ICCJ. Decizia nr. 3638/2010. Civil. Perimare. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 3638/2010

Dosar nr. 882/1/2001

nr. vechi 984 / 2001

Şedinţa din 11 iunie 2010

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin Decizia civilă nr. 4A din 8 ianuarie 2001, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta M.T.M.N.E. în contradictoriu cu pârâţii Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi RA L. împotriva sentinţei civile nr. 559 din 8 septembrie 2000 a Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă şi de contencios administrativ.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, cerere înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 11 ianuarie 2001.

Ulterior, a decedat reclamanta, procesul fiind continuat de moştenitorul acesteia, C.H., conform art. 243 pct. 1 C. proc. civ.

Prin încheierea de şedinţă din data de 30 mai 2003 judecata recursului a fost suspendată, la cererea recurentului în baza art. 47 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, dat fiind că procesul de faţă are ca obiect revendicarea în baza art. 480 C. civ. a cotei indivize de 4/5 din imobilul situat în Bucureşti, iar cu privire la acelaşi imobil s-a formulat şi notificare.

La data de 10 februarie 2005, instanţa, din oficiu a verificat stadiul procedurii declanşate în temeiul Legii nr. 10/2001 iar recurentul a adus la cunoştinţă că prin hotărârea Tribunalului Bucureşti dată la 27 septembrie 2005 în dosarul nr. 1838/3/2004 a fost anulată Decizia emisă de R.A. A.P.P.S. şi a fost obligată pârâta la restituirea în natură a imobilului, dar că hotărârea nu este irevocabilă.

La data de 20 aprilie 2010 s-a dispus din nou verificarea stadiului procesului iar la termenul din 11 iunie 2010 intimata R.A. A.P.P.S. a depus la dosar procesul verbal de punere în posesie încheiat la 26 septembrie 2006 în baza sentinţei civile nr. 1035 din 27 septembrie 2005 a Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, pronunţată în dosarul nr. 300/20004, prin care reclamanţilor C.H. E. şi O.C.T.A.R. li s-a restituit în natură imobilul din Bucureşti, sector 1.

Având în vedre că de la data la care s-a soluţionat irevocabil litigiul întemeiat pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001 a trecut mai mult de 1 an, timp în care nici una dintre părţile litigante nu a solicitat continuarea judecăţii şi nu a efectuat niciun act de procedură, cauza rămânând în nelucrare din vina lor, Înalta Curte, urmează ca, în raport de art. 248 coroborat cu art. 252 alin. (1) C. proc. civ., să constate că recursul dedus judecăţii s-a perimat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Constată perimat recursul declarat de reclamanta M.T.M.E. şi continuat de C.H. împotriva deciziei nr. 4/A din 8 ianuarie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 iunie 2010.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3638/2010. Civil. Perimare. Recurs