ICCJ. Decizia nr. 3665/2010. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3665/2010
Dosar nr. 23324/3/2008
Şedinţa publică din 11 iunie 2010
Asupra recursurilor civile de faţă, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti la data de 7 iunie 2006, reclamanta SC V.U.K. SRL a chemat în judecată pe pârâţii Municipiul Bucureşti prin Primarul General, Consiliul Local al sectorului 1 Bucureşti şi SC V.F. SRL solicitând constatarea nulităţii absolute parţiale a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 123 din 22 ianuarie 2004 de Biroul Notarului Public C.S.S., constatarea nulităţii absolute parţiale a contractului de concesiune nr. 1109 din 20 mai 2004 şi obligarea Municipiul Bucureşti prin Consiliul Local al sectorului 1 Bucureşti să-i lase în deplină proprietate şi liniştită posesie, terenul în suprafaţă de 150 mp situat în Bucureşti, sectorul 1.
În motivarea acţiunii, întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 550/2002, art. 966 C. civ. şi Legea nr. 10/2001, reclamanta a arătat că pârâta SC V.F. SRL a dobândit în proprietate spaţiul comercial S39, terenul aferent acestuia, în suprafaţă de 837,34 mp urmând a fi concesionat ulterior, respectiv la data de 20 mai 2004, când pârâtei respective, Municipiul Bucureşti prin Consiliul Local al sectorului 1 Bucureşti i-a concesionat terenul, fără a avea în vedere că suprafaţa de teren de 150 mp, proprietatea SC V.U.K. SRL se afla în acea curte la data încheierii contractelor mai sus menţionate, cu privire la care, reclamanta solicită a se constata nulitatea absolută parţială si forma obiectul unui litigiu încă din anul 1999, conform notificărilor nr. 26 şi 27/2002.
Mai arată reclamanta SC V.U.K. SRL, că suprafaţa de teren de 150 mp este proprietatea exclusivă a acesteia, fiind inclusă în suprafaţa totală de 942,40 mp, prin dispoziţia nr. 4186 din 06 aprilie 2005 a Primarului General al Municipiului Bucureşti dispunându-se restituirea suprafeţei totale de 942,40 mp teren în proprietatea reclamantei, în calitatea de succesoare în drepturi a moştenitorilor fostului proprietar, D.A.P.
Consiliul Local al sectorului 1 Bucureşti a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţiile necompetenţei materiale a judecătoriei, în raport de valoarea terenului, lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, lipsa calităţii sale procesuale pasive şi excepţia autorităţii de lucru judecat.
Pârâta SC V.F. SRL a depus întâmpinare cu privire la excepţiile lipsei calităţii procesuale active a reclamantei şi cerere reconvenţională, având ca obiect constatarea nulităţii absolute de dispoziţiei Primarului General al Municipiului Bucureşti nr. 4186 din 06 aprilie 2005.
Prin sentinţa civilă nr. 5219 pronunţată la 18 aprilie 2008, Judecătoria sectorului 1 Bucureşti s-a dezînvestit, apreciind că potrivit art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., tribunalele judecă în primă instanţă, procesele şi cererile al căror obiect are o valoare de peste 500.000 lei, din concluziile raportului de expertiză, rezultând că valoarea terenului ce formează obiectul litigiului de faţă este de 606.357 lei, pricina fiind declinată spre competentă soluţionare Tribunalului Bucureşti, secţia civilă.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, sub nr. 23324/3/2008, care prin sentinţa nr. 1762 din 21 noiembrie 2008 a admis excepţia autorităţii de lucru judecat, a respins acţiunea formulată de reclamanta SC V.F. SRL pentru existenţa puterii de lucru judecat şi a disjuns cererea reconvenţională , acordând termen la data de 12 decembrie 2008, cu citarea părţilor.
