărârea judecătorească invocată de reclamantă nu atrage incidenţa art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001.
Mai mult, condiţia legală trebuia respectată atât la momentul soluţionării notificării, cât şi în faţa instanţelor de judecată în toate litigiile ce au vizat aceste aspecte.
Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a actelor dosarului, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
Cu toate că recurentul nu a indicat temeiul juridic al criticilor formulate, în baza art. 306 alin. (3) C. proc. civ., este posibilă încadrarea acestora în cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., din perspectiva căruia urmează a fi analizate susţinerile din motivarea căii de atac.
Criticile recurentului vizează două aspecte:
1. natura jurisdicţiei în care s-a pronunţat hotărârea judecătorească prevăzută de art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001;
2. efectele sentinţei civile nr. 1018 din 23 februarie 2005 pronunţate de Judecătoria Târgu - Mureş în prezentul proces.
1. Art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001 recunoaşte calitatea de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii şi persoanelor juridice, proprietari ai imobilelor preluate în mod abuziv de stat, de organizaţii cooperatiste sau de orice alte persoane juridice după data de 6 martie 1945, cu condiţia de a-şi fi continuat activitatea ca persoană juridică până la data intrării în vigoare a prezentei legi sau de a-şi fi reluat activitatea după data de 22 decembrie 1989, în cazul în care activitatea lor a fost interzisă sau întreruptă în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, dacă, prin hotărâre judecătorească, se constată că sunt aceeaşi persoană juridică cu cea desfiinţată sau interzisă.
Chestiunile legate de momentul preluării abuzive a imobilelor în litigiu, precum şi de titularul dreptului de proprietate asupra acestora la data preluării, au fost tranşate în cauză prin decizia nr. 150 din 23 iunie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Târgu - Mureş, menţinută prin decizia nr. 1765 din 23 februarie 2007 pronunţată în Dosarul nr. 12600/1/2006 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Astfel, s-a stabilit, cu putere de lucru judecat, că preluarea a operat în urma desfiinţării şi lichidării Societăţii Mc. şi Asociaţiei de Ajutorare Mc. din Târgu - Mureş prin H.C.M. nr. 110/1953, proprietarul tabular al imobilelor în litigiu, de la care acestea au fost trecute în patrimoniul Casei Centrale a Asigurărilor Reciproce din Cooperaţia M. Bucureşti, pe numele căreia a fost înscris dreptul de proprietate în CF în anul 1954.
Aceste constatări reprezintă premisa analizei de faţă, criticile recurentei vizând doar calitatea reclamantei de continuator al persoanei juridice a cărei activitate a fost întreruptă după data de 6 martie 1945.
Prin sentinţa civilă nr. 1018 din 23 februarie 2005 pronunţată de Judecătoria Târgu - Mureş, definitivă şi irevocabilă prin neapelare, s-a constatat că reclamanta din prezenta cauză este continuatoarea fostei Societăţi Mc. şi Asociaţii de Ajutorare Mc. din Târgu - Mureş, iar, pe temeiul acestei hotărâri, s-a stabilit, în cel din urmă ciclu procesual parcurs în cauză, că reclamanta are calitatea de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii.
Art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001 nu impune ca hotărârea judecătorească prin care se constată atare continuitate să fi fost pronunţată într-o procedură contencioasă, astfel încât nu este justificată distincţia pe care o introduce recurentul, în absenţa unei manifestări de voinţă a legiuitorului în sensul indicării exprese a naturii jurisdicţiei.
Pe de altă parte, criticile legate de caracterul contencios sau necontencios al procedurii în care trebuie pronunţată hotărârea vizată de norma în discuţie ar fi trebuit formulate de către pârât în cadrul căii de atac exercitate împotriva sentinţei civile nr. 1018/2005.
Calea de atac împotriva încheierii pronunţate în procedura necontencioasă poate fi exercitată de către orice persoană interesată, chiar dacă nu a fost citată la dezlegarea cererii, conform art. 336 alin. (3) C. proc. civ. (la data pronunţării hotărârii - cea care interesează în privinţa căii de atac, în aplicarea art. 725 alin. (3) C. proc. civ. - calea de atac era apelul, potrivit reglementării în vigoare la data de 23 februarie 2005, anterior modificării normei prin Legea nr. 219/2005, publicată în M. Of. nr. 609/14.07.2005).
Or, recurentul - pârât din cauză nu a uzat de calea de atac ce-i era deschisă, consecinţa fiind aceea că este inadmisibilă formularea de critici cu acest obiect în prezentul cadru procesual; evaluarea unor asemenea susţineri ar echivala cu un control judiciar, la îndemâna doar a instanţelor ierarhic superioare celei care a pronunţat hotărârea, depăşindu-se limitele învestirii instanţei de judecată în cauză, ceea ce nu poate fi acceptat.
