ICCJ. Decizia nr. 3687/2010. Civil. Dobînzi + penalitati. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3687/2010
Dosar nr. 282/1/2000
Şedinţa publică din 14 iunie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1406 din 2 noiembrie 2006 Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis contestaţia formulată de contestatorii N.C., N.I.S. şi H.A. în contradictoriu cu pârâta C.N.P.R., a dispus anularea hotărârii nr. 67 din 19 mai 2006 emisă de pârâtă şi a dispus totodată obligarea pârâtei să restituie în natură imobilul situat în comuna Godeni, judeţul Argeş, pentru care s-a formulat notificarea nr. 173 din 12 februarie 2002.
Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut următoarele:
O primă problemă care se pune în speţă este aceea a incidenţei dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 247/2005 în situaţia în care au fost emise dispoziţii sau decizii de respingere a notificărilor sau a cererilor de restituire în natură, în raport de dispoziţiile Legii nr. 10/2001 nemodificate.
Tribunalul a considerat că la soluţionarea prezentei contestaţii trebuie avute în vedere dispoziţiile Legii nr. 10/2001, astfel cum au fost modificate prin legea nr. 247/2005, pentru că situaţia juridică născută prin emiterea deciziei sub imperiul legii civile, respectiv a Legii nr. 10/2001, nemodificate produce efecte juridice sub imperiul Legii nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005. Aşadar, nu s-a putut vorbi de o încălcare a principiului „tempus regit actum".
Consecinţele şi efectele viitoare ale dispoziţiilor emise sunt nerealizate în momentul intrării în vigoare a legii noi, acestea se produc sub imperiul legii noi, şi astfel trebuie supuse legii noi respectiv, Legii nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 247/2005, sub care se îndeplinesc şi devine incident principiul aplicării imediate a legii civile noi.
Prin hotărârea contestată nr. 67 din 19 mai 2006 emisă de către C.N.P.R. S.A., în temeiul Legii nr. 10/2001 s-a respins notificarea contestatorilor prin care aceştia au solicitat restituirea în natură a imobilului situat în comuna Godeni, judeţul Argeş format din clădire şi teren în suprafaţă de 100 mp.
Motivele care au determinat respingerea notificării au fost în sensul că nu s-a dovedit prin depunerea în susţinerea notificării de înscrisul în original sau în copie legalizată sau certificată a preluării abuzive a imobilului revendicat, calitatea de persoane îndreptăţite la restituire potrivit art. 4 alin. (2), art. 23 din Legea nr. 1072001, nu s-a depus o declaraţie pe proprie răspundere în formă autentică din care să rezulte dacă s-au primit sau nu despăgubiri pentru imobilul revendicat, nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate al autorului petenţilor asupra imobilului şi identitatea între imobilul revendicat şi cel aflat în deţinerea Oficiului Poştal Godeni.
Analizând legalitatea şi temeinicia hotărârii emise în temeiul art. 20 din Legea nr. 10/2001 de către intimată, tribunalul a constatat că în cauză s-a impus anularea hotărârii emise şi obligarea intimatei să restituie în natură imobilul ce face obiectul notificării, reţinându-se calitatea de persoană îndreptăţită a notificărilor la măsuri reparatorii, potrivit dispoziţiilor art. 3 alin. (1) lit. a) şi art. 4 din Legea nr. 10/2001.
Imobilul situat în comuna Godeni, judeţul Argeş a intrat în proprietatea intimatei prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare între CAP Godeni din comuna Godeni, judeţul Argeş şi Direcţia de Poştă Argeş.
În dovedirea dreptului de proprietate al autorilor contestatorilor asupra imobilului ce face obiectul notificării s-a depus la dosar copie de pe registrul agricol, precum şi adeverinţa nr. 2182 din 14 septembrie 2005 emisă de Primăria comunei Godeni potrivit căreia s-a dovedit că D.I.C.I. figurează în registrul agricol în anii 1959 – 1963 cu suprafaţa totală de 5,31 ha din care curţi şi clădiri de 0,04 ha şi casă de locuit în suprafaţă de 45 mp construită în anul 1920 şi anexe gospodăreşti în suprafaţă de 21 mp.