Pentru a pronunţa această soluţie, Tribunalul Bucureşti a reţinut că prin întâmpinarea depusă la dosar de către pârâta SC V.F. SRL s-a invocat excepţia reglementată de art. 1201 C. civ. şi art. 166 C. proc. civ., în raport de sentinţa civilă nr. 150 din 12 februarie 2001 a Tribunalului Bucureşti, definitivă şi irevocabilă, apreciind că în speţă, există identitate de părţi, întrucât atât în acţiunea în care s-a pronunţat sentinţa menţionată, cât şi în prezenta acţiune, calitatea de reclamanţi au avut-o succesorii în drepturi ai fostului proprietar al terenului, ulterior succesoarea acestora, dobânditoarea pe cale convenţională a dreptului de proprietate asupra imobilului, iar calitatea de pârât a avut-o Primăria Municipiului Bucureşti, respectiv în prezenta acţiune, reprezentanţii sau succesorii acesteia, care au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului.
A reţinut că obiectul acţiunii este acelaşi, anume imobilul din Bucureşti, sectorul 1, iar în ceea ce priveşte cauza celor două acţiuni, tribunalul a apreciat că, în dosarul soluţionat prin sentinţa civilă nr. 150 din 12 februarie 2001, reclamanţii P.P., P.D., P.A., P.S., P.S.I., L.R.D. au invocat ca şi cauză, actul de vânzare-cumpărare nr. 8890 din 4 iulie 1911, prin care autorul comun, P.A.D. a dobândit proprietatea asupra imobilului.
In prezenta acţiune, reclamanta SC V.U.K. SRL a invocat drept cauză dispoziţia Primarului General nr. 4186 din 06 aprilie 2005 în temeiul Legii nr. 10/2001, la emiterea căreia s-a exhibat acelaşi titlu de proprietate asupra imobilului.
Instanţa de fond a apreciat că, deşi prin prezenta acţiune se invocă nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare nr. 123/2004 şi a celui de concesiune nr. 1109/2004, reclamanta tinde la redobândirea posesiei imobilului, astfel că se poate reţine identitatea de cauză.
Tribunalul a înlăturat apărările reclamantei, în sensul că excepţia în discuţie a fost soluţionată de instanţa iniţial învestită, reţinând că acest act de procedură a fost îndeplinit de o instanţă, cu încălcarea normelor imperative de competenţă, încălcare ce atrage nulitatea absolută a acestui act.
Dând eficienţă prevederilor art. 165 C. proc. civ., tribunalul a disjuns cererea reconvenţională formulată de SC V.F. SRL, acordând termen la 12 decembrie 2008.
Împotriva sentinţei nr. 1762 din 21 noiembrie 2008 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, a declarat apel reclamanta SC V.U.K. SRL, invocând nelegalitatea hotărârii în raport de inexistenţa autorităţii de lucru judecat, faţă de împrejurarea că, în mod eronat instanţa de fond a apreciat că sunt întrunite condiţiile triplei identităţi de părţi, obiect, cauză.
S-a susţinut astfel în motivarea apelului, că nu există identitate de părţi, în pricinile ce formează obiectele dosarelor nr. 4904/1999 şi prezentul dosar, înregistrat sub nr. 23324/3/2008, întrucât SC V.F. SRL nu a fost parte în dosarul nr. 4909/1999 şi s-a arătat că a existat o largă coparticipare procesuală pasivă în dosarul 4909/1999, în care au avut calitatea de pârâţi, persoane juridice de drept public şi de drept privat, ce nu au figurat în prezentul litigiu, respectiv Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Administraţia Pieţelor sector 1, SC F.H.P.C. SRL etc.
S-a arătat că nu există identitate între obiectul dosarului nr. 4909/1999 şi prezentul dosar, întrucât pretenţiile reclamanţilor sunt diferite, ca si scopul final urmărit prin cele două acţiuni, în primul dosar, anume 4909/1999 urmărindu-se recunoaşterea dreptului de proprietate cu privire la terenul în suprafaţă de 1453 mp, teren preluat abuziv de stat în perioada comunistă, iar prin sentinţa pronunţată în această cauză, s-a admis în parte acţiunea în revendicare, constatându-se că doar 707,8 mp din totalul de 1453 mp solicitaţi, reprezintă teren liber de construcţii.
