ICCJ. Decizia nr. 3641/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3641/2010
Dosar nr. 2213/107/2006
Şedinţa publică din 11 iunie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Judecata în primă instanţă
Prin sentinţa civilă nr.265 din 4 februarie 2009, Tribunalul Alba, secţia civilă, a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul B.I. împotriva pârâtei SC A. SA, precum şi cererea de chemare în garanţie formulată de pârâtă împotriva A.V.A.S.
A constatat că imobilul înscris în C.F. 1602 Câmpeni nr.top 3577/3, în suprafaţă de 753 mp, a fot preluat în mod abuziv de Statul Român în baza Decretului nr. 70/1970 al Consiliului de Stat al R.S.R.
A obligat pe pârâtă să înainteze notificarea împreună cu actele doveditoare chematei în garanţie A.V.A.S. în vederea emiterii unei dispoziţii motivate şi a obligat-o pe A.V.A.S. să emită dispoziţie sau decizie motivată prin care reclamantului să i se propună măsuri reparatorii în echivalent în condiţiile legii speciale pentru suprafeţele de 171,38 mp din C.F. 1602 Câmpeni, nr.top 3577/3/2 şi de 335 mp din C.F. 1783 Câmpeni, nr.top 3577/3/1.
A respins celelalte capete de cerere şi a obligat atât pe pârâtă, cât şi pe chemata în garanţie să plătească reclamantului 700.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut următoarele:
Prin Decretul nr. 70/1970 al Consiliului de Stat al R.S.R., a fost expropriat terenul în suprafaţă de 753 mp de la antecesorii reclamantului B.F. şi ai numitului B.I., expropriere care reprezintă o preluare a imobilului fără titlu valabil, deoarece foştii proprietari nu au primit nicio justă şi prealabilă despăgubire pentru lipsirea de proprietate, iar decretul de expropriere nu a fost publicat în Buletinul Oficial, ceea ce face ca situaţia imobilului să se încadreze în dispoziţiile art. 2 lit. f) din Legea nr. 10/2001.
În drept, tribunalul a reţinut că în speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 27 din Legea nr. 10/2001 în redactarea avută anterior modificării prin Legea nr. 247/2005, dat fiind că dispoziţia din art. I pct. 60 din Titlul I al acestui din urmă act normativ a fost declarată neconstituţională prin Decizia nr. 830 din 8 iulie 2008 a Curţii Constituţionale.
Prin urmare, a considerat că în soluţionarea cererii având ca obiect restituirea în natură a imobilului are relevanţă dacă imobilul a fost preluat cu sau fără titlu valabil şi a stabilit că în speţă nu se poate reţine valabilitatea titlului statului.
De asemenea, a reţinut incidenţa art. 11 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, conform căruia imobilele expropriate şi ale căror construcţii edificate pe acestea nu au fost demolate se vor restitui în natură persoanelor îndreptăţite dacă nu au fost înstrăinate cu respectarea dispoziţiilor legale.
În speţă, reclamantul deşi a solicitat retrocedarea în natură a imobilului nu a contestat actul de trecere în proprietatea pârâtei a acestuia, respectiv certificatul de atestare al dreptului de proprietate şi nici contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni ceea ce duce la consolidarea dreptului pârâtei SC A. SA până la desfiinţare şi radierea din cartea funciară.
În conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 247/2005 de modificare a Legii nr. 10/2001, reclamantului i se cuvin măsuri reparatorii constând în despăgubiri, al căror cuantum urmează a fi stabilit de Comisia Centrală constituită în acest scop, pârâta A.V.A.S. având obligaţia, în baza art. 27 alin. (2) din lege, să înainteze notificarea şi documentele justificative către comisie.
Judecata în apel
Prin Decizia civilă nr. 190 din 27 noiembrie 2009, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia civilă, a respins apelul declarat de pârâta A.V.A.S. împotriva sentinţei, cu următoarea motivare:
A.V.A.S. a fost introdusă în proces de către pârâtă prin cererea de chemare în garanţie, conform art. 60 alin. (1) C. proc. civ., ca instituţie a statului implicată în privatizare, împotriva căreia avea posibilitatea să se îndrepte în cazul în care ar fi căzut în pretenţii, cu o cerere în despăgubire.
