ICCJ. Decizia nr. 3596/2010. Civil. Pretenţii. Contestaţie în anulare - Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3596/2010
Dosar nr. 8036/1/2009
Şedinţa publică din 9 iunie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la instanţă la 1 martie 2010, contestatorul E.S. a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei civile nr. 8065 din 8 octombrie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin care a solicitat anularea deciziei.
Instanţa de recurs a săvârşit o eroare materială deoarece Decizia civilă nr. 2311 din 11 februarie 2009 atacată cu recurs, prin disjungerea operată de instanţa de apel i s-a eliminat dreptul de două căi de atac obligatorii.
Prin urmare, instanţa de recurs, în mod nelegal a anulat recursul ca nemotivat, cu toate că motivarea exista la dosar.
Instanţa de recurs a omis din greşeală să examineze unul dintre motivele de casare. Astfel instanţa Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a examinat motivul de ordine publică invocat şi nici nu a fost cercetat de instanţă cu respectarea dezbaterii contradictorii, prin respectarea unei datorii legale.
Tot astfel, instanţa a mai săvârşit o eroare materială prin citarea de două ori a aceluiaşi pârât intimat SC C. SA reprezentat prin lichidatorul său P.W.C.M.C. Bucureşti în timp ce pârâţii chemaţi în judecată erau atât S.C. C. SA prin lichidator P.W.C.M.C. Bucureşti, cât şi lichidatorul în nume propriu P.W.C.M.C. Bucureşti.
Procedând în acest mod s-a încălcat art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Motivarea în drept pe dispoziţiile art. 317-321 C. proc. civ.
Examinând contestaţia în anulare instanţa reţine următoarele:
Prin Decizia supusă contestaţiei în anulare s-a constatat nulitatea recursului, deoarece critica adusă de recurent (contestatorul din cauza de faţă) privitoare la dispunerea disjungerii în calea de atac a apelului, a fost reţinută de instanţa de recurs ca o nemotivare a recursului, dat fiind faptul că motivul de recurs nu a fost indicat, iar pe de altă parte critica vizând disjungerea în calea de atac a apelului nu a fost dezvoltată în sensul determinării greşelilor imputate instanţei de apel şi a argumentării acestora.
În aceste condiţii, contestaţia în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 318 C. proc. civ., text care subsumează atât neobservarea motivării recursului de către instanţa cât şi omisiunea instanţei de a examina motivul de recurs invocat, este neîntemeiată din moment ce instanţa a reţinut că, simpla critică a procedurii disjungerii în calea de atac a apelului nu se poate constitui într-o motivare a recursului în absenţa dezvoltărilor la care abrogă art. 3021 C. proc. civ.
Sub acest aspect instanţa reţine că şi în situaţia în care critica vizând disjungerea în calea de atac ar fi fost de ordine publică, contestaţia în anulare tot nu ar fi putut fi primită deoarece motivele de ordine publică ar fi trebuit a fi invocate de parte şi nu de instanţă din oficiu.
În consecinţă instanţa reţine că instanţa a observat critica adusă deciziei instanţei de apel şi s-a pronunţat asupra ei, reţinând că nu reprezintă un motiv de recurs în sensul legii, nefiind vorba în cauză de existenţa nici a unei greşeli materiale şi nici a unei omisiuni din partea instanţei.
Motivul de contestaţie în anulare privitor la necitarea intimatei la judecata recursului, întemeiat pe dispoziţiile art. 317 alin. (1) C. proc. civ., este inadmisibil, deoarece textul citat se referă doar la partea care nu a fost citată şi care ar putea invoca neregulata citare pentru ziua când s-a judecat cauza în fond, şi nu partea adversă.
În aceste condiţii instanţa urmează a respinge contestaţia în anulare formulată de S.E.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de S.E. împotriva deciziei nr. 8065 din 8 octombrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 iunie 2010.
← ICCJ. Decizia nr. 3614/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3599/2010. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
---|