Apelanta-reclamantă a precizat că, paralel cu acţiunea în revendicare imobiliară, întemeiată pe dispoziţiile dreptului comun, persoanele îndreptăţite au iniţiat şi procedura specială prevăzută de Legea nr. 10/2001, odată cu intrarea în vigoare a acesteia, această din urmă procedură fiind finalizată prin dispoziţia nr. 3644 din 16 decembrie 2004 a Primarului General al Municipiului Bucureşti, prin care s-a restituit în natură terenul în suprafaţă de 942,40 mp situat în Bucureşti, iar în cel de-al doilea dosar, nr. 23324/3/2008 s-a solicitat constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare 123/2004 şi contractului de concesiune nr. 1109/2004, cererile de chemare în judecată având cauze diferite, astfel că nu există identitate de cauză.
Intimata-pârâtă SC V.F. SRL a formulat întâmpinare solicitând respingerea apelului şi menţinerea soluţiei instanţei de fond, care a considerat corect că, în speţă există elementele puterii de lucru judecat.
Consiliul Local al sectorului 1 Bucureşti a depus în apel, întâmpinare prin care a cerut a se respinge apelul declarat de reclamanta SC V.U.K. SRL şi a se păstra ca legală şi temeinică, sentinţa civilă nr. 1762 din 21 noiembrie 2008 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Decizia nr. 426 din 25 iunie 2009 a admis apelul reclamantei, a desfiinţat în parte sentinţa mai sus amintită şi a trimis cauza pentru continuarea judecăţii la aceeaşi instanţă de fond, menţinând soluţia privitoare la disjungerea cererii reconvenţionale.
Pentru a decide astfel, instanţa de control judiciar ordinar a reţinut în esenţă că, din analiza comparativă a celor două litigii rezultă că nu sunt îndeplinite condiţiile existenţei autorităţii de lucru judecat.
Ca atare, dacă primul dosar, cel cu nr. 4904/1999 a avut ca obiect o acţiunea în revendicare imobiliară privind imobilul-teren preluat abuziv de stat, restituindu-se terenul rămas liber, cel de-al doilea litigiu, înregistrat sub nr. 23324/3/2008, ce face obiectul prezentei cereri de chemare în judecată vizează constatarea nulităţii absolute parţiale a două contracte, unul de vânzare-cumpărare şi celălalt derivând din primul, anume contractul de concesiune, privind spaţiile comerciale, în temeiul Legii nr. 550/2002, precum şi un petit având ca obiect revendicarea imobiliară îndreptată împotriva unor persoane juridice, care deţin în mod abuziv suprafaţa de teren în litigiu, astfel că nu se poate reţine identitatea de obiect.
Această concluzie a instanţei de apel are în vedere şi împrejurarea că, pe de o parte, acţiunea în revendicare din dosarul nr. 4904/1999 privea terenul în suprafaţă de 1453 mp, preluat abuziv de către stat în perioada regimului comunist, iar pe de altă parte, în prezentul litigiu se dispută suprafaţa de 150 mp teren din totalul de 942,40 mp restituiţi în temeiul dispoziţiei nr. 4186 din 06 aprilie 2005 emisă de Primăria Municipiului Bucureşti.
Mai mult, nici scopul material urmărit de reclamanţii persoane fizice din primul litigiu, anume recunoaşterea judiciară a titlului lor de proprietate asupra terenului preluat abuziv de stat, nu se identifică cu cel din litigiul de faţă, în care societatea reclamantă, persoană juridică succesoarea în drepturi litigioase a autorilor are titlu de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 942,40 mp, astfel că urmăreşte doar încetarea uzurpării şi redobândirea stăpânirii materiale, de fapt, asupra suprafeţei de 150 mp teren, ce constituie deja proprietatea sa, însă este ocupată abuziv de pârâta SC V.F. SRL, în temeiul nesocotirii unor dispoziţii imperative ale Legii nr. 550/2002, ce vizează regimul juridic al unor spaţii comerciale.
Astfel, nici sub aspectul obiectului, cauzei si scopului material, cele două litigii nu se identifică, motiv pentru care excepţia lipsei autorităţii de lucru judecat a fost respinsă de instanţa de apel.
