ICCJ. Decizia nr. 3515/2010. Civil. Reziliere contract de întreţinere. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3515/2010
Dosar nr. 43540/1/2004
Şedinţa publică din 4 iunie 2010
(Nr. vechi 20840/2004)
Asupra recursului de faţă, reţine următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei sector 3 Bucureşti, reclamanţii B.C. şi B.V. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.E., anularea contractului de vânzare-cumpărare din 09 aprilie 1997 având ca obiect nuda proprietate asupra apartamentului nr. XX, situat în Bucureşti, strada P., pentru neîndeplinirea clauzei de întreţinere.
La data de 12 ianuarie 2004, reclamanţii au depus la dosar o cerere completatoare, prin care au arătat că înţeleg să se judece în calitate de pârâtă şi cu numita M.A.C., fiica pârâtei C., solicitând şi anularea certificatului de moştenitor din 24 noiembrie 2003 eliberat de B.N.P. „S.C.A.”.
Prin sentinţa civilă nr. 2364 din 29 martie 2004, Judecătoria sectorului 3 Bucureşti, a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, iar pe fond, a respins acţiunea.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că, având în vedere natura juridică a contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreţinere, în raport de dispoziţiile art. 12 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripţia extinctivă, acţiunea privind desfiinţarea unui act cu executare succesivă în timp, se poate introduce pe toată durata executării contractului.
Pe fondul cauzei, s-a reţinut că pârâta C.E. şi-a îndeplinit obligaţia de întreţinere asumată prin contract până în momentul în care reclamanţii au refuzat să îi mai permită accesul în apartament şi să primească ajutorul, iar în ce priveşte capătul de cerere privind anularea certificatului de moştenitor, din probele administrate nu a reieşit existenţa vreunui motiv care să atragă nulitatea absolută sau relativă a acestui act.
Prin decizia nr. 1007 A din 20 septembrie 2004, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi litigii de muncă, a respins apelul declarat de reclamanţi.
În considerentele acestei decizii, s-a reţinut că instanţa de fond a apreciat corect faptul că pârâta C.E. şi-a îndeplinit obligaţia de întreţinere la care s-a obligat prin contract, nefiind astfel îndeplinite condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 1020 - 1021 C. civ.
Împotriva deciziei Curţii de Apel au declarat recurs reclamanţii B.C. şi B.V.
La termenul de la 20 mai 2005, judecata recursului a fost suspendată conform prevederilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., întrucât părţile nu s-au prezentat la strigarea cauzei şi nici nu au solicitat judecarea în lipsă.
La data de 21 ianuarie 2010, Înalta Curte a dispus din oficiu repunerea cauzei pe rol.
La termenul din 4 iunie 2010, instanţa a invocat din oficiu excepţia perimării recursului, pe care o va analiza cu prioritate, faţă de dispoziţiile art. 137 C. proc. civ. şi pe care o va admite, pentru considerentele care succed:
Potrivit dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ. cererea de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an. Conform dispoziţiilor art. 252 alin. (1) C. proc. civ. perimarea se poate constata şi din oficiu.
Termenul de perimare începe să curgă de la data ultimului act de procedură făcut în cauză, iar cazurile de întrerupere şi suspendare a cursului perimării sunt prevăzute de art. 249 şi 250 C. proc. civ.
În speţă, părţile, deşi legal citate, nu s-au prezentat în instanţă la termenul din data de 20 mai 2005 stabilit pentru soluţionarea recursului şi, în temeiul dispoziţiilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., s-a dispus suspendarea cauzei, constatându-se că nici una dintre părţi nu a cerut judecarea în lipsă.
Cum dosarul a fost lăsat în nelucrare mai mult de un an din culpa părţilor, conform dispoziţiilor art. 248 alin. (1) şi art. 252 alin. (1) C. proc. civ., urmează a se constata perimarea cererii de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată perimat recursul declarat de reclamanţii B.C. şi B.V. împotriva deciziei nr. 1007/A din 20 septembrie 2004 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi litigii de muncă, în Dosar nr. 2281/2004.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 iunie 2010 .
| ← ICCJ. Decizia nr. 3517/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3513/2010. Civil. Fond funciar. Recurs → |
|---|