Dat fiind actul de vânzare-cumpărare încheiat între fostul CAP Godeni şi Direcţia de Poştă Argeş rezultă că imobilul a intrat în proprietatea statului, iar în situaţia în care nu există un act normativ de preluare, trecerea imobilului în proprietatea statului nu poate fi considerată decât fără titlu, deci, nu poate fi decât una abuzivă.
În raport de dispoziţiile art. 23 din Legea nr. 10/2001 şi prevederile Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 aprobate prin HG nr. 498/2001 şi în raport de înscrisurile depuse în susţinerea notificării s-a constatat că este dovedit dreptul de proprietate asupra imobilului ce face obiectul notificării şi identitatea dintre imobilul trecut în proprietatea statului şi cel aflat în deţinerea intimatei, iar împrejurarea că nu s-au depus înscrisurile în copii certificate sau legalizate nu determină respingerea notificării.
Din actele de stare civilă depuse la dosarul de notificare rezultă legătura de rudenie dintre contestatori şi persoana fizică menţionată în registrul agricol al comunei Godeni, judeţul Argeş, iar potrivit dispoziţiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, de prevederile Legii nr. 10/2001 beneficiază şi moştenitorii legali ai persoanelor fizice îndreptăţite, iar succesorii care după data de 6 martie 1945 nu au acceptat moştenirea sunt repuşi în termenul de acceptare al succesiunii pentru bunurile ce fac obiectul Legii nr. 10/2001, notificarea având valoare de acceptare a succesiunii şi cum în cauză nu s-a făcut dovada acceptării succesiunii de către alţi moştenitori şi dezbaterea succesiunii defuncţilor D.R. şi D.I. trebuie reţinută calitatea de moştenitor legal a contestatorilor, iar dată fiind această situaţie pentru dovedirea calităţii de moştenitori nu s-a impus a se depune certificat de moştenitor legal sau testamentar.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel C.N.P.R. iar prin Decizia civilă nr. 605 din 19 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti s-a respins apelul ca nefondat pentru următoarele considerente:
Cu privire la primul motiv de apel, referitor la analiza legalităţii şi temeiniciei hotărârii emise de intimată strict în raport de materialul probator depus în cadrul procedurii administrative, precum şi la necompetenţa instanţei de a dispune anularea hotărârii şi a pronunţa direct soluţia dată notificării cu care a fost investită entitatea emitentă, Curtea apreciază că acest motiv este nefondat pentru următoarele argumente:
Aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 23 din Legea nr. 10/2001 coroborat cu prevederile art. 25 din acelaşi act normativ, persoanele îndreptăţite la retrocedare sau acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent care au formulat notificare au obligaţia depunerii actelor doveditoare ale dreptului de proprietate şi ale calităţilor de succesori în drepturi ai fiştilor proprietari în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării, legiuitorul, prin modificările succesive aduse Legii nr. 10/2001 extinzând acest termen până la data soluţionării notificării. Deşi Legea nr. 10/2001 nu conţine nici o prevedere expresă în acest sens, materialul probator depus în procedura administrativă poate fi completat şi în cursul procedurii judiciare, având ca obiect contestaţia împotriva deciziei sau dispoziţiei de soluţionare a notificării, acest lucru fiind admis şi din raţiuni de ordin practic, dat fiind faptul că persoanele îndreptăţite întâmpină multe dificultăţi în obţinerea documentelor necesare pentru dovedirea dreptului de proprietate, a preluării abuzive cât şi a calităţii lor de succesori faţă de fostul proprietar (dacă este cazul).