Nici elementul identităţii de persoane (părţi) nu a fost reţinut în configurarea excepţiei reglementată de art. 1201 C. civ. şi art. 166 C. proc. civ. de către Curtea de Apel Bucureşti, care a constatat că în dosarul nr. 4904/1999 a existat o mai largă participare procesuală pasivă, cu privire la părţile, persoanele juridice de drept public şi de drept privat care nu au această calitate procesuală şi în litigiul înregistrat sub nr. 23324/3/2008, anume (Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Administraţia Pieţelor sector 1 Bucureşti, SC F.H.P.C. SRL şi SC V.M. SRL), nu s-a dovedit că au drepturi subsecvente sau care derivă din cele ale părţilor, constatate în ambele cauze şi între care s-a născut raportul juridic supus analizei.
Prin dispoziţia nr. 4186 din 06 aprilie 2005 emisă de Primăria Municipiului Bucureşti s-a restituit în natură către SC V.U.K. SRL terenul în suprafaţă de 942,40 mp din totalul de 1460 mp situat în Bucureşti, sectorul 1.
Conform sentinţei civile nr. 150 din 12 februarie 2001 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii P.P., P.D., A.P., P.A., P.S., P.S.I. şi L.R.D. în contradictoriu cu pârâţii Consiliul General al Municipiului Bucureşti, Administraţia Pieţelor sectorul 1, Primăria sectorului 1, SC F.H.P.C. SRL, Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi SC V.M. SRL.
Au fost obligaţi pârâţii să lase reclamanţilor în deplină proprietate şi liniştită posesie terenul în suprafaţă de 707, 80 mp, s-a respins cererea reclamanţilor privind despăgubirile pentru terenul ocupat, ca neîntemeiată şi s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Educaţiei şi Cercetării şi a Consiliului General al Municipiului Bucureşti.
Această soluţie a fost menţinută de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Decizia nr. 562 din 20 noiembrie 2001, ca urmare a respingerii apelurilor declarate de reclamanţi şi de pârâţii Consiliul General al Municipiului Bucureşti, Primăria sectorului 1, Consiliul Local al sectorului 1 Bucureşti, Administraţia Pieţelor sector 1 şi SC F.H.P.C. SRL.
Instanţa a reţinut că în baza contractului autentificat sub nr. 2088 din 26 septembrie 2003, reclamanţii au vândut către SC V.U.K. SRL drepturile lor succesorale litigioase asupra terenului în suprafaţă de 1453 mp, iar prin dispoziţia nr. 4186 din 06 aprilie 2005 emisă de Primăria Municipiului Bucureşti s-a restituit în natură către SC V.U.K. SRL terenul în suprafaţă de 942,40 mp din totalul de 1460 mp situat în Bucureşti, sectorul 1, constatând că din întreaga suprafaţă, doar 707,80 mp sunt liberi, restul fiind ocupat de construcţii.
Aşa fiind, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, prin Decizia nr. 7266 pronunţată la 28 septembrie 2005 a respins recursurile declarate de SC V.U.K. SRL şi reclamanţii Popovici împotriva deciziei nr. 562 din 20 noiembrie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, SC V.U.K. SRL, succesoarea în drepturi a reclamanţilor P., cerând a se lua act de efectele dispoziţiei emisă de Primăria Municipiului Bucureşti şi să se constate că recursurile au rămas fără obiect.
Având în vedere cele de mai sus, instanţa de apel a concluzionat că prima instanţă a analizat greşit raportul juridic dedus judecăţii sub aspectul reţinerii autorităţii de lucru judecat, această excepţie de fond, peremptorie şi absolută fiind, în realitate, inexistentă.
Faţă de obiectul cererii principale, a rezultat că tranşarea fondului pretenţiilor dintre părţi şi analiza celorlalte excepţii invocate urmează să fie analizate, în raport de actele şi lucrările dosarului, dispunându-se admiterea apelului reclamantei SC V.U.K. SRL, desfiinţarea în parte a sentinţei tribunalului, având în vedere prevederile art. 297 alin. (1) C. proc. civ.
