ICCJ. Decizia nr. 365/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 365/2010
Dosar nr. 1619/1/2008
Şedinţa publică din 26 ianuarie 2010
Deliberând asupra recursului civil de faţă:
Din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:
Prin dispoziţia nr. 3271 din 27 august 2004, Primarul General al Municipiului Bucureşti a respins cererea de restituire în natură, a terenului în suprafaţă de 513,09 mp, situat în Bucureşti, formulată de notificatorul I.F. şi a stabilit ca valoare echivalentă a imobilului, suma de 968.000.000 lei – echivalentul a 28.893 dolari SUA, în limita căreia se vor stabili măsurile reparatorii.
Prin acţiunea formulată la 3 noiembrie 2004, ulterior precizată, F.I. a solicitat instanţei – în contradictoriu cu Statul Român şi Primăria Municipiului Bucureşti – să constate dreptul de proprietate pe care-l deţine asupra terenului în legătură cu care a formulat notificarea, să anuleze dispoziţia Primarului General nr. 3271 din 27 august 2004, să oblige pârâtele, în solidar, la restituirea în natură a imobilului expropriat abuziv, la repararea daunelor produse prin nefolosirea timp de 40 de ani a acestuia (estimate la 12.216.500.000 ROL) precum şi la plata unei sume echivalente cu valoarea de piaţă a imobilului (respectiv 12.216.500.000 ROL) cu titlu de despăgubiri morale.
Investit în primă instanţă, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin sentinţa nr. 286 din 28 februarie 2006, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, pe capătul de cerere vizând anularea dispoziţiei nr. 3271/2004.
A respins contestaţia formulată în contradictoriu cu acest pârât ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
A respins, ca neîntemeiată contestaţia formulată în contradictoriu cu Primăria Municipiului Bucureşti.
A anulat, ca netimbrate, capetele 4 şi 5 din cererea precizatoare, formulată de contestator în contradictoriu cu Primăria Municipiului Bucureşti şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice.
A respins, ca inadmisibile, capetele 2 şi 3 din cererea precizatoare formulată de contestator în contradictoriu cu ambii pârâţi.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut în esenţă că Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, nu poate avea calitate procesuală pasivă în capătul de cerere vizând anularea dispoziţiei nr. 3271/2004, întrucât nu este deţinătorul imobilului în litigiu şi nici autoritatea competentă, conform Legii nr. 10/2001, să răspundă notificărilor formulate în temeiul acestei legi şi să emită dispoziţia de restituire în natură sau în echivalent.
Cât priveşte, contestaţia formulată în contradictoriu cu Primăria Municipiului Bucureşti, instanţa fondului a apreciat-o ca neîntemeiată, cererea de restituire în natură a terenului fiind corect respinsă, în condiţiile în care acesta este afectat în prezent de blocuri, spaţii verzi, trotuare şi străzi, astfel cum rezultă din raportul de expertiză extrajudiciară, depus la dosar.
Capetele 2 şi 3 din cerere, reţine instanţa, sunt inadmisibile, avându-se în vedere că în cadrul procesual instituit prin dispoziţiile Legii nr. 10/2001, se analizează doar legalitatea deciziei emise în baza acestui act normativ.
În temeiul Legii nr. 146/1997, au fost anulate, ca netimbrate, capetele de cerere privind pretenţiile formulate în contradictoriu cu Primăria Municipiului Bucureşti şi Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice.
Apelul declarat de contestator a fost admis prin Decizia nr. 730/A din 19 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie, care desfiinţând sentinţa, a trimis cauza spre rejudecare primei instanţe.
Pentru a decide astfel, instanţa de control judiciar a reţinut în esenţă că instanţa, fără a motiva această opţiune, a dat prioritate unei expertize extrajudiciare, în contra expertizei efectuată în cauză, care a stabilit şi valoarea echivalentă a despăgubirilor cuvenite pentru imobilul notificat.
Tot astfel, se mai reţine, în mod nelegal instanţa fondului a respins, ca inadmisibile, capetele de cerere nr. 2 şi 3 din cererea precizatoare vizând constatarea exproprierii imobilului în baza unui act normativ nepublicat precum şi constatarea calităţii sale de proprietar, pe toată perioada de la expropriere şi până în prezent, în condiţiile în care oricum, aceste capete de cerere sunt chestiuni prejudiciale stabilite şi de Legea nr. 10/2001, prin art. 2, iar instanţa fondului trebuia să se pronunţe, asupra lor, în acord cu prevederile art. 17 C. proc. civ.
De asemenea, se mai arată, instanţa a omis să se pronunţe asupra excepţiei neconstituţionalităţii Decretului Consiliului de Stat nr. 552/1964, având în vedere faptul că acest act normativ nu mai este în vigoare.