Aşa cum a arătat, deşi nu există o prevedere expresă în Legea nr. 10/2001 în acest sens, posibilitatea completării materialului probator în faza judiciară a procedurii reglementate de Legea nr. 10/2001, rezultă din interpretarea sistemică a textelor de lege anterior menţionate cu dispoziţiile art. 26 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 care stabileşte că, în ipoteza în care dispoziţia motivată de soluţionare a notificării face obiectul unei contestaţii în faţa instanţei de judecată, entitatea care a emis dispoziţia în funcţie de probele de la dosar, va adopta poziţia procesuală corespunzătoare, evaluând totodată dacă este sau nu cazul să exercite cale de atac prevăzută de lege împotriva soluţiei dată de instanţă. Practic, legiuitorul prevăzând expres posibilitatea entităţii care a soluţionat notificarea să adopte o poziţie procesuală în raport de probele din dosar, legiuitorul implicit recunoaşte contestatorilor dreptul de a-şi completa materialul probator deja administrat în faza administrativă şi în funcţie de noua situaţie care se conturează în faţa instanţei de judecată pe baza întregului material probator, entitatea emitentă îşi va preciza poziţia. Implicit, se recunoaşte persoanelor îndreptăţite să acopere deficienţele sub aspect probator existente în faza procedurii administrării, în procedura judiciară, instanţa apreciind asupra temeiniciei cererilor de retrocedare sau de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent în raport de ansamblul probator.
Referitor la posibilitatea instanţei de judecată de a anula hotărârea prin care entitatea învestită potrivit legii a soluţionare notificarea, Curtea apreciază util a avea în vedere particularitatea procedurii de retrocedare reglementată de Legea nr. 10/2001, în sensul că dispoziţia sau Decizia de soluţionare a notificării este un act administrativ care produce efecte de drept civil, constituind titlu de proprietate autentic şi titlu executoriu pentru punerea în posesie, după îndeplinirea formalităţilor de publicitate imobiliară aşa cum prevăd dispoziţiile art. 25 alin. (4) din Legea nr. 10/2001. În considerarea acestor efecte de natură civilă, legiuitorul a prevăzut posibilitatea atacării dispoziţiei sau deciziei emise de entitatea investită cu soluţionarea notificării la secţia civilă a tribunalului în a cărei rază teritorială se află sediul instituţiei deţinătoare.
Cenzurând legalitatea şi temeinicia dispoziţiei sau deciziei, instanţa civilă, va proceda la anularea sau la modificarea acesteia, putând să dispună în mod direct măsurile necesare pentru soluţionarea notificării, în concordanţă cu prevederile legale şi în raport de situaţia de fapt conturată din întreg materialul probator administrat în ambele faze: administrativă şi judiciară ale procedurii reglementate de Legea nr. 10/2001. Instanţa de apel a înlăturat ca nepertinente susţinerea apelantei-pârâte în sensul că instanţa trebuia să dispună retractarea dispoziţiei sau deciziei de soluţionare a notificării, dacă constată nerespectarea dispoziţiilor legale în vigoare la momentul emiterii acesteia, deoarece retractarea este consecinţa caracterului revocabil al actului administrativ şi intervine doar dacă autoritatea emitentă din oficiu, constată nelegalitatea actului. În esenţă, dacă instanţa competentă constată încălcarea unor cerinţe legale la emiterea dispoziţiei sau deciziei sau o apreciere greşită a probelor ce au stat la baza pronunţării unei astfel de soluţii, va anula direct actul şi va proceda în consecinţă, dând soluţia legală şi temeinică faţă de situaţia juridică care rezultă din întreg materialul probator administrat.
Cu privire la cel de al doilea motiv de apel referitor la faptul că intimaţii-reclamanţi nu au dovedit preluarea abuzivă a imobilului revendicat de către stat, instanţa de control judiciar apreciază că acest motiv este nefondat pentru următoarele considerente:
Aşa cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 29 august 1991, apelanta a dobândit prin cumpărare de la CAP Godeni (prin comisia de lichidare) imobilul revendicat de intimaţi format din construcţie compusă din cinci camere, care în prezent constituie sediul Oficiul Poştal al comunei Godeni.
Având în vedere că obiectul înstrăinării l-a reprezentat doar construcţia nu şi terenul aferent, apelanta a încercat obţinerea certificatului de atestare a proprietăţii asupra acestui teren în suprafaţă de 150 mp. Prin sentinţa civilă nr. 933 din 18 aprilie 2008, pronunţată de Judecătoria Câmpulung a respins acţiunea principală formulată de apelantă având ca obiect constatarea dreptului de proprietate asupra terenului aferent oficiului poştal şi a admis cererea de intervenţie principală formulată de contestatorii (din cadrul acestui dosar); sentinţa a rămas irevocabilă prin Decizia civilă nr. 2057 din 28 noiembrie 2008, pronunţată de Tribunalul Argeş, prin respingerea recursului, în considerentele deciziei reţinându-se că terenul şi construcţia au aparţinut bunicului intervenienţilor (intimaţii din prezenta cauză) D.I.