Decizia nr. 426 din 25 iunie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a făcut obiectul recursurilor declarate de pârâţii SC V.F. SRL şi Consiliul Local al sectorului 1 Bucureşti.
Recurenta-pârâtă SC V.F. SRL îşi întemeiază în drept criticile din recurs pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţinând că Decizia atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, respectiv a prevederilor art. 1201 C. civ. privind excepţia autorităţii de lucru judecat, criticând soluţia dată de instanţa de apel, faţă de motivarea şi argumentarea respingerii acesteia.
Astfel, recurenta-pârâtă susţine că există tripla identitate de obiect, cauză şi părţi, deoarece se identifică cererile vizând revendicarea, prima acţiune are ca obiect suprafaţa de 1453 mp teren, iar cea de-a doua, terenul de 150 mp, care este cuprins în această suprafaţă, iar în ambele cereri de chemare în judecată, atât pretenţia formulată cât şi scopul urmărit sunt, de asemenea, identice.
Mai arată recurenta-pârâtă că nu trebuie realizată confuzia dreptului subiectiv inclus în noţiunea de obiect şi cauză a raportului juridic, întrucât acestea sunt noţiuni total diferite.
Aceeaşi recurenta-pârâtă susţine în recurs că, greşită este şi concluzia instanţei de apel, atunci când reţine că scopul material urmărit de reclamantă l-ar constitui desfiinţarea unor contracte, precum şi redobândirea stăpânirii materiale asupra suprafeţei de 150 mp teren, deoarece scopul urmărit în ambele litigii este acelaşi, revendicarea unei suprafeţe de teren.
Sunt aduse critici privind identitatea de părţi şi se susţine în motivarea recursului, că practica judiciară a statuat că există identitate de părţi şi atunci când, pe lângă părţile ce figurează în cadrul procesual activ şi pasiv al acţiunii, mai există şi alte persoane ale căror drepturi sunt subsecvente sau derivă din cele ale părţilor interesate, între care s-a născut raportul juridic concret.
Recurenta-pârâtă arată că există astfel şi identitate de părţi, cu referire atât la reclamanţii succesori ai fostului proprietar al terenului, ce au cedat drepturile lor litigioase persoanei juridice, cât şi la pârâţii Primăria Municipiului Bucureşti, reprezentanţii sau succesorii acesteia, care au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului, cât şi cu privire la SC V.F. SRL.
Solicită admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei atacate, în sensul admiterii excepţiei autorităţii de lucru judecat şi menţinerii ca legală şi temeinică a sentinţei nr. 1762 din 21 noiembrie 2008 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă.
Consiliul Local al sectorului 1 Bucureşti a declarat recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, criticând-o pentru acelaşi motiv de nelegalitate, învederat ca fiind cel prev. de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul că între cele două pricini există autoritate de lucru judecat, fiind îndeplinită condiţia triplei identităţi de părţi, obiect cauză, instanţa respingând în mod eronat excepţia puterii de lucru judecat.
Astfel, cât priveşte identitatea de părţi, recurentul-pârât Consiliul Local al sectorului 1 Bucureşti susţine că, în ambele dosare calitatea de reclamanţi o au succesorii în drepturi ai fostului proprietar al terenului, nefiind relevant că identitatea lor diferă, iar calitatea de pârât a avut-o în primul litigiu Primăria Municipiului Bucureşti, iar în cel de-al doilea Consiliul Local al sectorului 1 şi SC V.F., în calitatea de succesoare în drepturi a Primăriei Municipiului Bucureşti.
Referitor la obiect se susţine în motivele de recurs că, acesta este comun celor două pricini, imobilul din Bucureşti, sectorul 1, iar cauza este aceeaşi în ambele dosare, reclamanţii urmărind redobândirea posesiei imobilului, justificată în primul dosar prin invocarea contractului de vânzare-cumpărare nr. 8890 din 04 iulie 1911, iar în cel de-al doilea, respectiv nr. 23324/3/2008, dispoziţia Primarului General al Municipiului Bucureşti nr. 4186 din 06 aprilie 2005 emisă în aplicarea Legii nr. 10/2001.