Cadrului procesual prevăzut de art. 17 C. proc. civ. i se circumscriu şi cele două cereri vizând despăgubirea reclamantului pentru lipsa de folosinţă a imobilului şi daunele morale cauzate de suferinţa şi umilinţele pricinuite prin exproprierea abuzivă, cereri care în mod greşit au fost anulate ca netimbrate, în condiţiile în care sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru, conform art. 15 lit. r) din Legea nr. 146/1997.
În cauză, a declarat recurs în termen legal pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice care, invocând temeiurile prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., critică hotărârea dată în apel, după cum urmează:
- instanţa de apel, desfiinţând sentinţa atacată şi trimiţând cauza spre rejudecare primei instanţe, nu a motivat de ce nu a menţinut dispoziţia acesteia prin care s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român, prin Ministerul Economiei şi Finanţelor.
- în mod greşit, capetele de cerere 2 şi 3 din contestaţie, au fost calificate ca accesorii sau incidentale, potrivit art. 17 C. proc. civ., întrucât nu decurg şi nu sunt o consecinţă a cererii principale, aceea de anulare parţială a dispoziţiei atacate.
În mod corect şi în acord cu dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 10/2001, prima instanţă a respins ca inadmisibile cele două capetele de cerere.
- cât priveşte, omisiunea primei instanţe de a se pronunţa asupra excepţiei de neconstituţionalitate a Decretului Consiliului de Stat nr. 552/1964, aceasta nu a fost investită cu o astfel de cerere, reclamantul solicitând doar sesizarea Curţii Constituţionale.
- referitor la cererile vizând despăgubirea reclamantului pentru lipsa de folosinţă a imobilului şi acordarea daunelor morale cauzate de suferinţa şi umilinţele pricinuite prin expropriere, greşit s-a considerat că acestea ar fi scutite de taxa de timbru, în speţă nefiind incidente dispoziţiile art. 50 din Legea nr. 10/2001 şi nici cele ale art. 15 lit. r) din Legea nr. 146/1997.
Recursul se priveşte ca nefondat, urmând a fi respins, în considerarea argumentelor ce succed.
Instanţa de control judiciar a reţinut judicios că tribunalul, calificând greşit unele cereri ca inadmisibile, anulând ca netimbrate alte cereri care sunt scutite prin lege de plata taxei de timbru şi a timbrului judiciar, fundamentându-şi soluţia pe concluziile unei expertize extrajudiciare – în contra expertizei dispusă şi efectuată în cauză – şi omiţând a se pronunţa asupra unei excepţii de neconstituţionalitate a unui act normativ abrogat, a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului, situaţie ce atrage aplicabilitatea dispoziţiilor art. 297 alin. (1) teza 1, C. proc. civ., potrivit căruia, într-un atare caz, instanţa de apel va desfiinţa hotărârea atacată şi va trimite cauza spre rejudecare primei instanţe.
Soluţia legislativă a fost reintrodusă în Codul de procedură civilă, prin Legea nr. 219/2005, în vederea salvgardării principiului dublului grad de jurisdicţie, avându-se în vedere toate împrejurările ce decurg din admiterea unor excepţii de fond sau chiar de formă, ce împiedică cercetarea temeiniciei acţiunii, situaţie în care hotărârea primei instanţe este desfiinţată în tot, judecata reluându-se.
Nefondat este şi motivul de recurs vizând greşita infirmare a calificării dată de către prima instanţă capetelor 2 şi 3 din contestaţia precizată, ca fiind inadmisibile.
Astfel, cum cadrul procesual este circumscris dispoziţiilor legii speciale – Legea nr. 10/2001 – celelalte petite ale acţiunii (ce au aceeaşi finalitate, respectiv aproprierea bunului) urmează regimul cererilor accesorii ce se grefează în mod firesc pe cererea principală şi care potrivit dispoziţiilor art. 17 C. proc. civ., sunt în căderea instanţei competente să judece cererea principală.
Greşit reţine recurentul şi faptul că prima instanţă nu ar fi fost sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate a Decretului Consiliului de Stat nr. 552/1964.
Astfel, prin chiar cuprinsul cererii introductive [f. 2, alin. (2) – dosar fond] reclamantul invocă excepţia de neconstituţionalitate a acestui act normativ care, fiind abrogat, nu mai poate face obiectul controlului de constituţionalitate exercitat de către Curtea Constituţională – ce se pronunţă numai în legătură cu conformitatea cu legea fundamentală, a actelor normative, în vigoare – fiind în căderea instanţei sesizate să dispună şi asupra acestui capăt de cerere.
În fine, în mod corect şi în acord cu dispoziţiile art. 15 lit. r)– dosar fond)al, Înalta Curte v din Legea nr. 146/1997, s-a stabilit de către instanţa de apel că ultimile petite ale acţiunii, vizând despăgubirea reclamantului, sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru, în condiţiile în care textul face referire şi la cererile accesorii şi incidentale.
Aşa fiind, în considerarea argumentelor ce preced, recursul urmează a se respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice împotriva deciziei nr. 730/A din 19 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 369/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 363/2010. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
