ICCJ. Decizia nr. 3711/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3711/2010
Dosar nr. 9944/30/2008
Şedinţa publică din 15 iunie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin dispoziţia nr. 332 din 10 decembrie 2008, preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, a admis notificarea formulată - în baza Legii nr. 10/2001 - de S.E., căruia i-a restituit în natură imobilul situat în Timişoara, în cotă de ½ parte din construcţii şi teren, fostă proprietate tabulară a defunctului S.L.
Prin aceeaşi dispoziţie, s-a respins notificarea formulată de G.A.G., pentru cealaltă cotă de ½ parte, din imobil, fostă proprietate tabulară a defunctei S.P..
S-a instituit obligaţia de a menţine pe o perioadă de 5 ani de la data intrării în vigoare a dispoziţiei, afectaţiunea de unitate sanitară (Clinica de psihiatrie „Eduard Pamfil" Timişoara) pentru imobilul din Timişoara, înscris în C.F. nr. 138337 Timişoara.
La 18 decembrie 2008, G.A.G. a contestat susmenţionata dispoziţie, solicitând instanţei - în contradictoriu cu Consiliul Judeţean Timiş, Municipiul Timişoara şi Statul Român, prin Consiliul local Municipal Timişoara - anularea în parte a actului şi restituirea în natură a cotei de ½ parte din imobilul situat în Timişoara, jud. Timiş, fostă proprietate a autoarei sale S.P. precum şi înscrierea în cartea funciară a dreptului său de proprietate asupra imobilului, după rectificarea acesteia şi radierea dreptului de proprietate al Statului Român.
Investit în primă instanţă, Tribunalul Timiş, secţia civilă, prin sentinţa nr. 1477/P.I. din 2 iunie 2009, a admis excepţia lipsei calităţii de reprezentant a Ministerului Finanţelor Publice, pentru Statul Român şi a anulat în consecinţă acţiunea formulată în contradictoriu cu acest pârât.
A admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Municipiul Timişoara prin Consiliul local şi Statul Român prin Consiliul local al Municipiului Timişoara, respingând acţiunea formulată în contradictoriu cu aceştia.
A admis în parte acţiunea principală formulată în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Judeţean Timiş, Preşedintele Consiliului Judeţean Timiş şi Judeţul Timiş.
A anulat în parte dispoziţia atacată pe care a modificat-o în sensul admiterii notificării formulată de G.A.G. şi restituirii în natură către acesta a cotei de ½ din imobilul situat în Timişoara, fostă proprietate tabulară a autoarei S.P., cu obligarea persoanei îndreptăţite de a menţine afectaţiunea imobilului pe o perioadă de 5 ani de la data intrării în vigoare a dispoziţiei.
A menţinut în rest dispoziţia contestată, astfel cum a fost modificată.
A respins cererea de rectificare a cărţii funciare, în sensul restabilirii situaţiei anterioare, prin radierea dreptului de proprietate sau de administrare al Statului Român, Judeţului Timiş, Consiliului Judeţean Timiş şi Municipiului Timişoara.
A dispus înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate al reclamantului, cu titlu de restituire conform Legii nr. 10/2001.
A constatat că acţiunea subsidiară a rămas fără obiect.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut în esenţă că imobilul în litigiu a fost proprietatea lui S.P. şi S.L., de la care a fost preluat şi trecut în proprietatea statului, prin Decretul nr. 92/1950.
Tot astfel, la 13 februarie 2003, asupra imobilului s-a înscris dreptul de proprietate publică al pârâtului Judeţul Timiş, pentru ca la 8 august 2007 să fie trecut în domeniul public al Municipiului Timişoara.
Analizând, pe fond, contestaţia formulată de persoana îndreptăţită, instanţa a apreciat că aceasta este întemeiată în parte, întrucât din actele depuse la dosar, certificate pentru conformitate, rezultă că reclamantul este persoană îndreptăţită, fiind moştenitorul lui G.W., care, la rândul ei, era moştenitoarea proprietarului tabular, S.P.
Soluţia a fost menţinută de Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, care, prin Decizia nr. 228 din 27 octombrie 2009, în esenţă cu aceeaşi motivare, a respins ca nefondat, apelul intimaţilor Consiliul Judeţean Timiş, prin Preşedinte, Unitatea Administrativ Teritorială – Judeţul Timiş şi Preşedintele Consiliului Judeţean Timiş.