Recurentul-pârât Consiliul Local al sectorului 1 Bucureşti solicită admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei atacate, în sensul respingerii apelului declarat de SC V.U.K. SRL.
Prin întâmpinarea depusă cu respectarea prevederilor art. 308 alin. (2) C. proc. civ., intimata-reclamantă SC V.U.K. SRL a solicitat respingerea recursurilor declarate de pârâţii SC V.F. SRL şi Consiliul Local al sectorului 1 Bucureşti, neexistând niciunul dintre elementele autorităţii de lucru judecat, identitatea de părţi, obiect, cauză, prevăzute de art. 1201 C. civ.
Ambele recursuri care invocă deopotrivă, critici privind greşita soluţionare a excepţiei autorităţii de lucru judecat sunt nefondate şi urmează a fi respinse pentru considerentele comune, ce succed:
Potrivit definiţiei dată de Codul civil în art. 1201, sediul materiei "este autoritate de lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are acelaşi obiect, este întemeiată pe aceeaşi cauză şi este între aceleaşi părţi, făcută de ele şi în contra lor în aceeaşi calitate."
Dosarul nr. 4909/1999 a avut ca obiect acţiunea în revendicare imobiliară formulată de (autorii SC V.U.K. SRL) P.P. P.D., A.P., P.A., P.S., P.S.I. şi L.R.D., cu privire la terenul în suprafaţă de 1453 mp, aferent construcţiei situate în Bucureşti, sectorul 1.
In motivarea acţiunii introductive de instanţă, reclamanţii din dosarul menţionat au arătat că imobilul - construcţie şi teren aferent - mai sus identificat a fost preluat abuziv din patrimoniul autorului lor de către Statul Român şi că reclamanţii au obţinut o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, prin care s-a admis acţiunea în revendicare cu privire la construcţie, sentinţa civilă nr. 14797 din 27 ianuarie 1997, pronunţată de Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, în dosarul nr. 10.357/1996.
Întrucât, acţiunea ce a format obiectul dosarului nr. 10.357/1996 s-a referit numai la construcţie, iar instanţa a fost ţinută de respectarea principiului disponibilităţii procesului civil, ulterior a fost introdusă o altă acţiune în revendicare, distinctă de prima, având ca obiect terenul aferent, în suprafaţă de 1453 mp, anume dosarul nr. 4904/1999, prin care reclamanţii au vizat a obţine recunoaşterea judiciară a titlului lor de proprietate, cu privire la terenul în suprafaţă de 1453 mp, teren preluat abuziv de către Statul Român, în perioada regimului comunist.
Ca atare, prin sentinţa civilă nr. 150/2001 pronunţată în dosarul nr. 4904/1999, astfel cum s-a reţinut deja de instanţa de apel s-a admis în parte acţiunea în revendicare, constatând că doar 707, 80 mp din totalul de 1453 mp solicitaţi, reprezintă teren liber de construcţii.
Dosarul nr. 23324/3/2008, supus analizei de faţă are ca obiect constatarea nulităţii absolute parţiale a unor contracte încheiate între pârâte, respectiv vânzare-cumpărare de spaţii comerciale, în temeiul Legii nr. 550/2002 şi concesiune, precum şi revendicare imobiliară îndreptată împotriva SC V.F. SRL, persoană juridică de drept privat, care ocupă în mod abuziv terenul cu privire la care reclamanta SC V.U.K. SRL deţine titlul de proprietate.
Aşa fiind, se observă că obiectul juridic al celor două pricini este diferit, deoarece scopul material urmărit de reclamanţi nu este identic.
