ICCJ. Decizia nr. 3764/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3764/2010
Dosar nr.757/88/2006
Şedinţa publică din 17 iunie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
La data de 30 iunie 2006 reclamanta V.M. a chemat în judecată pe pârâţii F.C. TULCEA, Consiliul Local Tulcea şi Municipiul Tulcea prin Primar pentru a fi obligaţi să emită dispoziţie de restituire în natură a terenului în suprafaţă de 2500 mp, situat în intravilanul municipiului Tulcea.
În motivarea cererii sale reclamanta a arătat că a formulat notificare în temeiul Legii nr. 10/2001însă aceasta a fost înaintată spre soluţionare de către Prefectura Tulcea pârâtei F.C. Tulcea ce avea obligaţia să se pronunţe în termen de 60 de zile.
La termenul de judecată din data de 16 noiembrie 2006 reclamanta a precizat că înţelege să se judece doar cu pârâta F.C. Tulcea.
În cauză s-a formulat o cerere de intervenţie în interes propriu de către T.M. prin care a solicitat restituirea aceluiaşi teren, în natură, cu cota de ½, având autor comun.
Prin sentinţa civilă nr. 2412 din 3 noiembrie 2008 Tribunalul Tulcea a admis în parte cererea principală formulată de reclamanta V.M. cât şi cererea de intervenţie în interes propriu formulată de M.T.; a obligat pârâta F.C. Tulcea să restituie în natură reclamantei şi intervenientei terenul în suprafaţă de 863,60 mp, situat în Tulcea, identificat cu culoarea galbenă în schiţă anexă la raportul de expertiză întocmit de expert M.R.
A respins cererea privind obligarea pârâtei F.C. Tulcea la restituirea în natură a suprafeţei de 1636,70 mp, identificată în schiţa anexă la raportul de expertiză S1, S2 şi S3 (f.232) ca nefondată.
A respins cererea de chemare în judecată a altor persoane, respectiv SC D.C. SRL Tulcea, SC S. SRL Tulcea şi Consiliul Local Tulcea, formulată de intervenientă în nume propriu ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond, a reţinut, în esenţă, următoarele:
Autorul reclamantei T.I. a dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 2323 din 18 martie 1948 încheiat cu Statul Român, dreptul de proprietate asupra unui teren în suprafaţă de 5 ha şi un loc de casă în suprafaţă de 2500 mp, situat în vatra satului Tulcea.
S-a mai reţinut că prin Decizia nr. 522 din 3 aprilie 1965 s-a expropriat şi trecut în proprietatea statului suprafaţa de 22.500 mp, situată în oraşul Tulcea, proprietatea CAP Tulcea, iar ulterior în folosinţa U.N.C.C. Tulcea, actualul F.C. Tulcea.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanta V.M., pârâta F.C. Tulcea şi intervenienta M.T.
Reclamanta V.M. prin apelul formulat a criticat sentinţa ca nelegală şi netemeinică întrucât intervenienta M.T. nu are calitate de persoană îndreptăţită la restituire în condiţiile Legii nr. 10/2001, şi nici nu a formulat notificare în procedura Legii nr. 10/2001, că în mod greşit nu s-a dispus şi restituirea suprafeţelor 535,60 mp ocupată de SC D.C. SRL şi F.C. Tulcea şi de pârâta SC S. SRL Tulcea şi 1012,50 mp teren aflat în administrarea Consiliului Local Tulcea.
Prin apelul formulat intervenienta T.M. a criticat sentinţa pronunţată întrucât greşit a fost admisă în parte cererea de restituire în natură a terenului dar şi încheierea de şedinţă din data de 16 noiembrie 2006 prin care instanţa a luat act de precizările reclamantei cu privire la cadrul procesual, respectiv păstrarea în proces doar a F.C. Tulcea şi scoaterea din cauză a pârâţilor Consiliul Local Tulcea şi Primăria Tulcea.
A mai arătat intervenienta că, aceste precizări au fost formulate după prima zi de înfăţişare şi că instanţa a aplicat greşit dispoziţiile art. 246 C. proc. civ., deoarece apărătorul reclamantei nu a avut mandat special în acest sens.