În acest mod A.V.A.S. a dobândit calitate procesuală pasivă, motivul de apel fondat pe lipsa unei atare calităţi neputând fi primit.
Nici excepţia inadmisibilităţii acţiunii principale nu poate fi primită deoarece, prin Decizia în interesul legii nr. XX/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a stabilit că instanţa de judecată este competentă să soluţioneze pe fond acţiunea persoanei îndreptăţite în cazul refuzului nejustificat al entităţii deţinătoare de a răspunde la notificarea părţii interesate.
În ceea ce priveşte cererea de chemare în garanţie, curtea de apel a arătat că prima instanţă a stabilit calitatea reclamantului de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii, precum şi faptul că terenurile în litigiu nu pot fi restituite în natură, ceea ce face ca reclamantul să fie îndreptăţit la despăgubiri băneşti, constatări care nu au fost atacate de niciuna din părţi.
În raport de aceste constatări, în mod corect tribunalul a constatat incidenţa dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, care dau în sarcina instituţiei publice implicată în privatizare soluţionarea notificării.
În plus, a reţinut că A.V.A.S. a primit notificarea reclamantului şi a emis adresă către acesta prin care i-a solicitat o serie de înscrisuri doveditoare. Pe baza acestora, A.V.A.S. ar fi trebuit să soluţioneze notificarea conform art. 29 din Legea nr. 10/2001.
Judecata în recurs
Împotriva deciziei a declarat recurs chemata în garanţie A.V.A.S., invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi formulând următoarele critici la adresa deciziei:
1. A.V.A.S. nu are calitate procesuală pasivă în ceea ce priveşte cererea de chemare în garanţie, deoarece nu există identitate între persoana sa şi cel obligat în raportul juridic cu reclamantul, titularul dreptului.
Conform art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990, bunurile din patrimoniul societăţilor comerciale aparţin acestora, astfel încât orice litigiu cu privire la drepturile şi obligaţiile ce se nasc în legătură cu aceste bunuri privesc exclusiv pe titularul dreptului de proprietate.
Cum A.V.A.S. nu este persoană juridică deţinătoare în sensul Legii nr. 10/2001, nici sub acest aspect nu are calitate procesuală pasivă.
De altfel, prin contractul încheiat cu pârâta SC A. SA, A.V.A.S. a înstrăinat doar acţiunile, iar nu un bun individual.
2. Cererea de chemare în garanţie formulată împotriva sa este inadmisibilă faţă de temeiul juridic al acţiunii, respectiv Legea nr. 10/2001.
A.V.A.S. consideră că pentru acordarea despăgubirilor nu poate fi obligată în mod direct, deoarece art. 29 din Legea nr. 10/2001 impune parcurgerea unei proceduri speciale de către persoanele îndreptăţite la despăgubiri .
Din analiza art. 29 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 se poate constata că A.V.A.S. are numai competenţa de a propune acordarea de despăgubiri, în condiţiile legii, instituţiei competente.
În speţă, procedura administrativă faţă de A.V.A.S. nu a fost îndeplinită, deoarece reclamanţii nu s-au conformat prevederilor Legii nr. 10/2001 şi Normelor metodologice de aplicare unitară a legii, aprobate prin HG nr. 498/2001, ceea ce înseamnă că nu se poate reţine vreo culpă în sarcina A.V.A.S.
În continuare, recurenta arată ce acte trebuiau depuse, în opinia sa pentru dovedirea dreptului de proprietate al reclamantului şi solicită ca acţiunea să fie respinsă ca inadmisibilă, cu motivarea că nu în cadrul acesteia se pot valorifica drepturile pretinse de reclamant.
3. Recurenta consideră nelegală obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, întrucât nu sunt îndeplinite condiţiile art. 274 C. proc. civ.