Instanţa de apel a apreciat că în mod corect prima instanţă a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 2 din Legea nr. 10/2001, constatând că imobilul, din moment ce nu se mai afla în posesia intimaţilor şi apare în stăpânirea recurentei-pârâte, în concret în deţinerea Oficiului Poştal Godeni în baza contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu CAP Godeni (prin comisia de lichidare) în anul 1991, a fost preluat de către stat fără titlu. S-a mai reţinut faptul că lipsa unui act administrativ de preluare a imobilului care să stabilească temeiul de drept în baza căruia s-a realizat deposedarea nu trebuie să conducă la concluzia că imobilul nu ar fi obiectul unei preluări abuzive. Este de notorietate faptul că în perioada regimului comunist, în multe situaţii deposedarea foştilor proprietari s-a realizat, în fapt, în absenţa oricărui act normativ care să reglementeze această preluare sau în ipoteza în care ar fi existat totuşi un astfel de act normativ, în multe situaţii deposedarea s-a realizat în absenţa unui act administrativ de aplicare a legii. Aşa cum a prevăzut legiuitorul în art. 2 lit. i) din Legea nr. 10/2001, intră sub incidenţa acestui act normativ orice imobil preluat fără titlu valabil sau fără temei legal prin acte de dispoziţii ale organelor locale sau ale administraţiei de stat.
Pentru a fi în prezenţa unei preluări cu titlu valabil, este necesar să existe un act normativ care să prevadă deposedarea constituind temeiul juridic al acestei preluări cât şi un act administrativ de aplicare, care să fie emis în concordanţă cu toate dispoziţiile actului normativ ce reglementează preluarea de proprietate. O precizare se mai impune, în lumina dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 213/1998, referitoare la concordanţa actului normativ cu toate actele normative cu forţa juridică superioară şi cu tratatele şi convenţiile din Convenţia Drepturilor Omului la care România era parte.
Aşa cum rezultă din cele ce preced, condiţiile de validitate a titlului statului sunt deosebit de stricte, astfel că orice neconcordanţă între elementele evidenţiate anterior fiind de natură să-l vicieze.
Or, în cauza de faţă, este cert că imobilul care a aparţinut autorilor reclamanţilor-intimaţi a fost trecut în proprietatea statului, ca dovadă fiind faptul că actualmente reprezintă sediul Oficiului Poştal Godeni (aflându-se în deţinerea recurentei-pârâte din punct de vedere juridic), fără să existe un temei legal al deposedării şi un act administrativ de preluare emis în considerarea acestui temei juridic.
Nu se poate considera că instanţa de fond ar fi făcut o aplicare greşită a dispoziţiilor art. 1.3 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 care consacră regula potrivit căreia preluarea abuzivă nu este prezumată, entitatea învestită cu soluţionarea notificării fiind obligată să cerceteze caracterul preluării imobilului şi să-l încadreze în mod corespunzător într-unul din cazurile reglementate de prevederile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001. În mod judicios, prima instanţă a reţinut faptul că imobilul a cărei retrocedare se solicită a fost preluat abuziv de către stat în perioada comunistă, nu în temeiul unei prezumţii ci în baza probelor existente la dosar şi anume contractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 29 august 1991 între CAP Godeni (prin comisia de lichidare) şi Direcţia de Poştă Argeş, procesul-verbal de predare-primire încheiat la data de 7 noiembrie 1991.