A mai susţinut şi faptul că, în mod greşit nu a fost obligată pârâta F.C. la măsuri reparatorii în echivalent pentru suprafeţele de 535 mp, ocupat de clădirea – depozit şi 88,90 mp, teren ocupat de clădirea service auto înstrăinată de F.C. pârâtei SC S. SRL Tulcea cât şi pentru suprafaţa de 623,90 mp teren afectat de construcţii.
A mai criticat intervenienta şi soluţia de respingere a cererii de restituire în natură a suprafeţei de 1012,50 mp teren aflat în administrarea Primăriei Tulcea.
Pârâta F.C. Tulcea a criticat hotărârea primei instanţe pentru următoarele considerente:
Terenul în suprafaţă de 2500 mp, ce a aparţinut autorilor reclamantei T.I. şi I. nu intră sub incidenţa Legii nr. 10/2001 ci este supus prevederilor Legii nr. 18/1991 şi Legii nr. 1/2000, pentru că, la data preluării, anul 1957 terenul se afla în extravilanul localităţii.
Terenul în litigiu s-a aflat în proprietatea C.A.P. până în anul 1965, când prin Decretul nr. 218/1965 a fost dat în folosinţă fără termen cooperaţiei de consum.
Prin hotărârea nr. 930 din 16 octombrie 2002 Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Tulcea a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 5,25 ha în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 2323/1948.
A mai susţinut că, terenul nu a fost corect identificat prin expertiză, nefiind luate în considerare vecinătăţile terenului.
Prin Decizia nr. 155/c din 10 iunie 2009, Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale, a admis apelul declarat de pârâta F.C. Tulcea, a schimbat în parte sentinţa apelată în sensul că, a respins ca nefondată cererea principală şi cererea de intervenţie, a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei şi a respins apelurile formulate de reclamanta V.M. şi intervenienta T.M. ca nefondate.
Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a reţinut, următoarele:
La data preluării terenului în anii 1956-1957, acesta avea destinaţia agricolă şi se afla în extravilanul localităţii Tulcea.
Conform titlului de proprietate nr. 87211 din 26 august 2002 reclamantei V.M. i s-a restituit suprafaţa de 1 ha şi 500 mp, în temeiul Legii nr. 18/1991, iar prin hotărârea nr. 398 din 5 iunie 2002 a Comisiei judeţene de fond funciar s-a validat propunerea Comisiei Locale Tulcea de reconstituire a dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 5,25 ha situată în Tulcea, suburbia Tudor Vladimirescu.
Potrivit dispoziţiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, nu intră sub incidenţa acestei legi terenurile situate în extravilanul localităţilor la data preluării abuzive sau la data notificării precum şi cel al căror regim juridic este reglementat prin Legea nr. 18/1991, republicată şi modificată prin Legea nr. 1/2000.
În consecinţă, curtea de apel a reţinut, că atât reclamantei cât şi intervenientei li s-a restituit deja, într-o altă procedură dreptul de proprietate pe care autorul lor l-a avut asupra terenului în litigiu.
Împotriva acestei din urmă decizii au declarat recurs reclamanta V.M. şi intrervenienta în interes propriu T.M. invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
Dezvoltând criticile de nelegalitate recurenta-reclamantă V.M. a susţinut că în mod greşit instanţa de apel a reţinut că terenul ce face obiectul prezentei cauze ar fi fost reconstituit prin hotărârea nr. 930/2002 a Comisiei Judeţene de fond funciar Tulcea, a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, întrucât nu s-a dispus reconstituirea unui drept de proprietate, pe un teren delimitat care să fi făcut obiectul Legii nr. 18/1991 sau Legii nr. 1/2000.
A mai susţinut că hotărârea din 2002 nepusă în aplicare într-o perioadă de 7 ani nu poate avea nicio consecinţă juridică asupra notificării acesteia şi a efectului de restituire a terenului.
Că, numai în situaţia în care ar fi primit terenul se putea reţine o dublă reparaţie.
Recurenta-reclamantă a mai invocat şi faptul că instanţa de apel a rămas în pronunţare pe excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi s-a pronunţat pe fond, respingând acţiunea.