În dezvoltarea acestei critici, recurenta susţine că aceste cheltuieli sunt arbitrar stabilite, nefiind justificate prin dovezi clare, adică prin acte justificative depuse în original la dosarul cauzei înainte ca pricina să rămână în pronunţare.
Recurenta solicită admiterea recursului, modificarea deciziei, schimbarea sentinţei şi respingerea cererii de chemare în garanţie a sa, precum şi exonerarea de plată a cheltuielilor de judecată.
Intimaţii nu au depus la dosar întâmpinare.
Recursul este nefondat şi va fi respins pentru următoarele considerente:
1. A.V.A.S. nu a fost chemată în judecată pe considerentul că ar avea calitatea de persoană juridică deţinătoare a imobilului în litigiu, pentru ca legitimarea sa procesuală pasivă să se verifice în raport de această împrejurare de fapt.
Introducerea în cauză a A.V.A.S. s-a făcut la iniţiativa pârâtei, ca societate comercială privatizată ce deţine în patrimoniu terenurile notificate şi care a înţeles să se prevaleze de dispoziţiile art. 29 (fost art. 27) din Legea nr. 10/2001, aşa cum corect a reţinut curtea de apel.
Din perspectiva acestui text de lege nu are nicio relevanţă dacă A.V.A.S. a vândut către SC A. SA pachetul de acţiuni sau imobilele ca bunuri individuale determinate, condiţia pe care o impune art. 29 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, fiind aceea ca instituţia în sarcina căreia se va stabili obligaţia de soluţionare a notificării să fie instituţia publică ce efectuează sau, după caz, a efectuat privatizarea.
2. Excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în garanţie a fost, de asemenea, corect soluţionată de către curtea de apel.
Această instanţă a reţinut, pe baza probelor din dosar, că reclamantul a parcurs procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001, în sensul că a comunicat notificarea atât unităţii deţinătoare, pârâta SC A. SA, cât şi instituţiei publice care a efectuat privatizarea acesteia, respectiv A.V.A.S., cu care de altfel a purtat şi corespondenţă în vederea soluţionării notificării.
Situaţia de fapt astfel cum a fost stabilită nu poate fi reapreciată în instanţa de recurs, faţă de abrogarea pct. 11 al art. 304 C. proc. civ., aşa încât Înalta Curte urmează să constate că la situaţia de fapt stabilită curtea de apel a aplicat corect legea atunci când a considerat că reclamantul s-a conformat rigorilor impuse de actul normativ reperator privind parcurgerea procedurii administrative şi nu că s-a adresat direct instanţei, ceea ce ar fi făcut inadmisibilă nu doar acţiunea, dar şi cererea de chemare în garanţie.
De altfel, deşi susţine că potrivit art. 29 din Legea nr. 10/2001 are numai competenţa de a propune acordarea de despăgubiri în condiţiile legii instituţiei competente, A.V.A.S. nu observă că tocmai aceasta este şi dispoziţia tribunalului, pe care curtea de apel a menţinut-o.
3 .Critica privitoare la cheltuielile de judecată nu poate fi primită, deoarece prin Decizia atacată nu s-a stabilit în sarcina A.V.A.S. plata vreunei astfel de cheltuieli, deşi a căzut în pretenţii prin respingerea apelului, intimaţii nesolicitând plata cheltuielilor de judecată.
Cel care a obligat-o pe chemata în garanţie la plata sumei de 700 lei cheltuieli de judecată a fost tribunalul, dar hotărârea pronunţată de această instanţă nu a fost apelată de către A.V.A.S. sub acest aspect, iar în recurs nu se pot aduce critici în mod direct, omisso medio, hotărârii primei instanţe.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte urmează să menţină Decizia şi, în baza art. 312 C. proc. civ., să respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de chemata în garanţie A.V.A.S. împotriva deciziei nr. 190/A din 27 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3646/2010. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3638/2010. Civil. Perimare. Recurs → |
|---|