Faptul că există documente din care să rezulte data şi modul în care imobilul în litigiu a intrat în proprietatea statului nu poate fi pus în sarcina intimaţilor-reclamanţi, în condiţiile în care, aşa cum am arătat anterior, este indubitabil că deposedarea a avut loc, imobilul trecând din proprietatea CAP în proprietatea recurentei-pârâte, iar necesitatea întocmirii unui astfel de document reprezintă o obligaţie pentru autorităţile statului de la momentul preluării abuzive. Lipsa actului administrativ de aplicare a prevederilor legale care reglementează deposedarea este imputabilă în totalitate autorităţilor statului, ca de altfel acestora fiindu-le imputabilă însăşi preluarea imobilului din proprietatea titularului legitim. A îmbrăţişa raţionamentul juridic al recurentei înseamnă a sancţiona pentru neregularităţile comise de stat în perioada regimului comunist, pe cei care sunt îndreptăţiţi la restituire, acceptând abuzurile săvârşite de statul comunist şi refuzând astfel repararea prejudiciului creat, reparare care oricum este acordată cu o întârziere considerabilă faţă de momentul deposedării.
În ceea ce priveşte critica formulată de apelantă cu privire la dovada calităţii de proprietar a autorilor contestatorilor-reclamanţilor, instanţa de apel consideră că este nefondată faţă de dispoziţiile art. 22.1 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, prin care legiuitorul în considerarea dificultăţilor existente la dovedirea dreptului de proprietate a foştilor proprietari abuziv deposedaţi, a flexibilizat regimul probator, permiţând ca dovada dreptului de proprietate să se poată realiza atât prin orice fel de acte juridice translative de proprietate (cum ar fi contractul de vânzare-cumpărare, tranzacţie, donaţie, extras de carte funciară), cât şi prin orice acte juridice care atestă deţinerea proprietăţii de către persoana îndreptăţită sau autorul său. Legiuitorul exemplifică, indicând la lit. d) a art. 22 pct. 1, extrasul de carte funciară, extras de rol fiscal, procesul-verbal de preluare, iar pentru mediul rural, extras din registrul agricol. Practic, legiuitorul a permis ca dovada dreptului de proprietate să se facă prin orice fel de act emanând de la o autoritate publică din perioada respectivă care să ateste direct sau indirect faptul că bunul aparţinea persoanei solicitante sau autorilor săi.
Având în vedere că pentru imobilele preluate abuziv din domeniul rural, legiuitorul a permis ca dovada proprietăţii să se realizeze şi prin extrasul din registrul agricol, instanţa de control judiciar constată că Tribunalul Bucureşti a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor legale incidente în speţă, apreciind în mod judicios pe baza probelor administrate în cauză: extrasul din registrul agricol şi adeverinţa nr. 2182 din 14 septembrie 2005 eliberată de Primăria comunei Godeni că autorii reclamanţilor au deţinut în proprietate pe lângă terenul arabil şi suprafaţa totală de 0,04 ha curte şi clădiri, din care suprafaţa construită reprezintă 45 mp (fiind vorba de o casă construită în anul 1920) şi anexe gospodăreşti în suprafaţă de 21 mp.
În ceea ce priveşte cel de-al treilea motiv de apel, referitor la calitatea de moştenitor a reclamanţilor, din analiza celor susţinute de apelanta-pârâtă, instanţa de control judiciar constată că se critică modul în care s-a dovedit calitatea de succesor şi nu existenţa însăşi a acestei calităţi. În dezvoltarea motivelor de apel, supus analizei de către instanţa de control judiciar, însăşi apelanta-pârâtă arată că prin actele de stare civilă depuse la dosar, intimaţii-reclamanţi şi-au dovedit filiaţia, decesul proprietarilor şi al bunicilor, dar susţine că aceste înscrisuri nu sunt suficiente pentru a face dovada calităţii de moştenitori, fiind nevoie să depună certificate de moştenitor sau de calitate de moştenitor.