Astfel, dacă reclamanţii din dosarul nr. 4909/1999 doreau să obţină recunoaşterea judiciară a titlului lor de proprietate asupra unui teren preluat abuziv de către Statul Român, în dosarul nr. 23324/3/2008, reclamanta SC V.U.K. SRL care are un titlu de proprietate asupra terenului, emis anterior introducerii acţiunii (dispoziţia nr. 4186 din 06 aprilie 2005) urmăreşte a desfiinţa contractele de vânzare-cumpărare 123 din 22 ianuarie 2004 şi de concesiune nr. 1109 din 20 mai 2004 (constatarea nulităţii absolute parţiale a acestora), astfel că nu poate fi pus semnul identităţii între cele două obiecte ale pricinilor, sub aspectul pretenţiei juridice dedusă judecăţii.
Deci, în mod legal instanţa de apel a considerat că obiectul celor două cauze nu se identifică sub aspectul obiectului juridic, definit în practica judiciară ca pretenţia concretă a reclamantului, mai precis ceea ce solicită prin acţiunea sa, deoarece în primul litigiu acţiunea în revendicare era determinată de preluarea abuzivă de către stat, iar în cea de-a doua, deşi reclamanta avea constituit dreptul său de proprietate, acesta a fost uzurpat, prin încheierea unor contracte susceptibile de nulitate, ca urmare a încălcării unor dispoziţii legale imperative.
Nici în circumscrierea celor două cauze juridice ale celor două acţiuni nu se poate pune semnul egalităţii, cauza acţiunii civile reprezentând scopul urmărit de reclamant, iar pe de altă parte, cauza cererii de chemare în judecată nu trebuie confundată cu motivul cererii, care este temeiul ce serveşte la justificarea cauzei.
Sub acest aspect, distincţia este relevantă, deoarece atunci când se invocă autoritatea de lucru judecat, într-o nouă cerere de chemare în judecată nu poate fi păstrată aceeaşi cauză, dar această situaţie nu se regăseşte în cauză.
In speţă, cauzele celor două litigii nu sunt similare, deoarece în primul dosar, nr. 4909/1999 reclamanţii P. revendicau un imobil preluat abuziv de stat, iar în cel de-al doilea dosar, nr. 23324/3/2008, reclamanta SC V.U.K. SRL urmărea a se desfiinţa două contracte, care i-au încălcat dreptul de proprietate prin uzurpare de către un posesor neproprietar.
Cauzele celor două acţiuni sunt diferite, astfel că declanşarea litigiului ce a format obiectul dosarului 4904/1999 a fost justificată de către deposedarea abuzivă a autorului reclamanţilor de terenul în suprafaţă de 1453 mp în perioada comunistă, iar necesitatea promovării acţiunii din cel de-al doilea dosar a rezultat din încheierea, cu încălcarea legii, a contractului de vânzare-cumpărare de spaţii comerciale şi a contractului de concesiune, precum şi, din ocuparea abuzivă a terenul în suprafaţă de 150 mp, de către o persoană juridică de drept privat, SC V.F. SRL.
In explicitarea acestor argumente, nu se poate reţine cu temei, lipsa motivării deciziei atacate, Curtea de Apel Bucureşti, ca instanţă de control judiciar îndeplinind cerinţa prevăzută de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în sensul unei analize complete şi legale a motivelor de fapt şi de drept care i-au format convingerea, în soluţia respingerii excepţiei autorităţii de lucru judecat.
Astfel fiind, instanţa de apel a reţinut în considerentele deciziei pronunţate că doar acţiunea în revendicare de drept comun, ce a format obiectul dosarului nr. 4909/1999 şi procedura administrativă declanşata în baza Legii nr. 10/2001 au avut aceeaşi finalitate, emiterea unui titlu de proprietate asupra imobilului în favoarea persoanelor îndreptăţite, fie pe cale judecătorească, fie printr-un act administrativ.
Finalitatea oricăruia dintre cele două demersuri este însă diferită de finalitatea acţiunii, ce formează obiectul prezentului dosar, în care reclamanta exhibă titlul său de proprietate asupra imobilului şi, în calitate de proprietar neposesor încearcă a obţine sancţionarea prin nulitate a încălcării dreptului său, de către un posesor neproprietar, SC V.F. SRL.