Ca atare, urmează a fi înlăturate susţinerile recurentului pe aspectul naturii jurisdicţiei în care se pronunţă hotărârea judecătorească vizată de art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001, constatându-se că, în mod corect, instanţa de apel a apreciat că sentinţa civilă nr. 1018/2005 produce efecte juridice în cauză.
2. În ceea ce priveşte aceste efecte, este de reţinut că recurentul invocă inopozabilitatea acestora, în considerarea faptului că a fost pronunţată în cadrul procedurii necontencioase, caracterizată prin absenţa unui litigiu.
Prin asemenea susţinere, recurentul face confuzie între relativitatea efectelor unei hotărâri, care semnifică opozabilitatea efectelor obligatorii ale hotărârii şi care interesează părţile în proces, întrucât prin acest act jurisdicţional nu se pot crea obligaţii în sarcina persoanelor care nu au avut calitatea de părţi în proces, şi opozabilitatea faţă de terţi a efectelor unei hotărâri judecătoreşti.
Acest din urmă principiu operează în toate cazurile, în privinţa oricărei hotărâri judecătoreşti, chiar dacă persoana căreia i se opune actul nu a fost parte în procesul astfel finalizat, deoarece terţul nu poate nega situaţia juridică născută din existenţa unei hotărâri.
Pentru terţ, însă, ceea ce este menţionat în hotărârea judecătorească are valoarea unui fapt juridic, ca atare, terţul are posibilitatea de a face dovada contrară celor consemnate.
Aşadar, din punctul de vedere al părţii în proces care se prevalează de existenţa unei hotărâri judecătoreşti la pronunţarea căreia cealaltă parte nu a participat, respectiva hotărâre are valoarea unui mijloc de probă, ce ar putea fi combătută prin dovada contrară, însemnând orice mijloc de probă la îndemâna terţului, fiindu-i opus un fapt juridic.
Această constatare nu este infirmată de împrejurarea că, potrivit art. 337 C. proc. civ., încheierea dată în materie necontencioasă nu are putere de lucru judecat, deoarece acest aspect are relevanţă numai într-o eventuală nouă judecată între părţile din primul proces, nu şi în ceea ce priveşte opozabilitatea faţă de terţ, sub aspect probator, a ceea ce este consemnat în cuprinsul hotărârii, pe care terţul o poate surmonta prin dovada contrară.
Or, în cauză, pârâtul s-a limitat la invocarea inopozabilităţii hotărârii şi nu a produs vreo probă contrară acesteia.
Chiar dacă s-ar fi realizat acest lucru, nu ar fi fost posibilă în această fază procesuală reaprecierea probatoriului administrat, întrucât atribuţiile acestei instanţe de control judiciar sunt circumscrise cercetării legalităţii deciziei recurate în raport de cazurile strict şi exhaustiv prevăzute de art. 304 C. proc. civ., în care nu se încadrează evaluarea temeiniciei hotărârii prin prisma situaţiei de fapt stabilite şi a probelor pe baza cărora instanţa de apel s-a pronunţat.
Este de precizat că recurentul - pârât a formulat deja, într-un alt cadru procesual, susţineri legate de scopul real urmărit de către reclamantă la înfiinţarea asociaţiei, respectiv acela de a obţine recunoaşterea dreptului de proprietate asupra imobilelor în litigiu, în procedura Legii nr. 10/2001, şi nu cel nepatrimonial declarat prin statut, anume continuarea tradiţiilor promovate de asociaţia desfiinţată în anul 1953.
Astfel, prin sentinţa civilă nr. 1443 din 24 februarie 2009 pronunţată de Judecătoria Târgu - Mureş în Dosarul nr. 7174/320/2008 (dosarul instanţei de apel), menţinută prin decizia nr. 434 din 24 iunie 2009 a Tribunalului Mureş, secţia civilă (acelaşi dosar), a fost respinsă solicitarea pârâtului din cauză de dizolvare a asociaţiei reclamante, constatându-se că demersurile reclamantei de recunoaştere a dreptului de proprietate asupra imobilelor nu contravin scopului urmărit la constituire, dimpotrivă, tind să-i servească.
Hotărârea judecătorească beneficiind de putere de lucru judecat în cauză, nu este posibilă reevaluarea în această cauză a aspectelor de fapt şi de drept astfel dezlegate, în caz contrar, încălcându-se efectul negativ al puterii de lucru judecat.
Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, constatând că instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a legii, fiind incidente dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
În temeiul art. 274 C. proc. civ., va obliga pe recurent la 2201,7 RON cheltuieli de judecată în favoarea intimatei - reclamante, constând în onorariu avocat (2.000 RON) şi cheltuieli de transport (201,7 RON), dovedite prin înscrisurile depuse la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Târgu - Mureş împotriva deciziei nr. 115/A din 14 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Târgu - Mureş, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.
Obligă pe recurent la 2.201,7 RON cheltuieli de judecată în favoarea intimatei reclamante.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 4 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3519/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3517/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