Potrivit dispoziţiilor art. 23 pct. 1 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 aprobate prin HG nr. 498 din 18 aprilie 2003 şi în privinţa dovezii calităţii de moştenitor legiuitorul a derogat de la exigenţele dreptului comun, reglementând un regim probator mai permisiv acceptând alături de certificatul de moştenitor sau de calitate de moştenitor şi testament şi actele de stare civilă care dovedesc rudenia sau filiaţia faţă de titularul iniţial al dreptului de proprietate. Constatând că legiuitorul nu a înţeles să realizeze o ierarhizare a acestor acte juridice sub aspectul forţei probate, conferind aceeaşi putere probatorie atât certificatului de moştenitor sau de calitate de moştenitor sau testamentului însoţit de unul dintre aceste certificate cât şi actelor de stare civilă. Pe cale de consecinţă, în mod corect a aplicat instanţa de fond dispoziţiile legale sus-menţionate, stabilind pe baza actelor de stare civilă că intimaţii-reclamanţi sunt succesori în drepturi a proprietarilor deposedaţi.
Faptul că prevederile art. 4.4 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 specifică faptul că dovada calităţii de moştenitor legal şi testamentar se face potrivit legii civile nu este de natură să conducă la o altă concluzie, deoarece, faţă de caracter special, esenţialmente reparatoriu al Legii nr. 10/2001, notificările formulate în temeiul acestui act normativ nu se pot soluţiona decât în deplină concordanţă cu dispoziţiile speciale ale Legii nr. 10/2001, conform principiului „specialia generalibus derogant". Deci practic prin legea civilă la care se face trimitere în art. 4.4 din Normele Metodologice nu se poate înţelege altceva decât prevederile Legii nr. 10/2001, care reglementează o procedură aparte de retrocedare a imobilelor, respectiv de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent, sub toate aspectele: cadru instituţional, sistem probator, căi de atac, instanţă competentă.
O altă interpretare nu ar putea conduce decât la concluzia existenţei unei necorelări legislative, între textul art. 4.4 şi art. 23.1 din Normele Metodologice, care nu ar putea sub nici o formă să înlăture de la aplicare principiul anunţa anterior sau să restrângă caracterul derogator de la dreptul comun al Legii nr. 10/2001 din punct de vedere al sistemului probator pe care îl promovează.
Apelanta-pârâtă critică sentinţa atacată şi sub aspectul soluţionării favorabile a notificării intimaţilor-reclamanţi în condiţiile în care lipseşte declaraţia notarială pe propria răspundere cu privire la eventuala încasare a unor despăgubiri pentru imobilul preluat abuziv, care potrivit dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 se impun a fi restituite în ipoteza retrocedării imobilului.
În primul rând, din materialul probator administrat în cele două faze procesuale, mai exact din cele două adrese nr. 450 din 4 septembrie 2002 şi nr. 101/5342 din 30 august 2005 emise de apelantă, nu rezultă că aceasta le-ar fi solicitat în mod expres depunerea acestor declaraţii. Astfel, în prima adresă, apelanta a cerut intimaţilor-reclamanţi să depună copii legalizate sau originalele înscrisurilor doveditoare iar în cea de-a doua adresă, petenţilor-notificatori li se solicită înscrisuri pentru dovedirea dreptului de proprietate, a calităţii de moştenitor şi a preluării abuzive. Faptul că intimaţii-reclamanţi nu au fost informaţi cu privire la necesitatea depunerii unei astfel de declaraţii, rezultă că deci procesul-verbal nr. 101/1866 din data de 15 martie 2006, încheiat cu ocazia audierii persoanelor îndreptăţite conform dispoziţiilor ar. 25 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în care se consemnează faptul că nu au avut cunoştinţă de acest lucru.
În orice caz, nedepunerea declaraţiilor nu pot fi considerate un impediment pentru soluţionarea notificării, existând totodată şi posibilitatea restituirii ulterioare a eventualelor despăgubiri primite.
În ceea ce priveşte identitatea imobilului revendicat cu cel în care funcţionează Oficiul Poştal Godeni, instanţa de apel, constată că în mod corect a reţinut Tribunalul Bucureşti faptul că acest aspect rezultă din contractul de vânzare-cumpărare încheiat în anul 1991 între CAP Godeni şi apelanta-pârâtă. Această concluzie este susţinută de considerentele sentinţei civile nr. 933 din 18 aprilie 2008, pronunţată de Judecătoria Câmpulung, în care se arată faptul că expertiza efectuată în cauză – confirmă identitatea perfectă între imobilul ce face obiectul notificării nr. 173 din 12 februarie 2002 şi cel asupra căruia apelanta-pârâtă, în calitate de reclamantă în dosarul respectiv a solicitat eliberat certificatului de atestare a dreptului de proprietate în condiţiile HG nr. 371/1998.