Este de observat că dacă instanţa de judecată nu ar fi respins excepţia autorităţii de lucru judecat, intimatei-reclamante i-ar fi fost paralizat accesul la justiţie, drept fundamental prevăzut de art. 21 din Constituţia României şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, aceasta fiind privată de posibilitatea de a solicita protecţia judiciară a dreptului său de proprietate imobiliară, faţă de terţii care îi stăpânesc bunul.
Nici în ceea ce priveşte elementul părţi, nu se poate reţine excepţia autorităţii de lucru judecat, nefiind îndeplinită nici această condiţie.
Verificând cadrul procesual al celor două cereri de chemare în judecată, Înalta Curte constată că: dosarul nr. 4904/1999 a avut ca reclamanţi pe autorii SC V.U.K. SRL ( P.P., P.D., P.A., P.S., P.S.I. şi L.R.) şi ca pârâţi pe Consiliul General al Municipiului Bucureşti, Administraţia Pieţelor sectorul 1, Primăria sectorului 1, SC F.H.P.C. SRL, Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi SC V.M. SRL, iar în dosarul nr. 23324/3/2008 reclamanta este SC V.U.K. SRL , iar pârâţii SC V.F. SRL, Municipiul Bucureşti prin Primarul General şi Consiliul Local al sectorului 1 Bucureşti.
In raport de cadrul procesual, astfel cum a fost descris, rezultă indubitabil că, nu se poate reţine o identitate de părţi, cu aceeaşi calitate, în primul dosar existând o mai largă coparticipare procesuală pasivă, urmând a fi înlăturate susţinerile recurenţilor, în sensul că Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Administraţia Pieţelor sector 1 şi SC F.H.P.C. SRL, pârâţi în primul dosar şi, faţă de care nu se configurează pasiv cadrul procesual în dosarul nr. 23324/3/2008, ar fi "persoane ale căror drepturi ar fi subsecvente sau ar deriva din cele ale părţilor interesate, între care s-a născut raportul juridic".
Nici intimatul-pârât Consiliul Local al sectorului 1 şi nici recurenta-pârâtă SC V.F. SRL nu sunt reprezentanţi sau succesori al Primăriei Municipiului Bucureşti, care să fi dobândit la rândul lor, dreptul de proprietate asupra imobilului.
In mod eronat, Tribunalul Bucureşti a apreciat în motivarea sentinţei civile nr. 1762 din 21 noiembrie 2008 , ce a fost desfiinţată în apel, că există identitate de părţi pe considerentul că, în ambele acţiuni "calitatea de reclamanţi au avut-o succesorii în drepturi ai fostului proprietar al terenului", ulterior succesoarea acestora "dobânditoarea pe cale convenţională a dreptului de proprietate asupra imobilului", iar calitatea de pârât "a avut-o Primăria Municipiului Bucureşti, iar în prezenta acţiune, reprezentanţii sau succesorii acesteia, care au dobândit la rândul lor, dreptul de proprietate asupra imobilului".
Astfel, în doctrină părţile sunt definite ca fiind titularul unui drept subiectiv încălcat sau contestat şi cel despre care se pretinde că l-a împiedicat pe titular în exerciţiul normal al dreptului său, deci această calitate de părţi, în procesul civil o au numai persoanele între care există raportul juridic dedus judecăţii şi nu reprezentanţii lor, legali sau convenţionali.
Singurul proprietar al terenului este intimata-reclamantă SC V.U.K. SRL, beneficiara dispoziţiei nr. 4186 din 06 aprilie 2005 emisă de Primarul General al Municipiului Bucureşti, în temeiul Legii nr. 10/2001.
Faţă de cele reţinute, Înalta Curte apreciază că nu sunt îndeplinite condiţiile triplei identităţi de obiect, cauză, părţi care să îndrituiască instanţa supremă a aprecia că raportul juridic a fost greşit descris sub aspectul soluţionării excepţiei autorităţii de lucru judecat, astfel că recursurile sunt nefondate şi urmează a fi respinse, conform art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate, recursurile declarate de pârâţii SC V.F. SRL şi Consiliul Local al sectorului 1 Bucureşti împotriva deciziei nr. 426 din 25 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3670/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3661/2010. Civil. Obligaţie de a face.... → |
|---|