În cauză, a declarat recurs în termen legal, pârâtul Consiliul Judeţean Timiş, care, invocând temeiul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., critică hotărârile pronunţate pe considerentul greşitei admiteri a acţiunii în condiţiile în care reclamantul nu a reuşit, prin probele administrate, să facă dovada calităţii sale de persoană îndreptăţită la restituirea unei cote părţi din imobilul în litigiu.
Astfel, se arată, reclamantul nu a putut prezenta nici instanţei de apel, originalele testamentelor din 4 octombrie 1963 şi respectiv 10 octombrie 1963, de care s-a prevalat în proces pentru dovedirea calităţii sale de persoană îndreptăţită.
Or, aceste acte trebuiau depuse în forma cerută de lege (copii legalizate sau certificate) cum de altfel prevede în mod expres art. 4 şi art. 23 din Legea nr. 10/2001, republicată şi punctele 4.2, 4.4, 23.1 şi 23.3 din Normele metodologice texte aplicate corect de Comisie care, nu putea stabili calitatea de persoană îndreptăţită a notificatorului.
Recursul se priveşte ca nefondat, urmând a fi respins în considerarea argumentelor ce succed.
Potrivit dispoziţiilor art. 23 din Legea nr. 10/2001, actele doveditoare ale dreptului de proprietate precum şi, în cazul moştenitorilor, cele care atestă această calitate (…), pot fi depuse până la data soluţionării notificării.
Întrucât textul nu conţine prevederi speciale în privinţa dovedirii dreptului de proprietate al persoanei îndreptăţite, respectiv a calităţii sale de moştenitor al fostului proprietar, regulile de drept comun întâlnite în materia acţiunii în revendicare imobiliară, sunt cele aplicabile.
Din economia textului, rezultă că dreptul de proprietate şi calitatea de moştenitor a notificatorului se dovedesc cu înscrisuri, sintagma „acte doveditoare" făcând trimitere la orice înscris constatator al unui act juridic civil, jurisdicţional sau administrativ cu efect translativ sau declarativ de proprietate, care generează o prezumţie relativă de proprietate în favoarea persoanei ce îl invocă.
În dovedirea calităţii de persoană îndreptăţită, potrivit legii, pot fi folosite şi orice alte înscrisuri care se întregesc cu cele originare sau, după caz, le prezumă iuris tantum.
Cât priveşte dovada calităţii de moştenitor, aceasta se face, de regulă, cu certificatul de moştenitor sau legatar ori hotărâre judecătorească irevocabilă iar în lipsa acestora, prin orice probe scrise care să ateste acceptarea moştenirii.
Tot astfel, printr-o practică devenită constantă instanţele cu decis că sintagma „până la data soluţionării notificării" vizează doar procedura derulată, ulterior notificării, de către entitatea investită cu soluţionarea cererii privind acordarea măsurilor reparatorii, nu şi etapa contencioasă a atacării deciziei sau dispoziţiei în faţa instanţei judecătoreşti.
În adevăr, din nicio dispoziţie a legii nu rezultă că persoana îndreptăţită, în combaterea deciziei de respingere a notificării, nu ar putea depune acte noi în instanţă, din care să rezulte calitatea sa de proprietar sau de moştenitor al fostului proprietar al imobilului ce face obiectul cererii de restituire.
În speţă, prin probele administrate, reclamantul a făcut dovada atât a calităţii sale de unic moştenitor al defunctei G.V.T. (a se vedea certificatul de moştenitor nr. 2109 emis la 20 noiembrie 1989 de fostul notariat de Stat Timişoara – f. 25 dosar fond) cât şi a împrejurării că autoarea sa a fost legatara universală a P.S., fosta proprietară tabulară a imobilului.
Tot astfel, actele depuse în copie la dosarul cauzei, de către reclamant - testamente, certificat de moştenitor şi hotărâri judecătoreşti - suficiente pentru a demonstra îndreptăţirea acestuia la formularea notificării, au fost confruntate de ambele instanţe, cu actele originale.
Ca atare, în mod judicios a reţinut instanţa de apel că hotărârile judecătoreşti invocate de cel în cauză (ce dovedesc transmiterea moştenirii de la S.P. la G.V.T. şi respectiv de la aceasta din urmă, la contestator) se bucură de autoritate de lucru judecat în raport cu prezentul litigiu, tranşând fără echivoc, calitatea de persoană îndreptăţită a reclamantului G.A.G..
Aşa fiind, în considerarea celor ce preced, recursul urmează a se respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Consiliul Judeţean Timiş împotriva deciziei nr. 228 din 27 octombrie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3714/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3691/2010. Civil. Drepturi băneşti.... → |
|---|