Având în vedere că, pe acest considerent, al identităţii dintre cele două imobile, Judecătoria Câmpulung a admis cererea de intervenţie principală a intervenienţilor-reclamanţi ( din cauza de faţă) instanţa apreciază că acest considerent susţine soluţia pronunţată şi dobândeşte putere de lucru judecat alături de dispozitiv. Deşi nu poate fi vorba de o autoritate de lucru judecat a sentinţei civile nr. 933/2008 a Judecătoriei Câmpulung în prezenta cauză, nefiind îndeplinită tripla identitate de elemente sub aspectul obiectului şi al cauzei, instanţa apreciază că sentinţa sus menţionată consfinţeşte o situaţie juridică de care trebuie ţinută seama în rezolvarea prezentului litigiu.
Pe cale de consecinţă, având în vedere că sentinţa civilă nr. 933/2008 a Judecătoriei Câmpulung a rămas definitivă şi irevocabilă prin Decizia civilă nr. 2057/2008 a Tribunalului Argeş, intrând astfel în puterea lucrului judecat şi fiind prezumată absolut că exprimă adevărul, aspectele (dispozitivul şi considerentele care îl sprijină) care beneficiază de recunoaşterea puterii de lucru judecat nu mai pot fi puse în discuţie într-un alt proces, instanţa învestită ulterior fiind obligată să respecte cele statuate de instanţa a cărei hotărâri a intrat în puterea lucrului judecat şi să dea o soluţie conformă cu acestea. Coroborând toate aceste aspecte cu contractul de vânzare-cumpărare încheiat în anul 1991 de apelanta-pârâtă, Curtea apreciază că problema identităţi imobilul notificat cu cel deţinut de C.N.P.R. este clarificată.
Cu privire la ultima critică referitoare la necesitatea depunerii actelor doveditoare în original sau în copie legalizată în concordanţă cu prevederile art. 23.2 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, Curtea apreciază că deşi este o cerinţă rezonabilă ce ţine de acurateţea înscrisurilor depuse în probaţiune, rămâne, totuşi, doar o exigenţă ce vizează aspectele formale, a cărei neîndeplinire singulară nu poate să prejudicieze fondul dreptului.
Nu este vorba de lipsa de obiectivitate a instanţei de fond, ci doar de interpretarea dispoziţiilor legale în sensul în care produc efecte juridice, în mod corect apreciind instanţa de fond că singură această omisiune referitoare la un aspect formal nu poate să împiedice valorificarea produselor existente la dosar, prima instanţă considerând imperativ să dea eficienţă prevederilor reparatorii ale Legii nr. 10/2001 prin analiza pe fond a dreptului dedus judecăţii prin recunoaşterea acestuia în favoarea intimaţilor-reclamanţi, în condiţiile în care probleme de fond ce se impun a fi lămurită într-un astfel de litigiu au fost legal dovedite.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta C.N.P.R., solicitând modificarea ei în sensul respingerii acţiunii reclamantului.
Criticile aduse hotărârii instanţei de apel vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte:
Se susţine astfel că hotărârea din apel s-a dat cu aplicarea greşită a legii fiind incidente dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În această idee se învederează că potrivit art. 1.3 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 incidenţa preluării abuzive nu este prezumată, ci în funcţie de fiecare situaţie entitatea obligată prin lege să soluţioneze notificarea trebuie să aprecieze situaţia respectivă ca încadrându-se în prevederile legii - în cazurile enunţate la art. 2 alin. 1 din lege.
Or, preluarea abuzivă (susţine recurenta) fără titlu nu se dovedeşte prin simpla existenţă a imobilului revendicat în patrimoniul unei societăţi comerciale la care statul este acţionar majoritar.
În acest sens sunt invocate dispoziţiile art. 2 lit. h) din Legea nr. 10/2001.