Intervenienta în nume propriu T.M. a criticat Decizia, întrucât instanţa de apel a examinat excepţia inadmisibilităţii acţiunii întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001 invocată de aceasta, însă în mod greşit s-a pronunţat pe fondul apelurilor respingându-le ca nefondate, încălcând astfel caracterul devolutiv al apelului şi principiul contradictorialităţii.
A mai susţinut recurenta că, Decizia atacată este nelegală şi pentru faptul că, în mod greşit s-a reţinut în speţă, aplicabilitatea dispoziţiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 atâta vreme cât nu a fost emis nici un titlu de proprietate pentru suprafaţa de 5 ha teren agricol şi nici pentru suprafaţa de 2500 mp.
Pentru motivele arătate mai sus recurentele au solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
Examinând legalitatea hotărârii atacate prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursurile declarate în cauză sunt nefondate urmând a fi respinse pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Din înscrisurile aflate la dosar, respectiv: titlul de proprietate nr. 87211 din 26 august 2002 prin care recurentei-reclamante i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 1 ha şi 500 mp, în temeiul Legii nr. 18/1991; hotărârea nr. 398 din 5 iunie 2002 a Comisiei Judeţene de fond funciar Tulcea prin care se validează propunerea Comisiei Locale Tulcea de reconstituire a dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 5,15 ha, teren agricol; titlu de proprietate nr. 5138 din 23 iunie 1993 emis de Comisia Judeţeană de fond funciar Tulcea pentru suprafaţa de 4 ha şi 8602 mp, în favoarea recurentei-reclamante; cererea formulată la 14 martie 1991 de reclamantă pentru reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 5,25 ha teren din suburbia Tudor Vladimirescu, teren predat la CAP în anul 1957; hotărârea nr. 930 din 16 octombrie 2002 a Comisiei Judeţene Tulcea pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenului prin care s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 5,25 ha, din care suprafaţa de 2500 mp, este înscrisă în anexa 39 din HG nr. 1172/2001, rezultă cu certitudine că recurentelor le-a fost reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 5,25 ha din care 2500 mp, teren în litigiu.
Or, în conformitate cu art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, nu intră sub incidenţa acesteia terenurile al căror regim juridic este reglementat prin Legea nr. 18/1991, Legea nr. 169/1997 şi Legea nr. 1/2000.
Prin urmare, imobilul în litigiu a format obiectul Legii nr. 18/1991 cât şi a unei contestaţii admisă prin Hotărârea nr. 930 din 16 octombrie 2002 a Comisiei Judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Tulcea, astfel încât nu mai poate face obiectul Legii nr. 10/2001.
În ceea ce priveşte critica vizând soluţionarea greşită a excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, Înalta Curte constată că este nefondată pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Potrivit art. 137 alin. (2) C. proc. civ., excepţiile nu vor putea fi unite cu fondul decât dacă pentru judecarea lor este nevoie să se administreze dovezi în legătură cu dezlegarea în fond a pricinii.
În speţă, excepţia inadmisibilităţii acţiunii în raport de dispoziţiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, a fost invocată de pârâta F.C. Tulcea.
Or, instanţa de apel a motivat că dispoziţiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, nu contravin dispoziţiilor art. 21 alin. (1) din Constituţie, cum de altfel s-a statuat prin mai multe decizii de speţă pronunţate de Curtea Constituţională.
Accesul liber la justiţie nu trebuie confundat cu procedurile judecătoreşti stabilite de lege în temeiul art. 126 alin. (2) din Constituţie.
În cadrul procedurii de judecată sunt incluse şi rezolvarea excepţiilor invocate în cursul procesului, excepţii care pot fi de procedură sau de fond.
Prevederile art. 137 C. proc. civ., reglementează doar ordinea în cadrul judecăţii, iar nu întreaga problematică a excepţiilor.
Prin urmare, pentru a aprecia asupra admisibilităţii excepţiei se impunea o analiză competentă cu privire la legătura între excepţia ridicată şi soluţionarea cauzei, în raport cu obiectul acţiunii, astfel încât critica este nefondată.
În consecinţă, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursurile declarate în cauză vor fi respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanta V.M. şi intervenienta T.M. împotriva deciziei nr. 155 C din 10 iunie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă, pentru cauze cu minori şi familie, conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3767/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3724/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