Cum (susţine recurenta), din nici un act de la dosar nu reiese data la care imobilul a intrat în proprietatea Statului Român, şi faptul că defuncţii D.R. şi D.I.C.I. au fost ultimii proprietari anterior acestei preluări, nu se poate prezuma exercitarea continuă a dreptului de proprietate până la momentul presupusei preluări abuzive.
Recurenta mai arată că nici în cuprinsul legii speciale cu caracter reparatoriu Legea nr. 10/2001 şi nici în art. 6 din Legea nr. 213/1998, nu se face vorbire despre o preluare abuzivă, fără titlu de către Statul Român, aşa cum în mod greşit reţine instanţa de apel.
Or, susţine recurenta, instanţa de apel face o confuzie atunci când prezumă că existenţa bunului revendicat în patrimoniul societăţii dovedeşte „eo ipso" preluarea abuzivă fără titlu în condiţiile în care preluările abuzive ce determină incidenţa Legii nr. 10/2001, sunt fie cu titlu valabil fie fără titlu valabil şi nicidecum fără titlu.
Recurenta învederează că este proprietara imobilului în temeiul unui contract de vânzare-cumpărare valabil încheiat, fiind incidente dispoziţiile art. 45 din Legea nr. 10/2001.
O altă critică vizează faptul că reclamanţii nu au dovedit existenţa în patrimoniul autorilor lor a imobilului revendicat la data pretinsei preluări abuzive.
Or, susţine recurenta, în condiţiile în care nu s-a făcut dovada deplină a calităţii de persoane îndreptăţite la restituire în accepţiunea Legii nr. 10/2001 hotărârea instanţei de apel este nelegală.
În drept au fost invocate dispoziţiunile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Prin întâmpinarea depusă la filele 16 – 26, intimata N.I.S. s-a opus admiterii recursului.
Examinând hotărâre atacată prin prisma motivelor de recurs, a dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că recursul este nefondat.
Faţă de obiectul dedus judecăţii, de dispoziţiile art. 23 din Legea nr. 10/2001 şi ale Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 şi de actele de stare civilă anexate notificării şi de cele privind identitatea dintre imobilul trecut în proprietatea Statului şi cel aflat în deţinerea intimatei, şi de faptul că în proprietatea Statului şi cel aflat în deţinerea intimatei, şi de faptul că din nici un înscris de la dosar nu rezultă data preluării şi intrării imobilelor în proprietatea Statului Român, instanţa de apel şi cea de fond a dat eficienţă dispoziţiile art. 3 alin. (1) lit. a), coroborat cu art. 22.1 lit. d) din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 şi respectiv art. 24 din Legea nr. 10/2001.
Identitatea imobilului revendicat cu cel în care se află şi funcţionează Oficiul Poştal Godeni, rezultă atât din contractul de vânzare-cumpărare încheiat în 1991 între CAP Godeni şi recurenta de azi, dar şi din chiar considerentele sentinţei civile nr. 933 din 18 aprilie2008 a Judecătoriei Câmpulung.
Astfel în hotărârea judecătorească sus evocată se reţine că imobilul obiect al notificării nr. 173 din 12 februarie 2002 este acelaşi cu imobilul pentru care s-a solicitat în condiţiile HG nr. 371/1998 eliberarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate.
Potrivit art. 2 lit. h) din Legea nr. 10/2001 în sensul legii, prin imobile preluate abuziv se înţeleg şi imobilele preluate fără titlu valabil sau fără respectarea dispoziţiilor legale în vigoare la data judecării, precum şi cele preluate fără temei legal, prin acte de dispoziţie ale organelor locale ale puterii sau ale administraţiei de stat.
În ipotezele reglementate de Legea nr. 10/2001 sunt cuprinse şi situaţiile preluării în fapt a imobilelor.
Or, aceste aspecte au fost avute în vedere de instanţa de fond şi cea de apel în condiţiile în care nu există un act normativ de preluare, de trecere a imobilului din litigiu în proprietatea statului.
Faţă de cele expuse, nici unul din motivele de recurs invocate nu este fondat şi nefiind întrunite condiţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta C.N.P.R. S.A. împotriva deciziei nr. 605 A din 19 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3698/2010. Civil. Anulare act. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3680/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
